ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1958/2021

Ședința publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 3.02.2011, sub nr. x/2011, reclamanții BIROUL NOTARIAL "NOTAS" și notarii publici A., B., C., în contradictoriu cu pârâta D. au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 800.000 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție, modernizare și amenajarea imobilului situat în București, str. x, instituirea în favoarea reclamantei a unui drept de retenție asupra imobilului până la data la care pârâta va achita contravaloarea lucrărilor de construcție.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 494 și următoarele și art. 1444 și următoarele din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 13639 din 5 octombrie 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamanților A., B., C., ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea formulată de reclamanții BIROUL NOTARIAL "NOTAS", A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta D., pe care a obligat-o la plata către reclamantul BIROUL NOTARIAL "NOTAS" a sumei de 41.461,88 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție, modernizare și amenajare, și a respins cererea formulată de reclamanții A., B. și C., ca neîntemeiată.

Totodată, a respins cererea de instituire a unui drept de retenție asupra imobilului ca rămas fără obiect și a obligat pârâta la plata către reclamantul BIROUL NOTARIAL "NOTAS" a sumei de 2274,48 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâta D. și reclamanții A., B. și BIROUL NOTARIAL "NOTAS".

Prin decizia nr. 124 din 1 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2011, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de cameră de consiliu din 23 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta D. și a admis apelul declarat de reclamanții A., B. și BIROUL NOTARIAL "NOTAS" împotriva sentinței civile nr. 13639 din 5 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C., pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta D. la plata diferenței de 745.268,43 RON către reclamanți.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a obligat apelanta-pârâtă D. să plătească apelanților reclamanți suma de 3425,84 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, pârâta D. BUCUREȘTI a declarat recurs, care, prin decizia nr. 3221 din 23 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost respins, ca nefondat.

Prin cererea înregistrată la data de 27 martie 2019, petenta E. S.R.L. a solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 124/01.04.2013, în sensul de a se dispune următoarele:

a) respinge ca nefondate apelurile declarate de D., A., B. și C.;

b) admite apelul declarat de Biroul Notarial "Notas";

c) schimbă în parte sentința civilă nr. 13639 din 5 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în sensul că obligă D. la plata diferenței de 745.268,43 RON către Biroul Notarial "Notas".

În ceea ce privește calitatea procesuală a petentei, s-a arătat că, prin cererea nr. x/11.09.2014, admisă de Oficiul Registrului Comerțului la data de 15 septembrie 2014, a fost depus pentru menționarea în Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial, Proiectul de divizare parțială al D..

Prin încheierea nr. 56/21.01.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a admis cererea formulată de petenta D. și a constatat legalitatea divizării D. și înmatricularea societății nou înființate E. S.R.L.

Totodată, a arătat că, în baza pct. 19 al Proiectului de divizare, litigiul ce face obiectul prezentului dosar a fost transferat de la D. la E..

În aceste condiții, petenta E. S.R.L. a susținut că are calitatea procesuală activă să formuleze prezenta cerere de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei.

În susținerea cererii de îndreptare a erorilor materiale strecurate în decizia de apel, s-a arătat că, în primul paragraf al deciziei, Curtea de apel a respins apelul declarat de D., în al doilea paragraf a admis apelul declarat de reclamanții A., B. în contradictoriu cu intimatul-reclamant C., rezultând că nu a fost admis în contradictoriu cu D..

De asemenea, a mai învederat că, față de conținutul celui de al treilea paragraf, în care se menționează "schimbă în parte sentința civilă nr. 13639/2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în sensul că obligă D. la plata diferenței de 745.268,43 RON către reclamanți", în accepțiunea petentei, acest paragraf este rezultatul unor erori materiale de tehnoredactare din partea instanței de apel întrucât, la pagina 7 din decizie, instanța de apel a reținut că va respinge apelul D. și va admite apelul Notas, nu cel al persoanelor fizice, astfel că în mod eronat s-a reținut în dispozitiv admite apelul persoanelor fizice și obligarea D. la plata sumei de către aceștia, și nu către Notas.

