ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 866/2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 866/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 866/2017

Asupra

recursului, constată următoarele:

Prin

încheierea pronunțată la data de 4 mai 2015 de Tribunalul Buzău

în Dosarul nr. x/114/2015 s-a admis cererea formulată de SC A. SRL și

s-a acordat certificat de titlu executoriu european sentinței nr. 923 din

10.06.2014, pronunțată în Dosar nr. x/114/2013.

S-a

reținut că sunt incidente prevederile art. 3 alin. (1) lit. b) din

Regulamentul CE nr. 805/2004, deoarece apărările debitoarei, care a

depus la dosar întâmpinare, legal citată pe parcursul

soluționării litigiului, au fost înlăturate ca neîntemeiate, pe

baza probatoriului administrat în cauză.

Prin cererea

înregistrată sub nr. x/114/2015 pe rolul Tribunalului Buzău,

reclamanta SC B. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL ca în

temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr.

805/2004 să se dispună retragerea certificatului de titlu executoriu

european a sentinței nr. 923 din 10 iunie 2014 a Tribunalului Buzău,

cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin

încheierea din 3 decembrie 2015, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de retragere a certificatului

de titlu executoriu european a sentinței nr. 923 din 10 iunie 2014,

formulată de reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL.

Totodată, a obligat debitoarea să achite creditoarei suma de 1.000

lei cheltuieli de judecată.

Prima

instanță a reținut, în esență, că cererea

formulată de reclamantă este neîntemeiată, întrucât certificarea

cu titlu european a sentinței nr. 923 din 10 iunie 2014, prin încheierea

din 4 mai 2015, a fost emisă cu respectarea întocmai a dispozițiilor

art. 12-17 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 805/2004.

Împotriva

acestei încheieri a declarat apel reclamanta SC B. SRL, fiind soluționat

prin decizia nr. 235 din 5 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, în sensul admiterii, cu consecința schimbării în tot

a încheierii apelate. Astfel, a fost admisă cererea în sensul că s-a

revenit asupra măsurii luate prin încheierea pronunțată la data

de 4 mai 2015 de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. x/114/2015 și s-a

dispus retragerea certificatului de titlu executoriu european acordat

sentinței nr. 923 pronunțată de Tribunalul Buzău, în baza

Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 805/2004.

A fost respinsă cererea privind cheltuielile de judecată.

Prin

aceeași decizie a fost obligată intimata să achite apelantei

suma de 6.798,75 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut

că încheierea apelată este pronunțată cu aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 10 lit. b) și art. 3 alin. (1)

lit. b) din Regulamentul CE nr. 805/2004 privind crearea unui titlu executoriu

european pentru creanțele necontestate.

S-a apreciat

că, în Dosarul nr. x/114/2013, în care s-a pronunțat sentința

nr. 923 din 10 iunie 2014, debitorul s-a opus în conformitate cu normele de

procedură aplicabile. De asemenea, s-a reținut că respingerea ca

neîntemeiate a apărărilor, pe baza probatoriului administrat în

cauză, nu este de natură să conducă la concluzia că

este necontestată creanța ce formează obiectul litigiului.

În

consecință, instanța de apel a constatat că, în

speță, nu se impunea analiza îndeplinirii standardelor minime

aplicabile procedurilor privind creanțele necontestate, întrucât

creanța nu îndeplinea însăși condiția esențială,

respectiv de a fi o creanță necontestată, această

analiză fiind necesar a se efectua numai în situația în care

creanța era necontestată, în sensul art. 3 alin. (1) lit. b) din

Regulamentul CE nr. 805/2004, condiție însă neîndeplinită de creanța

stabilită prin sentința nr. 923 din data de 10 iunie 2014

pronunțată de Tribunalul Buzău, a cărei certificare ca

titlu executoriu european s-a solicitat.

La data de 17

mai 2016 recurenta-pârâtă SC A. SRL a formulat recurs împotriva deciziei

evocate anterior.

Recurenta-pârâtă

a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei

atacate, cu consecința menținerii ca temeinică și

legală a încheierii pronunțate de Tribunalul Buzău, prin care

s-a respins cererea de retragere a certificatului de titlu executoriu european

acordat. Totodată, s-a solicitat menținerea în tot a titlului

executoriu european acordat sentinței civile nr. 923/2014.

