- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 5 octombrie 2021
Decizia nr. 1977/2021 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs
Ședința publică din data de 5 octombrie 2021 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Cadrul procesual și soluția primei instanțe Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Constanța și, ulterior, în urma declinării, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și C. S.A., recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii arbitrale din data de 24.10.2019 și a hotărârii arbitrale privind costurile din data de 28.11.2019, ambele pronunțate de arbitrul unic ales de ambele părți, D., din cadrul Curții de Arbitraj Maritim Comercial din Londra. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1124 C. proc.
civ. și pe Convenția de la New York din 10 iunie 1958, pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine. Prin sentința civilă nr. 960/07.07.2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. ca neîntemeiata. A dispus recunoașterea pe teritoriul României a Hotărârii Arbitrale din data de 24.10.2019 si a Hotărârii Arbitrale privind costurile din data de 28.11.2019, pronunțate de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra. A respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta E. în favoarea pârâtei B. ca neîntemeiata. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 Euro și 2.402 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
II. Apelurile. Suspendarea judecății. Împotriva acestei sentințe, au formulat apel pârâta B. și intervenienta accesorie E., precum și pârâta C. S.A. La data de 20.01.2020, apelanta-pârâtă B. a depus cerere de constatare a suspendării de drept a cauzei, întemeiată pe dispozițiile art. 292 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. Prin încheierea de ședință din 03 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a suspendat judecata apelurilor, în temeiul art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014.
Pentru a dispune în sensul arătat, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: În vederea realizării unor creanțe născute din furnizarea de combustibil, reclamanta creditoare A. a solicitat Tribunalului Constanța instituirea unui sechestru asigurator asupra navei F. aparținând societății debitoare B.. Prin sentința civilă nr. 446/14.03.3019, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a Civilă, s-a instituit sechestrul asigurator asupra navei pârâtei debitoare, însă, ulterior, prin încheierea nr. 443/20.09.2019 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2019, a fost ridicat sechestrul asigurator instituit asupra navei, dispunându-se totodată remiterea de la dosarul cauzei către creditorul A. a originalului scrisorii de garanție x/28.08.2019, emise de C., prin care se comunica instanței deschiderea unui cont de garanție în sumă de 180.000 Euro, la dispoziția creditoarei, în scopul ridicării sechestrului asigurator.
Prin decizia civilă nr. 1899/A/17.12.2020, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, s-a dispus recunoașterea, în mod definitiv, pe teritoriul României, a procedurii de insolvență a societății B. potrivit hotărârii din data de 12.11.2018, pronunțată de Curtea de Arbitraj de Stat a Regiunii Rostov, Rusia, în dosarul nr. x/2017 definitivă prin hotărârea celei de-a cincisprezecea Curți de arbitraj și de apel din 16.03.2019 și Hotărârea Curții de arbitraj din Regiunea Caucazului de Nord din 06.06.2019. Art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea 85/2014 instituie un caz de suspendare de drept a acțiunilor judiciare și extrajudiciare cu caracter individual ce vizează bunuri, drepturi sau obligații ale debitorului supus unei proceduri de insolvență străine.
Curtea de apel a constatat că între părți există divergență cu privire la natura garanției constituite de debitoarea B. pentru ridicarea sechestrului asigurator asupra navei. Astfel, debitoarea susține că este vorba de un depozit de garanție constituit la dispoziția creditoarei pentru ridicarea sechestrului asupra navei, iar banii depuși în acest depozit ar servi la îndestularea creditorilor în procedura insolvenței, iar creditoarea susține că este o scrisoare de garanție bancară, invocând chiar autoritatea de lucru judecat a încheierii nr. 443/20.09.2019, pronunțată de Tribunalul Constanța. Fără a intenționa să tranșeze chestiunea litigioasă menționată, Curtea de apel a analizat înscrisurile de la dosar și a expus anumite aspecte de fapt pe care le-a considerat relevante pentru calificarea naturii juridice și scopului "depozitului" în sumă de 180.000 Euro.
Curtea a mai reținut că reclamanta a formulat cererea introductivă și în contradictoriu cu C., pentru a face ca hotărârea ce va fi pronunțată să îi fie opozabilă și băncii, care nu este parte în litigiul arbitral, reclamanta urmând a se adresa băncii pentru eliberarea sumei cu respectarea condițiilor menționate în "scrisoarea de garanție". Apreciind că dispozițiile art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014 nu fac distincție în funcție de tipul acțiunii, în realizare, în constatare sau în constituire de drepturi, ci se referă la cereri care vizează bunuri, drepturi și obligații ale debitorului, că în speță este vorba de o cerere de recunoaștere a unor hotărâri ce vizează obligația de plată de către debitoare a unor sume de bani către creditoare, cu citarea băncii la care s-a constituit garanția, pentru opozabilitatea hotărârii, Curtea de apel a admis cererea de suspendare a judecății apelurilor.
