ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2435/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 09.07.2018 sub nr. x/2013/a35, contestatoarea Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A. în contradictoriu cu debitoarea A. S.A. prin administrator judiciar și administrator special a formulat contestație împotriva măsurii dispuse de administratorul judiciar B. privind refuzul de a plăti suma de 624684,86 RON reprezentând penalități și a refuzului de restituire a unui număr de 149 de vagoane de marfă proprietatea contestatoarei, așa cum au fost menționate la punctele 3 și 4 din Raportul lunar publicat în BPI nr. x/04.07.2018, cu cheltuieli de judecată.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 21 alin. (3) și art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința civilă nr. 7654 din data de 19.12.20218, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul București, secția a VII -a civilă a admis în parte contestația împotriva măsurilor administratorului judiciar B. al societății debitoare A. S.A. formulată în conformitate cu dispozițiile Legii 85/2006 de contestatoarea Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A. în contradictoriu cu intimații A. S.A. prin administrator judiciar B. și A. S.A. prin administrator special C.; a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată; a constatat creanța creditoarei Societatea Națională de Transport Marfă CFR Marfă S.A. în cuantum de 624.610,5 RON, reprezentând penalități contractuale, ca fiind o creanță curentă, plata acesteia urmând a fi făcută în condițiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, a dispus restituirea celor 149 de vagoane.

Prin decizia civilă nr. 616 din data de 18 iunie 2020 Curtea de Apel București, secția a V -a civilă, a admis apelul formulat de apelantul-debitor A. S.A. prin administrator special C., împotriva sentinței civile nr. 7654/13.02.2019, pronunțată de Tribunalul București; a anulat în tot sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, prin încheierea de ședință din 11.01.2021 dispusă de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2013, au fost respinse cererile de intervenție voluntară principală și accesorie formulate de C. administratorul special al debitoarei, ca inadmisibile.

Prin sentința civilă nr. 1989/12.04.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost respinsă excepția tardivității contestației; a fost calificată excepția neexecutării contractului ca fiind o apărare de fond; a fost admisă în parte contestația împotriva măsurii consemnate în raportul de activitate publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență cu nr. 13387/04.07.2018 privind pe contestatorul Societatea Nationala de Transport Feroviar de Marfa CFR Marfa S.A., în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B..

Totodată, a fost constatată existența unei creanțe curente în favoarea contestatorului Societatea Naționala de Transport de Marfă CFR Marfă S.A. în cuantum de 624.610,5 RON, urmând a se face aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. (6) Legea nr. 85/2006; a fost dispusă restituirea celor 149 de vagoane.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel debitoarea A. S.A. prin administrator special C., solicitând anularea încheierii de ședință din data de 19.10.2020, a încheierii de ședință din data de 11.01.2021 și a sentinței civile nr. 1989/12.04.2021 pronunțată de către Tribunalul București, secția a VII-a Civila în dosarul nr. x/2013, cu consecința constatării faptului că societatea apelantă prin administrator special C. are calitate procesuala activa; totodată a solicitat admiterea cererii de intervenție voluntară principală sau accesorie formulată de către A. S.A. prin administrator special C.; respingerea contestației formulata de către Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfa "CFR MARFA" S.A. ca netemeinică și nelegală; obligarea intimatului-contestator la plata tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentului dosar.

În ședința publică din data de 21.10.2021, în dosarul nr. x/2013, petentul C. a solicitat recuzarea completului de judecată 17 Apel, respectiv a doamnei judecător D., președinta completului de judecată C17A, și a domnului judecător E..

Prin încheierea din 21.10.2021, instanța a amânat pronunțarea la 4.11.2021.

La data de 22.10.2021, petentul C. administrator special al A. S.A. a depus dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 200 RON și cererea de recuzare a completului C17A format din domnii judecători D. și E., întemeiată pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 coroborate cu art. 44 C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins cererea de recuzare a doamnei judecător D. președinta completului de judecată C17A și a domnului judecător E., formulată de petentul C., administrator special al A. S.A., ca neîntemeiată.

În baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ., a dispus amendarea petentului C. cu 1000 RON amendă judiciară.

Prin decizia nr. 1888/A din 4 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. ca nefondată; a respins excepția lipsei calității procesuale active a apelantei cu privire la apelul declarat împotriva încheierii din data de 19.10.2020 și încheierii din data de 11.01.2021, ca nefondată.