În motivarea

recursului, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel

a dat o interpretare greșită actelor normative aplicabile litigiului,

în speță Regulamentul CE nr. 805/2004 atunci când a apreciat că

în cauză, chiar dacă partea adversă s-a prezentat prin

apărător și a formulat toate apărările necesare în

favoarea sa, fiind astfel respectate toate garanțiile procedurale

prevăzute atât de legislația internă, cât și de cea

europeană, nu ar fi aplicabile dispozițiile Regulamentului nr.

805/2004.

Totodată,

susține recurenta că în această interpretare, hotărârea nu

ar putea fi executată, întrucât prin demararea procedurii exequatorului

prevăzută de Regulamentul CE nr. 44/2001 s-a încercat executarea

hotărârii, însă acest lucru nu s-a realizat, motiv pentru care

singura opțiune rămasă era cea a obținerii titlului

executoriu european.

În motivarea

recursului, recurenta-pârâtă a mai învederat că

intimata-reclamantă a recunoscut pe tot parcursul derulării

litigiului suma datorată, prin actele depuse la dosar. Astfel, reclamanta

a solicitat în apel admiterea excepției lipsei de interes a pârâtei

motivat de faptul că SC A. SRL deține o hotărâre definitivă

și irevocabilă, respectiv un titlu ce poate fi pus în executare,

însă cu toate acestea nu a reușit recuperarea creanței.

În

consecință, recurenta-pârâtă susține că instanța

de apel a procedat la o interpretare și aplicare incorectă a

prevederilor legale aplicabile în speță.

În plus,

recurenta precizează că temeiul juridic al apelului au fost

dispozițiile art. 3 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 805/2004, în

cuprinsul cărora legiuitorul reține și situația în care

debitorul nu s-a prezentat sau nu a fost reprezentat în cadrul unei

ședințe de judecată privind creanța, împrejurare care în

speță nu este incidentă în opinia recurentei, întrucât

debitoarea a fost prezentă la judecata în fond prin apărător

ales.

Intimata-reclamantă

SC B. SRL a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția

nulității recursului, precizând că motivele de recurs invocate

nu pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, susține că în cuprinsul cererii de recurs nu se

regăsesc critici la adresa deciziei recurate, aspect care presupune

indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la

soluția pronunțată și la argumentele folosite de

instanța de apel în fundamentarea acesteia.

Recurenta-pârâtă

a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

excepției nulității recursului, precizând că recursul a

fost amplu motivat, din criticile invocate rezultând că acestea pot fi

încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte

a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în

principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin

raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin

încheierea din camera de consiliu din data de 22 noiembrie 2016 s-a dispus

comunicarea raportului părților, potrivit dispozițiilor art. 493

alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă

a depus la dosar punct de vedere asupra raportului, prin care a arătat

că recursul este admisibil în principiu, conform art. 483 C. proc. civ.

coroborat cu art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2006. Totodată, a

solicitat respingerea excepției nulității recursului

invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

De asemenea,

a formulat punct de vedere asupra raportului și intimata-reclamantă,

prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, în raport cu

dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 119/2006 și art. 10 din

Regulamentul CE nr. 805/2004. În continuare, a solicitat instanței să

aibă în vedere și excepția nulității recursului, pe

care a invocat-o prin întâmpinare, în raport cu argumentele expuse în cuprinsul

acesteia. Totodată, a solicitat și cheltuieli de judecată.

Prin

încheierea din 4 aprilie 2017, s-a admis în principiu recursul și s-a

acordat termen în ședință publică la data de 16 mai 2017.

Totodată, prin aceeași încheiere a fost respinsă excepția

nulității recursului invocată de intimata-reclamantă prin

întâmpinare, apreciindu-se că motivele de recurs pot fi încadrate în

dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La data de 12

mai 2017, recurenta-pârâtă a depus la dosar punct de vedere asupra

raportului prin care a susținut că recursul este admisibil în

principiu, solicitând în consecință admiterea caii extraordinare de

atac astfel cum a fost formulată.

Analizând

recursul declarat de SC A. SRL Buzău, din perspectiva criticilor formulate

și temeiurilor de drept invocate, ținând cont de limitele controlului

de legalitate, Înalta Curte îl va respinge pentru următoarele

considerente:

Recursul a

fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C.

proc. civ., astfel cum a precizat recurenta-pârâtă prin răspunsul la

întâmpinare.

Motivul

prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat

atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În

dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta a susținut că

instanța de apel a dat o interpretare greșită actelor normative

aplicabile în cauză, în speță Regulamentul CE nr. 805/2004.

