ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 208/2023

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 31 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamantele A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâta E. S.A. și pe intervenientul F., solicitând instanței obligarea pârâtei E. S.A. către reclamante la plata următoarelor sume: A. - suma de 10.000 euro (45.000 echivalent în RON) și 2.000 RON reprezentând daune materiale; B. - suma de 60.000 euro (270.000 RON echivalent în RON), reprezentând daune morale și suma de 3.500 RON reprezentând daune materiale; C. - suma de 250.000 euro (1.125.000 echivalent în RON) reprezentând daune morale și 7.000 RON reprezentând daune materiale; D. - suma de 400.000 euro (1.800.000 echivalent in RON) reprezentând daune morale și suma de 35.000 RON reprezentând daune materiale; penalizări de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi până la plata efectivă a sumei, potrivit art. 37 din Ordinul CSA 14/2011; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din 12 noiembrie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins proba testimonială solicitată de reclamante.

Prin sentința civilă nr. 3803 din 19 decembrie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 250 euro daune morale la cursul în RON de la data plății și la plata penalităților de întârziere de 0,2% începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii, a obligat pârâta la plata către reclamanta B. a sumei de 500 euro daune morale la cursul în RON de la data plății și la plata penalităților de întârziere de 0,2% începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii, a obligat pârâta la plata către reclamanta C. a sumei de 855,58 RON daune materiale, 10.000 euro daune morale la cursul în RON de la data plății și la plata penalităților de întârziere de 0,2% începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și a obligat pârâta la plata către reclamanta D. a sumei de 1.641,95 RON daune materiale, 15.000 euro daune morale la cursul în RON de la data plății și la plata penalităților de întârziere de 0,2% începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva încheierii din 12 noiembrie 2019 și a sentinței civile nr. 3803 din 19 decembrie 2019 au declarat apel reclamantele B., A., C. și D., solicitând și repunerea în termenul de apel.

Prin decizia civilă nr. 211A din 5 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca tardiv apelul declarat de reclamante.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantele B., A., C. și D., solicitând instanței să caseze hotărârea atacată și să trimită cauza spre o nouă judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarele căii de atac susțin că nu le-a fost comunicată sentința civilă nr. 3803 din 19 decembrie 2019 și că, în mod greșit, au fost respinse cererea de repunere în termenul de apel și apelul formulat împotriva acestei sentințe, ca tardiv, fiind încălcate dispozițiile art. 158 C. proc. civ.. Afirmă că, față de lipsa indicării în cererea de chemare în judecată a persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, tribunalul ar fi trebuit să comunice sentința la domiciliul reclamantelor și nu la domiciliul procesual ales.

Recurentele arată că la 15 ianuarie 2020 au decis să rezilieze contractul de asistență juridică cu avocatul care le reprezenta la acel moment și că nu li s-a recomunicat sentința, deși au solicitat acest lucru.

Recurentele-reclamante au indicat în cererea de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 30 martie 2022 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2022 a fost respinsă excepția nulității recursului, cu motivarea că din cererea de recurs se desprind critici de nelegalitate care pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și s-a stabilit termen de judecată la 8 februarie 2023, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurentele au susținut, în esență, că în mod greșit au fost respinse cererea de repunere în termenul de apel și apelul formulat împotriva acestei sentințe, ca tardiv, fiind încălcate dispozițiile art. 158 C. proc. civ.

Înalta Curte va înlătura aceste critici întrucât pretinsa nerespectare a prevederilor referitoare la comunicarea actelor de procedură nu este de natură să atragă sancțiunea nulității hotărârii.

Astfel cum rezultă din constatările faptice ale curții de apel, sentința pe care reclamantele au apelat-o le-a fost comunicată acestora la 21 ianuarie 2020, la sediul procesual ales, indicat de mandatarul convențional al acestora, avocat G., în cadrul ședinței de judecată de la 24 octombrie 2017.

Recurentele și-au ales domiciliul procesual la sediul unui cabinet de avocatură, situație în care devin incidente și dispozițiile art. 162 C. proc. civ. potrivit cărora înmânarea actelor de procedură se poate face "funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenței". Fiind vorba de o entitate, noțiunea de persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură nu este circumstanțiată la o anumită calitate a persoanei, având deci un sens larg, în care poate intra inclusiv cabinetul unui avocat, întrucât reiese identitatea persoanei căreia urmează să îi fie înmânate actele de procedură.

De altfel, chiar autoarele căii de atac arată în cererea de recurs că mandatul avocatului G. era deja revocat la data de 21 ianuarie 2020, data procesului-verbal de înmânare a dovezii de comunicare a sentinței. Rezultă că și în situația în care ar fi fost indicată expres o persoană însărcinată cu primirea actelor de procedură, recurentele ar fi putut susține că procedura de comunicare este viciată deoarece contractul de asistență juridică fusese reziliat.

În mod corect a reținut instanța de apel că potrivit dispozițiilor art. 186 C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va beneficia de repunerea în termen dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate și dacă va formula calea de atac în cel mult 30 de zile de la încetarea împiedicării.

Deși reclamantele au înțeles să rezilieze contractul de asistență juridică cu avocatul G. la 15 ianuarie 2020, notificarea de reziliere fiind comunicată la 17 ianuarie 2020, părțile au înștiințat tribunalul abia la 4 februarie 2020, conform înscrisurilor aflate la filele x și urm. din dosarul de fond. Cu această ocazie reclamantele au depus la dosar împuternicirea avocațială a avocatului H., cu data de 28 ianuarie 2020.

Înalta Curte consideră că este corect raționamentul prin care instanța de apel a apreciat că momentul încetării împiedicării în sensul art. 186 C. proc. civ. este data la care părțile și-au angajat un alt apărător, care ar fi putut depune diligențele necesare pentru a consulta dosarul, a lua cunoștință de conținutul sentinței și de a formula calea de atac pe care o considera adecvată. Se constată că la data de 28 ianuarie 2020, termenul de apel de 30 de zile, care începuse să curgă la 21 ianuarie 2020, nu era încă epuizat.

Ca urmare, demersurile recurentelor-reclamante de a solicita în mod repetat recomunicarea sentinței, prin cererile depuse începând cu 10 iulie 2020, la mai bine de 5 luni de la data dispariției împiedicării, nu sunt suficiente pentru a le acorda beneficiul repunerii în termenul de exercitare a căii de atac, termen pe care acestea l-au pierdut din cauza pasivității și a lipsei de diligență.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-reclamante B., A., C. și D. împotriva deciziei civile nr. 211A din 5 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante B., A., C. și D. împotriva deciziei civile nr. 211A din 5 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2023.