ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.10.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1994/2022

HOTĂRÂRE
12.10.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1994/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 12 octombrie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2537/22.12.2021, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepția inadmisibilității cererilor debitoarei S.C. A. S.R.L., de obligare a creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj la acordarea unor înlesniri la plată și de anulare a dobânzilor și penalităților și, pe cale de consecință, le-a respins ca inadmisibile, a admis cererea formulată de aceeași creditoare și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L.; a desemnat, în calitate de administrator judiciar provizoriu, pe C.I.I. B. și a luat primele măsuri dintre cele reglementate de Legea nr. 85/2014.

Împotriva acestei sentințe civile, S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 190/28.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost respins ca tardiv.

Împotriva acestei decizii civile, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, arătând, în esență, că instanța de apel, în mod greșit, a respins ca tardiv apelul său, în condițiile în care acesta a fost exercitat în termenul legal, iar prin rezoluția din 02.02.2022 s-a reținut că cererea sa de apel întrunește cerințele prevăzute de lege, implicit și cele referitoare la respectarea termenului legal pentru declararea apelului. Totodată, a susținut că hotărârea recurată contravine dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În drept, autoarea căii de atac a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, pe care, analizând-o, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

În speță, autoarea căii de atac a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 190/28.03.2022, prin care Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins ca tardiv apelul declarat împotriva sentinței de deschidere a procedurii generale a insolvenței împotriva sa.

Prin urmare, calea de atac de față este îndreptată împotriva unei decizii pronunțate, în apel, în materia procedurii insolvenței.

Potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "(…) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului", iar conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel", art. 43 alin. (1) din aceeași lege prevăzând că instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic este curtea de apel și că hotărârile acesteia sunt definitive.

Din coroborarea dispozițiilor legale evocate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că decizia pronunțată în apelul exercitat împotriva sentinței primei instanțe este definitivă încă de la data pronunțării, împotriva acesteia nefiind deschisă calea recursului.

Cum decizia sus-menționată se încadrează în categoria hotărârilor excluse de legiuitor de la controlul de legalitate realizat prin recurs, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală este de natură să încalce principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege menționate anterior, va respinge recursul ca inadmisibil, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 190/28.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-12
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2071/2023
Ședința publică din data de 12 octombrie 2023 Asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 1772/24.09.2021, Tribunalul Specializat Cluj a admis contestația formulată de creditoarea Direcția Generală Regi
ÎCCJ 2022-01-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 103/2022
R.L.. Prin motivele de recurs, reclamanta S.C. A. S.A. a arătat că instanța de apel nu a motivat soluția de anulare în parte a sentinței civile nr. 1295 din 17 decembrie 2020 și a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 75 alin. (1) d
ÎCCJ 2023-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 182/2023
Ședința publică din data de 7 februarie 2023 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, la 21.10.2021, sub nr. x/2021, creditorul A. S.R.L. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. d), art. 65
ÎCCJ 2022-06-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1370/2022
Ședința publică din data de 8 iunie 2022 Asupra recursurilor de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal la data de 03.02.2021, creditoar
ÎCCJ 2021-09-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1698/2021
de judecată din apel. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin decizia civilă nr. 21 din 28 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, au fost admise apelurile decla
Sursă