ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1279/2022

Ședința publică din data de 24 mai 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la repararea prejudiciilor cauzate de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligației de a încheia pe durata derulării contractului de credit în numele împrumutatului E. o asigurare de viață în vederea asigurării riscului acesteia de deces din orice cauză, inclusiv dobânda legală și inflația aferente.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1 alin. (2) ale Legii nr. 193/2000, art. 77 din Legea nr. 296/2004 din Codul consumatorului, art. 998 și art. 999 C. civ. de la 1864, art. 2 și art. 3 din Ordonanța nr. 9/2000 și art. 2 și art. 3 alin. (2) și (4) din Ordonanța nr. 13/2011.

Prin sentința nr. 37 din 19.01.2021, pronunțată de Tribunalului Mureș, secția Civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureș.

Prin sentința nr. 46 din 20.05.2021, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în dosarul nr. x/2020, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanți.

Totodată, reclamanții au fost obligați la plata sumei de 3.217 RON către pârâta F. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial.

Prin decizia nr. 281/A din 25 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins apelul formulat de reclamanți. De asemenea, au fost obligați apelanții-reclamanți la plata către intimată a sumei de 4.197,81 RON, cheltuieli de judecată.

La 05.01.2021 reclamanții au formulat cerere de completare a deciziei nr. 281/A din 25 octombrie 2021, care a fost respinsă prin decizia nr. 44 din 21.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit recurenților instanța de apel a încălcat prevederile art. 264 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a analizat probele administrate și prevederile art. 211 din același cod, întrucât a omis să rețină o parte semnificativă dintre argumentele invocate de reclamanți pentru care se impunea admiterea acțiunii, ceea ce denotă faptul că instanța de apel nu a efectuat o activitate de cercetare temeinică și nu a soluționat în mod legal cauza, nefiind astfel respectate toate principiile și garanțiile procesuale în vederea soluționării legale și temeinice a cererii de apel.

De asemenea, recurenții susțin că instanța de apel a încălcat dispozițiile prevederilor art. 124 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 488 alin. (2) din același cod, întrucât, nu s-a pronunțat asupra majorității apărărilor reclamanților, care justificau admiterea acțiunii formulate.

Referitor la proba cu înscrisuri, recurenții susțin că instanța de apel nu a solicitat asigurătorului să depună la dosar înscrisurile din care să rezulte dacă împrumutații B. și E. au fost sau nu incluși în asigurarea de grup dintre intimată și asigurător, ci doar un document din care reies doar condițiile de asigurare, nu și numele asiguraților și dacă au fost sau nu incluși în borderoul privind beneficiarii asigurărilor.

În continuare, recurenții menționează că și în situația în care împrumutații B. și E. nu au fost incluși în polița de asigurare de grup, în temeiul contractului de credit intimata avea obligația să încheie asigurări de viață pentru fiecare dintre cei trei împrumutați, nu doar pentru unul dintre ei, ales de bancă, conform propriului ei interes, iar ca urmare a neîndeplinirii respectivei obligații se impune admiterea acțiunii.

Recurenții mai arată că în decizia recurată în mod greșit s-a reținut că aceștia au susținut că intimata nu a încheiat cu împrumutatul E. o poliță de asigurare de viață, întrucât, în realitate, au precizat că din documentele puse la dispoziție nu cunosc dacă s-a încheiat o poliță de asigurare pe numele acesteia.

Mai susțin recurenții că instanța de apel în mod greșit a făcut aplicarea dispozițiilor art. 250 C. proc. civ. privind dovedirea faptului că împrumutații nu sunt incluși în polița de asigurare de grup, întrucât a considerat veridică mărturisirea intimatei în raport cu apărările reclamanților și obiectul cauzei.

Având în vedere greșeala instanței de apel de a nu obliga intimata sau asigurătorul să depună la dosar și anexele la polița de asigurare de grup, din conținutul cărora să reiasă fără dubii dacă sunt incluși toți împrumutații din cuprinsul contractului de credit, recurenții consideră că se impune admiterea cererii de recurs și efectuarea verificărilor solicitate de către instanța de recurs.

Referitor la obligația intimatei de a încheia asigurarea în numele împrumutaților, recurenții susțin că în decizia recurată s-a reținut în mod greșit că de fapt nu este o obligație, ci un drept al intimatei potrivit art. 6.2.2 din contractul de credit.

Astfel, instanța de apel a omis prevederile art. 5, pct. 5.7 coroborat cu art. 5.8, art. 6.2.2, art. 6.1.2 lit. e), art. 6.2.1, art. 7.1 lit. a), c) și h), art. 7.2, art. 6.2.3 și art. 8.1 lit. a) din contractul de credit, prin care împrumutatul E. și ceilalți împrumutați au obligația să garanteze creditul prin încheierea unor asigurări de viață cu G. S.A. în vederea asigurării riscului de deces din orice cauză, iar în temeiul art. 5.8 și a art. 6.1.2, lit. e) din contract, banca va îndeplini respectiva obligație a împrumutaților prin încheierea asigurărilor de viață cu asigurătorul pentru și în numele împrumutaților.

