ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2219/2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – secția Comercială la 12.05.2005 sub nr. x/2005, reclamanta A.. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a deciziei consiliului de administrație al pârâtei din 10.05.2002 și a actului adițional nr. x/21.05.2002 încheiat la actul constitutiv al pârâtei. În drept, a invocat art. 114, art. 132 alin. (3), art. 134 alin. (1), art. 205-213 din Legea nr. 31/1990, art. 2 din Decretul nr. 167/1958, art. 5 C. civ. și art. 2 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 2690/COM/20.09.2005, Tribunalul Constanța – secția Comercială a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că legea aplicabilă este cea de la data emiterii actului atacat, 10.05.2002, și a evocat art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, reținând că la data emiterii deciziei consiliului de administrație din 10.05.2002, reclamanta nu avea calitatea de acționar. Totodată, a mai reținut că B. S.A. nu putea vinde drepturi din litigii viitoare, astfel încât contractul de cesiune litigioase nr. x/15.10.2004 nu poate conferi reclamantei calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin încheierea din 13.03.2006, Curtea de Apel Constanța – secția comercială, maritimă și fluvială și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal a suspendat judecata cauzei, în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2005 al Tribunalului București – secția a VI-a Comercială, având ca obiect constatare nulitate contract cesiune de drepturi litigioase nr. x/15.10.2005. La 08.02.2021, apelanta-reclamantă a solicitat repunerea pe rol a cauzei. Prin decizia civilă nr. 196/19.04.2021, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins cererea de repunere pe rol ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și a constatat perimat apelul. Instanța de apel a reținut în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. că s-a împlinit termenul de perimare de 6 luni, care a început să curgă de la 10.07.2020.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanta și numita C. S.A. Prin decizia nr. 2317/04.11.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului, totodată a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta C. S.A. S-a reținut în considerentele acestei decizii că instanța de apel nu trebuia să analizeze excepția lipsei calității procesuale active a părții care a formulat cererea de repunere pe rol, ci să verifice dacă este sau nu întemeiată soluția tribunalului asupra excepției lipsei calității procesuale active, urmând ca instanța să examineze dacă se mai impune sau nu excepția perimării.

În rejudecare, prin încheierea din 25.05.2022, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a pus în vedere cesionarei C. S.A. să precizeze, prin cerere scrisă, dacă înțelege să intervină în cauză în calitate de succesor în drepturi al apelantei-reclamante. La 21.06.2022 C. S.A. a depus la dosar o cerere de intervenție în interes propriu, iar la termenul din 22.06.2022 aceasta a fost calificată ca fiind o cerere de introducere în cauză a societății, în calitate de succesor cu titlu particular în drepturile apelantei-reclamante. Astfel, instanța de apel a luat act de transmiterea calității procesuale active a societății A.. către C. S.A., având în vedere cesiunea intervenită în anul 2013 între cele două enități, constatând că cea din urmă are calitatea de apelantă-reclamantă. Prin decizia civilă nr. 265/22.06.2022, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a respins excepția perimării apelului și a respins ca nefondat apelul reclamantei. Pentru a hotărî astfel, a reținut că nu sunt incidente prevederile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 132/1990, având în vedere data emiterii deciziei consiliului de administrație din 10.05.2002. Totodată, a constatat că nici art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1900 nu este aplicabil, întrucât reclamanta a dobândit calitatea de acționar ulterior datei la care a fost adoptată decizia a cărei nulitate s-a cerut a se constata iar contractul de cesiune nr. x/15.10.2004 nu poate conferi reclamantei calitatea procesuală activă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta C. S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac exercitate și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active și admiterea acțiunii. În motivare invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după prezentarea unui paragraf din considerentele deciziei recurate și a unor aspecte teoretice referitoare la interesul în formularea acțiunii, recurenta a arătat că a devenit acționar în societatea pârâtă prin oferta publică de cumpărare de acțiuni emisă în cadrul reglementat al Bursei de Valori București, atât de la vânzători independenți, cât și de la D. S.A. A mai susținut că, la data preluării acțiunilor nu au fost cunoscute o serie de acte și de date, chestiune care ulterior, după identificarea acestora, ar fi putut conduce la o altă poziționare a sa, în raport cu intenția de a achiziționa acțiunile. Potrivit recurentei, în acest context, a solicitat instanței de judecată să constate nulitatea deciziei consiliului de administrație al pârâtei din 10.05.2002, pentru încălcarea ordinii publice și a bunelor moravuri, însă instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia, rezumându-se să analizeze excepția lipsei de interes, pronunțând astfel o hotărâre nelegală. A