ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2188/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2188/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 26 octombrie 2022
Asupra recursului cu care a fost învestită, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 24.09.2020 pe rolul Tribunalului Mureș – secția Civilă, sub nr. x/2020, reclamanții A., B., precum și C. și D., în calitate de moștenitori ai defunctei E., în contradictoriu cu pârâta F. S.A., au solicitat constatarea existenței obligației pârâtei de a încheia pe durata derulării contractului de credit în numele împrumutatului E. o asigurare de viață în vederea asigurării riscului acesteia de deces ori din orice cauză și constatarea existenței dreptului împrumutatei E. de a beneficia de o asigurare de viață încheiată de pârâtă și în numele acesteia în vederea asigurării riscului de deces din orice cauză, în temeiul art. 5 pct. 5.7 coroborat cu art. 5 pct. 5.8, art. 6.2.2, art. 6.1.2 lit. e), art. 6.2.1., art. 7.1 lit. a), c), i) și h), art. 7.2 cu art. 6.2.1, art. 6.2.3. cu art. 8.1. lit. a) din contractul încheiat cu unitatea bancară.
De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la repararea prejudiciilor cauzate de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligației pârâtei de a încheia, pe durata derulării contractului de credit, în numele împrumutatei E., o asigurare de viață în vederea acoperirii riscului de deces din orice cauză, inclusiv dobânda legală și inflația aferente despăgubirii.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1 alin. (2) ale Legii nr. 193/2000, art. 77 din Legea nr. 296/2004 din Codul consumatorului, art. 998 și art. 999 C. civ. de la 1864, art. 2 și art. 3 din Ordonanța nr. 9/2000 și art. 2 și art. 3 alin. (2) și (4) din Ordonanța nr. 13/2011.
Prin sentința nr. 37/19.01.2021, pronunțată de Tribunalului Mureș, secția Civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureș.
Prin sentința nr. 46/20.05.2021, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în dosarul nr. x/2020, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanți; aceștia au fost obligați la plata sumei de 3.217 RON către pârâta F. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel A., B., C. și D..
Prin decizia nr. 281/A/25.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins apelul formulat de reclamanți și aceștia au fost obligați la plata către intimată a sumei de 4.197,81 RON, cheltuieli de judecată.
Apelanții-reclamanți au formulat cerere de completare a deciziei nr. 281/A/25.10.2021, care a fost respinsă prin decizia nr. 44/21.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
La 28.12.2021, C., D., B. și A. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 281/A/25.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care a fost anulat prin decizia nr. 1279/24.05.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă.
La 5.01.2022, împotriva deciziei nr. 281/A/25.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au formulat contestație în anulare A., B., C. și D..
Prin decizia nr. 47/A/21.02.2022, Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca tardivă contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 281/A/25.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, în dosarul nr. x/2020.
Împotriva acestei din urmă decizii, A., B., C. și D. au declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, la 21.04.2022, solicitând admiterea căii extraordinare de atac și anularea în întregime a hotărârii atacate.
În drept, au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ.
Recurenții au susținut că, în mod greșit, curtea de apel a respins ca tardivă formulată contestația în anulare, raportându-se la data comunicării hotărârii către altă adresă decât cea indicată de reclamanți în documentele formulate către instanțele de fond și de apel.
În acest sens, recurenții au invocat încălcarea dispozițiilor art. 264 alin. (1), art. 211, art. 22 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.
Recurenții au criticat decizia atacată din perspectiva faptului că instanța care a soluționat contestația în anulare nu le-a pus în vedere să formuleze apărări cu privire la excepția tardivității formulării contestației, invocată din oficiu, astfel că nu au avut posibilitatea să justifice faptul că au formulat în termen calea extraordinară de atac. Prin urmare, s-a arătat că instanța nu a efectuat o activitate de cercetare temeinică și nu a soluționat în mod legal contestația în anulare, nefiind astfel respectate toate principiile și garanțiile procesuale în vederea soluționării legale și temeinice a contestației și a cererii de completare a hotărârii.
S-a mai susținut de către recurenți că soluția pronunțată de curtea de apel a fost întemeiată pe susțineri nefondate, deoarece termenul de formulare a contestației nu a început să curgă de la data când decizia civilă nr. 281/A/25.10.2021 a ajuns, din vina instanței de apel, la o adresă care nu a fost indicată de contestatori ca fiind adresa de comunicare a citațiilor și actelor de procedură, ci a început să curgă cel mai devreme la data când recurenții au luat cunoștință de conținutul plicului care conținea decizia, respectiv din 20.12.2021.