Totodată, a respins apelul declarat de apelanta-debitoare A. S.A. prin administrator special C., împotriva încheierii din data de 19.10.2020, ca nefondat.

A admis excepția tardivității și a anulat apelul declarat împotriva încheierii din data de 11.01.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2013, ca fiind tardiv formulat.

A admis excepția lipsei calității procesuale active cu privire la apelul declarat împotriva sentinței nr. 1989/12.04.2021 și, în consecință, a respins apelul, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva încheierii din 3 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, recurenta A. S.A. prin administrator special C. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a încheierii de ședința din Camera de Consiliu din data de 03.11.2021 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a V-a Civila în dosarul nr. x/2013 ca fiind netemeinică și nelegală, iar, pe cale de consecință, admiterea cererii de recuzare.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că încheierea recurată este vădit nelegală.

Astfel, s-a arătat că, în considerentele încheierii atacate se rețin următoarele:

"din expunerea rezumată mai sus a cererii de recuzare nu rezultă niciun element de fapt probant care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor împotriva cărora s-a formulat cererea de recuzare".

Această concluzie la care a ajuns instanța se datorează faptului că, ori nu a citit dosarul, ori completul de judecată ce a fost recuzat nu a trimis documentele probante către completul învestit cu soluționarea incidentului procedural.

Față de această concluzie deficitară și nelegală, recurenta a arătat că înțelege să descrie faptele probante, cu documente concludente, de care instanța de judecată din cadrul Curții de Apel București nu a ținut cont în soluționarea cererii de recuzare.

În acest sens, recurenta a arătat că a menționat în conținutul cererii de recuzare acțiunile ilegale pe care membrii completului de judecata C17, respectiv doamna președinte judecător D. și domnul judecător E., le-au întreprins in cadrul mai multor dosare, stare ce a fost probată cu documente justificative atașate cererii de recuzare.

Recurenta a susținut că membrii completul de judecata C17 din cadrul Curții de Apel București au încălcat legea, fiind întrunite condițiile de imparțialitate, conform art. 43 alin. (13) C. proc. civ.

S-a susținut că este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 1 alin. (5) C. proc. civ., prin faptul că instanța Curții de Apel București a încălcat mai multe reguli de procedură, respectiv: art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în sensul că instanța care a judecat cererea de recuzare nu a motivat și în drept considerentele pe care se întemeiază soluția de respingere a cererii; art. 14 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că instanța nu a făcut o judecată echitabilă în vederea comunicării întâmpinării depuse la dosarul cauzei de către partea adversă; art. 431 alin. (1) C. proc. civ., art. 433 C. proc. civ., art. 434 C. proc. civ. prin faptul că instanța care a judecat cererea de recuzare a precizat că nu sunt elemente probante ca să demonstreze imparțialitatea completului de judecată.

Recurenta a mai susținut că instanța care a judecat cererea de recuzare a respins fără să motiveze susținerile expuse în cuprinsul acesteia cu referire la dosarul nr. x/2013.1, pe considerentul că nu ar exista elemente de fapt probante, deși la dosar au fost depuse atât decizia civila nr. 1918/21.12.2020, cât și raportul de expertiză prin care erau calculate debite și penalități pentru contractul nr. x/24.03.2010 și nr. y/08.07.2011.

A mai arătat recurenta că, în contractul nr. x/08.07.2011, a ridicat problema de imparțialitate, deoarece în mod intenționat curtea de apel nu a luat în seamă procesul-verbal întocmit de organele de cercetare penală și a acceptat la plată facturi fiscale privind pe creditorul F. S.R.L.; de asemenea, imparțialitatea Curții de Apel București reiese și din faptul că, în considerentele deciziei civile nr. 1918/21.12.2020, a făcut recomandarea ca, pentru pagubele create de societatea F. S.R.L., să apeleze la asigurarea cu care aceasta societate a asigurat contractul de pază.

Prin urmare, este incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu referire la dosarul nr. x/2013, recurenta a arătat, în esență, că membrii completului de judecata C17 din cadrul Curții de Apel București au fost și sunt inconsecvenți prin faptul că nu respectă dispozițiile art. 16 din Legea nr. 85/2006 și desemnează un comitet al creditorilor format numai din creditori chirografari.

