ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1123/2018

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V- a civilă la data de 12.01.2018, în dosarul nr. x/2014, petenta COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. a solicitat eliberarea unui certificat de titlu executoriu european al sentinței civile nr. 32/01.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civila, astfel cum a fost modificată prin încheierea de ședință din data de 04.04.2016, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2014.

Petenta a susținut că certificatul solicitat îi este necesar pentru punerea în executare în Italia, conform Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, a titlului executoriu sus menționat.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 128 din Regulamentul de ordine interioara al instanțelor judecătorești, art. 148-151 C. proc. civ., art. 37 și art. 53 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene.

Prin încheierea nr. 1 din Camera de Consiliu de la 29 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V - a civilă, cererea petentei a fost a respinsă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că intrarea în vigoare, la data de 01.05.1999, a Tratatului de la Amsterdam a condus la comunitarizarea unei părți din cel de-al treilea pilon (JAI), ce a devenit noul Titlu IV "Vize, azil, emigrare și alte politici cu privire la libera circulație a persoanelor din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (TCE). În temeiul art. 65 din Titlul IV al TCE, a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, care a înlocuit, în raportul dintre statele membre, Convenția de la Bruxelles (1968).

De asemenea, s-a apreciat că, Regulamentul nr. 44/2001, continuă să se aplice pentru hotărârile pronunțate înainte de 10.01.2015, precum și hotărârilor pronunțate după data de 10.01.2015, însă acțiunea a fost depusă înainte de data de 10.01.2015.

În speță, hotărârea invocată nr. 32/01.02.2016 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V- a civilă la data de 01.02.2016, respectiv după data de 10.01.2015, însă acțiunea în anularea sentinței arbitrale a fost formulată la data de 15.05.2014 (data menționată pe plic), respectiv înainte de data de 10.01.2015.

Prin urmare, s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 44/2001, acestea fiind verificate sub aspectul celor invocate de petentă în cererea formulată.

De asemenea, Curtea a statuat că nici Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (incident speței), nici Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 nu se aplică în materia arbitrajului (articolul 1 alin. (2) lit. d) din Regulament nr. 44/2001, respectiv articolul 1 alin. (2) lit. d) din Regulamentul nr. 1215/2012).

Astfel, o hotărâre pronunțată de o instanță a unui stat membru pentru a stabili dacă o convenție de arbitraj este nulă și neavenită, nu produce efecte sau este imposibil de aplicat nu intră sub incidența normelor privind recunoașterea și executarea prevăzute în Regulament nr. 44/2001, indiferent dacă instanța s-a pronunțat asupra acestei chestiuni pe cale principală sau pe cale accesorie.

În cazul în care o instanță dintr-un stat membru, exercitându-și competența în temeiul Regulamentului (CE) nr. 44/2001 (în temeiul Regulamentului nr. 1215/2012) sau în temeiul legislației naționale, a stabilit că o convenție de arbitraj este nulă și neavenită, nu produce efecte sau este imposibil de aplicat, acest lucru nu ar trebui să împiedice recunoașterea sau, după caz, executarea hotărârii adoptate de aceasta pe fond, în conformitate cu acest regulament. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere competenței instanțelor din statele membre de a hotărî cu privire la recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale în conformitate cu Convenția pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, semnată la New York la 10 iunie 1958 ("Convenția de la New York din 1958"), care primează asupra regulamentului.

Regulamentul nu se aplică în cazul acțiunilor sau procedurilor auxiliare privind, în special, înființarea unui tribunal arbitral, competențele arbitrilor, desfășurarea unei proceduri de arbitraj sau orice alte aspecte aferente unei astfel de proceduri, și nici în cazul acțiunilor sau hotărârilor privind anularea, revizuirea, căile de atac, recunoașterea sau executarea unei sentințe arbitrale.

Pentru considerentele expuse, Curtea a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A.

Împotriva încheierii nr. 1 din 29 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., petenta COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta afirmă caracterul contradictoriu al considerentelor reținute de către Curtea de Apel București, secția a V - a civilă, acestea fiind și străine de natura cauzei, întrucât în cauză nu este vorba de executarea unei sentințe arbitrare.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că soluția adoptată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt și prin extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică, iar pe de altă parte prin restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale incidente, în mod nelegal instanța reținând faptul că dispozițiile " Convenției pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrare străine, semnate la New York la 10 iunie 1958 (Convenția de la New York din 1958), primează Regulamentului (CE) nr. 44/2001 și Regulamentului (UE) nr. 1215/2012, de asemenea aplicabil speței.

Sub acest aspect, se arată că petenta nu a cerut Curții de Apel București, secția a V - a civilă eliberarea unui certificat de titlu executoriu european necesar punerii în executare în Italia a sentinței arbitrale nr. 43 din 19.03.2014 sau a sentinței civile nr. 51/22.09.2014, prin care Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a anulat sentința arbitrară nr. 43 din 19.03.2014.

Recurenta a solicitat Curții de Apel București, secția a V - a civilă eliberarea unui certificat de titlu executoriu european necesar în vederea punerii în executare în Italia a sentinței civile nr. 32 din 01.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2014, sentința civilă care a fost pronunțată în rejudecarea cauzei în fond.

