ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #211862)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #211862) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Revizuire. Condiții de admisibilitate în raport cu interpretarea sintagmei ,,hotărâri (..) care evocă fondul” din cuprinsul dispozițiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Index alfabetic: Recurs la revizuire

Apel

Hotărâre care evocă fondul

În partea lui introductivă, art. 509 alin. (1) C.proc.civ. indică hotărârile care pot fi revizuite: acestea sunt nu doar cele care evocă fondul, ci și cele pronunțate asupra fondului; practic, problema evocării fondului nu se pune decât în cazul hotărârilor pronunțate în recurs, întrucât hotărârile instanțelor devolutive sunt pronunțate asupra fondului.

Potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (1) C.proc.civ., „Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept

”,

iar conform art. 477 alin. (1) C.proc.civ., „Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată”.

Prin urmare, o decizie prin care apelul îndreptat împotriva unei sentințe date în soluționarea pe fond a unor pretenții a fost respins ca nefondat este o hotărâre pronunțată asupra fondului, care îndeplinește condițiile art. 509 alin. (1) C.proc.civ. pentru a putea fi, în măsura în care sunt întrunite celelalte cerințe ale legii, revizuită.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2329 din 9 noiembrie 2022

Prin decizia nr. 281/A/25.10.2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul declarat de A., B., C. și D. împotriva sentinței nr. 46/20.05.2021 a Tribunalului Specializat Mureș și a obligat apelanții la plata către intimata E. S.A. a sumei de 4.197,81 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; se cuvine notat că, prin sentința astfel atacată, prima instanță respinsese ca neîntemeiată cererea, prin care reclamanții A., B., C., și D., în calitate de moștenitori ai defunctei F., solicitaseră, în contradictoriu cu E. S.A., să se constate obligația pârâtei și dreptul împrumutatului F. ca pârâta să încheie pentru aceasta o asigurare de viață cu G. S.A., în vederea asigurării riscului de deces din orice cauză, în temeiul art. 5, coroborat cu art. 5.7, cu art. 5.8, cu art. 6.1.2, lit. e) și cu art. 6.2.2. din contractul de credit nr. 70166781/06.07.2007.

La 20.12.2021 A., B., C. și D. au înregistrat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal o cerere de revizuire a deciziei nr. 281/A/25.10.2021 a aceleiași instanțe, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.

Prin decizia nr. 43/A/15.02.2022, Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Împotriva acestei din urmă decizii, au declarat recurs A., B., C. și D., solicitând anularea ei și reținerea cauzei, spre rejudecare.

În motivare, recurenții au arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, dar și cu încălcarea normelor de drept material; au invocat, astfel, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C.proc.civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, au susținut că prin decizia atacată a fost respinsă cererea de revizuire, în considerarea faptului că, așa cum s-a statuat în decizia nr. 250/2021 a Curții Constituționale, o hotărâre de respingere a apelului nu este una care să evoce fondul, dar au apreciat că o asemenea dezlegare încalcă art. 476 C.proc.civ., potrivit căruia apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului; recurenții au evocat și dispozițiile art. 477 C.proc.civ. și au citat paragrafe din decizia atacată cu revizuire, de unde rezultă, în opinia lor, că instanța de apel s-a pronunțat asupra fondului. De asemenea, au mai arătat că, prin decizia recurată, a fost încălcat art. 211 C.proc.civ., prin omisiunea de cercetare a cauzei lor, dar și că instanța de revizuire nu le-a dat posibilitatea să-și prezinte apărările față de excepția inadmisibilității căii de atac de retractare, care a fost invocată din oficiu; din această perspectivă, au arătat că au fost nesocotite dispozițiile art. 22 C.proc.civ.

La 16.06.2022, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării - pe care nu a mai susținut-o, după cum s-a consemnat în încheierea de la 12.10.2022 - și inadmisibilității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondate.

La termenul de la 12.10.2022, a fost respinsă excepția inadmisibilității căii de atac, în temeiul considerentelor expuse în încheiere.

Analizând actele dosarului și decizia atacată, Înalta Curte reține următoarele:

Prin hotărârea atacată a fost respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, iar pentru a se pronunța astfel, curtea de apel a reținut că în decizia nr. 250/2021 Curtea Constituțională a statuat că o decizie de respingere a unui apel nu evocă fondul.