A mai arătat că, la pagina 8 a deciziei, se reține că doar utilizatorul contractului de leasing putea efectua lucrări în imobil, aspect reținut și în paragraful următor. Totodată, a susținut că, pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere facturile de materiale de construcții emise pe numele Notas, la dosar neexistând dovezi privind cheltuielile efectuate de persoanele fizice.

De asemenea, a mai învederat că teza potrivit căreia instanța de apel a urmărit să admită apelul Notas este susținută și de dispozitiv, prin care s-a dispus schimbarea în parte a sentinței de fond în sensul obligării D. la plata diferenței către reclamanți, cu toate că, prin sentința de fond, D. a fost obligată doar față de reclamantul Notas.

Prin încheierea nr. 36 din 10 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenta E. S.R.L., în contradictoriu cu F., A. și B. și C., ca neîntemeiată.

În motivare, evocând dispozițiile prevăzute de art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. (de la 1865), Curtea a reținut că, prin cererea formulată, petenta E. S.R.L. a solicitat schimbarea soluției pronunțate, în sensul de a se dispune admiterea apelului formulat de Notas, și nu a apelului declarat de reclamanții A., B., F., cum s-a dispus.

Constatând că, prin cererea formulată, nu se solicită îndreptarea unor erori cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 281 alin. (1) C. proc. civ., sens în care a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenta E. S.R.L.

Împotriva acestei încheieri, la 17 iulie 2019, petenta E. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii, cu consecința admiterii cererii de îndreptare eroare materială, astfel cum a fost formulată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 2 august 2019, sub nr. x/2019.

Prin decizia nr. 1799 din 17 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta E. S.R.L. împotriva încheierii nr. 36 din 10 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că, deși fundamentul juridic al pretenției recurentei îl constituie dispozițiile art. 281 din C. proc. civ. (de la 1865), care reglementează o procedură menită să îndrepte doar inadvertențe de ordin formal, în realitate, recurenta este nemulțumită de soluția dată pe fond pretențiilor deduse judecății.

Constatând, așadar, că pe această cale nu se poate urmări și obține îndreptarea hotărârii cu privire la un aspect de fond, instanța de recurs a conchis în sensul că solicitarea recurentei nu se încadrează în dispozițiile art. 281 din C. proc. civ. (de la 1865), motiv pentru care a respins ca nefondat recursul.

Printr-o altă cerere de îndreptare a erorii materiale formulată la data de 04 martie 2021 în dosarul nr. x/2011, E. S.R.L. (în calitate de societate înființată din divizarea parțială a D.) și BNP G. S.A. (în calitate de societate absorbantă a D.) au solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul Deciziei nr. 124/01.04.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, învederând următoarele:

(a) La paragraful 1 din dispozitiv: în loc de "respinge ca nefondat apelul declarat de D. [...]", cum greșit este, se va menționa "respinge ca nefondat apelul declarat de D. [...]", cum corect este;

(b) La paragraful 2 din dispozitiv: în loc de "admite apelul declarat de reclamanții A., B. și F. [...]", cum greșit este, se va menționa "admite apelul declarat de reclamanta F. [...]", cum corect este;

(c) La paragraful 3 din dispozitiv: în loc de "schimbă în parte sentința civilă nr. 13639/05.10.2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în sensul că obligă pârâta D. S.A. la plata diferenței de 745.268,43 RON către reclamanți", cum greșit este, se va menționa "schimbă în parte sentința civilă nr. 13639/05.10.2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în sensul că obligă pârâta D. la plata diferenței de 745.268,43 RON către reclamanta F.", cum corect este;

(d) La paragraful 5 din dispozitiv: în loc de "obliga apelanta pârâtă D. S.A. către apelanții reclamanți la plata sumei de 3425,84 RON reprezentând cheltuieli de judecata în apel", cum greșit este, se va menționa "obligă apelanta pârâtă D. către apelanta reclamantă F. la plata sumei de 3425,84 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel", cum corect este.