Din

această perspectivă, s-a susținut că SC B. SRL a recunoscut

pe tot parcursul derulării litigiului pe fond suma datorată. Astfel,

s-a arătat că în cadrul Dosarului nr. x/114/2013, prin întâmpinare,

apelul declarat, cât și notele scrise depuse în apel a solicitat să

se admită excepția lipsei de interes a societății A. SRL.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că poziția reclamantei din

prezentul litigiu de a nu preciza că nu ar datora suma de bani

stabilită prin titlul executoriu, echivalează în mod evident cu o

recunoaștere. În plus, s-a învederat că reclamanta, prin

acțiunile întreprinse, doar a contestat încercările pârâtei de a pune

în executare titlul executoriu deținut, având drept scop împiedicarea

recuperării sumei de bani datorate de societatea reclamantă.

Totodată, s-a mai susținut că temeiul juridic al apelului a fost

art. 3 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 805/2004, fiind invocată

situația referitoare la neprezentarea debitorului în cadrul

ședinței de judecată, lucru care în speță nu s-a

întâmplat întrucât debitoarea a fost reprezentată prin avocat.

Analizând

decizia atacată, din perspectiva criticilor de nelegalitate întemeiate pe

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

aceasta nu a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea

greșită a normelor de drept material.

În motivarea

deciziei recurate, instanța de apel a argumentat corect că încheierea

din 3 decembrie 2015 a Tribunalului Buzău a fost pronunțată cu

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 lit. b) și art. 3

alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE nr. 805/2004 privind crearea unui titlu

executoriu european pentru creanțele necontestate.

Astfel,

curtea de apel a reținut în considerentele deciziei faptul că, în Dosarul

nr. x/114/2013 în care s-a pronunțat sentința nr. 923 din 10 iunie

2014, debitorul s-a opus executării creanței stabilite prin titlul

executoriu, în conformitate cu normele de procedură aplicabile, respectiv

a formulat întâmpinare, a invocat excepții, a formulat apel și apoi

recurs. Coroborând toate aceste împrejurări, instanța de apel a

concluzionat, în mod corect, faptul că pârâta a contestat creanța

solicitată de reclamantă, reținând sub acest aspect că nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. b) din

Regulamentul CE nr. 805/2004.

Analizând

critica recurentei-pârâte din această perspectivă, Înalta Curte

constată că aceasta este nefondată, având în vedere că

instanța de apel a argumentat în detaliu motivele pentru care a apreciat

că, în speță, creanța a fost contestată de către

debitoare, aceasta opunându-se prin mijloacele procedurale pe care le-a avut la

dispoziție.

Sub acest

aspect, argumentul pârâtei potrivit căruia reclamanta ar fi recunoscut

suma de bani pe care o datorează în raport cu faptul că aceasta nu ar

fi precizat că nu datorează respectiva sumă, nu poate fi validat

și găsit întemeiat din perspectiva dispozițiilor art. 3 din

Regulamentul CE nr. 805/2004.

Înalta Curte

constată că dispozițiile acestui regulament prevăd în mod

expres faptul că acestea se aplică hotărârilor

judecătorești, tranzacțiilor judiciare și actelor autentice

privind creanțe necontestate.

În cuprinsul

deciziei recurate, instanța de apel a argumentat care au fost criteriile

care au format convingerea sa în sensul reținerii că în

speță este vorba de o creanță contestată de debitoare.

Astfel, în

mod corect, curtea de apel a evocat actele de procedură prin care

reclamanta SC B. SRL a contestat creanța, respectiv întâmpinarea

formulată în cadrul Dosarului nr. x/114/2013 prin care a solicitat

respingerea cererii formulate de SC A. SRL, invocarea excepțiilor

autorității de lucru judecat și a lipsei de interes a

reclamantei în promovarea acțiunii pendinte, apelul și recursul

formulate împotriva soluțiilor de admitere a cererii formulate de SC A.

SRL.

În cuprinsul

recursului, recurenta a susținut că toate aceste împrejurări ar

reprezenta de fapt o încercare a reclamantei de a contesta punerea în executare

a titlului executoriu, iar atitudinea societății reclamante ar

echivala cu o recunoaștere a datoriei.

Contrar,

susținerilor recurentei, mijloacele procedurale utilizate de reclamanta SC

B. SRL și care au fost evocate anterior echivalează cu o opunere din

partea acesteia, în sensul unei contestări a creanței, astfel cum

prevăd dispozițiile Regulamentului CE nr. 805/2004.

