ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 641/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, sub nr. x/2018, la data de 13 decembrie 2018, reclamanta A., prin reprezentant legal B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și intervenienții forțați D. și E., obligarea societății pârâte la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul cauzat de decesului mamei sale. Intervenienții forțați D. și E. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată. Pârâta C. S.A. a formulat, la rândul său, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. Prin actul procedural depus la data de 11 februarie 2019, reclamanta, prin reprezentant legal, a arătat că înțelege să solicite introducerea în cauză a numitei F., fiica defunctului G., susținând că, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, nu avea cunoștință că aceasta are calitatea de moștenitoare a persoanei vinovate de producerea accidentului.

Hotărârea Tribunalului Bihor, secția I civilă Prin sentința nr. 77 din 22 aprilie 2019, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis excepția de necompetență funcțională și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civile a Tribunalului Bihor, unde a fost înregistrată, la data de 2 iulie 2019, sub nr. x/2018*.

Hotărârea Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă Prin sentința nr. 225/LP din 8 iulie 2019, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței procesuale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a aceleiași instanțe. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Curtea de Apel Oradea cu soluționarea acestuia.

Hotărârea Curții de Apel Oradea asupra conflictului negativ de competență Prin sentința nr. 18/C din 17 iulie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Tribunalului Bihor.

Hotărârile Tribunalului Bihor, secția I civilă Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției civile, la data de 19 iulie 2019, sub nr. x/2018**. La termenul din data de 14 octombrie 2019, a fost introducă în cauză, în calitate de intervenient forțat, numita F., prin reprezentant legal H., în calitate de moștenitoare a defunctului G.. Prin încheierea din data de 21 octombrie 2019, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenienților forțați D. și E. și a fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu aceștia, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin sentința nr. 153/C din 6 iulie 2021, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și intervenienta forțată F., prin reprezentant legal H.. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 60.000 euro, echivalentă în RON, calculată la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale. A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru și onorariu expert. Prin sentința nr. 177/C din 5 octombrie 2021, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 153/C din 6 iulie 2021, pronunțate de aceeași instanță, formulată de expertul I., în contradictoriu cu reclamanta A. și cu pârâta C. S.A., a admis cererea de majorare a onorariului de expert pentru suma de 4.150 RON și a obligat pârâta la plata către expert a acestei majorări, cu titlu de supliment onorariu.

Hotărârea Curții de Apel Oradea Prin decizia nr. 259 A din 23 februarie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. S.A., în contradictoriu cu intimații A., prin reprezentant legal, și intervenienta forțată F., prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 153/C din 6 iulie 2021, pronunțate de Tribunalul Bihor, secția I civilă, pe care a păstrat-o în totalitate.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 259 A din 23 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, pârâta C. S.A. a declarat recurs, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din actul normativ menționat, recurenta a invocat o deficiență de motivare a hotărîrii recurate în raport de legislația specială incidentă în speță, respectiv Legea nr. 132/2017 și Norma ASF nr. 20/2017. În acest sens, a arătat că nu este menționat art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, ce reprezintă temeiul legal al acordării daunelor morale în raportul dedus judecății, și nicio altă dispoziție din acest act normativ sau din Norma ASF nr. 20/2017. În susținerea acestui motiv de casare, a indicat și o opinie jurisprudențială, în care s-a reținut, în esență, că, dacă o hotărâre nu evocă normele substanțiale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nepermițând exercitarea controlului judiciar și obligând la o casare cu trimitere, chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe fond, și nu pe o excepție, respingând acțiunea ca neîntemeiată. De asemenea, a făcut referire și la jurisprundența CEDO, respectiv Cauza Albina contra României, în care instanța europeană a apreciat că art. 6 paragr. 1 din Convenție a fost încălcat, câtă vreme hotărârea instanței nu a fost suficient motivată, iar cererea reclamantului, soluționată prin hotărâre, nu a fost examinată în mod echitabil. Recurenta a concluzionat că decizia recurată nu îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 425 din C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce echivalează cu lipsa motivării în drept, în condițiile în care nu a indicat legislația specială incidentă, decât cu privire la faptul că au fost susținute de recurentă anumite critici întemeiate pe aceste dispoziții. În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., C. S.A. a susținut aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, respectiv a dispozițiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, cu privire la modalitatea de cuantificare a prejudiciului moral, în conformitate cu practica judiciară în materie. În acest sens, a menționat că, prin cererea de apel formulată în cauză, a criticat faptul că prima instanță nu a corelat daunele morale acordate reclamantei cu practica judiciară în materie, neexistând nicio justificare a cuantumului prejudiciului acordat. Impactul evenimentului rutier în viața reclamantei, evidențiat de probatoriul administrat în cauză, nu justifică modalitatea în care instanța a ajuns la cuantumul respectiv. Apreciază că instanța de apel, prin motivarea deciziei recurate, a exclus de la aplicare criteriul obiectiv al cuantificării prejudiciului moral, și anume, practica judiciară în materie. În condițiile în care, soluția instanței de apel nu este corelată cu practica judiciară, cuantificarea prejudiciului încalcă dispozițiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017. Practica judiciară reprezintă un criteriu legal de individualizare a daunelor morale, conform art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, Norma A.S.F. nr. 39/2016, O.U.G. nr. 54/2016, Norma A.S.F nr. 20/2017 și Legea nr. 132/2017. A accepta un punct de vedere contrar ar însemna că nu există niciun criteriu obiectiv de individualizare a prejudiciului moral, în astfel de cauze, această sarcină fiind atributul exclusiv al instanței de judecată, ceea ce nu poate fi primit. Recurenta nu a înțeles să conteste celelalte criterii, pe care instanța de apel le-a avut în vedere la stabilirea prejudiciului moral, considerând că acestea sunt relevante, însă a apreciat că, în mod nelegal, a fost înlăturat criteriul de cuantificare a prejudiciului moral reprezentat de practica judiciară în materie. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel, pentru rejudecare în conformitate cu prevederile art. 497 din C. proc. civ.

