ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1680/2021

Ședința publică din data de 14 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală a cărei recunoaștere se solicită, Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra a soluționat litigiul dintre părți și a fost obligată debitoarea B.. la plata sumei totale de 357.715,07 USD și a dobânzii contractuale în cuantum de 2% pe lună sau 120,75 USD/zi, până la achitarea integrala a debitului.

Reclamanta a menționat în cererea de chemare în judecată că s-a emis de către C. S.A. scrisoarea de garanție bancară nr. x din 18.12.2019, prin care au fost garantate de bancă orice sume reprezentând prejudicii statuate printr-o hotărâre arbitrală definitivă și executorie pe teritoriul României împotriva societății B..

În drept, au fost invocate prevederile art. 1124 și urm. din C. proc. civ. și Convenția de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine.

Prin sentința civilă nr. 172 din 01 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată de instanță din oficiu și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Instanța a invocat, din oficiu, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și au pus concluzii, excepția de necompetență teritorială exclusivă a Tribunalului București potrivit art. 1126 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că una dintre părțile căreia i se opune hotărârea arbitrală este C. S.A., care are sediul în Municipiul Cluj-Napoca.

Prin sentința civilă nr. 260/2021 din 19 aprilie 2021, Tribunalul Cluj, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâta B., și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în favoarea Tribunalului București.

În argumentarea acestei soluții, tribunalul a constatat că, prin sintagma "căruia i se opune respectiva hotărâre", prevăzută la art. 1126 alin. (1) din C. proc. civ. legiuitorul a avut în vedere persoana fizica sau juridică care este parte în litigiul soluționat prin hotărârea arbitrală.

Tribunalul a arătat că determinarea competenței teritoriale a instanței învestite cu soluționarea unei cereri privind recunoașterea unei hotărâri arbitrale pronunțate în străinătate se va face prin raportare la domiciliul sau sediul părții căreia i se opune această hotărâre.

În cauză, așa cum a arătat si pârâta, hotărârea străină nu i se opune C. S.A., aceasta fiind doar parte într-un contract de depozit de garanție încheiat cu pârâta la data de 18 decembrie 2019.

Competența teritorială nu poate fi stabilită prin raportare la sediul instituției bancare, deoarece o eventuală executare a depozitului de garanție va putea interveni abia după recunoașterea hotărârii arbitrale.

Având în vedere faptul că partea căreia i se opune hotărârea și care poate să refuze executarea voluntară este pârâta B., care nu are sediul pe teritoriul României, devin aplicabile dispozițiile art. 1126 alin. (2) din C. proc. civ., competența de soluționare aparținând Tribunalului București.

În baza art. 133 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., Tribunalul Cluj, secția Civilă a constatat ivit conflictul negativ de competență și în temeiul art. 135 alin. (1) din același cod a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul București, secția a VI-a civilă și Tribunalul Cluj, secția Civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecata, înregistrată la 28 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B.. și C. S.A., prin Sucursala Constanța, a solicitat instanței să se dispună recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii arbitrale din data de 08 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra potrivit art. 1124 și urm. din C. proc. civ. și Convenției de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine.

Potrivit art. 1126 alin. (1) din C. proc. civ. "solicitarea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se prezintă printr-o cerere adresată tribunalului in circumscripția căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală", iar potrivit alin. (2) din același cod "în caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevăzut la alin. (1) competența aparține Tribunalului București".

Înalta Curte constată caracterul exclusiv al competenței teritoriale reglementate de art. 1126 din C. proc. civ., părțile neavând posibilitatea sesizării altor instanțe deopotrivă competente iar determinarea acestei competențe se va face prin raportare la domiciliul sau sediul părții căreia i se opune hotărârea a cărei recunoaștere se solicită.

Prin sintagma "domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală" de la art. 1126 alin. (1) din C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere persoana care a figurat ca parte în litigiul arbitral și care a fost obligată prin hotărârea arbitrală a cărei recunoaștere se solicită.

Litigiul dintre părți a fost soluționat de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra, prin hotărârea arbitrală a cărei recunoaștere se solicită în cauză, fiind obligată debitoarea B.. la plata către A. a sumei totale de 357.715,07 USD și a dobânzii contractuale în cuantum de 2% pe luna sau 120,75 USD/zi, până la achitarea integrală a debitului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că partea căreia i se opune hotărârea arbitrală este societatea B.., care are sediul în Federația Rusă, fiind incident în cauză alin. (2) al art. 1126 din C. proc. civ., potrivit căruia "în caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevăzut la alin. (1) competența aparține Tribunalului București".

În cauză, nu se poate reține incidența art. 1126 alin. (1) din C. proc. civ. pentru a se stabili competența de soluționare în favoarea Tribunalului Cluj, prin raportare la sediul C. S.A., întrucât aceasta nu a avut calitatea de parte în litigiul arbitral.

C. S.A. a emis scrisoarea de garanție bancară nr. x din 18.12.2019, prin care au fost garantate de aceasta orice sume reprezentând prejudicii statuate printr-o hotărâre arbitrală definitivă și executorie pe teritoriul României împotriva societății B., ulterior procedurii de recunoaștere a hotărârii arbitrale.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justitie stabilește că pentru soluționarea cererii formulată de reclamantul A. privind recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii arbitrale din data de 08 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra, competența teritorială exclusivă revine Tribunalului București, în temeiul art. 1126 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât partea căreia i se opune hotărârea și care poate să refuze executarea voluntară este pârâta B., care nu are sediul pe teritoriul României.

Față de considerentele anterior expuse și prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 septembrie 2021.