Astfel, există motive care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea completului C17, fiind astfel întrunite în cauză motivele de incompatibilitate stipulate la art. 42 alin. (13) din C. proc. civ.

Elementul probant privind imparțialitatea membrilor completului de judecată, care a fost depus odată cu cererea de recuzare, constă în hotărârea ce a fost pronunțata in dosarul indicat anterior.

Prin urmare, sunt aplicabile motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Motivele contradictorii prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reies din faptul că, în decizia ce a fost pronunțată de Curtea de Apel, se face referire la respectarea prevederilor art. 16 din Legea 85/2006, însă în dispozitivul hotărârii judecătorești acest text de lege este încălcat.

Referitor la dosarul nr. x/2013, prin decizia civila nr. 597/16.04.2015, membrii completului de judecata C17 încalcă dispozițiile art. 2517 C. civ. privind termenul general al prescripției extinctive, constatând ca fiind prescrise anumite facturi fiscale, menționând apoi că "ca celelalte facturi" însumează 1.205.976,53 RON, însă nu explică și nu arată care sunt aceste facturi fiscale, deși, conform cererii de creanță, depusă de intimată, aceste facturi nu au existat și nici nu există.

Prin aceasta, judecătorii au fost și sunt imparțiali, fiind îndeplinite condițiile art. 42 alin. (13) C. proc. civ.

Astfel, recurenta a susținut că sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin faptul că hotărârea în dosarul anterior menționat a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 2517 C. civ.. privind prescripția, precum și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin faptul că instanța de judecată nu a motivat și în drept hotărârea pronunțată, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Cu privire la dosarul nr. x/2013, recurenta a arătat, în sinteză, că membrii completului de judecată C17 din cadrul Curții de Apel București au pronunțat hotărârea, înscriind la masa credală Societatea Naționala de Transport Feroviar de Marfa SNTFM CFR Marfa cu suma de 4.268.206,24 RON, fără să cerceteze situația reală, de fapt și de drept a cererii de înscriere la masa credală, judecătorii fiind imparțiali, regăsindu-se astfel condițiile prevăzute de art. 42 alin. (13) C. proc. civ.

Totodată a susținut că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanța de judecata nu a respectat dispozițiile art. 22 C. proc. civ., precum și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece instanța a încălcat dispozițiile art. 1240 C. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 iunie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul și a acordat termen astăzi, 16.11.2022, pentru soluționarea recursului.

Înalta Curte, analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Deși recurenta a invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora: casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, din expunerea argumentelor prezentate în cererea de recurs, se constată că există critici de nelegalitate ce pot fi încadrate doar în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Obiectul recursului îl constituie încheierea din 3 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a fost respinsă o cerere de recuzare. Top of FormBottom of Form

Înalta Curte constată că hotărârea curții de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, curtea de apel a respectat, aplicat și interpretat corect textele normative incidente în cauză și analizând cu rigurozitate condițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., a statuat în mod legal și temeinic faptul că motivul de recuzare prevăzut de acest articol se referă mai degrabă la elemente care rezultă din legătura de prietenie sau dușmănie notorie existentă între judecător/judecători și una dintre părțile litigiului/reprezentantului convențional sau legal, ori a unor legături rezultate din afinitate și altele asemenea existente deja la data formulării cererii de recuzare și că niciunul dintre aceste elemente nu se regăsesc printre motivele cererii de recuzare și mai mult decât atât, nici nu au fost probate în vreun fel.

Criticile recurentei care vizează: încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în sensul că instanța care a judecat cererea de recuzare nu a motivat și în drept considerentele pe care se întemeiază soluția de respingere a cererii; încălcarea art. 14 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanța nu a făcut o judecată echitabilă în vederea comunicării întâmpinării depuse la dosarul cauzei de către partea adversă, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., art. 433 C. proc. civ. și art. 434 C. proc. civ., prin faptul că instanța care a judecat cererea de recuzare a precizat că nu sunt elemente probante ca să demonstreze imparțialitatea completului de judecată, nu sunt fondate.

Astfel, instanța învestită cu analizarea cererii de recuzare a reținut în considerentele hotărârii pronunțate, în ceea ce privește soluționarea dosarului nr. x/2018 și chestiunea autorității de lucru judecat, că nu constituie motiv de recuzare modul în care membrii completului de judecată s-au raportat la autoritatea de lucru judecat, aspect ce nu are nicio legătură cu dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 și, totodată, nu rezultă din niciun fapt rezonabil că aceștia sunt lipsiți de imparțialitate în soluționarea cauzei de față.

