ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.02.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 209/2023

HOTĂRÂRE
08.02.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 209/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 11 aprilie 2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta B. S.A. la plata sumei de 60.000 RON, reprezentând despăgubiri materiale, la plata sumei de 1.417 RON prestație periodică lunară și la plata sumei de 800.000 euro, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2703F din 8 octombrie 2018, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. și a obligat pârâta B. S.A. la plata către reclamant a sumei de 170.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plății, cu titlu de daune morale, 15.880,56 RON, reprezentând daune materiale și 1.032 RON, cu titlu de prestație periodică lunară, ca urmare a vătămărilor suferite.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul A. și pârâta B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1014/2021 din 9 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A.. A admis apelul formulat de pârâta B. S.A., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.032 RON, cu titlul de prestație periodică lunară, până la 17 septembrie 2019 și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B. S.A., solicitând admiterea căii de atac și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că decizia recurată este motivată sumar și contradictoriu deoarece curtea de apel nu a ținut cont de jurisprudența depusă la dosar și că nu au fost respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Mai arată că au fost încălcate prevederile art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma nr. 23/2014. Susține că nu au fost avute în vedere probele administrate, iar cuantumul daunelor morale nu a fost corect stabilit deoarece nu este în acord cu limitele menționate de Ghidul pentru acordarea daunelor morale.

Recurenta-pârâtă a indicat dipsozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 30 martie 2022 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 s-a stabilit termen de judecată la 8 februarie 2023 în vederea discutării excepției nulității recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că, deși recurenta critică decizia curții de apel din perspectiva lipsei motivării și a unor considerente contradictorii, susținerile acesteia vizează aspecte de netemeinicie. Astfel, autoarea căii de atac afirmă că instanța de apel nu s-a raportat la jurisprudența depusă la dosar, exprimându-și nemulțumirea față de cuantumul daunelor morale acordate de instanța de apel și față de modul în care această instanță a interpretat probatoriul administrat în cauză.

Susținerile recurentei subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu constituie critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce partea indică în mod formal dispozițiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma 23/2014, dar nu motivează de ce nu este corect raționamentul instanței de apel. Recurenta-pârâtă afirmă că instanța de apel nu a ținut cont de jurisprudența națională și nici de limitele prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale, criticând în esență cuantumul despăgubirii acordate intimatului-reclamant. Aceste susțineri readuc în discuție situația de fapt, ignorând caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul și se pot analiza exclusiv aspecte de nelegalitate, nu și cele de netemeinicie.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-pârâtă nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1014/2021 din 9 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1014/2021 din 9 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1711/2022
Ședința publică din data de 21 septembrie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 18.09.2019, sub numărul x/20
ÎCCJ 2022-09-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1704/2022
Ședința publică din data de 21 septembrie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, la data de 18.09.2019, reclamanta A. a
ÎCCJ 2022-02-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 218/2022
Ședința publică din data de 2 februarie 2022 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 18 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului București, sub nr.
ÎCCJ 2023-05-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1361/2023
Ședința publică din data de 24 mai 2023 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 17.12.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu
ÎCCJ 2019-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 48/2019
Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA la plata următoarelor sume: 7.700 RON despăgu
Sursă