În acest sens, a înlăturat susținerile reclamantei conform cărora ar fi aplicabile în speță dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2014, care prevăd ca "nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1) acțiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor și/sau terților garanți", deoarece nu s-a stabilit în speță în mod definitiv, în acest stadiu al procedurii, calitatea de codebitor sau de terț garant a C.. De asemenea, a considerat lipsite de relevanță la pronunțarea suspendării judecății dispozițiile art. 292 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, invocate de intimata reclamantă, deoarece textul vorbește de situațiile în care se poate ridica suspendarea prevăzută la alin. (1), în condițiile prevăzute de legea română.
Condițiile cerute pentru ridicarea suspendării sunt prevăzute în art. 78 din Legea nr. 85/2014 și pot fi analizate doar într-o cerere având ca obiect ridicarea suspendării, în cadrul procesual constituit potrivit textului. III. Judecata în recurs
Motivele de casare invocate Împotriva încheierii de suspendare din 03 februarie 2021, a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea încheierii atacate și respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată. În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a aplicat greșit norma de drept cuprinsă în art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014 atunci când a reținut că prezenta acțiune de recunoaștere a hotărârilor arbitrale străine constituie o cerere sau acțiune "cu caracter individual, vizând bunuri, drepturi și obligații ale debitorului". Astfel, instanța de apel a considerat, în mod greșit, că nu se impune tranșarea chestiunii litigioase dacă înscrisul emis de C. și depus de debitoarea B. reprezintă o scrisoare de garanție bancară sau un depozit de garanție (contract nenumit). Dezlegarea acestei chestiuni litigioase era esențială pentru corecta aplicare a art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014, deoarece, în prezența calificării actului ca scrisoare de garanție bancară, deveneau incidente prevederile 2321 C. civ., potrivit cărora între emitent (C.) și beneficiar (reclamanta) a luat naștere un nou raport juridic, independent de raportul obligațional preexistent. Cu privire la calificarea naturii juridice a "scrisorii de garanție", recurenta a invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat cu referire la considerentele și dispozitivul încheierii nr. 443/20.09.2019, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2019. În acest context, instanța de apel a reținut în mod greșit că "...lipsesc considerentele pentru care instanța a apreciat că este vorba de o scrisoare de garanție, deși în dispozitivul încheierii o denumește astfel". În raport cu calificarea de scrisoare de garanție bancară, recurenta susține că deține o garanție personală emisă de C., iar nu o garanție reală care să vizeze un bun al debitoarei B., care să conducă la suspendarea acțiunii în baza art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014. Recurenta a mai precizat că prin prezenta acțiune urmărește îndeplinirea unei condiții formale prevăzute în scrisoarea de garanție, respectiv recunoașterea pe teritoriul României a hotărârilor arbitrale, fără a urmări o formă de executare împotriva debitoarei B.. Recurgând la interpretarea normelor juridice prin analogie, recurenta a mai susținut că dispozițiile art. 292 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 se completează cu dispozițiile art. 75 din aceeași lege, devenind astfel aplicabilă excepția de la suspendare prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din lege, având în vedere că C. este un terț garant. Printr-o altă critică, recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit norma de drept cuprinsă în art. 292 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 atunci când a reținut că ridicarea suspendării poate fi dispusă în mod separat față de cererea de suspendare, deși motivul de ridicare a suspendării constituie totodată și motiv de respingere a cererii de suspendare. În acest sens, recurenta a arătat că, în situația în care s-ar considera că deține o garanție reală mobiliară asupra sumelor de bani constituite sub forma unui depozit bancar de către debitoare, atunci ar avea calitatea de creditor garantat (care beneficiază de o cauză de preferință), aflându-se în situația de ridicare a suspendării reglementată de art. 292 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. Reluând critica privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 292 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, recurenta a arătat că prezenta acțiune de recunoaștere a hotărârilor arbitrale străine este doar o procedură formală, intermediară, între cele două faze ale procesului civil, respectiv faza judecății și faza executării. Recurenta urmărește doar recunoașterea hotărârilor arbitrale străine pe teritoriul României, iar nu încuviințarea executării silite a acestor hotărâri sau vreo formă de executare silită împotriva debitoarei B.. Dispozițiile art. 1127 C. proc. civ. permit formularea cererii de recunoaștere a hotărârii arbitrale străine distinct de cererea privind încuviințarea executării silite.
