ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2096/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub nr. x/2016 la data de 01.04.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia la plata sumei de 42.800 euro și 15.975 USD cu dobânzi legale.

La termenul din data de 07.11.2016, reclamantul a depus la dosar o precizare de acțiune arătând că pretențiile solicitate sunt reprezentate de: suma de 26.000 euro, datoria pârâtei rezultată din vânzarea imobilului înscris în CF x Nojorid, preț pe care pârâta 1-a încasat și cu care nu s-a desocotit față de el în conformitate cu procura întocmită în data de 14.02.2014 pct. b și notificarea din data de 12.11.2014; suma de 15.975,22 USD pe care a expediat-o pârâtei prin mai multe ordine de plată defalcate (în data de 20.10.2013, suma de 1500 USD, în data de 10.11.2013, suma de 1500 USD, în data de 15.07.2013, suma de 5000 USD, în data de 31.10.2014, suma de 1803 CHF echivalent a 2976 USD, prin MoneyGram, suma de 5.095 USD, prin MoneyGram, în data de 25.06.2013, suma de 1100 USD); suma de 16800 euro pe care a achitat-o către numitul C. în vederea efectuării unor renovări la imobilul proprietatea pârâtei.

La termenul din data de 07.11.2016, reclamantul arată că înțelege să renunțe la capătul de cerere constând în obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea de la același termen de judecată s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluționarea dosarului penal cu nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

La termenul din data de 21.09.2020, reclamantul, prezent personal, a arătat că înțelege să renunțe la judecarea capătului 3 din cererea de chemare în judecată privind obligarea pârâtei la plata sumei de 16.800 euro reprezentând suma pe care a achitat-o către numitul C. în vederea efectuării unor renovări la imobilul proprietatea pârâtei.

Prin sentința nr. 64/C/24.03.2021, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 26.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății; a respins capătul 2 al cererii de chemare în judecată reprezentat de obligarea pârâtei la plata sumei de 15975,22 USD cu titlu de restituire împrumut, ca neîntemeiat; a luat act de renunțarea reclamantului la capătul 3 al cererii de chemare în judecată reprezentat de obligarea pârâtei la plata sumei de 16.800 euro; a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 6429 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (3429 RON taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise, 3000 RON onorariu parțial avocat).

Prin decizia nr. 1387/Ap/21.12.2021, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtei împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B..

Recurenta a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că relația dintre părți a fost una apropiată și toate aceste demersuri juridice au fost demarate în momentul în care apelanta-pârâtă a rupt relația existentă, datorită atitudinii agresive și posesive a intimatului-reclamant.

Reclamantul, pentru o parte din pretențiile care fac obiectul litigiului, respectiv suma de 26.000 de euro, a formulat și o plângere penală pentru infracțiunea de gestiune frauduloasă, dosar penal care a fost clasat, iar această soluție a fost menținută de către Curtea de Apel Oradea în cadrul dosarului nr. x/2018, prin încheierea penală nr. 6/15.02.2019.

Reclamantul omite să menționeze faptul că la instrucțiunile acestuia verbale, suma de bani obținută din vânzarea imobilului identificat prin CF x Nojorid, a ajuns la părinții pârâtei cu titlul de preț pentru imobilele identificate prin CF x Nojorid nr. top. x Sauaieu și suprafața de teren de 5503 mp.

Nu se poate primi argumentul primei instanțe de judecată - "In contextul afirmat de pârâtă în care, încă de la data primirii sumei de 26.000 euro (26.02.2014), această sumă a fost predată mamei sale cu titlu de preț al celor 2 imobile înstrăinate ulterior de aceasta din urmă reclamantului la 07.05.2014, respectiv 24.09.2015, instanța nu găsește nicio explicație a împrejurării că mama sa a fost de acord cu clauza din cele 2 contracte de vânzare-cumpărare conform căreia a primit banii în ziua autentificării" - pagina 8 paragraf 4 din sentința atacată, întrucât acest argument nu ține seama de relația dintre părțile litigante.

