ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2275/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11 martie 2020, sub număr de dosar x/2020, reclamanta S.C. A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să instituie în sarcina pârâtei obligația de a încheia în formă autentică contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul cu destinația de motel, situat în Timișul de Jos, Șoseaua x, edificat pe terenul înscris în cartea funciară nr. x Brașov, sub numărul cadastral x - C1, ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.11.2008, de Notarul Public C., în caz de refuz, urmând ca sentința să țină locul unui act apt de întabulare.

Prin sentința civilă nr. 13/S din 20 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de partea pârâtă.

S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta S.C. A. solicitând admiterea apelului în tot, desființarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii formulate și obligării pârâtei la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul cu destinația de motel, situat în Timișul de Jos, Șoseaua x nr. 14 A, edificat pe terenul înscris în CF nr. x Brașov, la AI. I, nr. cadastral x, ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/24.11.2008 de BNP C.; în caz de refuz, prezenta hotărâre să țină loc de act apt de intabulare. Cu cheltuieli de judecată.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelanta reclamanta A. S.R.L., ca nefondat, și menținerea sentinței apelate.

Prin decizia civilă nr. 1096/Ap din 30 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a fost respins apelul formulat de către apelanta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 13/S/20 ianuarie 2021 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în dosar nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevede că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea recursului, s-a susținut că la data de 24 noiembrie 2008 a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x de BNP C., între S.C. B. S.A. (actuala B.) în calitate de promitentă vânzătoare și S.C. D. S.R.L. (fosta denumire a recurentei A. S.R.L.) în calitate de promitentă cumpărătoare.

Obiectul antecontractului l-a reprezentat vânzarea și, respectiv, cumpărarea construcției situată în Timișul de Jos, Șoseaua x nr. 14 A. pe terenul înscris în CF nr. x Brașov, la Al. L nr. cadastral x precum și a tuturor bunurilor mobile aferente acestuia identificate în anexa 1 la antecontract.

La acest antecontract au fost încheiate succesiv de către părți, șase acte adiționale.

Recurenta a arătat că anterior datei de 4 iulie 2016, considerată dată la care efectele antecontractului de vânzare-cumpărare au încetat cu efect retroactiv, au fost efectuate o serie de demersuri necesare pregătirii documentației cerute de lege pentru perfectarea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare.

Dacă în cursul anul 2017 nu se putea realiza vânzarea cumpărarea, întrucât nu exista obținută documentația necesară vânzării și care cădea în sarcina intimatei, cu atât mai puțin aceasta se putea realiza la nivelul anului 2015, când nu era întocmită nici documentația cadastrală, iar din punct de vedere legislativ, reglementările legale în vigoare erau aceleași.

Ca atare, susține recurenta, chiar dacă convențiile dintre părți au putere de lege, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 din actul adițional nr. x referitoare la "nesemnarea contractului de vânzare-cumpărare din culpa promitentului cumpărător (indiferent de motive)", întrucât culpa pentru nesemnarea contractului până la data de 30.06.2015 nu aparține recurentei, ci promitentei vânzătoare.

Precizează că acesta a fost și motivul pentru care recurenta nu s-a prezentat la încheierea contractului, întrucât problemele anterior menționate nu erau rezolvate (situația fosei septice nu este reglementată nici până în prezent, nefiind puse la dispoziția recurentei documente cadastrale atestând dezmembrarea terenului aferent în vederea vânzării acesteia către recurentă în condiții legale), cât și prin prisma neînțelegerilor cu privire la solicitarea recurentei de achitare de către proprietară a cheltuielilor aferente reparațiilor structurii de rezistență a clădirii.

Chiar dacă prin notificarea din 4 iulie 2016, S.C. B. S.A. a declarat promisiunea de vânzare-cumpărare rezolvită și a solicitat recurentei evacuarea din imobil, discuțiile ulterioare anului 2016 dintre părțile litigante s-au purtat în baza aceluiași antecontract, prețul achitat deja de recurentă, cât și actele făcute fiind luate în considerate de către B. pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

S-a menționat că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în decizia nr. 5040 din 20 iunie 2007, a arătat că, partea care cere pronunțarea hotărârii care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare trebuie să fi îndeplinit toate obligațiile asumate prin antecontract. Or, potrivit promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate între părți și actului adițional la acesta, recurenta și-a îndeplinit obligațiile asumate.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală prin decizia nr. 5493 din 13 mai 2009, a arătat că prin natura efectelor sale, hotărârea care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare nu face decât să dea eficiență convenției părților (în măsura în care se verifică elementele de validitate a acesteia), atunci când se constată că una dintre părți nu a dat curs, în mod culpabil obligației asumate (de a asigura transferul dreptului de proprietate). Hotărârea își are deci cauza în convenția părților, fără ca instanței să-i fie permis să intervină în acordul de voință al acestora, de exemplu, modificând modalitatea de plată a prețului, așa cum a solicitat reclamanta, astfel încât o parte a prețului să se plătească la data perfectării actului, iar cealaltă parte, în momentul eliberării imobilului.

A solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiului de drept invocat (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că reclamanta A. S.R.L. a invocat formal în susținerea recursului său dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând doar aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Astfel, întreaga construcție a recursului reclamantei vizează exclusiv o reanalizare a situației de fapt prin care se tinde a se demonstra inexistența culpei sale pentru neperfectarea contractului de vânzare-cumpărare (ex: culpa pentru nesemnarea contractului până la data de 30.06.2015 nu aparține recurentei, ci promitentei vânzătoare; nu exista obținută documentația necesară vânzării și care cădea în sarcina intimatei etc.) aspecte ce nu pot forma obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs.

Stabilirea culpei, pe care o aduce în discuție recurenta, este o chestiune de fapt, care aparține în mod suveran instanței de fond sau de apel, față de caracterul devolutiv al căii de atac.

Totodată, susținerile privind respingerea cererii formulată în cadrul judecății în apel prin prezentarea unei situații de fapt nu sunt suficiente, dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

Așa fiind, motivul de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs restabilirea situației de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Nu în ultimul rând, nici susținerile recurentei în argumentarea acestui motiv de casare cu privire la jurisprudența în materie nu pot atrage vreo analiză în lipsa unor referiri directe la dispozițiile legale încălcate sau greșit aplicate de instanță, cu atât mai mult cu cât jurisprudența nu reprezintă izvor de drept.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1096/Ap din 30 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1096/Ap din 30 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2022.