ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2617/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 teza a II - a C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare", Înalta Curte constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, la data de 29 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâții C.. și D. să se constate nulitatea absolută a Actului de adjudecare emis la data de 17.11.2016, în dosarul de executare silită nr. x/2016 al BEJ E. pentru lipsa consimțământului proprietarului.

În drept, reclamanții s-au întemeiat pe dispozițiile art. 1247 și art. 1250 C. civ.

Prin cererea formulată la 10 iulie 2018, reclamanții au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a S.C. F. S.R.L..

Prin încheierea nr. 1320/02.10.2018, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II -a civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile din cadrul Tribunalului Constanța.

Dosarul a fost înregistrat la secția I civilă a Tribunalului Constanța, la data de 15 octombrie 2018, sub nr. x/2018*.

Prin încheierea nr. 2971/04.12.2018, pronunțată Tribunalului Constanța, secția I civilă a fost admisă excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Constanta, secția I civilă, a fost declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată favoarea Tribunalului Constanța, secția a II -a civilă; a fost trimisă cauza Curții de Apel Constanța pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Prin încheierea nr. 6/C/31.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanta, secția I civilă.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanta, secția I civilă la data de 05 martie 2019, sub nr. x/2018**.

Prin încheierea nr. 1073 din 23 aprilie 2019, pronunțată Tribunalului Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, au fost respinsă excepția netimbrării; a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei B., decedată anterior introducerii cererii de chemare în judecată; a fost respinsă, ca nefondată, excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamanta B.; a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, excepția lipsei calității de reprezentant pentru avocat G. al reclamantei B.; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. F. S.R.L., întrucât între această societate și S.C. C. a intervenit contractul de cesiune de creanță; a fost respinsă excepția tardivității, având în vedere că acțiunea nu vizează un proces-verbal de licitație, împotriva căruia poate fi formulată contestație în temeiul art. 849 C. proc. civ. în termen de o lună, ci un act de adjudecare întocmit conform art. 854 C. proc. civ. a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâta D. și a fost amânată judecata la data de 03 iunie 2019.

La termenul din 16 septembrie 2019, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei de interes, excepția lipsei calității procesuale active, excepția inadmisibilității și a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor H. și I., în calitate de reclamanți.

Prin sentința civilă nr. 2198 din 30 septembrie 2019, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins excepția lipsei de interes, excepția lipsei calității procesuale active și excepția inadmisibilității; a declarat nulă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B., pentru lipsă capacitate procesuală de folosință, și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., H. și I., în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.R.L., pentru lipsă calitate procesuală pasivă; a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecata formulată de reclamanții A., H. și I. în contradictoriu cu pârâții D., S.C. C., prin mandatar J. S.R.L.; au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei D. cheltuieli de judecată de 3.000 RON, reprezentând onorariu avocat.

Prin decizia civilă nr. 183/C din 05 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A., H. și I., în contradictoriu cu pârâții D., S.C. C., prin mandatar J. S.R.L., și S.C. F. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2198 din 30 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă; au fost obligați apelanții la plata către intimata S.C. F. S.R.L. a sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, modificarea sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii principale, respectiv constatarea nulității absolute a actului de adjudecare emis la data de 17.11.2016, în dosarul de executare silită nr. x/2016 al BEJ E. și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru judecata în fond și în apel, constând în taxele judiciare de timbru.

Instanța de apel a apreciat că intimata-pârâtă D. este un terț de bună-credință în condițiile în care titlul creditorului era valabil la data adjudecării imobilului, astfel încât bunul asupra căruia s-a facut executarea nu se poate restitui, raportat la dispozițiile art. 723 alin. (2) C. proc. civ.

Contrar celor reținute de instanța de apel, nulitatea actului de adjudecare emis la data de 17.11.2016 în dosarul de executare silită nr. x/2016 al BEJ E., este generată de efectele anulării executării silite raportat la soluția definitivă în dosarul nr. x/2016, conform deciziei nr. 2210/22.12.2016 a Tribunalului Constanța, și nu sentinței nr. 12657/10.11.2017, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2017, cum eronat a statuat instanța de fond și cea de apel.