Prin încheierea de cameră de consiliu din 24 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare eroare materială din dispozitivul deciziei civile nr. 124/01.04.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/2011, formulată de apelantele E. S.R.L. și BNP G. S.A., în contradictoriu cu apelanta-pârâtă D., apelații-reclamanți B. și A. și intimatul-reclamant C..

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că procedura prevăzută de art. 281 alin. (1) C. proc. civ. (de la 1865) are în vedere erorile materiale, acestei noțiuni fiindu-i circumscrise și omisiunile instanței cu privire la numele, calitatea și susținerilor părților, și nicidecum omisiunea de a se pronunța asupra unor aspecte referitoare la greșita soluționare/judecată a fondului cauzei.

Prin urmare, instanța a conchis în sensul că, pe această cale, nu se poate realiza o nouă judecată a cauzei, o reapreciere a materialului probator administrat în cauză și, pe cale de consecință, pronunțarea unei alte soluții pe fondului cauzei.

Cu privire la paragraful 1 din dispozitiv, a cărui îndreptare se solicită, respectiv: în loc de "respinge ca nefondat apelul declarat de D. [...]", cum greșit este, se va menționa "respinge ca nefondat apelul declarat de D. [...]", cum este corect, Curtea a constatat că, prin încheierea din data de 23.09.2013, s-a pronunțat, ca urmare a admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale înregistrată la data de 8.07.2013, motiv pentru care a respins ca neîntemeiat acest punct al noii cereri de îndreptare a erorii materiale.

Cât privește celelalte puncte ale noii cereri, respectiv, punctele b), c) și d), Curtea, constatând că aceste solicitări nu se circumscriu noțiunii de îndreptare eroare materială în sensul conferit de dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., ci, dimpotrivă, tind la modificarea dispozitivului deciziei civile nr. 124 din 1 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ceea ce este inadmisibil prin intermediul acestei instituții juridice, le-a respins ca neîntemeiate.

Prin urmare, reținând că, în speță, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare eroare materială.

Împotriva încheierii de cameră de consiliu din 24 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011, E. S.R.L. și BNP G. S.A. au formulat la 14 iulie 2021, în termen legal, recurs, prin care au solicitat admiterea cererii de recurs și, în principal, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanța de apel, iar, în subsidiar, modificarea în parte a încheierii și admiterea cererii formulate de E. S.R.L. și BNP G. S.A. privind îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 124 pronunțată de Curtea de Apel București la data de 1 aprilie 2013, în dosarul nr. x/2011, astfel:

(a) La paragraful 2 din dispozitiv, în loc de:

"admite apelul declarat de reclamanții A., B. și F. [...]", cum greșit este, se va menționa:

"admite apelul declarat de reclamanta F. [...]", cum corect este;

(b) La paragraful 3 din dispozitiv, în loc de:

"schimbă în parte sentința civilă nr. 13639/05.10.2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în sensul că obligă pârâta D. S.A. la plata diferenței de 745.268,43 RON către reclamanți", cum greșit este, se va menționa:

"schimbă în parte sentința civilă nr. 13639/05.10.2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în sensul că obligă pârâta D. la plata diferenței de 745.268,43 RON către reclamanta F.", cum corect este;

(c) La paragraful 5 din dispozitiv, în loc de:

"obligă apelanta pârâtă D. S.A. către apelanții reclamanți la plata sumei de 3425,84 RON reprezentând cheltuieli de judecata în apel", cum greșit este, se va menționa "obligă apelanta pârâtă D. către apelanta reclamantă F. la plata sumei de 3425,84 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel", cum corect este.

În motivare, recurentele au invocat incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (de la 1865), recurentele au învederat că instanța de apel nu a analizat fiecare capăt al cererii de îndreptare eroare materială și nu a motivat în fapt și în drept soluția de respingere, în raport de fiecare capăt în parte al cererii de îndreptare eroare materială cu care a fost învestită.

Detaliind, au arătat că instanța de apel a realizat o analiză sumară a cererii formulate, aceasta limitându-se la a reține că motivele invocate în cererea de îndreptare eroare materială nu se circumscriu noțiunii de eroare materială prevăzute de dispozițiile art. 281 din C. proc. civ. (1865).

S-a mai evidențiat faptul că instanța de apel s-a limitat la a prelua ca atare apărările formulate prin cererea de îndreptare eroare materială, dând o aparență de motivare a hotărârii astfel pronunțate.

În acest context, recurentele solicită a se constata că motivarea Curții de Apel București nu respectă exigențele europene ale dreptului la apărare (art. 6 par. 1 din C.E.D.O.) care reclamă existența unui răspuns specific din partea instanțelor naționale la argumentele pertinente ale părților din proces.

Susținând, așadar, că nemotivarea sau motivarea insuficientă a hotărârii judecătorești echivalează cu nemotivarea unei hotărâri judecătorești, aspect de natură a atrage nulitatea absolută a respectivei hotărâri/încheieri, recurentele solicită să se constate caracterul nelegal al încheierii recurate, admiterea prezentei cereri de recurs, casarea încheierii și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea cererii de îndreptare eroare materială.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (de la 1865), recurentele au solicitat, cu titlu prealabil, să se constate că, prin cererea formulată, au cerut îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei, astfel încât acesta să corespundă argumentelor care se regăsesc în considerentele deciziei (124/01.04.2013) și care au constituit fundamentul adoptării acesteia.

În esență, recurentele au susținut că, atâta timp cât în considerentele deciziei nu există niciun argument pentru care acțiunea persoanelor fizice să fie admisă, mențiunea din cuprinsul dispozitivului, în sensul că suma de 745.268,43 RON trebuie achitată către toți reclamanții, constituie, în accepțiunea reclamantelor, o vădită eroare materială.

În altă ordine de idei, au mai învederat că E. și G. au formulat și o contestație la titlu, prin care au solicitat lămurirea dispozitivului deciziei, însă, atât Curtea de Apel București, cât și Înalta Curte au respins contestația la titlu formulată, ca neîntemeiată.

Prin urmare, față de soluția pronunțată în dosarul nr. x/2019, recurentele consideră că singura cale de soluționare a acestei situații o constituie formularea unei cereri de îndreptare eroare materială.

Arătând că, printr-o motivare sumară și neconvingătoare care încalcă exigențele europene ale dreptului la un proces echitabil, Curtea de Apel București a respins și cererea de îndreptare eroare materială formulată, recurentele susțin că, în aceste condiții, îi revine instanței de recurs sarcina de a soluționa această situație juridică, constatând că, în dispozitivul Deciziei există mai multe erori materiale și că cererea de îndreptare eroare materială este întemeiată.

De asemenea, au mai arătat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 261 din C. proc. civ.

Evocând dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 și 6 din Cod, recurentele susțin că, în acord cu dispozițiile legale redate, măsurile luate de instanța de judecată prin dispozitivul hotărârii judecătorești se întemeiază pe argumentația în fapt și în drept existentă în considerentele aceleiași hotărâri, or, în opinia recurentelor, în cauză, dispozitivul deciziei conține mai multe erori materiale, care sunt în contradicție cu considerentele.

În continuare, recurenta exemplifică în ce constau pretinsele erori materiale (contradicțiile dintre considerentele deciziei și mențiunile cuprinse în dispozitiv), reluând aceleași susțineri din cererea de îndreptare eroare materială înregistrată la 4.03.2021, mai puțin susținerile care vizau denumirea corectă a societății D.