Recurenții au arătat că prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt incidente deoarece instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, având în vedere că avea obligația să comunice decizia atacată, cu respectarea legii, la adresa de e-mail x@x.ro, indicată de către reclamanți prin actele depuse la dosar. Astfel, s-a învederat că, în mod greșit, curtea de apel a reținut că decizia atacată cu contestație în anulare a fost comunicată la data de 18.11.2021, la adresa de domiciliu a mandatarului împrumutatului, respectiv la adresa din Buzău.
Producându-se această eroare, provocată de către instanța de apel, mandatarul recurenților a luat cunoștință de conținutul deciziei nr. 281/A/25.10.2021 abia la data de 20.12.2021, când a redactat și contestația în anulare, iar prin raportare la această dată termenul de 15 zile de formulare a contestației în anulare a fost respectat, calea de atac fiind formulată după 15 zile de la data de 20.12.2021, respectiv în 05.01.2022.
Recurenții au subliniat că adresa de domiciliu a mandatarului împrumutatului nu a fost indicată în cererea de chemare în judecată ca fiind adresa de corespondență pentru comunicarea citațiilor și a actelor de procedură, aceasta întrucât de cele mai multe ori mandatarul împrumutatului nu locuiește la adresa respectivă. O comunicare legală a deciziei recurate s-ar fi realizat dacă aceasta ar fi fost transmisă la adresa de e-mail x@x.ro, astfel cum s-a solicitat.
În sensul celor arătate, au fost indicate și prevederile art. 154 alin. (6), coroborate cu art. 165 pct. 3 C. proc. civ. dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare pentru comunicarea actelor de procedură, cum este cazul în speță, comunicarea deciziei recurate se poate face de către grefa instanței și prin poștă electronică.
Concluzionând, având în vedere că decizia nr. 281 nu a fost comunicată la adresa de corespondență electronică, astfel cum s-a solicitat, recurenții au apreciat că nu a avut loc o comunicare legală în cauză, astfel încât contestația în anulare a fost în mod greșit respinsă ca tardivă.
La 27.06.2022, intimata F. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării și inadmisibilității recursului, iar pe fond respingerea căii de atac, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.
La termenul de astăzi, apărătorul intimatei a arătat că nu mai susține excepția netimbrării, având în vedere că a fost depusă la dosar dovada plății taxei judiciare de timbru. Totodată, a susținut în continuare excepția inadmisibilității recursului din perspectiva faptului că numai hotărârile definitive pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac, iar decizia nr. 281/A/25.10.2021 a fost dată cu recurs, excepție pe care Înalta Curte a respins-o pentru argumentele reținute în practicaua prezentei decizii.
Analizând recursul, Înalta Curte îl va admite, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterii cauzei pentru o nouă judecată în fața curții de apel.
Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., analiza instanței de recurs presupune examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar soluția pronunțată de curtea de apel, prin decizia recurată, este aceea de respingere ca tardivă a contestației în anulare, neprocedându-se la o judecată pe fond a căii extraordinare de atac.
Ca atare, instanța supremă va analiza legalitatea deciziei curții de apel prin prisma criticilor ce vizează respingerea ca tardivă a contestației în anulare, încadrabile în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (5) C. proc. civ., deoarece recurenții critică încălcarea normelor de procedură aplicate în examinarea excepției de tardivitate.
Recurenții își justifică formularea căii de atac a contestației în anulare peste termenul legal impus de art. 506 alin. (1) C. proc. civ. (15 zile de la comunicarea hotărârii), motivat de faptul că decizia nr. 281/A din 25.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost comunicată la domiciliul mandatarului contestatorilor și nu la adresa indicată pentru transmiterea actelor de procedură, respectiv la adresa de e-mail x@x.ro, așa cum aceștia precizează că s-a solicitat.
Se constată, astfel, că problema care se impune a fi lămurită de către instanța de recurs vizează nerespectarea termenului imperativ de declarare a contestației în anulare, prin raportare la procedura comunicării hotărârii atacate cu contestație în anulare în condițiile legii.
În cauză, recurenții invocă, pentru a justifica nelegala comunicare a deciziei de către instanța de apel, faptul că prin cererea de apel au solicitat ca citațiile și actele de procedură să fie comunicate la adresa de e-mail x@x.ro, solicitare ignorată de instanța de apel.
Înalta Curte constată că dezlegările jurisdicționale pe care curtea de apel le-a dat excepției procesuale referitoare la tardivitatea contestației în anulare sunt eronate și fondate pe o greșită aplicare a normelor de procedură incidente în această materie, criticile cu acest obiect fiind întemeiate.
Regula generală instituită prin dispozițiile art. 154 alin. (1) C. proc. civ. este aceea a comunicării citațiilor și a tuturor actelor de procedură, din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sesizate, prin alt salariat al acesteia, prin agenți sau salariați ai altor instanțe în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul.
Totodată, alin. (6) al art. 154 C. proc. civ. prevede: "Comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se poate face de grefa instanței și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop. Comunicarea actelor de procedură va fi însoțită de semnătura electronică extinsă a instanței care va înlocui ștampila instanței și semnătura grefierului de ședință din mențiunile obligatorii ale citației. Fiecare instanță va avea o singură semnătură electronică extinsă pentru citații și acte de procedură".
De asemenea, așa cum rezultă din prevederile art. 156 alin. (7) C. proc. civ. și ale art. 241 alin. (3) C. proc. civ., instanța are obligația de a verifica efectuarea procedurilor de citare și comunicare dispuse pentru fiecare termen, iar când este cazul, va ordona luarea măsurilor de refacere a acestor proceduri, precum și folosirea altor mijloace ce pot asigura încunoștințarea părților (telefonic, telegrafic, prin fax, poștă electronică) sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură, după caz, transmiterea textului actului supus comunicării ori înștiințarea pentru prezentarea la termen, precum și confirmarea primirii actului, respectiv a înștiințării, dacă părțile au indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop.
Potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (1) C. proc. civ.: "(1) În caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156."
Așa cum corect s-a susținut în cadrul recursului, în cererea de apel, A., B., C. și D. au solicitat comunicarea citațiilor și a actelor de procedură la adresa de e-mail x@x.ro, în atenția reprezentantului convențional G., a cărui procură a fost depusă la dosar.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că în mod greșit curtea de apel a reținut că decizia nr. 281/A din 25.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost comunicată contestatorilor la 18.11.2019, "prin punerea corespondenței în cutia poștală de la domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură din Buzău, județul Buzău", fiind încălcate dispozițiile art. 154 alin. (6) C. proc. civ. și ale art. 158 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care această procedură trebuia efectuată electronic, așa cum părțile au solicitat.
Prin urmare, sunt întemeiate criticile recurenților privind aplicarea greșită a normelor procedurale ce reglementează termenul de declarare a contestației în anulare, prin raportare la data reținută de către curtea de apel ca fiind cea la care s-a comunicat decizia din apel.
Înalta Curte apreciază că efectuarea procedurii de citare, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (6) C. proc. civ., dacă partea a solicitat și a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură, fără a fi condiționată de efectuarea procedurii în format letric conform dispozițiilor art. 154 alin. (1) din același act normativ.
De aceea, actul de citare a părții în proces, într-o altă modalitate decât cea invocată prin cererea adresată instanței, este lovit de nulitate în temeiul dispozițiilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin nerespectarea modalității de comunicare a actului de procedură s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia, fără a fi condiționată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, în temeiul dispozițiilor art. 163 alin. (5) și art. 164 alin. (4) C. proc. civ.. Or, vătămarea a fost demonstrată prin soluția data asupra contestației în anulare, remediabilă în sistemul căilor de atac recunoscute de lege.
În acest context, în mod eronat curtea de apel a admis excepția tardivității căii de atac, prin raportare la art. 506 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea unei comunicări nelegale a hotărârii instanței de apel, care nu putea fi opozabilă titularilor căii extraordinare de atac.
În aceste condiții, sancțiunea decăderii contestatorilor din dreptul de a le fi examinate criticile deduse judecății, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., este lipsită de suport legal și a produs părții o vătămare a cărei înlăturare nu poate fi realizată decât prin anularea deciziei atacate cu recurs în condițiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. ce reprezintă regula de drept comun în materia nulității actelor de procedură.
În ce privește celelalte motive de recurs invocate de recurenți și reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ("când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești") și de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), se constată că nu s-au dezvoltat critici încadrabile în conținutul acestor texte de lege, acestea fiind invocate formal.
În consecință, pentru considerentele expuse, reținând incidența în speță a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenții B., D., C. și A. împotriva deciziei nr. 47/A/21.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.
Având în vedere faptul că, la acest moment procesual, nu se poate tranșa definitiv asupra culpei procesuale a părților litigante și nici a îndreptățirii acestora la a pretinde obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind că soluția care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre o nouă judecată a cauzei, rămâne în sarcina instanței de rejudecare să analizeze cererea formulată de către intimata F. S.A. având ca obiect obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat în recurs, în raport de decizia ce se va pronunța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenții B., D., C. și A. împotriva deciziei nr. 47/A/21.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată curții de apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2022.