ÎCCJ, decizie (scj.ro #181077)

Conflict negativ de competență. Cerere de recunoaștere pe teritoriul României a hotărârii arbitrale pronunțate de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra. Instanța competentă teritorial să soluționeze cauza

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Dispoziții generale. Competența instanțelor. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: conflict negativ de competență

cerere de recunoaștere a hotărârii arbitrale străine

competență teritorială exclusivă

C. proc. civ.,art. 135 alin. (1), alin. (4), art. 1126 alin. (1)-(2)

Convenția de la New York din 10 iunie 1958

Din economia dispozițiilor art. 1126 C. proc. civ. reise că solicitarea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se prezintă printr-o cerere adresată tribunalului in circumscripția căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală, în caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevăzut la alin. (1) competența aparținând Tribunalului București.

Prin sintagma „domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală”, legiuitorul a avut în vedere persoana care a figurat ca parte în litigiul arbitral și care a fost obligată prin hotărârea arbitrală a cărei recunoaștere se solicită.

Astfel, în cazul emiterii de către o instituție bancară a unei scrisori de garanție bancară, prin care au fost garantate de aceasta orice sume reprezentând prejudicii statuate printr-o hotărâre arbitrală definitivă și executorie pe teritoriul României împotriva societății pârâte, ulterior procedurii de recunoaștere a hotărârii arbitrale, nu se poate reține incidența art. 1126 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se stabili competența de soluționare în favoarea tribunalului de la sediul băncii, întrucât aceasta nu a avut calitatea de parte în litigiul arbitral.

În consecință, pentru soluționarea cererii privind recunoașterea pe teritoriul României a unei hotărâri arbitrale pronunțată de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra, competența teritorială exclusivă revine Tribunalului București, în temeiul art. 1126 alin. (2) C. proc. civ., întrucât partea căreia i se opune hotărârea și care poate să refuze executarea voluntară este o societate, care nu are sediul pe teritoriul României.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1680 din 14 septembrie 2021

1.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 28 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă

, reclamanta A. DMCC în contradictoriu cu pârâții B. CO. LTD. și Banca C. S.A., prin Sucursala Constanța, a solicitat instanței să se dispună recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii arbitrale din data de 08 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra, în conformitate cu termenii Asociației de Arbitraj Maritim din Londra - LMAA (2017), precum și obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea arbitrală a cărei recunoaștere se solicită, Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra a soluționat litigiul dintre părți și a fost obligată debitoarea B. Co. Ltd. la plata sumei totale de 357.715,07 USD și a dobânzii contractuale în cuantum de 2% pe lună sau 120,75 USD/zi, până la achitarea integrală a debitului.

Reclamanta a menționat în cererea de chemare în judecată că s-a emis de către Banca C. S.A. scrisoarea de garanție bancară nr. 1541968 din 18.12.2019, prin care au fost garantate de bancă orice sume reprezentând prejudicii statuate printr-o hotărâre arbitrală definitivă și executorie pe teritoriul României împotriva societății B. Co. Ltd.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1124 și urm. C. proc. civ. și Convenția de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine.

Prin sentința civilă nr. 172 din 01 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, s-a admis excepția necompetenței

teritoriale exclusive, invocată de instanță din oficiu și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Instanța a invocat, din oficiu, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și au pus concluzii, excepția de necompetență teritorială exclusivă a Tribunalului București potrivit art. 1126 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că una dintre părțile căreia i se opune hotărârea arbitrală este Banca C. S.A., care are sediul în Municipiul Cluj-Napoca.

2.

La 8 martie 2021 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, Secția civilă, sub același număr

.

Prin sentința civilă nr. 260/2021 din 19 aprilie 2021, Tribunalul Cluj, Secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâta B. CO. LTD, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în  favoarea Tribunalului București.

În argumentarea acestei soluții, tribunalul a constatat că, prin sintagma „

căruia i se opune respectiva hotărâre

”, prevăzută la art. 1126 alin. (1) C. proc. civ. legiuitorul a avut în vedere persoana fizica sau juridică care este parte în litigiul soluționat prin hotărârea arbitrală.

Tribunalul a arătat că determinarea competenței teritoriale a instanței învestite cu soluționarea unei cereri privind recunoașterea unei hotărâri arbitrale pronunțate în străinătate se va face prin raportare la domiciliul sau sediul părții căreia i se opune această hotărâre.

