ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 217/2023

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

Asupra constatării perimării cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Constanța, revizuenții Cabinet Individual de Avocat A. prin A. și A., în contradictoriu cu intimata B. S.R.L., au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1492 din 3 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea nr. 815 din 23 septembrie 2020, Tribunalul Constanța a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

Împotriva acestei încheieri A. a declarat recurs.

La termenul de la 10 februarie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a pus în discuția părților excepția netimbrării recursului, excepția nulității recursului pentru nemotivarea în termen, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și sesizarea Curții Constituționale, potrivit notelor scrise depuse de A..

Prin încheierea din 10 februarie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția netimbrării, a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca inadmisibilă, a respins excepția nulității recursului declarat de A. împotriva încheierii nr. 815 din 23 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Constanța, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă și a acordat termen la 10 martie 2021, cu citarea părților.

Împotriva acestei încheieri A. a formulat recurs declarativ în ceea ce privește dispoziția de respingere a sesizării Curții Constituționale a României, iar la 26 mai 2021 recurentul a depus motivele de recurs, solicitând casarea încheierii atacate și sesizarea Curții Constituționale.

S-a format dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Constanța, dosar ce a fost înaintat spre soluționare instanței supreme.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autorul căii de atac arată că instanța de contencios constituțional a reținut că recursul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 are o fizionomie juridică proprie și că nu este un recurs în sensul C. proc. civ.

Recurentul a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

La 26 mai 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a acordat termen la 29 septembrie 2021, pentru a se comunica motivele de recurs.

La termenul de la 29 septembrie 2021 a fost suspendată judecata cauzei în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 28 martie 2022 recurentul A. a formulat cerere de repunere pe rol, iar prin încheierea din 25 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a menținut măsura suspendării.

La 7 decembrie 2022, văzând referatul de la dosar, instanța supremă a dispus citarea părților pentru termenul de la 8 februarie 2023, în vederea discutării perimării.

La 8 februarie 2023, recurentul a formulat din nou cerere de repunere pe rol și a declarat recurs împotriva încheierilor de ședință din 29 septembrie 2021 și din 25 mai 2022.

Analizând cu prioritate aspectul perimării recursului, față de dispozițiile art. 416 raportat la art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Perimarea are o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Instanța supremă constată că judecata cauzei a fost suspendată la 29 septembrie 2021 întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea pricinii și niciuna dintre părți nu a solicitat judecata cauzei în lipsă. La 28 martie 2022, A. a formulat cerere de repunere pe rol, solicitând și amânarea cauzei. Prin încheierea din 25 mai 2022, instanța a respins cererea de amânare a cauzei și a menținut măsura suspendării, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 1 raportat la art. 222 coroborat cu art. 292 alin. (5) C. proc. civ.

Ca urmare, de la data suspendării judecării cauzei prin încheierea de ședință din 25 mai 2022 și până la 7 decembrie 2022, data referatului întocmit potrivit art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, au trecut mai mult de șase luni, fără ca părțile să fi îndeplinit vreun act de procedură și fără să fi intervenit cauze de întrerupere sau de suspendare în sensul art. 417-418 C. proc. civ.

Termenul de perimare este un termen imperativ, peremptoriu, întrucât în cadrul acestui termen partea interesată trebuie să efectueze acte de procedură în vederea judecării cauzei, altminteri intervenind stingerea procesului în faza în care se află.

Instanța supremă reține că recursurile formulate de parte împotriva încheierilor de ședință din 29 septembrie 2021 și 25 mai 2022 nu reprezintă acte de procedură cu efect întreruptiv în sensul art. 417 C. proc. civ. întrucât termenul de șase luni s-a împlinit la 25 noiembrie 2022, iar cererile de recurs au fost depuse la 8 februarie 2023, după trecerea perioadei prevăzute de lege. Sancțiunea perimării intervine de drept și are ca efect desființarea actelor de procedură îndeplinite până la data împlinirii termenului prevăzut de lege, dar și a actelor întocmite ulterior.

Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părții, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. și va constata perimat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 10 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, în ceea ce privește dispoziția de respingere a sesizării Curții Constituționale a României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 10 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, în ceea ce privește dispoziția de respingere a sesizării Curții Constituționale a României.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2023.