susținut că noțiunea de ordine publică nu se limitează doar la dispozițiile legale imperative, subliniind că instanțele de judecată pot conferi caracter de ordine publică unei dispoziții legale, în ipoteza în care consideră că respectarea sa este absolut necesară pentru ocrotirea intereselor generale ale societății. După o prezentare detaliată a modalității în care a preluat acțiunile în anul 2004, recurenta a relevat că efectul deciziei consiliului de administrație din 10.05.2002 a transformat participarea sa în una derizorie și flexibilă în vederea unor tranzacții viitoare, context în care a afirmat că a probat calitatea de parte interesată în cauză. Totodată, a mai susținut că asociatul care a contribuit cu votul său favorabil la obținerea majorități, respectiv D. S.A. are calitate procesuală activă pentru a introduce acțiunea în constatarea nulității, deoarece cererea este grefată pe dreptul comun, și nu pe legea societăților comerciale. Invocând dispozițiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, recurenta a mai arătat că acțiunea în anulare are caracterul unei acțiuni sociale, deoarece ea este exercitată exclusiv în folosul societății și al acționarilor și nu pentru valorificarea unui interes personal, chiar dacă implicit are și consecințe de această natură. Ca atare, interesul său în formularea cererii de chemare în judecată derivă din împrejurarea că decizia consiliului de administrație este contrară ordinii publice și bunelor moravuri și că încalcă regula impusă prin legea societăților comerciale, menită să protejeze interesul general al creditorilor societății. De asemenea, a arătat că o astfel de acțiune poate fi introdusă și de către oricine are un interes legitim, potrivit dreptului comun. Conform recurentei, particularitatea scutirii de proba interesului își are izvorul în natura sui generis, necontractuală, a hotărârii adunării generale unde majoritatea decide, iar minoritatea se supune, cu condiția ca decizia să fie conformă cu legea sau statutul societății. Intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele: Situația de fapt stabilită în etapele devolutive ale procesului constă în adoptarea deciziei a consiliului de administrație al pârâtei B. S.A. din 10.05.2002, prin care a fost aprobată majorarea valorii nominale a fiecărei acțiuni de la 169.280 RON la 194.280 RON, rezultând și o majorare a capitalului social, respectiv modificarea actului constitutiv al societății, cu referire la art.

Ulterior acestei decizii, a fost încheiat actul adițional nr. x/21.05.2002 la actul constitutiv al pârâtei, prin care a fost menționată majorarea capitalului social și valoarea nominală a acțiunii, iar la 12.05.2005, A.., autoarea recurentei C. S.A., prevalându-se de calitatea de acționar al pârâtei, ca urmare a cumpărării pachetului de acțiuni de la D. S.A. la 08.10.2004 și de drepturile conferite de contractul de cesiune de drepturi litigioase nr. x/15.10.2004, a învestit instanța de judecată cu o acțiune în constatare a nulității deciziei consiliului de administrație din 10.05.2002 și a actului adițional din 21.05.2002, pentru încălcarea ordinii publice și a bunelor moravuri, invocând dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și ale art. 5 C. civ. din 1864. Prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală. Sentința astfel pronunțată a fost păstrată în apel, prin decizia civilă care formează obiectul recursului formulat de reclamanta C. S.A. întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Niciuna dintre criticile expuse în memoriul de recurs nu este fondată. O primă critică se referă la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acțiunii în constatare a nulității deciziei consiliului de administrație al pârâtei B. S.A. din 10.05.2002 pentru încălcarea ordinii publice și a bunelor moravuri, sens în care recurenta-reclamantă a susținut că instanța s-a limitat la analizarea excepției lipsei de interes. Analiza deciziei recurate infirmă această critică, hotărârea instanței de apel fiind dată cu respectarea exigențelor motivării impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că nu se mai impunea a fi analizate aspectele ce țin de chestiunea încălcării ordinii publice și a bunelor moravuri, având în vedere considerentele decisive reținute în privința lipsei de interes personal, ca și condiție necesară de exercitare a acțiunii civile. De aceea, critica recurentei nu poate fi primită, motiv pentru care nici argumentele referitoare la dovedirea încălcării ordinii publice și a bunelor moravuri nu vor fi examinate, întrucât excedează limitelor controlului judiciar ce poate fi realizat în cadrul prezentei căi de atac. Subsumat aceleiași critici, recurenta a susținut că acțiunea în anulare are caracterul unei acțiuni sociale, deoarece este exercitată exclusiv în folosul societății și al acționarilor, iar nu pentru valorificarea unui interes personal. Astfel, arată că interesul său de a ataca decizia din 10.05.2002 derivă din împrejurarea că aceasta este contrară ordinii publice și bunelor moravuri și încalcă regula impusă de Legea nr. 31/1990. În acest context, mai subliniază că art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 face referire la orice persoană interesată doar cu privire la acțiunea în constatarea nulității absolute, astfel că aceasta nu mai este una specific societară, ci una de drept comun, sens în care particularitatea scutirii de proba interesului își are izvorul în natura sui generis, a acestei