De asemenea, s-a reținut că nu poate fi luată în considerare din perspectiva motivului de recuzare invocat atitudinea sau comportamentul președintei completului de judecată, relativ la afirmațiile petentului și nici chestiunea respingerii cererii de amânare a cauzei, fiindcă aceste aspecte nu se încadrează în motivul de recuzare invocat.

În acest context, Înalta Curte reține că rezolvarea anumitor cereri în condițiile conforme cu cele impuse în C. proc. civ. și conduita președintei completului de judecată relativ la afirmațiile părții nu pot constitui motive de a crede că există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor, astfel că dezlegările curții de apel sunt legale și temeinice.

Cât privește criticile recurentei prin care se arată că instanța care a judecat cererea de recuzare a respins fără să motiveze susținerile expuse în cuprinsul acesteia cu referire la dosarul nr. x/2013.1, pe considerentul că nu ar exista elemente de fapt probante, deși la dosar au fost depuse atât decizia civila nr. 1918/21.12.2020, cât și raportul de expertiză prin care erau calculate debite și penalități pentru contractul nr. x/24.03.2010 și nr. y/08.07.2011, se constată că nu sunt întemeiate, în condițiile în care, examinând cererea cu care a fost învestită, instanța a reținut că nu sunt elemente de fapt probante, motivându-și astfel hotărârea adoptată.

De altfel, critica recurentei privind modul în care instanța a răspuns susținerilor sale aduce în dezbatere chestiuni legate de aprecierea probatoriului, aspect ce nu poate fi analizat de instanța de recurs.

De asemenea, afirmațiile recurentei cu referire la dosarul nr. x/2013, nu pot fi susținute cu temei, întrucât vizează tot nemulțumirea recurentei privind modul în care instanța a interpretat probatoriul, iar referirile la art. 16 din Legea nr. 85/2006 au în vedere, pe de o parte, o chestiune legată de fondul litigiului respectiv, iar, pe de altă parte, aduc în discuție problema existenței unor motive contradictorii în decizia pronunțată în acel dosar, aspecte care nu se pot analiza în cadrul prezentei căi extraordinare de atac.

În egală măsură, criticile recurentei, prin raportare la dosarul nr. x/2013 și dosarul nr. x/2013.1, aduc în discuție chestiuni legate de problemele de drept dezlegate de instanță în dosarele respective, precum și aspecte privind motivarea hotărârilor date în acele dosare, cu ignorarea obiectului recursului de față care privește o încheiere dată în soluționarea unei cereri de recuzare.

În speță, trebuie subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

În concluzie, marea majoritate a criticilor recurentei aduse încheierii atacate prin raportare la dosarele x nu pot fi susținute cu temei, având în vedere că se supune dezbaterii, pe de o parte, modalitatea de motivare a unor hotărâri judecătorești pronunțate în alte litigii, deși obiectul recursului în cauza pendinte, potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ., nu îl poate constitui decât "încheierea prin care s-a respins recuzarea", iar, pe de altă parte, în argumentarea aspectelor de nelegalitate invocate, recurenta se referă, în realitate, la înscrisurile din dosar, or, modalitatea de apreciere a probatoriului, în reglementarea actuală a recursului, față de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., nu poate face obiectul analizei în prezenta cale extraordinară de atac.

Întrucât obiectul recursului în litigiul de față este dat de încheierea din 3 noiembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2013, prin care curtea de apel a respins o cerere de recuzare, susținerile recurentei prin care sunt criticate problemele de drept dezlegate în alte dosare nu au relevanță.

Afirmațiile recurentei aduse în sprijinul motivelor de casare se circumscriu unei atitudini subiective generate de măsurile dispuse de instanță care, în speță, nu coincid cu așteptările părții, însă simpla nemulțumire cu privire la aspectele care au format convingerea instanței în sensul respingerii cererii de recuzare nu poate justifica admiterea căii extraordinare de atac a recursului din perspectiva aspectelor arătate.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.A. prin administrator special C. împotriva încheierii din 3 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.A. prin administrator special C. împotriva încheierii din 3 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2022.