Instanța face abstracție de această premisă care, dacă ar fi fost reținută, poate că prima instanță ar fi avut în vedere și antecedentele dintre părțile litigante, mai precis de faptul că pârâta a fost obligată să achite o suma de 26.000 de euro, încasată în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/26.02.2014 de către BNP D., în cadrul căruia prețul este stabilit doar la 20.000 de euro și nu 26.000 de euro (apelanta-pârâtă a fost de bună credință și a recunoscut atât în fața instanței civile cât și în fața organelor penale suma încasată efectiv).

Intenția de răzbunare a reclamantului rezultă și din faptul că prin intermediul societății comerciale pe care o controlează a încercat să obțină sume de bani, evidențiind instanței că le-a predat cu titlu de împrumut, în condițiile în care același reclamant, pe chitanțele de expediere a evidențiat faptul că aceste sume reprezintă paymentfor legal service și nu sume de bani împrumutate (dosar civil nr. x/2016 al Judecătoriei Oradea soluționat prin sentința civilă din data de 22.09.2017).

Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x, de către BNP E., încheiat între F. și A. pentru imobilul teren intravilan (care a făcut obiectul promisiunii sinalagmatice de vânzare cumpărare autentificată sub nr. x/07.05.2014) și contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x, de către BNP E., încheiat între F. și A. pentru imobilul casă în suprafață de 40 mp și terenul aferent identificate prin CF x Nojorid nr. top. x Sauaieu, au inserate prețuri derizorii (cu mențiunea că aceste contracte au fost semnate personal de reclamant) față de valoarea de circulație a acestora (a se vedea raportul de expertiză de evaluare realizat în faza de urmărire penală).

Aceste elemente au fost reținute și de către judecătorul instanței penale care a arătat -"Pe de altă parte, așa cum a învederat avocatul intimatei, presupusa simulare a prețului din contractele mai sus arătate, a fost de natură să-i profite petentului, A., care a plătit taxe mai mici cu titlu de impozit în favoarea statului" (pagina 25 paragraf 6 din încheierea penală nr. 6/15.02.2019).

"Pe de altă parte, în ce privește tranzacțiile imobiliare mai sus descrise, judecătorul, în consens cu procurorul de caz, nu identifică un prejudiciu real, or în lipsa prejudiciului, nu poate exista infracțiunea de gestiune frauduloasă. Acest prejudiciu nu se poate presupune, existența sa trebuie dovedită în toate componentele sale, inclusiv vinovăția intimatei B." (pagina 25 paragraf 6 din încheierea penală nr. 6/15.02.2019).

Obiectul prezentului litigiu, respectiv suma de 26.000 de euro, care prin contractul autentic este de doar 20.000 de euro, din perspectiva reclamantului-intimat trebuie să fie restituită pentru că, deși a fost încasată de pârâtă, aceasta nu a fost returnată. Reclamantul învederează existența unui delict civil, o acțiune materială care este specifică unei gestiuni frauduloase, refuzul mandatarului de a restitui o sumă de bani care a fost încasată pentru mandant. Or, obligația de restituire nu poate să existe dacă mandantul nu a suferit un prejudiciu, mai precis mandatarul nu trebuie să restituie vreo sumă de bani dacă, la dispoziția mandantului, a achiziționat un alt bun pentru el, la aceeași valoare ca și valoarea care trebuia să fie restituită.

Argumentele care impun respingerea pretențiilor reclamantului sunt următoarele: prețul încasat de către pârâtă a fost remis la dispoziția expresă și verbală a reclamantului pentru achiziționarea imobilelor identificate prin CF x Nojorid nr. top. x Sauaieu și suprafața de teren de 5503 mp; existența acestei convenții între părțile litigante rezultă din faptul că imobilele din aceste tranzacții imobiliare sunt identice, mai precis valoarea imobilul situat în comuna Nojorid, sat Sauaieu nr. 192 este identică cu valoarea imobilelor din jud. Bihor, loc. Sauaieu, nr. 134 și terenul în suprafață de 5503 mp; reclamantul, deși pârâta a încasat suma de bani la data de 26.02.2014 (data încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/26.02.2014 de către BNP D.), nu a solicitat această sumă de bani, ci mai mult a confirmat prin semnătura proprie aplicată, antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/07.05.2014 BNP E., pe contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. x/07.05.2014 și nr. y/24.09.2015 de BNP E..