De asemenea, la art. 4 alin. (1i) din contractul de cont escrow încheiat cu împrumutații, suma de 45.000 euro va fi eliberată de bancă doar după îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 2 și 5 din contractul de credit, printre care și încheierea asigurărilor de viață de către bancă pentru și în numele împrumutaților.

Totodată, recurenții învederează că, potrivit art. 6.1.2, lit. e) din contractul de credit, asigurările de viață vor fi încheiate prin intermediul băncii, iar în temeiul art. 5.8 din contract asigurările viață nu vor fi încheiate de împrumutați ci de bancă.

Prin urmare, instanța de apel nu analizat în mod corect clauzele de la art. 5.8, art. 6.1.2 lit. e) și art. 6.2.2 din contract și nici probele invocate de recurenți care justifică că asigurarea de viață va fi încheiată de bancă cu asigurătorul, în numele și pentru împrumutat.

În continuare, recurenții reiterează argumentele invocate în prima instanță cât și în apel.

Prin întâmpinarea depusă la 22.02.2022, intimata F. S.A. a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu sunt relevate normele de drept material încălcate sau aplicate greșit, iar pe fond a solicitat respingerea recursului cu acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală.

Recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinare, la 23 mai 2022, prin care au solicitat respingerea excepției nulității recursului și înlăturarea apărărilor formulate prin întâmpinare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 28.12.2021 iar prin rezoluția din 9 martie 2022 s-a acordat termen la 24.05.2022.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, urmând a anula recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Recursul fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează numai ipotezele încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material, astfel că invocarea pe calea acestui motiv a modului în care instanța de apel a dispus asupra utilității administrării probatoriului și a reținut situația de fapt nu este posibilă neputând primi nici o altă încadrare în motivele de casare prevăzute limitativ de lege.

Analizând criticile din recurs, Înalta Curte constată că în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamanții se raportează la normele de procedură prevăzute de art. 124 alin. (1), art. 211, art. 250, art. 264 alin. (1) C. proc. civ. privind probele, fără a se invoca încălcarea regulilor de procedură privind admisibilitatea și administrarea probatoriului.

Criticile recurenților privind modalitatea de apreciere de către instanța de apel a probelor și a situației de fapt deduse judecății, în verificarea faptului dacă împrumutații sunt beneficiari ai unor polițe de asigurare de viață și asupra modului de îndeplinire a obligațiilor băncii, reprezintă aspecte de netemeinicie care nu pot face obiectului controlului de legalitate al instanței de recurs.

De asemenea, recurenții invocă prevederile art. 5, art. 6.1.2, lit. e), art. 6.2.2, art. 6.2.3, art. 7.1 lit. a), c) și h), art. 7.2 și art. 8.1 lit. a) din contractul de credit, privind partea căreia îi revine obligația de a încheia polița de asigurare.

Verificând decizia atacată, se constată că instanța de apel a analizat prevederile art. 5 din contract privind garanțiile pe care împrumutatul le poate constitui în favoarea băncii, art. 6.1 privind drepturile și obligațiile împrumutatului și art. 6.2 referitoare la drepturile și obligațiile băncii și a apreciat relevante dispozițiile de la art. 6.1.2 lit. e) din contract, potrivit cărora, indiferent de societatea de asigurări care emite polița de asigurare, obligația de a încheia contractul de asigurare îi revine împrumutatului și nu băncii.

Nici reiterarea criticilor formulate la prima instanță de control judiciar devolutiv privind analiza prevederilor contractuale evocate pe care s-a fundamentat acțiunea introductivă nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea criticilor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare și aplicare.

Criticile formulate de recurenți trebuie să vizeze argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției de respingere a apelului, acestora cu referire la aspectele de nelegalitate sesizate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În alți termeni, față de considerentele precedente se reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, sunt întemeiate apărările de procedură formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, privind nulitatea recursului.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanții C., D., B. și A. împotriva deciziei nr. 281/A din 25 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Referitor la cererea intimatei-pârâte F. S.A. privind obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, respectiv factura nr. x din 3 martie 2022 emisă de H. și Asociații și dovada plății acesteia, respectiv ordinul de plată din 3 martie 2022.

Constatând culpa procesuală a recurenților-reclamanți în promovarea recursului și în raport de solicitarea intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurenților la plata sumei de 3.538,54 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanții C., D., B. și A. împotriva deciziei nr. 281/A din 25 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenții-reclamanți C., D., B. și A. să plătească intimatei-pârâte F. S.A. suma de 3.538,54 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2022.