În

consecință, în mod corect instanța de apel a constatat, potrivit

dispozițiilor art. 11 - art. 7 din O.U.G. nr. 119/2006 privind unele

măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data

aderării României la Uniunea Europeană, modificată prin Legea

nr. 76/2012, că certificatul a fost emis fără îndeplinirea

condițiilor prevăzute de Regulamentul CE nr. 805/2004, motiv pentru

care a revenit asupra măsurii luate de tribunal și a dispus

retragerea certificatului de titlu executoriu european acordat sentinței

nr. 923 din 10 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Recurenta-pârâtă

și-a întemeiat recursul și pe dispozițiile art. 488 alin. (1)

pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri poate fi

cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai

motive străine de natura pricinii.

Criticile de

nelegalitate întemeiate pe acest punct, astfel cum au putut fi extrase din

memoriul de recurs, se referă la faptul că instanța de apel nu a

arătat în motivarea hotărârii care au fost considerentele pentru care

au fost înlăturate susținerile societății A. SRL, în opinia

sa nefiind analizate apărările sale din apel, prin hotărârea

recurată, instanța de apel limitându-se a reține că în

speță este vorba de o creanța contestată de debitoare.

Analizând

decizia recurată, Înalta Curte urmează a înlătura acest motiv de

recurs întrucât, contrar susținerilor recurentei-pârâte,

apărările formulate în fața curții de apel au făcut

obiectul examinării instanței, iar hotărârea

pronunțată a fost argumentată sub toate aspectele invocate,

aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină

și care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care

au fost înlăturate cererile și apărările

părților.

Recurenta-pârâtă

a susținut că instanța de apel nu s-ar fi referit deloc la

susținerile pârâtei potrivit cărora reclamanta a fost

reprezentată în mod constant în litigiul de fond, a formulat întâmpinare,

având totodată prilejul să formuleze cereri/apărări.

Înalta Curte,

analizând această critică a recurentei, constată că este

nefondată având în vedere că instanța de apel în considerentele

hotărârii a argumentat soluția pronunțată răspunzând

totodată și apărărilor pârâtei, în acest sens

reținându-se faptul că prin mijloacele procedurale de care reclamanta

a înțeles să uzeze, practic a contestat creanța stabilită

prin titlul executoriu.

În

consecință, și această critică urmează a fi

înlăturată, având în vedere că instanța de apel, prin

hotărârea atacată cu recurs, a analizat și a răspuns

tuturor apărărilor și argumentelor formulate de părți.

Având în

vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1)

C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A. SRL

Buzău.

În ceea ce

privește cererea intimatei-reclamante SC B. SRL de acordare a

cheltuielilor de judecată, Înalta Curte o va respinge ca nedovedită,

conform art. 452 C. proc. civ., raportat la extrasul de cont și factura

nr. 1100 din 10 august 2016 aflate la dosar.

Astfel,

onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a

originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a

ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care

să menționeze numărul contractului de asistență

juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste

sume.

Acest

raționament se justifică prin faptul că instanța va acorda

cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale

plăților, iar hotărârea instanței reprezintă înscris

justificativ și poate fi pusă în executare de către partea care

a avansat aceste cheltuieli.

În

speță, justificarea onorariului avocatului a fost făcută cu

un extras de cont care nu poartă semnătura băncii și din

care nu reiese niciun element comun cu prezentul litigiu, iar din factura nr.

1100 din 10 august 2016 nu rezultă că suma de 8.915,60 lei ar fi fost

achitată pentru asistență juridică în cadrul Dosarul nr. x/114/2015.

Mai mult decât atât, din cele două înscrisuri depuse la dosar nu

rezultă contractul de asistență juridică în temeiul

căruia ar fi fost efectuată plata sumei de 8915,60 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată. Potrivit împuternicirilor avocațiale aflate la dosar,

contractul de asistență juridică aferent prezentului litigiu

este cel cu nr. 687452 din 1 august 2016, mențiuni care însă nu se

regăsesc în înscrisurile depuse la dosar de avocatul intimatei-reclamante.

În

consecință, pentru argumentele arătate, Înalta Curte va respinge

cererea intimatei-reclamante SC B. SRL de acordare a cheltuielilor de

judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta SC A. SRL Buzău împotriva deciziei nr. 235 din

5 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge

cererea intimatei-reclamante SC B. SRL de acordare a cheltuielilor de

judecată.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 mai 2017.