ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.04.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 820/2019

HOTĂRÂRE
18.04.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 820/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin Decizia nr. 3942 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 2985 din 19 septembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 alin. (1) și art. 326 alin. (3) din C. proc. civ. pentru exercitarea acestei căi de atac.

Astfel, Înalta Curte a reținut că, prin decizia ce se solicită a fi revizuită, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petent împotriva Deciziei nr. 1810/16.05.2018 înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pentru neîntrunirea condițiilor legale necesare exercitării acestei căi de atac, aplicându-se revizuentului amendă judiciară de 700 RON, conform dispozițiilor art. 108

1

alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.

De asemenea, prin Decizia nr. 1810/16.05.2018 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 1021/22.03.2018 a Înaltei Curți; prin Decizia nr. 1021/22.03.2018 a fost respinsă cererea de revizuire împotriva Deciziei nr. 346/02.02.2018 a aceleiași instanțe; prin Decizia nr. 346/02.02.2018 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire împotriva Deciziei nr. 1811/16.11.2017 a Înaltei Curți; prin Decizia nr. 1811/16.11.2017 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1315/22.09.2017 a Înaltei Curți; prin Decizia nr. 1315/22.09.2017 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire împotriva Deciziei nr. 892/25.05.2017 a Înaltei Curți; prin Decizia nr. 892/25.05.2017 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire împotriva Deciziei nr. 649/04.04.2017 a Înaltei Curți; prin Decizia nr. 649/04.04.2017 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire împotriva Deciziei nr. 107/19.01.2017 a Înaltei Curți; prin Decizia nr. 107/19.01.2017 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire împotriva Deciziei nr. 1663/13.05.2016 a Înaltei Curți, etc.

Împotriva acestei decizii revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, ce a fost înregistrată la data de 18 februarie 2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 și pct. 7 din C. proc. civ. 1865, însă, în cuprinsul acesteia, revizuentul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la situația de fapt care a generat litigiul său, precum și față de deciziile pronunțate pe parcursul procesului în soluționarea căilor ordinare și extraordinare de atac, fără a dezvolta motivul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. și fără a indica hotărârile pretins potrivnice - art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. 1865.

Analizând cererea de revizuire sub aspectul admisibilității sale, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea este o cale de atac extraordinară, ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict și limitativ prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) din C. proc. civ., "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".

Condițiile de admisibilitate a unei cereri de revizuire se referă la obiectul revizuirii și la motivele pentru care poate fi solicitată revizuirea.

Conform dispozițiilor art. 322 alin. (1) din C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire poate fi o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, ori o hotărâre dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul.

Evocarea fondului, ca expresie a uneia dintre condițiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situații de fapt decât cea care fusese reținută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, decât cea care fusese aleasă până în acel moment.

Condiția ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, fiind o cale de retractare, prin care se solicită instanței care a soluționat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii.

Această regulă nu este îndeplinită în cauză, câtă vreme hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu a evocat fondul cauzei, fiind o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unei alte cereri de revizuire.

Drept consecință, întrucât nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a căii de atac, având în vedere dispozițiile art. 322 alin. (1) din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 326 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 3942 din 14 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, formulată de revizuentul A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-06-19
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1292/2019
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3.942 din 14 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire f
ÎCCJ 2018-11-14
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3942/2018
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 15 iunie 2018 sub nr. x/2018, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 322 pc
ÎCCJ 2018-02-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 346/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1811 din 16 noiembrie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei n
ÎCCJ 2020-02-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 287/2020
niciunei căi de atac, sens în care Decizia nr. 2365 din 5 decembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este susceptibilă de a fi atacată cu cerere de revizuire. În consecință, față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează
ÎCCJ 2018-09-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 725/2019
la suma de 15.000 euro, în echivalent în RON, la data efectivă a plății. Această ultimă hotărâre a fost atacată pe calea recursului de către reclamantul A.. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 2862, pronun
Sursă