Recurenta precizează că sentința nr. 32 din 01.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V - a civilă în dosarul nr. x/2014, a devenit irevocabilă prin nerecurare, iar Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în mod temeinic a constatat că pretențiile sale sunt întemeiate.

Sentința civilă nr. 32 din 01.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2014, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 04.04.2016, pronunțată în același dosar, constituie titlu executoriu, în sensul dispozițiilor art. 632 C. proc. civ.

Existența acestuia constituie o condiție sine qua non pentru începerea executării silite, indiferent de modalitatea în care urmează a se face executarea silită, inițierea procedurii execuționale neputând fi realizată în absența certificatului de titlu executoriu european, întrucât debitorul are sediul social în Italia, stat membru al Uniunii Europene.

Față de argumentele mai sus expuse, recurenta solicită să se constate că interpretarea primei instanțe este netemeinică și nelegală în raport de dispozițiile invocate și, pe cale de consecință, să se admită recursul, cu consecința casării încheierii recurate și trimiterii cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel București, secția a V- a civilă.

Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Cererea formulată de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. are ca obiect eliberarea unui certificat de titlu executoriu european necesar pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 32/01.02.2016, astfel cum a fost modificată prin încheierea de ședință din data de 04.04.2016, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a Civila, în dosarul nr. x/2014.

Prin sentința civilă sus menționată instanța a rejudecat în fond cererea de arbitrare, după ce, prin sentința civilă nr. 51/22.09.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civila în dosarul nr. x/2014, a fost admisă acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 43/19.03.2014, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a fost anulată sentința arbitrală și s-a fixat termen pentru judecarea cauzei în fond.

Soluționând cererea petentei privind eliberarea unui certificat de titlu executoriu european, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a apreciat în mod corect că cererea dedusă judecății trebuie soluționată având în vedere dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, în considerarea faptului că, deși hotărârea nr. 32/01.02.2016, cu privire la care se cere eliberarea certificatului, a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V- a civilă la data de 01.02.2016, acțiunea în anularea sentinței arbitrale a fost formulată la data de 15.05.2014 (data menționată pe plic), respectiv înainte de 10.01.2015, data începând cu care se aplică Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

Însă, contrar celor reținute prin încheierea atacată, Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 32/01.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civila în dosarul nr. x/2014, intră sub incidența normelor privind recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, așa cum sunt acestea reglementate prin Regulamentului (CE) nr. 44/2001, negăsindu-ne în ipoteza de excludere de la aplicare, prevăzută de art. 1 alin. (2) lit. d) pentru arbitraj.

Astfel, în cauza de față nu este vorba despre punerea în executare a unei sentințe arbitrare, ci despre punerea în executare a unei hotărâri judecătorești prin care litigiul a fost soluționat pe fond, după ce, prin sentința civilă nr. 51/22.09.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civila în dosarul nr. x/2014, s-a dispus anularea sentinței arbitrale, pentru nelegala constituire a Tribunalului arbitral, astfel că excluderea prevăzută de Regulamentului (CE) nr. 44/2001 nu operează, norma juridică menționată neputând fi aplicată dincolo de ipoteza la care se referă.

Cât privește Convenția pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrare străine, semnată la New York la 10 iunie 1958 (Convenția de la New York din 1958), care în opinia primei instanțe ar prima față de prevederile Regulamentului, aceasta se aplică recunoașterii și executării sentințelor arbitrale date pe teritoriul unui alt Stat, decât acela unde se cere recunoașterea și executarea sentințelor și rezultate din diferende între persoanele fizice sau juridice. Ea se aplică, de asemenea, sentințelor arbitrale care nu sunt considerate ca sentințe naționale în Statul unde este cerută recunoașterea și executarea lor. Prin "sentințe arbitrale" se înțeleg nu numai sentințele date de către arbitrii numiți pentru cazuri determinate, ci de asemenea și acelea care sunt date de către organele de arbitraj permanente cărora părțile li s-au supus (art. I pct. 1 și 2).

De asemenea, art. V pct. 1 din Convenția de la New York din 1958 dispune următoarele:

"Recunoașterea și executarea sentinței nu vor fi refuzate, la cererea părții contra căreia ea este invocată, decât dacă aceasta face dovada în fața autorității competente a țării unde recunoașterea și executarea sunt cerute:…………….

d) că constituirea tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conformă cu convenția părților, sau, în lipsa de convenție, că ea nu a fost conformă cu legea țării în care a avut loc arbitrajul; sau

e) că sentința nu a devenit încă obligatorie pentru părți sau a fost anulată sau suspendată de o autoritate competentă a țării în care, sau după legea căreia, a fost dată sentința."

Or, sentința arbitrală nr. 43/19.03.2014, dată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a fost anulată prin sentința civilă nr. 51/22.09.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civila, astfel că sentința civilă nr. 32/01.02.2016, pentru a cărei punere în executare s-a solicitat eliberarea unui certificat de titlu executoriu european, nu este o "sentință arbitrală", în sensul Convenției de la New York din 1958, nefiind supusă dispozițiilor acesteia.

Pentru considerentele mai sus expuse, reținând incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ. și în temeiul art. 312 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe, pentru soluționarea cererii privind eliberarea unui certificat de titlu executoriu european.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. împotriva încheierii nr. 1 din 29 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează încheierea atacată și trimite cauza pentru soluționarea cererii aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.03.2018.