ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1228/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Asupra admisibilității în principiu a recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 20 aprilie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să îl oblige la plata sumei de 131.483,65 euro, reprezentând diferențe negative de curs valutar U.S.D./C.H.F., datorate în temeiul art. 15.1, coroborat cu art. 11.4, art. 12.4 și art. 12.5 din contractul de intermediere nr. T.G.T. 1070 din 11 noiembrie 2013, precum și la plata dobânzii legale aferente debitului, calculată începând cu data scadenței acestuia și până la data plății efective.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 6092 din 7 octombrie 2016, a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2016.

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prin sentința nr. 12 din 15 martie 2019, a respins excepția lipsei calității procesuale active, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 103.006,26 Euro, cu titlu de pierdere financiară, a sumei de 21.165,67 Euro, cu titlu de dobândă legală aferentă debitului principal pentru perioada 15 ianuarie 2015 - 18 iunie 2018, precum și la plata dobânzii legale în continuare, până în momentul plății acestuia.

Împotriva sentinței arbitrale nr. 12 din 15 martie 2019, B. a formulat acțiune în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a) și h) din C. proc. civ., care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 538 din 4 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secțiilor civile ale aceleiași curți de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a V-a Civile a Curții de Apel București la 31 octombrie 2019 sub nr. x/2019.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 40 din 25 iunie 2020, a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare; împotriva acestei hotărâri, reclamantul B. a declarat recurs, iar la 19 aprilie 2021, pârâta S.C. A.. a formulat recurs incident.

Recurentul B. a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticând decizia recurată din perspectiva aplicării greșite a normelor de drept material, iar S.C. A., prin recursul incident formulat, a invocat interpretarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în ceea ce privește calitatea de consumator a recurentului-reclamant, critică ce se circumscrie aceluiași motiv de nelegalitate.

Părțile au depus întâmpinări, recurenta-pârâtă A. invocând și excepția nulității recursului principal.

În cauză, față de data începerii procesului, a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul principal este inadmisibil.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Față de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte reține următoarele:

Recursurile au ca obiect sentința civilă nr. 40 din 25 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în soluționarea unei acțiuni în anulare, hotărâre arbitrală.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., o hotărâre judecătorească este supusă numai căilor de atac expres prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul acesteia.

Art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017, în vigoare de la 24 martie 2017 prevede:

"Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este suspusă recursului".

Anterior acestei modificări legislative, anume la data formulării cererii de chemare în judecată - 20 aprilie 2016 - din economia art. 613 alin. (3) și (4) din C. proc. civ. se desprindea concluzia că numai hotărârea curții de apel prin care a fost admisă acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale era supusă recursului, textul legal având următorul conținut:

"(3) Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și:

a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) și e), va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii;

b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puțin una dintre părți solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunța în fond, în limitele convenției arbitrale. Dacă, însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunța în fond după administrarea lor. în acest din urmă caz, curtea va pronunța mai întâi hotărârea de anulare și, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părțile au convenit expres ca litigiul să fie soluționat de către tribunalul arbitrai în echitate, curtea de apel va soluționa cauza în echitate.

(4) Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Potrivit dispozițiilor art. 24, coroborat cu art. 27 din C. proc. civ., hotărârile judecătorești sunt supuse, sub aspectul căilor de atac, motivelor și termenelor legii în vigoare la data la care a început procesul, în speță, relevantă fiind data depunerii cererii de arbitrare.

Cum procesul a fost declanșat la 20 aprilie 2016, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare anterior datei publicării în Monitorul Oficial al României nr. 196 din 21 martie 2017 a Legii nr. 17/2017.

În aceste condiții, având în vedere prevederile legale menționate și faptul că prin sentința civilă nr. 40 din 25 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respinsă acțiunea în anulare, hotărârea de primă instanță este definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nefiind susceptibilă de exercițiul căii de atac promovate.

Prin urmare, recursul declarat în cauză nu este admisibil, recunoașterea exercitării recursului în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituind o încălcare a principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituția României și reglementat de art. 457 din C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul principal declarat de pârâtul B., context în care excepția nulității va rămâne neanalizată.

În aceste condiții, văzând prevederile art. 491 din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 472 alin. (2) și art. 494 din același act normativ, recursul incident declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. va fi respins ca rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul principal declarat de recurentul B. împotriva sentinței civile nr. 40/2020 din 25 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta S.C. A. împotriva aceleiași sentințe.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2022.