ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 250/2023

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 10.09.2021, pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Bihor și, în consecință, s-a dispus eșalonarea plății taxei judiciare de timbru de 500 RON în patru rate lunare a câte 125 RON ce urmează a fi achitate în perioada septembrie- decembrie 2021 până în ultima zi a lunii.

Prin încheierea nr. 42/LP/CC din 27.10.2021, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca neîntemeiată cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul A., în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Bihor.

Prin încheierea nr. 44/LP/CC din 11.11.2021, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare ajutor public judiciar, sub forma de acordare a plății onorariului pentru avocat ales în cuantum de 1750 RON, formulată de petentul A., în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Bihor.

Împotriva încheierii nr. 42/LP/CC din 27.10.2021, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2021, petentul A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 42/2022- A din 11 februarie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimata B. împotriva încheierii nr 42/LP/CC din 27.10.2021, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2021, definitivă prin încheierea nr. 44/LP/CC din 11.11.2021 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2021, pe care a menținut-o în totalitate.

Împotriva acestei decizii A. a declarat recurs.

In argumentarea cererii de recurs, după prezentarea parcursului procesual al litigiului și a soluțiilor pronunțate în cauză, recurentul a susținut, în esență, că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și că soluția pronunțată creează premisele unei limitări a dreptului de acces la o instanță, drept consacrat prin art. 21 din Constituția României, art. 10 din Declarația universală a drepturilor omului, precum și prin art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Totodată, a arătat că cele două încheieri definitive au fost pronunțate asupra aceluiași litigiu de către același complet de judecată, în dosare diferite, într-un interval scurt de timp, precum și că acestea conțin dispoziții potrivnice, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei încheieri, pronunțată la 10.09.2021.

În speță, se constată existența a două litigii potrivnice, primul litigiu a fost finalizat prin încheierea din 10.09.2021 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2021, prin care s-a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar; cel de-al doilea litigiu a fost finalizat prin încheierea nr 44/LP/CC din 11.11.2021, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2021, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare ajutor public judiciar, păstrând ca legală și temeinică încheierea nr 42/LP/CC din 27.10.2021, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2021, prin care se respinsese ca neîntemeiată cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul A..

Arată recurentul că rezolvarea problemei de drept, pe care prima încheiere a dezlegat-o în considerentele sale, se impune cu putere de lucru judecat față de cea de-a doua încheiere, căreia același complet de judecată i-a dat o rezolvare contrară.

În continuare, recurentul a expus o serie de considerații teoretice privind jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului din perspectiva încălcării principiilor dreptului procesului civil la nivel național prin raportare la practica judiciară neunitară a instanțelor.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport cu art. 483 alin. (1) C. proc. civ. și excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recurentul a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimată, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a o admite și, în consecință, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Se constată că recurentul nu a arătat în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Deși a indicat dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în motivarea recursului, recurentul s-a rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată asupra cererii de revizuire.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că argumentele prezentate de recurent sunt generice sau pur teoretice, fără a fi expuse în concret critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de lege.

Se observă că pentru a se pronunța în sensul respingerii cererii de revizuire, în considerentele deciziei recurate, instanța a constatat că nu este îndeplinită condiția pronunțării celor două hotărâri judecătorești, despre care se susține că ar fi potrivnice, în dosare diferite, ci este vorba despre același dosar, anume x/2021, și, de asemenea, nu este îndeplinită nici condiția identității de obiect a celor două hotărâri, fiind vorba despre două cereri distincte de ajutor public judiciar.

Or, analiza cererii de recurs relevă că recurentul nu a prezentat nicio critică împotriva măsurii de respingere a cererii de revizuire, care să poată fi circumscrisă motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. dimpotrivă, titularul căii de atac exercitate a prezentat soluțiile dispuse pe parcursul litigiului și argumente de natură teoretică, care, însă, nu au aptitudinea de a releva nelegalitatea dispoziției de respingere a cererii de revizuire, pe care instanța a adoptat-o, în condițiile în care curtea de apel a constatat că cele două hotărâri judecătorești sunt pronunțate în același dosar și, de asemenea, obiectul celor două hotărâri nu este identic, fiind vorba despre două cereri distincte de ajutor public judiciar.

De altfel, simpla exercitare a recursului nu este suficientă pentru a analiza legalitatea deciziei recurate, lipsa motivelor de recurs ori neîncadrarea celor prezentate în ipotezele cuprinse în art. 488 din C. proc. civ. fiind sancționată de art. 489 alin. (2) din același cod cu nulitatea căii extraordinare de atac.

Susținerile recurentului prezentate de acesta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți exprimate în etapa procesuală anterioară, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Nici simpla reiterare în cererea de recurs a unora din criticile expuse și în cererea de revizuire, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, și nici redarea unora din considerentele deciziei atacate în susținerea nelegalității acesteia, nu întrunesc cerințele care se cere a fi îndeplinite de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Aceste prevederi impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestite cu verificarea legalității hotărârii recurate.

Afirmațiile recurentului în sensul că rezolvarea problemei de drept, pe care prima încheiere a dezlegat-o în considerentele sale, se impune cu putere de lucru judecat față de cea de-a doua încheiere, căreia același complet de judecată i-a dat o rezolvare contrară, nu pot face obiect de analiză în recurs, în condițiile în care nu s-au adus critici concrete cu privire la decizia recurată, prin care s-a constatat că cele două încheieri sunt pronunțate în același dosar și, de asemenea, obiectul acestora nu este identic, argumentele expuse de recurent fiind generice sau pur teoretice.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimată, și, în consecință, va anula recursul, constatând că recurentul nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere, totodată, și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 42/2022- A din 11 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2023.