ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2284/2022

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Constanța, sub nr. x/2006, la data de 21 aprilie 2006, întemeiată pe dispozițiile art. 132 alin. (3), art. 162 și art. 205 din Legea nr. 31/1990 republicată, art. 2 din Decretul nr. 167/1958, art. 5 din C. civ. și art. 2 din C. proc. civ., reclamanta A.. a formulat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., acțiune în constatarea nulității absolute a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, fără număr, din 14 noiembrie 2003, depusă la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța cu cererea nr. x/17.11.2003, rezoluția nr. 21250/25.11.2003 privind "emitere obligațiuni conform O.U.G. nr. 118/2003"; a tuturor actelor subsecvente, cerere de înscriere mențiuni nr. 29511/17.11.2003, încheierea nr. 29.5111/17.11.2003 și certificatul de mențiuni cu același număr.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei dovezii existenței capacității de folosință și a capacității de exercițiu a drepturilor procesuale pentru reclamanta A.., excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru persoana menționată în acțiune ca reprezentând și angajând legal societatea reclamantă, excepția nulității acțiunii, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei interesului reclamantei în promovarea acțiunii. Cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin încheierea nr. 59 din 10 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea dosarului nr. x/2006 la Tribunalul Ialomița, astfel că prin încheierea din 24 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanța s-a luat act de această situație și s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Ialomița.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, sub nr. x/2006, la data de 5 februarie 2007.

Prin încheierea din 29 mai 2007, instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate în cauză, luând act de faptul că pârâta B. S.A. Constanța a renunțat la susținerea excepțiilor lipsei capacității de folosință și a capacității de exercițiu a reclamantei A.., precum și la excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului reclamantei; totodată, a respins ca nefondate excepțiile nulității acțiunii, a inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale active a reclamantei, a prescripției dreptului la acțiune și a lipsei interesului reclamantei în promovarea acțiunii, invocate de pârâta B. S.A. Constanța.

La data de 12 iunie 2007, Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului Român a depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu, în conformitate cu dispozițiile art. 49 și următ. din C. proc. civ. de la 1865.

Prin încheierea din 12 iunie 2007, instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu a Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, dispunând, totodată, introducerea în cauză a acestuia, în calitate de intervenient.

Prin încheierea din 2 octombrie 2007, Tribunalul a constatat că Ministerul Finanțelor Publice este parte în Convenția de emisiune de obligațiuni ca mandatar al Guvernului României și are calitatea de pârât, astfel încât a dispus să fie citat și în această calitate, cu copie de pe cererile formulate.

Prin încheierea de ședință din data de 04.04.2017 Tribunalul Ialomița a luat act de cererea de subrogare în drepturile și obligațiile reclamantei A.. a societății C. S.A. și a dispus citarea acesteia în calitate de reclamantă.

Prin încheierea din 25 noiembrie 2020, Tribunalul Ialomița a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei în promovarea capătului accesoriu de cerere privind nulitatea Convenției de emisiune de obligațiuni din 5 decembrie 2003, invocate de pârâta B. S.A.

La termenul din 6 iulie 2021, în raport de conținutul și argumentele evidențiate în cererea de intervenție a Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a pus în discuție calificarea acestei cereri ca fiind o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului și a calificat cererea drept cerere de intervenție accesorie.

Prin sentința civilă nr. 889/F din 20 iulie 2021, Tribunalul Ialomița a respins cererea principală, așa cum a fost precizată, ca neîntemeiată; a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului, formulată de intervenientul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița; a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată; a luat act că apărătorul pârâtei B. S.A. a precizat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată și că pârâtul și intervenientul nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Reclamanta C. S.A. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 889/2021, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii introductive.

Pârâta B. S.A. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 889/F/20.07.2021 și împotriva încheierilor de ședință din 29 mai 2007 și 25 noiembrie 2020. A solicitat admiterea recursului, casarea încheierilor recurate, rejudecarea și admiterea excepțiilor de inadmisibilitate, lipsei de calitate procesuală activă, lipsei de interes și prescripției dreptului la acțiune pe care le-a invocat, cu consecința modificării sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca fiind inadmisibilă, introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, lipsită de interes sau prescrisă.

Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, intervenient și Ministerul Finanțelor, pârât, în temeiul art. 299, art. 304 alin. (1) pct. 9 și art. 304

1

din C. proc. civ. de la 1865 au formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 6 iulie 2021 și a sentinței civile nr. 889 din 20 iulie 2021. A solicitat admiterea căii de atac și modificarea hotărârilor recurate în sensul calificării cererii de intervenție a Statului Român prin intermediul Ministerului Finanțelor ca fiind o cerere de intervenție în interes propriu.

La termenul din 15 februarie 2022, pentru considerentele arătate în practicaua încheierii de ședință, curtea de apel a reținut că în cauză calea de atac ce se poate promova față de dispozițile legale incidente este apelul, calificând în acest fel căile de atac promovate de părți.

Prin decizia civilă nr. 362/A din 28 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a luat act de renunțarea apelantului intervenient Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, și a apelantului-pârât Ministerul Finanțelor la judecata cererii de apel formulate împotriva încheierii de ședință din 6 iulie 2021 și împotriva sentinței civile nr. 889/20.07.2021; a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierilor de ședință din 29.05.2007 și din 25.11.2020 și împotriva sentinței civile nr. 889/F/20.07.2021, pronunțate de Tribunalul Ialomița, secția Civilă, în dosarul nr. x/2006, în contradictoriu cu apelanta-reclamantă C. S.A., apelantul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor și apelantul-intervenient Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, a schimbat în parte încheierea de ședință din 29 mai 2007, încheierea din 25 noiembrie 2020 și sentința apelată, în sensul că a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă; a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă C. S.A., ca nefondat.

La data de 19 mai 2022, conform plicului atașat, reclamanta C. S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii excepției inadmisibilității și admiterii cererii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865.

Prin decizia nr. 1633 din 21 iulie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 362/A din 28 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. CONSTANȚA și intimatul-intervenient STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, reprezentat de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA.

Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea C. S.A., reprezentată de dl. D., a formulat contestație în anulare, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 1633 din 21 iulie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021 și, în rejudecare, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat, în esență, că primul motiv de contestație în anulare specială vizează situația când dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.

A menționat că greșelile materiale la care se referă art. 318 din C. proc. civ. de la 1865 sunt greșeli procedurale evidente și involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei.

În jurisprudență au fost considerate greșeli materiale, în sensul dispozițiilor art. 318 din C. proc. civ. de la 1865, respingerea greșită ca tardiv a unui recurs, anularea greșită a recursului ca netimbrat ori nemotivat sau ca fiind formulat de un mandatar fără calitate.

De asemenea, contestatoarea a făcut referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia principiul egalității armelor semnifică tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procedurii în fața unui tribunal, fără ca una din ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte din proces.

În concret, contestatoarea a susținut că întâmpinarea formulată de pârâta B. S.A. în cadrul dosarului de recurs s-a comunicat, în format electronic, doar cu 5 zile înainte de data stabilită pentru proces, iar întâmpinarea depusă de Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu a fost comunicată. Întâmpinarea formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost încărcată în dosarul electronic la data de 22 iunie 2022, cu o zi înainte de termenul stabilit pentru soluționarea recursului promovat de în cauză de recurenta-reclamantă C. S.A.

Întrucât s-a procedat în acest mod, recurenta-reclamantă nu a avut posibilitatea și timpul necesar pentru a contracara argumentele prezentate de părțile adverse. Recurenta a solicitat acordarea unui termen în vederea angajării unui avocat care să-i reprezinte și să-i pregătească apărarea în mod corespunzător.

La primul termen stabilit pentru soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte a respins cererea de amânare formulată de recurenta-reclamantă și, din oficiu, în lipsa părții vizate, a invocat excepția tardivității declarării recursului, iar pentru a da posibilitatea recurentei să depună la dosarul cauzei concluzii scrise a amânat pronunțarea de mai multe ori până la data de 21 iulie 2022, când a dat soluția în cauză.