Pe cale de consecință, atitudinea corectă a reclamantului era ca imediat după data de 26.02.2014, să fi solicitat în mod expres pârâtei să restituie suma de bani încasată, iar faptul că a așteptat atâta timp pentru a face această solicitare, cumulat cu faptul că în perioada imediat următoare, la nici 3 luni, a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare (conformat ulterior prin semnătura proprie) și un contract de vânzare cumpărare pentru două imobile deținute de către părinții pârâtei, vine și susține apărarea formulată.

Reclamantul pretinde că, întrucât pârâta nu are o dispoziție scrisă de la acesta că suma de 26.000 de euro încasată pentru imobilul situat în comuna Nojorid, să o remită proprietarilor imobilelor situate în jud. Bihor, loc. Saiaieu, și terenul în suprafață de 5503 mp, aceasta trebuie să restituie respectiva sumă, deși a fost de acord să cumpere aceste imobile și a aplicat semnătura proprie în acest sens. Această ratificare ulterioară dată de către reclamant a fost considerată relevantă și de către magistratul instanței penale care a arătat - "Ceea ce este relevant în cauză, este chiar ratificarea expresă a actelor încheiate de intimată, chiar de către petent, care a fost și prezent în fața notarului public și a semnat personal unele din contractele mai sus descrise pe larg" (pagina 25 paragraf 4 încheierea nr. 6/15.02.2019).

Față de cele arătate, apreciază că pretenția cu privire la suma de 26.000 de euro, care din înscrisuri este de doar 20.000 de euro, trebuie respinsă ca fiind nefondată și neîntemeiată.

Recursul nu a fost încadrat în drept.

Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ la data de 18.03.2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 3, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .

Recursul a fost comunicat intimatului-reclamant prin adresa emisă la data de 04.04.2022, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 05.05.2022.

La data de 06.05.2022 (data poștei), intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu soluțiile dispuse de către instanțele anterioare, despre care a arătat că sunt legale și temeinice și motivate potrivit legii.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la data de 18.05.2022, iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare s-a împlinit la data de 30.05.2022.

Recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluție, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată că recursul nu numai că nu este încadrat în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., dar nici nu conține critici care să poată fi încadrabile în textul legal menționat.

Prin cererea de recurs se deduc judecății aceleași chestiuni asupra cărora s-a dat deja o dezlegare de către instanța de apel; criticile formulate vizează, în cea mai mare parte, hotărârea de primă instanță, fără a arăta, în concret, în ce ar consta nelegalitatea hotărârii pronunțate de către instanța de apel. Singura referire la hotărârea recurată este una generică, în sensul că este nelegală și că instanța de apel nu a luat în considerare, în analiza pricinii, specificul relațiilor dintre părți, apărare care a fost însă dedusă judecății și cu prilejul soluționării apelului.

Pe de altă parte, prin memoriul de recurs se fac ample trimiteri la situația de fapt a cauzei și la dosarul penal în raport de care, într-o etapă procesuală anterioară, s-a dispus suspendarea judecății.

Nu în ultimul rând, este de observat că argumentele deduse judecății pe calea recursului sunt redate într-o manieră identică cu motivele de apel, fără a expune critici care să conțină elemente de noutate și de nelegalitate specifice căii extraordinare de atac, care să poată fi analizate de către instanța de recurs.

Astfel, recurentul nu indică în ce constă nelegalitatea soluției pronunțate de către instanța de apel și nu aduce argumente care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Expunerea unor critici identice cu cele formulate la instanțele devolutive, într-o etapă procesuală distinctă și restrictivă din acest punct de vedere cum este cea a recursului, determină incidența în cauză a dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care sancționează cu nulitatea o astfel de abordare.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1387 Ap din 21 decembrie 2021 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1387 Ap din 21 decembrie 2021 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2022.