ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 204/2023

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

Asupra contestației în anulare, reține următoarele:

Prin decizia nr. 1279/24.05.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a anulat recursul declarat de reclamanții A., B., C. și D. împotriva deciziei nr. 281/A/25.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a obligat recurenții-reclamanți la plata către intimata-pârâtă E. S.A. a sumei de 3.538,54 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, recurenții-reclamanți A., B., C. și D. au formulat contestație în anulare, solicitând anularea deciziei și soluționarea cauzei, în sensul pronunțării asupra tuturor motivelor de recurs invocate, cu respectarea prevederilor art. 9, art. 22 alin. (6), art. 124 alin. (1), art. 211, art. 237 alin. (1) și alin. (2), pct. 3 și ale art. 264 alin. (1) C. proc. civ.

În motivare, au invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 și alin. (3) C. proc. civ. și au arătat că instanța de recurs a omis să cerceteze cazurile de casare invocate de contestatori din care rezulta că recursul a fost motivat și întrunea cerințele legale pentru judecarea sa pe fond.

Astfel, au afirmat că, în conformitate cu art. 124 alin. (1) și art. 264 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă era obligată să analizeze toate motivele de nelegalitate indicate și că în ipoteza în care ar fi apreciat că susținerile lor erau greșite, aceasta ar fi trebuit să pronunțe o hotărâre motivată în acest sens prin raportare la probele administrate și la criticile invocate, astfel încât dreptul la apărare să fie asigurat.

Au mai arătat că motivele lor de recurs nu au fost examinate, întrucât, potrivit contestatorilor, cercetarea criticilor implica și pronunțarea instanței în sensul admiterii sau respingerii lor ca nefondate sau neîntemeiate.

Au mai susținut că obligația instanței de a examina argumentele părții derivă și din dispozițiile art. 99 lit. a), f) și t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, pe care le-au evocat.

În continuare, contestatorii au prezentat motivul de nelegalitate pe care și-au întemeiat recursul, precum și elementele dezvoltate în susținere, subliniind că în cuprinsul memoriului de recurs au fost expuse greșelile de judecată săvârșite de instanța de prim control judiciar în apel.

Pe cale de consecință, au apreciat că acesta trebuia analizat pe fond.

La 16.01.2023 intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, arătând, în esență, că ipoteza susținută de contestatori nu se încadrează în cea prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. pe fond a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

Luând în analiză, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 508 alin. (1) și art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Principiul legalității căilor de atac, reglementat de art. 457 (1) C. proc. civ., stabilește că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată decât pe căile expres prevăzute de lege și în condițiile prevăzute de actele normative care le reglementează.

Potrivit art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În virtutea mandatului constituțional, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații.

Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, nedevolutivă, ce poate fi declarată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de normele legale imperative ce o instituie.

Articolul 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pe care autorii căii de atac și-au fundamentat demersul, vizează un motiv de contestație în anulare specială, respectiv situația în care instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate în termen.

Așadar, pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac legiuitorul a prevăzut condiția ca recursul să fi fost respins sau admis numai în parte, iar instanța să fi omis să cerceteze vreunul dintre motivele de nelegalitate invocate de partea recurentă în termenul legal.

În speță, recursul declarat de autorii căii de atac împotriva deciziei nr. 281/A/25.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia atacată, instanța supremă a anulat recursul, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, se constată că, prin contestația în anulare pendinte, contestatorii au arătat, în esență, că, în mod eronat și nelegal, instanța supremă a aplicat sancțiunea prevăzută de textul de lege sus-enunțat, având în vedere că recursul a fost motivat, titularii căii de atac indicând normele legale încălcate de instanța de apel, iar susținerile lor se încadrau în cazul de casare indicat.

Înalta Curte apreciază că ipoteza sesizată de contestatori nu se încadrează în motivul de contestație în anulare invocat, întrucât, așa cum s-a reținut mai sus, textul de lege evocat are în vedere numai situațiile în care respingându-se sau admițându-se în parte recursul, neanalizarea tuturor motivelor de recurs invocate se datorează unei omisiuni săvârșite de instanță din greșeală.

Or, în cauză, recursul a fost anulat, iar sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. a fost aplicată ca urmare a verificării argumentelor de fapt și de drept expuse de autorii căii de atac în justificarea incidenței cazului de nelegalitate, verificare care, așa cum rezultă din decizia atacată, a fost realizată printr-un examen detaliat și complet al acestora în raport cu prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă reținând că recurenții nu au formulat nicio critică care să poată fi încadrată în ipotezele prevăzute de norma legală anterior enunțată și că indicarea celei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod a fost făcută doar formal.

Nici neexaminarea distinctă a fiecărei critici subsumate motivului de recurs invocat nu constituie un motiv de anulare a deciziei atacate, din moment ce instanța a răspuns criticilor în cuprinsul hotărârii atacate printr-un considerent comun, prin gruparea și cercetarea lor în bloc.

Teza propusă de contestatori în sensul că cercetarea susținerilor părții se consideră efectuată numai atunci când instanța se pronunță în sensul admiterii sau respingerii lor ca neîntemeiate/nefondate, nu poate fi reținută, din moment ce în cadrul examenului efectuat în recurs, instanța supremă a verificat elementele de fapt și de drept expuse, a reținut că ele nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pronunțându-se, astfel, asupra lor, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Altfel spus, prin decizia din recurs s-a realizat o apreciere generală asupra criticilor invocate, constatându-se în ansamblu că acestea nu se încadrează în motivele de casare prevăzute imperativ de lege, iar critica contestatorilor nu vizează neanalizarea unui motiv anume de recurs, ci toate criticile din recurs, în ansamblul lor, apreciate de instanța de recurs ca fiind de netemeinicie.

În realitate, contestatorii își manifestă nemulțumirea cu privire la modul în care instanța supremă a statuat asupra criticilor invocate de aceștia în recurs, prin demersul judiciar pendinte aceștia tinzând la o reexaminare a acestora, aspect incompatibil cu calea extraordinară de atac fundamentată pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Mai mult, se cuvine subliniat că fiind o cale de atac de retractare, contestația în anulare formulată pentru remedierea unor erori de judecată, respectiv pentru modul în care au fost evaluate criticile în recurs, nu poate fi primită, legea neurmărind să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță.

Având în vedere că situația sesizată de contestatori nu poate fi circumscrisă ipotezei prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., față de toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 508 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

Totodată, constatând culpa procesuală a autorilor căii de atac în inițierea prezentului demers judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va admite cererea intimatei și va obliga contestatorii la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 4.200 RON, dovedite cu înscrisurile aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorii A., B., C. și D. împotriva deciziei nr. 1279/24.05.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Obligă contestatorii la plata către intimată a sumei de 4.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2023.