Contestatoarea a precizat că încheierea de ședință din data de 23 iunie 2022 a fost redactată și încărcată în dosarul electronic abia la 18 iulie 2022, moment ulterior reținerii cauzei în pronunțare.

Având în vedere că recurenta-reclamantă a luat cunoștință de faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului cu 3 zile înainte de pronunțarea deciziei, este evident că nu a fost respectat principiul legalității soluționării cauzei și nici principiul egalității de arme.

Din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că partea recurentă nu a avut posibilitatea să se apere într-un proces echitabil, în fața unei instanțe imparțiale, în condițiile în care instanța de recurs a respins cererea de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui avocat (deși era primul termen de judecată), a ridicat, din oficiu, excepția tardivității recursului (recurenta-reclamantă nefiind prezentă la termen) și a amânat pronunțarea în cauză, dispunând mai multe termene pentru ca recurenta C. S.A. să depună la dosar concluzii scrise, însă nu a fost comunicată încheierea din 23 iunie 2022, astfel încât recurenta să-și pregătească apărarea.

În cuprinsul contestației în anulare, s-a învederat faptul că recurenta-reclamantă C. S.A. a luat cunoștință de încheierea respectivă după redactarea deciziei nr. 1633 din 21 iulie 2022, mai exact, la data de 2 august 2022, ca urmare a demersurilor efectuate și a unei corespondențe purtate cu Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așadar, recurenta-reclamantă s-a aflat în imposibilitate de a formula note scrise față de excepția tardivității recursului, invocată din oficiu de instanță, până la data comunicării încheierii de ședință din 23 iunie 2022 (2 august 2022).

Referitor la excepția tardivității declarării recursului ce a format obiectul dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, contestatoarea C. S.A. a solicitat să se ia act de faptul că prin dispozitivul deciziei civile nr. 362/A din 28 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă se menționează posibilitatea ca părțile interesate să depună recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Față de această dispoziție imperativă, la data de 19 mai 2022, reclamanta C. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 362/A din 28 februarie 2022, fiind respectat termenul legal dispus de Curtea de Apel București raportat la data de 20 aprilie 2022 când i-a fost comunicată recurentei decizia din apel, astfel cum rezultă din actele existente la dosarul cauzei.

În acest context, este pe deplin probată buna-credință a recurentei-reclamante C. S.A., care s-a supus rigorilor dispozitivului deciziei recurate, exercitând calea de atac în termenul imperativ de 30 de zile de la data comunicării.

Contestatoarea a redat dispozițiile art. 129 din C. proc. civ. de la 1865, potrivit cărora "părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările".

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865.

La data de 24 octombrie 2022, intimata B. S.A. a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă sau ca nefondată.

Intimații Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, și Ministerul Finanțelor, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, au depus întâmpinare, prin care au invocat, pe cale de excepție, tardivitatea formulării contestației în anulare (față de dispozițiile art. 319 din C. proc. civ. de la 1865) și inadmisibilitatea contestației în anulare (față de dispozițiile art. 318 din C. proc. civ. de la 1865).

Analizând argumentele invocate în susținerea contestației în anulare, subsumate motivului prevăzut de art. 318 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 318 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Textul legal anterior menționat reglementează contestația în anulare specială, care poate fi exercitată atunci când hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Motivele de contestație în anulare specială nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situații decât cele limitativ vizate în mod expres de art. 318 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, dispoziții legale cu câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanță, calea unui veritabil recurs la recurs.

Pornind de la aceste considerații, Înalta Curte constată că titulara contestației în anulare și-a întemeiat calea de atac exercitată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ. de la 1865, susținând existența unei greșeli materiale în dezlegarea dată recursului, însă, în realitate, este nemulțumită de faptul că nu a avut posibilitatea să se apere într-un proces echitabil, în fața unei instanțe imparțiale, în condițiile în care instanța de recurs i-a respins cererea de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui avocat (deși era primul termen de judecată), a invocat, din oficiu, excepția tardivității recursului (recurenta-reclamantă nefiind prezentă la termen) și a amânat pronunțarea în cauză de mai multe ori, fără să dispună comunicarea încheierii din 23 iunie 2022 către partea recurentă.

