ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.12.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2614/2022

HOTĂRÂRE
07.12.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2614/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 142 din 26 ianuarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost anulat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 06 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Prin aceeași hotărâre, instanța de recurs a statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 400 și art. 414 C. proc. civ., formulată de către recurentă, nu poate fi examinată, întrucât soluționarea ei implică în mod necesar o activitate jurisdicțională ce poate fi realizată doar în condițiile învestirii legale a instanței judecătorești prin achitarea taxei judiciare de timbru aferente recursului.

Împotriva acestei decizii, A. S.R.L. a declarat recurs.

În cuprinsul cererii, recurenta a arătat că nu poate indica motivele de recurs, întrucât decizia atacată nu i-a fost comunicată.

A arătat că înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

La 12 aprilie 2022, recurenta a depus la dosar precizări, arătând că înțelege să atace cu recurs decizia nr. 142 din 26 ianuarie 2022, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prin încheierea din 13 aprilie 2022, s-a dispus amânarea judecării recursului la 15 iunie 2022, în vederea comunicării deciziei recurate și pentru a da posibilitatea recurentei să depună motivele recursului.

La 30 mai 2022, recurenta a depus la dosar cerere de suspendare a judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat acordarea unui termen de judecată mai lung.

Prin încheierea din 15 iunie 2022, s-a respins cererea de suspendare formulată de recurentă și s-a fixat termen la 7 decembrie 2022, în vederea comunicării deciziei atacate și motivării recursului.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (1), având în vedere și dispozițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. (...)".

Art. 487 C. proc. civ., impune ca motivarea recursului să se facă prin cererea de recurs, afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.

Conform art. 470 alin. (5) din același cod, "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii". Iar art. 494 din același cod statuează că "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare.

Raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, reiese că motivarea cererii de recurs trebuia să fie făcută în 48 de ore de la data la care decizia i-a fost comunicată recurentei, respectiv de la 22 septembrie 2022.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recurentul nu a indicat motivele de recurs prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 142 din 26 ianuarie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Întrucât instanța de recurs nu a fost legal învestită, fiind aplicată sancțiunea nulității, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu poate fi analizată.

Anulează recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 142 din 26 ianuarie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-04-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 869/2022
nței motivarea recursului. Încheierea recurată a fost comunicată recurentei-revizuente la 21 februarie 2022, astfel cum reiese din copia procesului-verbal de înmânare existent la dosarul curții de apel. La 13 aprilie 2022 recurenta-revizuen
ÎCCJ 2022-10-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2164/2022
vederate în apel, cu privire la aplicarea art. 1 alin. (3) raportat la art. 3 din O.G. nr. 13/2011 și art. 43 Codul comercial. Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte la 17.12.2020. La 07.01.2021, în termen legal, intimata-pârâtă a depus
ÎCCJ 2022-12-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2727/2022
, la 10 mai 2022, s-a invocat excepția tardivității formulării recursului pârâtei, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
ÎCCJ 2022-10-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1734/2022
declarat recurs contestatoarea S.C. A. S.R.L. Calea de atac a fost înregistrată la data de 04 mai 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2019, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completulu
ÎCCJ 2022-10-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1963/2022
excede situației reglementate de art. 1538 C. civ., neplata unei sume de bani la scadență fiind circumscrisă situației statuate de art. 1535 C. civ., care vizează daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești. La 8 aprilie 2021, intimata-
Sursă