Recurenții au arătat că raționamentul instanței de apel este contrar efectelor produse de decizia civilă nr. 2210/22.12.2016 a Tribunalului Constanța, în dosarul nr. x/2016, prezentând, în continuare, aspecte cu privire la situația de fapt a litigiului.

Au mai arătat că fraudarea intereselor debitorilor proprietari ai imobilului (A. și B.) rezultă din faptul că pârâtul-creditor C. cunoștea, în raport de dovezile existente în dosarul execuțional nr. x/2016 al BEJ E., că, în cadrul dosarului nr. x/2016, reclamanții au supus contestației atât executarea silită însăși, cât și prescripția dreptul creditorului de a cere executarea silită a creanței, iar prin decizia nr. 2210/22.12.2016 a Tribunalului Constanța a fost anulată executarea silită ca efect al constatării intervenirii prescripției.

Conchizând, recurenții au învederat că efectele anulării executării silite în cadrul dosarului nr. x/2016 sunt cele stabilite prin decizia nr. 2210/22.12.2016 a Tribunalului Constanța, care se refrâng în mod automat asupra tuturor actelor execuționale emise de executorul judecătoresc în dosarul executional nr. x/2016, deci implicit și asupra actului de adjudecare emis la data de 17.11.2016, în dosarul de executare silită nr. x/2016 al BEJ E., a cărui nulitate urmeaza să fie constată.

La 15 iunie 2021, intimata D. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, întrucât recurenții nu au achitat taxa judiciară de timbru, iar, în subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 22 iunie 2021, recurenții au depus răspuns la întâmpinarea intimatei D., prin care au solicitat respingerea excepției netimbrării, întrucât au depus, la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar pe fond, au solicitat admiterea recursului.

La 24 iunie 2021, intimata C. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, întrucât recurenții nu au depus odată cu recursul taxa judiciară de timbru, precum și excepția nulității recursului, întrucât criticile formulate nu se încadrează în cazurile de casare expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 05 iulie 2021, recurenții au depus răspuns la întâmpinarea intimatei C., prin care au solicitat respingerea excepțiilor netimbrării și nulității recursului.

Învestită cu soluționarea căii de atac, după efectuarea procedurilor de comunicare, reglementate de dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că partea are deschisă calea de atac a recursului, că recursul este legal timbrat, este formulat în termen legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.

Totodată, s-a reținut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilității în principiu a recursului și va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenții-reclamanți în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reținându-se că intimata D. a invocat, prin întâmpinare, excepția netimbrării recursului, iar intimata C. a invocat, prin întâmpinare, excepțiile netimbrării și nulității recursului.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 14 septembrie 2021, respectiv la data de 15 septembrie 2021, conform dovezilor aflate la filele x; la data de 20 septembrie 2021, recurenții au depus punct de vedere la raport.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți

Examinând, cu prioritate, excepția netimbrării recursului, invocată invocată de intimatele-pârâte D. și C.., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia pentru următoarele considerente:

Prin rezoluția din 26 aprilie 2021, s-a stabilit că recurenți-reclamanți datorază taxa judiciară de timbru în cuantum de 4257,5 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 3 lit. f) coroborat cu art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Înalta Curte constată că, așa cum s-a reținut și prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, recurenții-reclamanți și-au îndeplinit obligația legală de timbrare, la dosarul cauzei fiind anexată dovada achitării de către aceștia a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4300 RON, constând în OP nr. x emis la 27 mai 2021, în valoare de 1300 RON și OP nr. x/27 mai 2021, în valoare de 3000 RON, aflate la filele x și 17.

Prin urmare, constatând că recursul formulat în cauză este legal timbrat, în cauză fiind respectate prevederile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția netimbrării recursului, invocată de intimatele-pârâte D. și C..

În ceea ce privește admisibilitatea în principiu a recursului din perspectiva posibilității încadrării criticilor formulate în motivele de recurs, prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurenții-reclamanți, prevede următoarele:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii;"

Din verificarea argumentelor inserate în cuprinsul memoriului de recurs, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți nu au învederat vreo situație care să poată fi încadrată în vreuna din ipotezele vizate de norma legală menționată.