Înalta Curte constată că în calea de atac a recursului nu a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în ceea ce o privește pe recurenta-reclamantă C. S.A., atâta timp cât instanța de recurs a făcut aplicarea dispozițiilor art. 156 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865.

De asemenea, nu se poate susține nici faptul că instanța de recurs a apreciat, în mod eronat, asupra termenului de depunere a recursului în cauză cu consecință directă asupra soluției, determinând respingerea cererii de recurs ca tardiv formulată.

Instanța învestită cu soluționarea recursului a reținut, în mod corect, că recurenta-reclamantă C. S.A. nu a respectat termenul imperativ de 15 zile, prevăzut de art. 301 din C. proc. civ. de la 1865 (care se împlinea la 6 mai 2022), având în vedere că decizia recurată a fost comunicată acesteia la data de 20 aprilie 2022, așa cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel București, secția a V-a civilă, iar calea extraordinară de atac a fost declarată la 19 mai 2022, după cum o atestă data înscrisă pe plicul cu care a fost expediată cererea de recurs, aflat la dosarul de recurs.

Potrivit art. 103 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei", alin. (2) al aceluiași text prevăzând că, "în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării".

Din analiza dispozițiilor legale anterior enunțate reiese că partea poate să fie repusă în termenul de declarare a căii de atac, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) partea să formuleze o cerere în acest sens, în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării și, în același termen, să arate motivele care au împiedicat-o să acționeze; b) înăuntrul termenului de 15 zile să îndeplinească actul de procedură scadent; c) sarcina probațiunii cu privire la împiedicarea de a acționa revine părții care solicită repunerea în termen.

Așadar, pentru a fi repusă în termen partea trebuie să formuleze o cerere în acest sens și să demonstreze împrejurarea care a împiedicat-o să exercite calea de atac în termenul defipt de lege.

Împrejurarea descrisă de contestatoare, în sensul că mențiunea incorectă din dispozitivul hotărârii atacate a fost de natură să o inducă în eroare cu privire la termenul de formulare a căii de atac și să îi creeze convingerea că termenul este cel indicat în dispozitivul acesteia, datorită credibilității conferite înscrisului de natura sa și de emitentul acestuia, nu constituie o veritabilă împiedicare de la formularea căii extraordinare de atac, recurenta având obligația de a manifesta un comportament procesual activ și diligent în ceea ce privește exercitarea căii extraordinare de atac a recursului.

Principiul legalității căii de atac, unanim admis în doctrină și în jurisprudență și sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, stabilește că legea este cea care recunoaște sau nu dreptul la exercitarea căii de atac, în condițiile și temenele stabilite de aceasta, iar nu judecătorul.

Mențiunea inserată, din eroare, în cuprinsul hotărârii cu privire la termenul de exercitare a căii de atac nu poate acorda părții un termen mai lung decât cel stabilit de lege, aceasta fiind tot o consecință a principiului legalității căii de atac.

Înalta Curte mai reține că sunt lipsite de fundament susținerile contestatoarei care fac trimitere la dispozițiile art. 129 din C. proc. civ. de la 1865, text care se referă exclusiv la îndeplinirea oricăror acte de procedură, altele decât căi de atac, "în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător". În mod evident, acest text legal se referă la desfășurarea judecății și la efectuarea de acte de procedură în cursul judecății (depunerea de înscrisuri, note, dovezi etc.) și, nicidecum, la exercitarea căilor de atac, care sunt guvernate exclusiv de principiul legalității, așa cum s-a arătat.

Ca atare, se poate concluziona că soluția instanței de recurs nu este consecința unei erori materiale, întrucât dezlegarea dată recursului prin decizia ce face obiectul contestației în anulare este rezultatul observării datelor de pe dovezile aflate la dosar, care atestă momentul primirii de către recurenta-reclamantă a hotărârii pronunțate în calea de atac a apelului.

Prin urmare, prezenta contestație în anulare este nefondată din perspectiva dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ. de la 1865.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 320 din același cod, Înalta Curte contestația în anulare formulată de contestatoarea C. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C. S.A. împotriva deciziei nr. 1633 din 21 iulie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2022.