Apărări formulate Intimata A., prin reprezentant legal B., a formulat note scrise, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, cu motivarea că decizia recurată este definitivă și excepția nulității căii de atac, cu motivarea că argumentele nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedura de filtru Raportul, întocmit în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost comunicat părților iar prin încheierea din camera de consiliu din 24 noiembrie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul formulat de C. S.A., și a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la data de 27 aprilie 2023, cu citarea părților, în ședință publică. Excepțiile invocate de intimată, ce vizează inadmisibilitatea căii de atac și nulitatea acesteia pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare enumerate limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ., au fost soluționate, Înalta Curte reținând că recursul este admisibil față de valoarea pretențiilor și data formulării cererii de chemare în judecată iar argumentele susținute de recurentă se pot încadra în motivele de casare reglementate de lege. La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Obiectul recursului este reprezentat de decizia nr. 259/A din data de 23 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. S.A., în contradictoriu cu reclamanta A., prin reprezentant legal B. și intervenienta forțată F., prin reprezentant legal H.. Prin cererea de recurs se invocă două motive de casare care ar afecta, în opinia recurentei, legalitatea deciziei pe care o supune controlului judiciar. În primul rând, susține incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apreciind că decizia recurată nu este motivată corespunzător, nu face nicio referire la legislația specială incidentă, respectiv Legea nr. 132/2017 și Norma ASF nr. 20/2017. Înalta Curte observă că, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pretins încălcat de către instanța de apel, conform susținerilor recurentei, în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Motivul de casare invocat de recurentă nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de parte în actele procedurale întocmite, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept expuse, putând să răspundă prin considerente comune. De aceea, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc toate susținerile invocate de recurentă, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din moment ce instanța a analizat motivele de apel formulate și a oferit un răspuns fundamentat susținerilor părții. Relevantă în acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, la care face trimitere și recurenta, în care s-a stabilit, referitor la faptul că, deși prin art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului s-a impus instanțelor naționale să își motiveze hotărârile, această obligație nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate, în mod real, chestiunile supuse judecății. Astfel, obligația de motivare a hotărârii judecătorești presupune o expunere a argumentelor care, prin conținutul lor, sunt de natură să influențeze soluția. Raportat la incidența acestui caz de casare, din examinarea modului în care Curtea de Apel Oradea a exercitat controlul judiciar asupra hotărârii primei instanțe nu se poate reține, conform conținutului deciziei recurate, că lipsesc motivele de drept, că nu sunt analizate dispozițiile legale speciale. Dimpotrivă, la simpla lecturare a deciziei, se constată că întreg raționamentul pornește de la dispozițiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, invocate în cererea de apel, instanța de apel analizând cerințele și efectele pe care le generează acest text de lege la raportul juridic dedus judecății, completând motivarea cu alte dispoziții legale incidente care justifică soluția pronunțată. Curtea de Apel Oradea a explicat, detaliat, raționamentul pentru care a validat concluzia Tribunalului Bihor cu privire la cuantumul de 60.000 euro, echivalent RON, calculat la cursul BNR din ziua plății, a daunelor morale. Instanța de apel a motivat soluția prin prisma criteriilor legale, reglementate de dispozițiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 și jurisprudențiale de stabilire a acestui tip de dezdăunare, cu luarea în considerare a efectelor negative pricinuite reclamantei prin decesul mamei sale, rezultate din probele administrate în cauză. Norma A.S.F. nr. 20/2017, invocată în cererea de recurs fără indicarea vreunui articol și aplicabilă speței, raportat la data accidentului, nu cuprinde reglementări cu caracter special în materia despăgubirilor acordate pe cale judecătorească. Prin urmare, nu se poate susține că instanța nu a respectat exigențele de motivare impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Neindicarea, cu caracter exemplificativ, a sumelor acordate de instanțele de judecată în cauze similare ori a practicii europene, în stabilirea daunelor morale, nu înseamnă că hotărârea nu este motivată în drept, ci reflectă preocuparea