acțiuni. Înalta Curte notează că, instanța de apel a menținut dispoziția privind respingerea acțiunii, în considerarea a două motive principale; primul este acela că dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente, în raport cu data adoptării deciziei a cărei nulitate se invocă, respectiv 10.05.2002, iar calitatea procesuală activă se recunoaște exclusiv acționarului, conform art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în forma în vigoare la 10.05.2002, context în care a arătat că predecesorul reclamantei, D. S.A. nu a atacat decizia consiliului de administrație, iar reclamanta a dobândit calitatea de acționar la 08.10.2004, ulterior datei la care a fost adoptată aceasta. Al doilea motiv a constat în faptul că, în cazul acțiunii în constatarea nulității fundamentată pe dreptul comun, reclamanta nu a făcut dovada interesului determinat, actual și legitim, ca și condiție necesară pentru exercitarea acțiunii civile. Întreaga construcție juridică expusă de către recurentă în sensul că acțiunea sa este exercitată exclusiv în folosul societății și al acționarilor, iar nu pentru valorificarea unui interes personal, nu poate fi primită. Așadar, chestiunea de drept de a cărei dezlegare depinde soluționarea căii de atac a recursului constă în a stabili măsura în care, independent de calitatea de acționar dobândită la 08.10.2004, recurenta se poate prevala de art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și justifica demersul său de "persoană interesată", respectiv dacă a dovedit un interes, condiție pentru exercitarea acțiunii fundamentate pe dreptul comun, în vederea anulării deciziei din 10.05.2002, adoptată de consiliul de administrație al pârâtei. Referitor la art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, invocat ca temei al acțiunii, Înalta Curte notează că, în mod corect s-a argumentat prin decizia recurată că acest text legal nu este aplicabil, având în vedere că a fost introdus prin Legea nr. 161/2003, ulterior datei din 10.05.2002, când a fost adoptată decizia a cărei nulitate se solicită a se constata. Ca atare, o eventuală analiză a cauzei din perspectiva art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și a verificării în ce măsură o recurenta se poate prevala în același timp atât de calitatea de asociat, cât și cea de terț "orice persoană interesată" și a necesității justificării sau nu a unui interes legitim, în raport cu dubla calitate, nu se mai impune. Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în varianta în vigoare la data adoptării deciziei – 10.05.2002 - calitatea procesuală activă de a ataca în justiție hotărârile adunării generale aparține oricăruia dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței. Prin urmare această dispoziție legală stabilește în mod expres condițiile în care acționarii pot contesta hotărârile adunării generale, iar sub acest aspect, argumentează instanța de apel, recurenta a dobândit calitatea de acționar ulterior, la data de 08.10.2004, fiind succesorul fostului acționar al pârâtei, când a preluat acțiunile de la D. S.A. care nu a contestat decizia consiliului de administrație. În egală măsură, în mod corect s-a reținut prin decizia recurată, că acționarii nu pot fi considerați "orice persoane interesate" ci au dreptul contestării hotărârii societății în condițiile expres prevăzute de lege. În memoriul de recurs, recurenta a reluat susținerile conform cărora acțiunea în constatarea nulității absolute a hotărârii adunării generale, întemeiată pe încălcarea unor norme de ordine publică, poate fi introdusă nu doar de acționarii care au votat contra sau care nu au participat, ci de oricine are un interes legitim, potrivit dreptului comun. În acest context, a dezvoltat un set de critici care vizează interesul său în exercitarea unei astfel de acțiuni, în justificarea căreia recurenta arată că a formulat-o în folosul societății și al acționarilor, iar decizia consiliului de administrație este contrară ordinii publice și bunelor moravuri, fiind încălcată regula impusă prin Legea nr. 31/1990 menită să protejeze interesul general al societății. Pornind de la aceste repere, recurenta tinde să justifice legitimarea sa procesuală activă. Înalta Curte notează că, acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic fundamentată pe dreptul comun poate fi promovată de orice persoană care are un interes juridic și în orice moment, fiind menită să sancționeze nerespectarea la momentul încheierii actului juridic a unei norme ce ocrotește un interes general. Astfel, analiza interesului prin prisma condiției de exercitare a acțiunii civile trebuie justificat de reclamant doar în persoana sa, întrucât această cerință se apreciază numai în raport cu acesta. Or, în cauză, recurenta, deși face trimitere la normele de drept comun, în privința condiției interesului personal expune argumente privind interesul societar colectiv societar, contrar art. 33 C. proc. civ., potrivit căruia interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. De aceea, criticile recurentei nu pot fi primite, în condițiile în care recurenta nu a probat astfel cum în mod corect s-a argumentat prin decizia recurată interesul personal în exercitarea acțiunii privind constatarea nulității fundamentate pe dreptul comun. Având în vedere argumentele prezentate mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, criticile recurentei nejustificând modificarea sau casarea ei, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.