Este real că, învestită de către Curtea de Apel București, Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal într-o materie în care legea recunoaște numai calea de atac a recursului, Curtea Constituțională, analizând conformitatea cu legea fundamentală a dispozițiilor art. 509 alin. (1) C.proc.civ., a reținut, în paragraful nr. 17 al deciziei nr. 250/2021, că „

(...) în ceea ce privește hotărârile pronunțate în apel, este de principiu că evocă fondul, având în vedere caracterul devolutiv al acestei căi de atac, astfel că revizuirea va fi admisibilă în cazul admiterii apelului. În ipoteza respingerii apelului, revizuirea va fi îndreptată însă împotriva sentinței pronunțate de prima instanță

”.

Pe de altă parte, Înalta Curte mai constată că, în partea lui introductivă, art. 509 alin. (1) C.proc.civ. indică hotărârile care pot fi revizuite: acestea sunt nu doar cele care

evocă fondul

, ci și cele

pronunțate asupra fondului

; practic, problema evocării fondului nu se pune decât în cazul hotărârilor pronunțate în recurs, întrucât hotărârile instanțelor devolutive sunt pronunțate asupra fondului.

În speță, decizia atacată pe calea revizuirii se încadrează în cea de-a doua categorie amintită mai sus, fiind o decizie pronunțată asupra fondului.

Acest aspect este demonstrat de art. 476 alin. (1) C.proc.civ., potrivit căruia „Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată

asupra fondului

, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept”, dar și de textul art. 477 alin. (1) C.proc.civ., care prevede că „Instanța de apel va proceda la

rejudecarea fondului

în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată”.

Prin urmare, Înalta Curte impune părților concluzia că o decizie precum cea atacată cu revizuire în prezentul dosar, prin care apelul îndreptat împotriva unei sentințe date în soluționarea pe fond a unor pretenții a fost respins ca nefondat, este o hotărâre pronunțată asupra fondului, care îndeplinește condițiile art. 509 alin. (1) C.proc.civ. pentru a putea fi, în măsura în care sunt întrunite celelalte cerințe ale legii, revizuită.

De aceea, dezlegările oferite în decizia nr. 250/2021 a Curții Constituționale, care nu au examinat conformitatea cu legea fundamentală și a art. 476 și a art. 477 C.proc.civ., nu au aptitudinea de a conduce spre concluzia la care a ajuns instanța de revizuire, a cărei hotărâre încalcă normele de procedură analizate mai sus.

În aceste condiții, critica recurenților - reîncadrată în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ. - se dovedește a fi fondată, iar pe acest temei, Înalta Curte, în temeiul art. 496 și 497 C.proc.civ., a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza, pentru o nouă judecată, curții de apel.

Se cuvine subliniat, în acest context, că solicitarea recurenților, de reținere a cauzei spre rejudecare, nu poate fi primită, deoarece, în considerarea datei inițierii procedurii judiciare precum și a art. 24 C.proc.civ., procesul de față este guvernat de Codul de procedură civilă în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018; ca atare, este incident art. 497 C.proc.civ., în forma în vigoare la data demarării judecății în fața primei instanțe, care, indicând soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilește că, în caz de casare, aceasta trimite cauza, spre o nouă judecată, fie instanței de apel, fie primei instanțe, în considerarea distincțiilor cuprinse în text.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă
Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă exercitată împotriva unei hotărâri date în recurs prin care a fost pronunțată o soluție de casare cu trimitere spre rejudecare. Neîndeplinirea cerinței privin
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82980)
. 322 pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei atacate și respingerea recursului formulat de către recurentul D.Ș., ca nefondat. Înalta Curte, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ.
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #130754)
rârii susceptibile de o asemenea cale de atac. În măsura în care hotărârea asupra revizuirii este una de fond sau care evocă fondul, fie că a fost pronunțată în primă instanță sau în căile de atac, este, la rândul său, atacabilă pe calea re
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 79/2022
Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă, exercitată împotriva unei decizii pronunțate în recurs. Condiții de admisibilitate. Interpretarea sintagmei „hotărâre care evocă fondul” Cuprins pe materii
ÎCCJ 2019-04-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 820/2019
iat pe art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. și fără a indica hotărârile pretins potrivnice - art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. 1865. Analizând cererea de revizuire sub aspectul admisibilității sale, Înalta Curte constată următoarele: Revizuire
Sursă