În acest context, Înalta Curte reține că deși se invocă motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți nu au arătat care sunt, în concret, aspecte de netemeinicie sau de nelegalitate pe care le-ar fi invocat prin propriul apel și pe care instanța de apel nu le-a analizat, care sunt motivele străine de natura pricinii sau contradictorii din cuprinsul considerentelor deciziei curții de apel, în absența cărora instanța de control nu poate procedura la controlul legalității deciziei curții de apel din această perspectivă.

Invocarea, în argumentarea acestei critici a unei pretinse greșite rețineri în cauză a bunei credințe a intimaților prin raportare la împrejurările de fapt învederate în argumentarea cererii de stabilire a nulității absolute a actului de adjudecare din 17 noiembrie 2016, nu relevă o ipoteză aptă a justifica incidența acestui motiv de nelegalitate, ci viziunea recurenților cu privire la situația de fapt a pricinii, or, o atare construcție juridică nu poate fi circumscrisă motivului de recurs invocat, în realitate, aspectele invocate de recurenți constituindu-se în chestiuni de netemeinicie, care excedează controlului de legalitate ce poate fi exercitat în recurs.

Așadar, Înalta Curte constată că invocarea motivului de casare, reglementat prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este una pur formală, fără consecințe în planul exercitării controlului de legalitate, în condițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. prevăd următoarele: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

Prin urmare, norma procesuală vizează situația încălcării de către instanța de apel a normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

În cauza de față se constată că prin decizia recurată, curtea de apel a reținut că cererea reclamanților privind constatarea nulității absolute a actului de adjudecare încheiat la 17 noiembrie 2016 în cadrul procedurii execuționale demarată de către BEJ E. în dosarul nr. x/2016, pentru lipsa consimțământului proprietarului debitor la înstrăinare, precum și pentru existența unei pretinse cauze imorale a actului, încheiat de către adjudecatar cu rea credință, în scopul fraudării intereselor terțului proprietar al bunului, pentru neîndeplinirea condițiilor esențiale pentru validitatea contractului vizând consimțământul proprietarului bunului la înstrăinare și cauza actului juridic încheiat, prevăzute de art. 1179 din C. civ., este neîntemeiată.

În pronunțarea acestei soluții, în esență, curtea de apel a reținut că faptul cunoașterii de către părțile contractante a nevalabilității titlului transmițătorului, ca urmare a constatării, prin decizia civilă nr. 2210 din 22.12.2016 a Tribunalului Constanța, pronunțată în dosarul nr. x/2016, ca prescris, a dreptului creditoarei F. de a cere executarea silită a debitorilor A. și B. și anulării executării silite înseși, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al BEJ E., nu atrage nulitatea absolută a actului de adjudecare având în vedere că desființarea executării silite deschide numai dreptul debitorului executat la întoarcerea executării silite, procedură de care, debitorii A. și B. au beneficiat, așa cum reiese din cuprinsul sentinței civile nr. 12657 din 10 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Constanța.