instanței de apel de a realiza un just echilibru în stabilirea daunelor morale acordate părții prin raportare la situația de fapt, concretă și probele administrate în cauză. Or, împrejurarea că recurenta - reclamantă nu este de acord cu motivarea instanței de apel, sub aspectul cuantumului daunelor morale, nu echivalează cu o nemotivare în drept și nu determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziții legale urmând a fi respinsă ca nefondată. În al doilea rând, recurenta susține incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că decizia recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, respectiv a dispozițiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, cu privire la modalitatea de cuantificare a prejudiciului moral, în conformitate cu practica judiciară în materie. Textul de lege, la care face referire recurentul, prevede că"Stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic și statistic", adică în funcție de particularitățile cazului concret. Prejudiciul moral a fost definit ca fiind orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală a victimei. În ceea ce privește modul de calcul al cuantumului despăgubirilor, ce ar trebui acordate, nici sistemul legislativ românesc dar nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Așadar, ceea ce trebuie, în concret, evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat. Procesul de cuantificare a daunelor morale este guvernat de criteriul echității, care exprimă cerința ca indemnizația să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a persoanei vătămate, iar nu o îmbogățire a acesteia și nici o amendă excesivă pentru persoana responsabilă de repararea prejudiciului nepatrimonial. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 din C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei. Înalta Curte reține că daunele morale trebuie stabilite de instanța de judecată prin evaluare, însă pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale precum și toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din probele administrate. Or, în cauza pendinte, instanțele de fond au reținut că, sub aspectul intensității suferințelor psihice trăite de o persoană, pierderea mamei constituie un eveniment deosebit de dureros, mai ales în contextul în care decesul acesteia nu a survenit din cauze naturale, ci intempestiv, iar defuncta reprezenta un real sprijin moral și material pentru reclamanta minoră, în vârstă de 10 ani. Recurenta nu contestă acest criteriu de cuantificare ci pretinde că instanța de apel nu a avut în vedere și probele cu caracter statistic, la care fac trimitere dispozițiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, înțelegând prin aceasă noțiune elementele de practică judiciară. Însă, pe de o parte, practica judiciară nu reprezintă izvor de drept, iar instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, despăgubirile morale acordate fiind rezultatul analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcție de situația de fapt și de probele administrate. După cum transpare și din jurisprudența națională, practica altor instanțe în materia daunelor morale poate fi valorificată doar ca un criteriu orientativ, în condițiile în care, fiecare speță are particularitățile ei, după cum prejudiciul moral încercat de victimă este particular, fără a se putea face analogii cu situația altor persoane, iar rolul cel mai important în cuantificarea daunelor morale îl are judecătorul cauzei. Pe de altă parte, din motivarea cuprinsă în decizia recurată, rezultă că instanța de apel a analizat jurisprudența națională și europeană, pentru a-și forma propria convingere cu privire la cuantumul daunelor care să acopere prejudiciul moral suferit de reclamantă, la fila x fiind invocate mai multe cauze soluționate de instanțe interne și europene cu privire la situații similare. Probele cu caracter statistic, la care face trimitere recurenta, indiferent de natura lor, nu au caracter obligatoriu ci informativ, câtă vreme actele care conțin date statistice extrase din hotărâri ale instanțelor judecătorești sunt cu titlu de recomandare și nu pot fi asimilate, sub aspectul caracterului obligatoriu, unei norme juridice, în lipsa încorporării lor într-un text cu valoare normativă, fiind, eventual, un instrument de lucru la dispoziția asigurătorilor în procedura administrativă. Prin urmare, dispozițiile legale au fost corect aplicate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Dat fiind că hotărârea recurată este motivată, sub toate aspectele, și că dispozițiile legale indicate de recurenta - pârâtă au fost aplicate, în mod corect, de către instanța de apel, reținând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de către pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 259/A din 23 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă ca nefondat. Reținând culpa procesuală a recurentei, Înalta Curte o va obliga la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată, în cuantum de 150 RON, potrivit dovezilor depuse la dosarul cauzei.