În cauză, așa cum a arătat și pârâta, hotărârea străină nu i se opune Băncii C. S.A., aceasta fiind doar parte într-un contract de depozit de garanție încheiat cu pârâta la data de 18 decembrie 2019.

Competența teritorială nu poate fi stabilită prin raportare la sediul instituției bancare, deoarece o eventuală executare a depozitului de garanție va putea interveni abia după recunoașterea hotărârii arbitrale.

Având în vedere faptul că partea căreia i se opune hotărârea și care poate să refuze executarea voluntară este pârâta B. CO. LTD, care nu are sediul pe teritoriul României, devin aplicabile dispozițiile art. 1126 alin. (2) C. proc. civ., competența de soluționare aparținând Tribunalului București.

În baza art. 133 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Tribunalul Cluj, Secția civilă a constatat ivit conflictul negativ de competență și în temeiul art. 135 alin. (1) din același cod a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

3

. La data de 04 iunie 2021 dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, sub același număr.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între

Tribunalul București, Secția a VI-a civilă și

Tribunalul

Cluj, Secția civilă,

care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1)

C. proc. civ.

, a pronunțat regulatorul de competență, stabilind în favoarea

Tribunalului București

competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecata, înregistrată la 28 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, reclamanta A. DMCC în contradictoriu cu pârâții B. CO. LTD. și Banca C. S.A., prin Sucursala Constanța, a solicitat instanței să se dispună recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii arbitrale din data de 08 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra potrivit art. 1124 și urm. C.  proc. civ. și Convenției de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine.

Potrivit art. 1126 alin. (1) C. proc. civ., „

solicitarea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se prezintă printr-o cerere adresată tribunalului in circumscripția căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală”,

iar potrivit alin. (2) din același cod, „

în caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevăzut la alin. (1) competența aparține Tribunalului București”

.

Înalta Curte constată caracterul exclusiv al competenței teritoriale reglementate de art. 1126 C. proc. civ., părțile neavând posibilitatea sesizării altor instanțe deopotrivă competente, iar determinarea acestei competențe se va face prin raportare la domiciliul sau sediul părții căreia i se opune hotărârea a cărei recunoaștere se solicită.

Prin sintagma „

domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală”

de la art. 1126 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere persoana care a figurat ca parte în litigiul arbitral și care a fost obligată prin hotărârea arbitrală a cărei recunoaștere se solicită.

Litigiul dintre părți a fost soluționat de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra, prin hotărârea arbitrală a cărei recunoaștere se solicită în cauză, fiind obligată debitoarea B. Co. Ltd. la plata către A. DMCC a sumei totale de 357.715,07 USD și a dobânzii contractuale în cuantum de 2% pe luna sau 120,75 USD/zi, până la achitarea integrală a debitului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că partea căreia i se opune hotărârea arbitrală este societatea B. Co. Ltd., care are sediul în Federația Rusă, fiind incident în cauză alin. 2 al art. 1126 C. proc. civ., potrivit căruia „

în caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevăzut la alin. (1) competența aparține Tribunalului București”.

În cauză, nu se poate reține incidența art. 1126 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se stabili competența de soluționare în favoarea Tribunalului Cluj, prin raportare la sediul Băncii C. S.A., întrucât aceasta nu a avut calitatea de parte în litigiul arbitral.

Banca C. S.A. a emis scrisoarea de garanție bancară nr. 1541968 din 18.12.2019, prin care au fost garantate de aceasta orice sume reprezentând prejudicii statuate printr-o hotărâre arbitrală definitivă și executorie pe teritoriul României împotriva societății B. Co. Ltd, ulterior procedurii de recunoaștere a hotărârii arbitrale.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește că pentru soluționarea cererii formulată de reclamantul A. DMCC privind recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii arbitrale din data de 08 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra, competența teritorială exclusivă revine Tribunalului București, în temeiul art. 1126 alin. (2) C. proc. civ., întrucât partea căreia i se opune hotărârea și care poate să refuze executarea voluntară este pârâta B. Co. Ltd, care nu are sediul pe teritoriul României.

Față de considerentele anterior expuse și prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.