Pe de altă parte, aceeași instanță a constatat că cererea dedusă judecății este neîntemeiată și din perspectiva în care nu se poate reține drept cauză de nulitate a actului de adjudecare cauza imorală sau ilicită întemeiată pe fraudarea drepturilor debitorilor proprietari ai bunului adjudecat, pe considerentul că, la momentul licitației și la data eliberării actului de adjudecare, era înregistrată, pe rolul instanței, contestația la executare în dosarul nr. x/2016, finalizată prin decizia civilă nr. 2210/22.12.2016 a Tribunalului Constanța, având în vedere că din datele dosarului, nu rezultă că la acea dată debitorii contestatori au procedat la notarea în cartea funciară, pentru opozabilitate față de terți, a litigiului prin care se contesta urmărirea silită asupra imobilului, iar în lipsa unor atare mențiuni, nu se poate reține reaua-credință a adjudecatarului pentru considerentul că acesta ar fi putut prevedea riscul pierderii dreptului de proprietate asupra imobilului adjudecat în condițiile în care nu rezultă că adjudecatarul avea cunoștință de existența unui litigiu asupra titlului executoriu care legitima executarea silită.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți au indicat ca temei de drept al cererii de recurs și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă, în motivarea incidenței acestuia nu au expus argumente apte a fi subsumate motivului de casare indicat, și nici conținutul acestora nu permite încadrarea, de către instanță, în niciunul dintre celelalte motive de casare, reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în esență, nemulțumirea acestora care a declanșat exercitarea prezentei căi de atac a fost reprezentată de soluția curții de apel din perspectiva menținerii soluției primei instanțe, de respingere a cererii de constatare a nulității absolute a actului de adjudecare, încheiat la data de 17 noiembrie 2016 în cadrul procedurii execuționale demarată de BEJ E. în dosarul nr. x/2016.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenții-reclamanți au susținut că soluția pronunțată prin decizia civilă nr. 2210 din 22 decembrie 2016, în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Constanța, care a constatat prescrisă executarea silită care a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul BEJ E. și a fost, astfel, anulată procedura de executare silită, produce efecte juridice și asupra asupra valabilității actului de adjudecare, contrar reținerilor curții de apel care, în opinia acestora, în mod greșit, a dat eficiență efectelor sentinței civile nr. 12657 din 10 noiembrie 2017 a Judecătoriei Constanța, pronunțate în dosarul nr. x/2015, prin care a fost dispusă întoarcerea executării silite ce a făcut obiectul dosarului de executare nr. 29/2016, aflat pe rolul BEJ E..

Înalta Curte constată, astfel, că recurenții-reclamanți nu au adus critici cu privire silogismul curții de apel care a stat la baza pronunțării soluției contestate, ci au expus propriile opinii privitoare la nevalabilitatea actului de adjudecare din perspectiva constatării, prin decizia civilă nr. 2210 din 22 decembrie 2016, pronunțate în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Constanța, a intervenirii prescripției excutării silite ce a făcut obiectul dosarului execuțional nr. x/2016, aflat pe rolul BEJ E..

Astfel, s-au limitat la a afirma că "raționamentul instanței de apel este contrar efectelor produse de decizia civilă nr. 2210 din 22 decembrie 2016 a Tribunalului Conatanța în dosarul nr. x/2016", că, " soluția Tribunalului Constanța în dosarul nr. x/2016 (...) se răsfrânge asupra tuturor actelor execuționale, fără a mai putea să se rețină caracterul valabil al acestora la data emiterii actului de adjudecare", fără a face o trimitere concretă la normele sau principiile de drept pretins ignorate sau greșit aplicate în cauză, susțineri care rămân simple alegații, fără aptitudinea de a se constitui în veritabile critici de nelegalitate care să poată face obiect al controlului de legalitate, în condițiile art. 483 alin. (2) coroborat cu art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată, așadar, că recurenții-reclamanți, deși au invocat incidența prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu au explicitat în ce constă greșeala instanței care a pronunțat hotărârea atacată din perspectiva aplicării și interpretării greșite a normelor de drept material, raportat la silogismul judiciar avut în vedere de curtea de apel.

Înalta Curte constată astfel că, deși au fost indicate ca temei juridic al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., pe de o parte, situațiile reglementate de acest text legale nu se regăsesc în criticile formulate, iar pe de altă parte, pretinsele critici de nelegalitate nu se raportează la considerentele deciziei atacate, sens în care calea extraordinară de atac este lovită de nulitate.

În aceste condiții, cum invocarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. se constată a fi una pur formală, iar susținerile recurenților-reclamanți nu constituie veritabile critici ale argumentelor prezentate de instanța de apel în fundamentarea soluției date, apte de a fi circumscrise motivelor de casare din art. 488 C. proc. civ., și constatând, totodată, că nu se identifică motive de ordine publică care să poată fi reținute din oficiu în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. constată că nici din această perspectivă, recursul exercitat de reclamanții H., A. și I. împotriva deciziei nr. 183/C din 05 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă nu îndeplinește condițiile de admisibilitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanții H., A. și I. împotriva deciziei nr. 183/C din 05 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția netimbrării recursului, invocată de intimatele-pârâte D. și C..

Anulează recursul declarat de reclamanții H., A. și I. împotriva deciziei nr. 183/C din 05 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2021.