Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
inadmisibil

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82980)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82980) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Hotărâre de casare intermediară. Revizuire. Inadmisibilitate Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac Index alfabetic: revizuire - excepția inadmisibilității C. proc. civ., art. 322 alin. (1), art. 326 alin. (3) Hotărârile de casare intermediare prin care s-a admis recursul și s-a casat cu reținere sau cu trimitere nu fac parte dintre hotărârile care evocă fondul și a căror revizuire se poate solicita, cererea de revizuire a unei astfel de hotărâri fiind, prin urmare, inadmisibilă. Secția comercială, Decizia nr. 666 din 15 februarie 2011 Prin sentința nr. 4887/COM din 16 decembrie 2009, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunile conexe formulate de reclamantul Ș.D.

în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL Eforie Sud. A obligat pârâta către reclamant la restituirea sumei de 100.000 Euro (în echivalent lei la data efectuării plății) reprezentând contravaloare împrumut acordat conform contractului încheiat la data de 02.09.2004; a obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente debitului calculat conform OG nr. 9/2000 de la data punerii în întârziere (23.02.2007) și până la achitarea integrală a debitului. A admis excepția prescrierii dreptului la acțiune în ce privește obligarea pârâtei la restituirea creditărilor efectuate în perioada 2000 – 30.08.2002. A obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 566.584,33 lei reprezentând contravaloarea creditărilor efectuate ulterior anului 2002. A obligat pârâta către reclamant la plata dobânzii legale aferentă debitului de 566.584,33 lei calculată conform O.G.

nr. 9/2000, cu începere de la data punerii în întârziere (1.03.2007) și până la achitarea integrală. (…) Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul Ș.D. și pârâta SC E. SRL Eforie Sud, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 85/COM din 15 iulie 2009, a respins ca nefondat apelul reclamantului Ș.D. și a admis apelul pârâtei SC E. SRL Eforie Sud. A schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că a obligat pârâta către reclamant la restituirea sumei de 400.000 lei cu titlu de împrumut acordat conform contractului încheiat la 02.09.2004. A obligat pârâta la plata sumei de 61.500 lei reprezentând contravaloarea creditărilor efectuate în perioada anului 2004. A obligat pârâta la plata dobânzii legale aferentă debitului de 61.500 lei calculată conform OG nr. 9/2000, cu începere de la data punerii în întârziere (01.03.2007) și până la achitarea integrală a acestuia.

(…) Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamantul Ș.D. a declarat recurs, care a fost soluționat prin decizia nr. 2241 din 15 iunie 2010 pronunțată de Î.C.C.J. - Secția Comercială, care a admis recursul și a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. La data de 16 iulie 2010, revizuenta SC E. SRL Eforie Sud a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 2241 din 15 iunie 2010 pronunțată de Î.C.C.J. - Secția Comercială, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei atacate și respingerea recursului formulat de către recurentul D.Ș., ca nefondat. Înalta Curte, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc.

civ. raportat la art. 137 C. proc. civ. a luat în examinare excepția inadmisibilității revizuirii și a reținut: Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Din cuprinsul capitolului II intitulat „Revizuirea hotărârilor” se desprind condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire care țin de obiect, legitimare procesuală ca revizuient, interes, motive termene. Dintre aceste condiții, Înalta Curte a luat în examinare obiectul cererii de revizuire astfel cum este stabilit în art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

potrivit căruia „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere… „în cazurile prevăzute la punctele 1-9 C. proc. civ.”. Din text se desprinde cu claritate faptul ca nu fac obiectul căii de atac a revizuirii hotărârile instanțelor de recurs, care nu evocă fondul. Observând decizia care constituie obiectul cererii de revizuire se constată că, prin soluția pronunțată, instanța de recurs nu a evocat fondul, ci a casat decizia atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe. În acest sens, doctrina juridică consideră în mod unanim că hotărârile de casare intermediare prin care s-a admis recursul și s-a casat cu reținere sau cu trimitere nu fac parte dintre hotărârile care evocă fondul și a căror revizuire se poate solicita.

În acest context, Înalta Curte, ca instanță de revizuire, stabilește că prin obiectul său cererea de revizuire nu se încadrează în prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., astfel că a fost respinsă ca inadmisibilă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3088/2013
Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința nr. 4887/COM din 16 octombrie 2008, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunile conexe formulate de reclamantul S.D. fiind ob
ÎCCJ 2010-06-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2241/2010
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța, sub nr. 2895/118/2007, reclamantul D.Ș. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SRL Eforie Sud, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 400.000 lei cu titlu de împrumut acordat în baz
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83052)
Hotărâre judecătorească. Considerente. Efectele acestora în ceea ce privește puterea de lucru judecat Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata. Excepțiile procesuale Index alfabetic: hotărâre judecătorească - considerente - puter
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #158622)
reținându-se că părțile nu au prevăzut dobânzi în contractele de creditare, ci doar penalități de întârziere, a făcut aplicarea art. 1 - 3 din O.G. nr. 9/2000, privind admisibilitatea dobânzii convenționale sub forma penalităților de întârz
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83034)
Hotărâre judecătorească. Promovare recurs pentru obținerea completării hotărârii instanței inferioare cu privire la cheltuielile de judecată. Inadmisibilitate. Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura în fața primei instanțe Ind
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă