ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1976/2021

Ședința publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Argeș, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor Primăria Buzoești, prin Primar și U.A.T. Buzoești, prin Primar, la plata sumei de 548.960 RON reprezentând lucrări efectuate și neachitate; actualizarea sumei cu rata inflației, începând cu data scadentă și până la momentul efectiv al plății, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și următoarele din C. civ.

Pârâtele U.A.T. Comună Buzoești și Primăria Buzoești au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată. Tot prin întâmpinare, pârâtele au invocat excepția netimbrării acțiunii la valoarea pretinsă de 548.960 RON, excepția "efectului pozitiv al lucrului judecat" și excepția prematurității introducerii acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 200/2020 din 8 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Argeș, secția Civilă a respins excepția netimbrării acțiunii.

Totodată, a admis excepția autorității de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 946/R-cont din 26.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul x/2016 și a respins cererea de chemare în judecată pentru existența autorității de lucru judecat.

Împotriva sentinței civile nr. 200/2020 din 8 iulie 2020 a Tribunalului Argeș, reclamanta A. S.R.L. a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea procedurii de judecată.

Prin decizia nr. 110/A-com din 8 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 200/08.07.2020, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în dosarul nr. x/2019, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Împotriva acestei decizii, pârâtele Primăria Buzoești, prin Primar și U.A.T. Buzoești, prin Primar, au declarat, în termen legal, recurs, susținând că decizia instanței de apel este nelegală.

În motivare, recurenții au învederat că, prin decizia atacată, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.).

Detaliind, au arătat că, în cauză, instanța de apel a considerat că nu sunt incidente dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. privind aplicarea efectelor excepției autorității de lucru judecat ce fuseseră statuate de hotărârea primei instanțe, pentru motivul că nu există tripla identitate necesară, respectiv, că nu ar fi vorba despre aceeași cauză a litigiului pendinte în raport cu cea existentă în dosarul ce a fost tranșat definitiv prin Decizia nr. 946/R-CONT/26.06.2019 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. x/2016, instanța de apel considerând că, deși este vorba de aceeași creanță, aceasta nu se mai întemeiază pe contractele dintre părți ce au fost anulate în prealabil.

Recurenții consideră că, în soluționarea căii de atac, nu s-a avut în vedere faptul că pretențiile propriu-zise din prezenta cauză, derivate din raportul juridic dintre părți, sunt supuse regulilor privind achizițiile publice, în opinia recurenților fiind în mod special incidente mențiunile din art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006.

Totodată, au mai învederat că, deși în hotărârea 946/2019, se tranșează definitiv caracterul litigiului și legislația aplicabilă, pe calea acțiunii de față se dorește răsturnarea acelor mențiuni din dispozitivul deciziei definitive. În acest sens, recurenții fac trimitere la cele susținute în acțiunea de față:

"În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006 așa cum a fost modificată, chestiune de drept invocată de instanță din oficiu, vă solicităm să constatați faptul că dispozițiile acestui articol nu se aplică în prezenta cauză".

În acest context, recurenții își pun întrebarea cum ar putea o instanță civilă să soluționeze o așa-zisă acțiune în răspundere delictuală dacă raporul juridic este de natura contenciosului administrativ și arată că apărarea construită de reclamantă este abuzivă, încercând să forțeze o reapreciere a stării de fapt.

În continuare, recurenții invocă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a și a III-a din C. proc. civ.

Detaliind, recurenții arată că apărarea propriu-zisă a reclamantei-intimate este, în principal, cea prin care tinde a înlătura efectul aplicabilității regulilor specifice contenciosului administrativ (raport între autoritatea contractantă și o societate comercială). Cu toate acestea, reclamanta arată, în subsidiar, că, în condițiile în care sunt aplicabile regulile de la art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, solicită să se constate că anularea contractelor s-a făcut din cauza pârâtelor care, în acest fel, au prejudiciat-o.

În continuare, recurenții au arătat că temeiul de drept indicat de reclamanta-intimată în dezvoltarea acestei idei se regăsește la ultima pagină din acțiune, sens în care au evocat următoarea susținere a reclamantei:

"Putem spune faptul că pârâtele beneficiază în continuare de lucrările efectuate fără a achita contravaloarea acestora, existând în acest moment o situație de îmbogățire fără justă cauză".

Recurenții învederează că, deși la finalul cererii se face trimitere la art. 1349 C. civ., nu înseamnă că acțiunea este una în răspundere civilă delictuală, așa cum a fost calificată de instanță, întrucât faptul juridic licit al îmbogățirii fără just temei (art. 1345) și răspunderea civilă delictuală (art. 1349 și următoarele C. civ.) sunt două instituții juridice diferite.

Totodată, recurenții susțin că instanța nu poate să schimbe cadrul procesual și să aibă în vedere alte temeiuri juridice decât cele susținute de părți în apărare.

Prin urmare, consideră că, și din această perspectivă, hotărârea este nelegală întrucât se argumentează motivarea pe alt temei juridic decât cel susținut de parte, și anume răspundere civilă delictuală, și nu pe îmbogățirea fără just temei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 486 și următoarele C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar, prin răspunsul la întâmpinare, recurenții au solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Prin rezoluția din 6 iulie 2021, s-a fixat termen la 5 octombrie 2021 pentru soluționarea recursului în ședință publică, cu citarea părților, întrucât prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentele critică decizia instanței de apel din perspectiva a două motive de nelegalitate, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 (teza a doua și a treia) și art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Analizând motivele de casare invocate, se cuvine menționat că, în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea autorității de lucru judecat (a deciziei nr. 946/R-CONT/26.06.2019 a Curții de Apel Pitești), motivul de casare invocat (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.) presupune ipoteza în care judecătorul care a pronunțat decizia recurată a reluat dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja tranșate de către o jurisdicție anterioară.

Având în vedere că nu aceasta este situația existentă în litigiul pendinte, respectiva critică se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (prin raportare la aplicarea greșită a art. 431 alin. (1) C. proc. civ.), și nu motivului de casare corespunzător art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât recurenții consideră decizia instanței de apel nelegală din perspectiva faptului că aceasta a reținut critica apelantei-reclamante potrivit căreia nu este îndeplinită cerința identității de cauză pentru a putea fi constatată autoritatea de lucru judecat.

Răspunzând criticii formulate, Înalta Curte constată că, deși suma pretinsă de reclamantă este aceeași în ambele dosare, în mod corect a reținut instanța de apel că reclamanta și-a fundamentat pretențiile pe o cauză diferită.

Astfel, așa cum reiese din motivarea deciziei nr. 946/R-cont din 26 iunie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016, a cărei autoritate de lucru judecat a fost în mod greșit reținută de prima instanță de fond, pretențiile reclamantei din acea cauză au fost întemeiate pe răspunderea civilă contractuală, respectiv pe contractele de antrepriză în baza cărora au fost prestate lucrările a căror plată a fost solicitată de reclamanta A. S.R.L.

Este adevărat că cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost respinsă, însă, tot din considerentele deciziei nr. 946/R-cont din 26 iunie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016, reiese că această soluție a fost determinată în principal de faptul că, în prealabil, instanța de recurs a reținut ca întemeiată critica formulată de înseși pârâtele U.A.T. Buzoești și Primăria Buzoești, care au invocat nulitatea absolută a contractelor de antrepriză în baza cărora au fost prestate lucrările a căror plată a fost solicitată de reclamantă, instanța statuând în sensul că, prin separarea lucrărilor în vederea atribuirii directe, autoritatea contractantă a realizat o încălcare a normei imperative prevăzute de art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, faptă sancționată cu nulitatea absolută.

În acest sens, prezintă relevanță acele considerente din decizia mai sus arătată prin care instanța, de la bun început, a reținut că, "în vederea soluționării corecte a recursurilor, ….se impune analizarea cu prioritate a motivului de recurs formulat de recurentele-pârâte U.A.T. Comuna Buzoești și Primăria Buzoești prin care s-a invocat nulitatea absolută a contractelor de antrepriză, în baza cărora au fost prestate lucrările, a căror plată se solicită de către reclamanta S.C. A. S.R.L. O asemenea prioritate de analiză este justificată de faptul că intervenirea răspunderii contractuale conform art. 1531 și urm. C. civ. este condiționată de valabilitatea contractului/contractelor care au stat la baza solicitării creditorilor sau succesorilor cu titlu particular ai acestuia de acordare de daune-interese ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale de către debitor."

Totodată, reținând faptul că nu este întrunită cerința premisă impusă de art. 1531 C. civ. pentru a se acorda daune-interese, respectiv existența unui contract valabil încheiat, Curtea, procedând la rejudecarea cauzei după casarea sentinței primei instanțe, a respins în totalitate acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L.

Așadar, fundamentul respingerii acțiunii reclamantei în dosarul anterior judecat a fost o cauză de nulitate absolută a contractelor de antrepriză (care au stat la baza pretențiilor reclamantei), invocată, de altfel, de înseși recurentele-pârâte U.A.T. Buzoești și Primăria Comunei Buzoești, generată de propria culpă a pârâtelor.

Cu toate acestea, urmărind să obțină contravaloarea lucrărilor efectuate și neachitate care, așa cum reiese din decizia nr. 946/R-cont din 26 iunie 2019, nu poate fi realizată prin valorificarea contractelor de antrepriză în privința cărora instanța de recurs a constatat că sunt lovite de nulitate absolută, reclamanta S.C. A. S.R.L. a introdus cea de-a doua acțiune invocând, de această dată, un alt temei juridic/o altă cauză, respectiv fapta ilicită culpabilă a pârâtelor care au încheiat în mod nelegal respectivele contracte, reținută fără niciun fel de echivoc de instanța de recurs prin decizia mai sus amintită.