Analiza motivelor de casare Examinând, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: 2.1. Efectele recunoașterii unei proceduri străine principale de insolvență deschise într-un stat terț (care nu este membru al Uniunii Europene) sunt prevăzute în principal de art. 292 din Legea nr. 85/2014, situat în Titlul III - Insolvența transfrontalieră. Această reglementare se referă la raporturile de drept internațional privat în materia insolvenței care nu cad sub incidența dispozițiilor Regulamentului (UE) 2015/848 privind procedurile de insolvență, dat fiind faptul că dispozițiile acestuia din urmă sunt direct aplicabile în toate statele membre ale Uniunii Europene. Astfel, potrivit art. 292 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: "De la data recunoașterii procedurii străine principale este împiedicată pornirea următoarelor cereri și acțiuni, judiciare sau extrajudiciare, iar dacă acestea sunt deja pornite, ele se suspendă de drept: a) cererile sau acțiunile cu caracter individual, vizând bunuri, drepturi și obligații ale debitorului; b) actele, operațiunile și orice alte măsuri de executare individuală asupra bunurilor debitorului." În raport cu prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014, care reglementează suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, ca efect al deschiderii unei proceduri de insolvență naționale, normele corespondente privind raporturile de drept internațional privat în materia insolvenței par a nu distinge în aplicarea suspendării între felurile acțiunilor (în realizare, în constatare sau în constituire de drepturi). Cu toate acestea, în cauză, trebuie stabilit dacă o cerere de recunoaștere a unor hotărâri arbitrale străine se încadrează în noțiunea de "acțiuni cu caracter individual, vizând bunuri, drepturi și obligații ale debitorului". 2.2. Deși recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., trebuie precizat că dispozițiile art. 292 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014 nu constituie norme de drept material, ci norme de procedură aplicabile în litigii privind raporturile de drept internațional privat în materia insolvenței. Ca urmare, se impune încadrarea motivelor de recurs în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la încălcarea regulilor de procedură sancționată cu nulitatea. 2.
O hotărâre arbitrală străină poate fi recunoscută în România, în condițiile prevăzute în art. 1125-1133 C. proc. civ., pentru a beneficia de autoritatea de lucru judecat. Conform art. 1127 C. proc. civ., "cel care se prevalează de o hotărâre arbitrală străină poate solicita numai recunoașterea acesteia pentru a invoca autoritatea de lucru judecat sau, când nu este adusă la îndeplinire în mod voluntar, încuviințarea executării silite pe teritoriul României. Recunoașterea unei hotărâri arbitrale străine poate fi cerută și pe cale incidentală." Așadar, în funcție de interesul părții, este posibilă formularea doar a cererii de recunoaștere, atât pe cale principală, cât și pe cale incidentală, în cadrul unui alt proces. În cauză, recurenta a justificat interesul formulării cererii de recunoaștere pe teritoriul României a celor două hotărâri arbitrale străine pentru a putea prezenta pârâtei C. înscrisurile cerute pentru eliberarea, în mod voluntar, a sumelor din contul de garanție, depuse în vederea ridicării sechestrului asigurator în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Constanța. Recurenta nu a solicitat în prezenta cauză nici încuviințarea executării silite a hotărârilor arbitrale și nici obligarea în mod efectiv a pârâtei C. la eliberarea sumei de 180.000 USD. Ca urmare, demersul limitat al creditoarei A. nu poate fi considerat o "acțiune vizând bunuri, drepturi și obligații ale debitorului", ci reprezintă o formalitate prealabilă unei eventuale asemenea acțiuni. Din moment ce recunoașterea hotărârilor arbitrale străine poate fi obținută și pe cale incidentală, fără a se pune problema incidenței suspendării de drept prevăzute de art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014, pentru identitate de rațiune trebuie considerat că nici cererea de recunoaștere formulată pe cale principală nu intră în sfera de aplicare a normei anterior menționate. 2.
Este neîntemeiată critica recurentei potrivit căreia, pentru corecta aplicare a art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014, era esențială tranșarea chestiunii litigioase dacă înscrisul emis de C. și depus de debitoarea B. reprezintă o scrisoare de garanție bancară sau un depozit de garanție. O asemenea dezlegare în drept prezenta o relevanță deosebită numai în ipoteza formulării unei acțiuni privind obligarea pârâtei C. la eliberarea sumelor din contul de garanție, iar nu și în prezenta cauză. 2.
Pentru aceste considerente, reținând că instanța de apel a suspendat judecata apelurilor în mod nelegal, cu greșita aplicare a prevederilor art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, art. 497 și art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa încheierea atacată și va trimite cauza, pentru continuarea judecății, aceleiași instanțe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 3 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020. Casează încheierea din 3 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020 și trimite cauza, pentru continuarea judecății, aceleiași instanțe. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2021.