ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.02.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 216/2023

HOTĂRÂRE
08.02.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 216/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 26 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și la repararea prejudiciului suferit în urma erorilor provocate de aceasta.

La 29 aprilie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a pus în vedere reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 200 alin. (1) C. proc. civ., să complinească anumite omisiuni ale cererii de chemare în judecată. Prin încheierea din 27 mai 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a anulat cererea formulată de A..

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a formulat cerere de reexaminare, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2021/a1.

Prin încheierea din 16 septembrie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția netimbrării, invocată din oficiu, și a anulat cererea de reexaminare a încheierii din 27 mai 2021, ca netimbrată.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. a declarat apel.

Pârâta B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității apelului raportat la prevederile art. 457 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 384A din 8 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins apelul formulat ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea căii de atac.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că din cauza proceselor intentate de pârâtă a fost obligată să suporte costuri suplimentare în cursul procedurii de achiziționare a unui imobil. Menționează că a fost nevoită să încheie mai multe contracte de credit cu diferite bănci.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției invocate de pârâtă.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei." Excepția inadmisibilității recursului este o excepție care face inutilă cercetarea în fond a cauzei deoarece lipsa vocației părților legal citate de a declara calea de atac primează față de analiza oricăror altor aspecte procedurale sau de fond.

Referitor la excepția inadmisibilității, Înalta Curte constată că recursul vizează decizia nr. 384A din 8 martie 2022 prin care Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca inadmisibil apelul declarat de reclamantă împotriva unei încheieri prin care a fost anulată ca netimbrată o cerere de reexaminare.

Instanța supremă reține că reclamanta nu și-a respectat obligația de a regulariza cererea de chemare în judecată, astfel cum i-a pus în vedere instanța de fond, astfel că tribunalul a dispus anularea cererii. Reclamanta a formulat cerere de reexaminare care a fost anulată ca netimbrată, prin încheiere definitivă, potrivit art. 200 alin. (7) C. proc. civ.. Ca urmare, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibil apelul declarat împotriva încheierii pronunțate cu ocazia reexaminării, decizia fiind definitivă.

Conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) din același cod, hotărârile definitive nu sunt supuse recursului.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are și valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea unei hotărâri judecătorești.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 200 raportat la art. 634 alin. (1) C. proc. civ. și dând eficiență prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 384A din 8 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 384A din 8 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 675/2022
netimbrare, excepția de inadmisibilitate și excepția lipsei calității procesuale pasive. Prin sentința civilă nr. 1400 din 5 august 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea, astfel cum a fost precizată și a obligat p
ÎCCJ 2023-03-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 451/2023
tă. Prin decizia civilă nr. 2111 din 29 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1514 din 2 iunie 2021, pronu
ÎCCJ 2023-11-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2268/2023
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023 Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprin
ÎCCJ 2024-10-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1925/2024
ității, fiind respinsă cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei D. suma de 36.890 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. 2. Împotriva acestei sentinț
ÎCCJ 2024-12-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2295/2024
. 35 C. proc. civ., art. 1270 art. 1240 alin. (2), art. 1350, art. 1516, art. 1851, art. 1880 C. civ., art. 5 și 5.6, art. 7 din Contract, art. 1862 C. civ., art. 9 și art. 35 al H.G. 273/1994. Prin sentința civilă nr. 2758 din 21.11.2023,
Sursă