ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 881/2021

Ședința publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 13 octombrie 2020, sub nr. x/2020, contestatoarea A. prin lichidator judiciar B., a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata C., solicitând anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 120/2020 al Biroului executorului judecătoresc "D.", precum și lămurirea întinderii și aplicării titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 695/F/04.05.2016 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr. x/2012, decizia civilă nr. 761/20.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016 și decizia nr. 1962/06.12.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin încheierea din 3 decembrie 2020, instanța a dispus disjungerea contestației la executarea silită însăși de contestația la titlu, dispunând formarea unui nou dosar având ca obiect contestația la titlu, în care a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța raportat la obiectul cererii.

În urma disjungerii, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 3 decembrie 2020, sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă din 04 decembrie 2020, Judecătoria Constanța, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la titlu, disjuns din dosarul nr. x/2020, în favoarea Curții de Apel București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă la 17 decembrie 2020, sub același număr de dosar.

Prin decizia nr. 93/2021 din 21 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a respins contestația privind titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 761/20.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2016 formulată de contestatoarea A. prin lichidator judiciar CII B., în contradictoriu cu intimata C., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, la 22 februarie 2021, contestatoarea A., prin lichidator judiciar CII B., a formulat recurs, solicitând admiterea contestației la executare, așa cum a fost formulată.

În motivare, autoarea recursului afirmă că, în ceea ce privește punerea în executare silită a hotărârilor judecătorești, a arătat instanței de fond că a pus la dispoziția intimatei imobilul E. încă din data de 31.12.2017. Cum, în prezent, acest imobil se află în stăpânirea de fapt și de drept a creditoarei, recurenta afirmă că cererea de evacuare este rămasă fără obiect.

În continuare susține că, tot în fața instanței de fond, a arătat că, deși creditoarea solicită evacuarea a 288 mp, în fapt, urmărește să execute silit o diferență de 92,66 mp, sens în care face trimitere la o corespondență purtată între lichidator și creditoare cu privire la punerea în executare pe cale amiabilă a diferenței de suprafață.

Reiterează ceea ce a afirmat în fața primei instanțe, respectiv faptul că executarea silită se efectuează pe baza unei Fișe a bunului imobil din raportul de expertiză tehnică judiciară care nu identifică exact punctele ABDC, așa cum au fost ele precizate în titlul executoriu.

Mai arată că nu este posibilă identificarea imobilului de 288,66 mp și, cu atât mai puțin, a celui de 92,66 mp, întrucât expertiza și planul de releveu invocat sunt informe și nu pot constitui temei pentru o evacuare și punere în posesie.

Susține că, din această perspectivă, a solicitat și lămurirea întinderii și aplicării titlului executoriu pe calea contestației la titlu, cu mențiunea că este nevoie de o nouă expertiză tehnică topografică pentru a se identifica exact bunul ce face obiectul executării, în caz contrar, executarea fiind imposibil de realizat.

Arată că gravitatea acestei deposedări fără drept depășește cu mult prejudiciul creat prin lipsa de folosință asupra presupusei diferențe de spațiu de 92,66 mp care nu există întrucât spațiul comercial E. nu a avut niciodată o suprafață de 288 mp, ci de 196 mp, exact atât cât s-au predat pe cale amiabilă.

Mai arată că, în momentul de față, creditoarea C. dorește să evacueze un spațiu comercial pe care recurenta l-a închiriat unei alte societăți, acest aspect reieșind din corespondența purtată în procedura falimentului cu creditoarea.

Afirmă că, prin această evacuare, se procedează la o deposedare fără drept de un bun al său, așa cum este el definit de dispozițiile art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.E.D.O. și, în al doilea rând, la prejudicierea drepturilor creditorilor în procedura falimentului, în condițiile în care spațiul vizat de creditoarea C. este aducător de venituri din chirii.

Totodată, arată că, în situația în care societatea care a închiriat respectivul spațiu va fi evacuată, se vor produce prejudicii imposibil de reparat atât în patrimoniul chiriașului, cât și în patrimoniul recurentei care, în calitate de locator, va fi nevoită să plătească despăgubiri chiriașului pentru neîndeplinirea obligației de a garanta folosința netulburată a spațiului comercial.

În continuare, autoarea recursului afirmă că instanța de fond pur și simplu nu o convinge cu privire la înscrisurile la care se referă, punctele ABDC fiind corpuri de clădire care însumează aproximativ 800 mp și nicidecum 288 mp. În plus, mai arată că C. nu a avut autorizație de construire pentru o suprafață de 288 mp, ci doar pentru 245 mp.

În încheiere, recurenta afirmă că instanța de fond a respins contestația printr-o motivare în care, de fapt, procedează în mod parțial și incomplet la explicitarea întinderii titlului.

În drept, cererea de recurs nu a fost întemeiată pe niciun motiv de nelegalitate, fiind comunicată intimatei la 15 martie 2021, conform dovezii aflate la dosarul de recurs.

La 16 martie 2021, în termen legal, intimata creditoare C. a depus prin poștă întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând aceleași susțineri formulate prin întâmpinarea depusă în fața Curții de Apel București.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 25 martie 2021, respectiv, la 26 martie 2021, fără ca aceasta să uzeze de dreptul de a depune răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată din oficiu, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alineatul (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același Cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., conform căruia, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În speță, nu a fost indicat un anume motiv de nelegalitate dintre cele limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar criticile formulate se prezintă sub forma unei expuneri a istoricului litigiului cu reproducerea susținerilor din contestația la titlu, fără dezvoltarea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate efectiv împotriva considerentelor deciziei recurate, aspecte care contravin cerinței impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Altfel spus, susținerile formulate prin prezentul demers judiciar vizează exclusiv situația de fapt în cauză, relațiile dintre părți expuse deja în fața instanței de fond și nemulțumirea autoarei recursului față de soluția asupra fondului pricinii.

Singurele referiri la decizia recurată se regăsesc spre finalul memoriului de recurs, în care autoarea prezentului demers judiciar afirmă că instanța de fond pur și simplu nu o convinge cu privire la înscrisurile la care se referă, respingând contestația printr-o motivare în care procedează parțial și incomplet la explicitarea întinderii titlului.

Așadar, dacă recurenta este nemulțumită de modul de soluționare a contestației la titlu, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanței care a soluționat contestația, fiind necesar ca autoarea recursului să arate, în concret, în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de instanța care a soluționat contestația la titlu, respectiv, Curtea de Apel București.

Prin urmare, nu se poate considera că susținerile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea nu numai a dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță, ci și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Reținând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze considerentele deciziei atacate și care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că autoarea recursului nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) și raportat la art. 496 alin. (1) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta A., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., împotriva deciziei nr. 93/2021 din 21 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta A., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., împotriva deciziei nr. 93/2021 din 21 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 aprilie 2021.