Totodată, în încercarea de a susține motivul de recurs invocat, autoarele prezentului demers judiciar formulează critici străine nu numai de considerentele deciziei recurate, ci și de susținerile reclamantei din prezenta cauză.

În acest sens, recurentele fac trimitere la anumite afirmații ale reclamantei cu privire la aplicarea art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, care, într-adevăr se regăsesc în cuprinsul celei de a doua acțiuni, dar care sunt scoase din context, întrucât nu reprezintă altceva decât răspunsul oferit de reclamantă instanței de recurs (care pronunțat decizia nr. 946/R-cont din 26 iunie 2019) cu prilejul punerii în discuția părților a incidenței art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, evocat de reclamantă în cea de a doua acțiune, în contextul prezentării parcursului litigios anterior.

Nici criticile subsumate celuilalt motiv de recurs invocat nu pot fi primite. Cu titlu preliminar, se reține că ipotezele indicate de recurente, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., presupun fie o contradicție între considerentele hotărârii recurate, fie între considerentele hotărârii recurate și dispozitivul acesteia, fie situația în care hotărârea atacată cuprinde doar motive străine de natura cauzei.

Analizând decizia recurată, dar și cele învederate în susținerea acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că niciuna din ipotezele indicate în mod explicit de recurente nu se verifică. Mai mult, continuând raționamentul sui-generis prezentat în argumentarea celuilalt motiv de casare anterior analizat, se constată că, și în privința acestui motiv de nelegalitate, recurentele nu fac altceva decât să scoată din context afirmațiile reclamantei din primul litigiu pe care aceasta a înțeles să le evoce în cea de-a doua acțiune.

În altă ordine de idei, felul în care reclamanta a înțeles să justifice cel de-al doilea demers în instanță, prezentând anumite aspecte din primul litigiu finalizat prin decizia nr. 946/R-cont din 26 iunie 2019, nu poate fi speculat în această manieră de recurente. Dimpotrivă, anticipând cel mai probabil o apărare a pârâtelor în sensul opunerii primului litigiu finalizat prin decizia mai sus amintită, reclamanta își justifică a doua acțiune prin prezentarea celei dintâi, tocmai pentru a evidenția un temei juridic diferit în susținerea pretențiilor formulate.

Că este vorba de o altă cauză juridică pe care reclamanta și-a întemeiat cel de-al doilea demers în instanță o dovedește nu numai temeiul de drept invocat în mod explicit (art. 1349 C. civ.), ci înseși considerentele deciziei a cărei autoritate de lucru judecat a fost în mod nelegal reținută de prima instanță de fond, care, pe de o parte, atestă un temei juridic diferit al primei acțiuni (răspunderea contractuală) și care, pe de altă parte, legitimează, indirect, cauza celei de-a doua acțiuni (întemeiată pe răspunderea delictuală).

În acest context, se reține că, reclamanta a făcut vorbire în cea de-a doua acțiune și de o îmbogățire fără justă cauză a pârâtelor, utilizând în acest sens următoarea exprimare:

"...existând în acest moment o situație de îmbogățire fără justă cauză", fără ca aceasta să semnifice intenția reclamantei de a invoca faptul licit ca izvor de obligații (art. 1345 C. civ.).

Prin urmare, instanța de apel a reținut în mod corect pentru cea de-a doua acțiune temeiul răspunderii delictuale, nu numai în considerarea indicării în mod explicit a temeiului de drept corespunzător acestui tip de răspundere (art. 1349 C. civ.), ci și în virtutea faptului că reclamanta, sprijinindu-se de considerentele deciziei nr. 946/R-cont din 26 iunie 2019, a invocat însuși faptul juridic ilicit, imputabil recurentelor-pârâte, săvârșit la încheierea contractelor de antrepriză, or instituția îmbogățirii fără justă cauză presupune o îmbogățire neimputabilă a celui care și-a mărit patrimoniul în detrimentul altuia.

Nu în ultimul rând, cele două temeiuri juridice pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile concrete formulate în cele două acțiuni distincte/succesive nu se confundă cu normele de drept care reglementau la acea dată achizițiile publice, respectiv O.U.G. nr. 34/2006, a căror nerespectare a fost constatată de instanța de recurs în primul litigiu (soluționat definitiv prin decizia nr. 946/R-cont din 26 iunie 2019) și care, în cele din urmă, s-au repercutat, astfel cum a fost mai sus prezentat, asupra soluției date primei acțiuni întemeiate pe răspunderea contractuală.

Constatând, așadar, că nu este incident niciunul din motivele de casare invocate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-pârâți împotriva deciziei nr. 110/A-com din 8 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-pârâți Primăria Buzoești, prin Primar și U.A.T. Buzoești, prin Primar împotriva deciziei nr. 110/A-com din 8 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2021.