Nu în ultimul rând, recurentele subliniază că, prin încheierea ce face obiectul prezentului recurs, Curtea de Apel București nu a făcut o analiză în fapt și în drept a tuturor motivelor pe care recurentele le-au invocat în cererea de îndreptare a erorilor materiale, pronunțând, astfel, o hotărâre netemeinică și nelegală, care este contrară voinței instanței de la momentul pronunțării deciziei, dar mai ales probatoriului administrat în cauză, care demonstrează că doar Notas a efectuat lucrări de amenajare a imobilului, nu și persoanele fizice, așa cum în mod greșit s-a reținut în dispozitivul deciziei.

Totodată, recurentele solicită să se constate că, prin cererea de îndreptare a erorilor materiale, nu au solicitat o rejudecare a cauzei și nici o reapreciere a materialului probator administrat în cauză, așa cum, în mod greșit, în accepțiunea lor, s-a reținut prin încheiere.

În încheiere, față de toate motivele de fapt și de drept anterior expuse, de considerentele deciziei, precum și probatoriul administrat atât în fața Tribunalului București, cât și în fața Curții de Apel București, dar și în cererea de asigurare dovezi ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 al Tribunalului București, recurentele solicită să se constate caracterul vădit nelegal al încheierii pronunțate de Curtea de Apel București, cu consecința admiterii cererii de recurs, conform celor indicate în petitul prezentei cereri.

În drept, recurentele au arătat că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 281

3

și art. 281 din C. proc. civ. din anul 1865, precum și pe orice alte dispoziții legale invocate în cuprinsul cererii.

Față de cererea de recurs comunicată, intimații nu au depus la dosar întâmpinare.

Recursul este nefondat în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu prealabil, se reține că, anterior formulării cererii de îndreptare a erorilor materiale, soluționată prin încheierea ce face obiectul prezentului recurs, instanța care a pronunțat (în dosarul nr. x/2011) decizia nr. 124 din 1 aprilie 2013 a mai fost sesizată cu soluționarea unei alte cereri de îndreptare a unor pretinse erori materiale care viza dispozitivul aceleiași decizii, față de care a fost pronunțată încheierea nr. 36 din 10 iunie 2019, ce a fost atacată cu recurs formulat de recurenta E. S.R.L.

Prin Decizia nr. 1799 din 17 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă a respins recursul formulat, fiind, astfel, menținută respectiva încheiere.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut, în esență, că, deși fundamentul juridic al pretenției recurentei (E. S.R.L.) îl constituie dispozițiile art. 281 din C. proc. civ. (de la 1865), care reglementează o procedură menită să îndrepte doar inadvertențe de ordin formal, în realitate, aceasta urmărește să obțină îndreptarea hotărârii cu privire la un aspect de fond, care nu poate fi solicitat/îndreptat pe această cale.

Având în vedere că, ulterior, prin cererea înregistrată la 4 martie 2021, instanța care a pronunțat decizia nr. 124 din 1 aprilie 2013 a fost sesizată cu o altă cerere de îndreptare eroare materială, respinsă (prin încheierea din 24 mai 2021) pentru aceleași considerente, Înalta Curte constată că, nici în privința acestei cereri nu se invocă veritabile erori materiale, ci pretinse inadvertențe între considerente și dispozitivul aceleiași decizii, aspect care nu poate face obiectul unei cereri formulate în temeiul art. 281 din C. proc. civ. (de la 1865).

Cum aceeași problemă litigioasă a fost soluționată cu caracter irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 1799 din 17 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, se cuvine a fi analizat în ce măsură decizia mai sus amintită are incidență în prezenta cauză, din perspectiva autorității de lucru judecat.

Sub aspectul dreptului aplicabil excepției puse în discuție, se reține că sunt incidente prevederile art. 1201 C. civ. (1864), respectiv art. 166 C. proc. civ. (1865), acțiunea introductivă fiind înregistrată la data de 03.02.2011, sub imperiul vechiul C. civ., și, totodată, anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ.

Potrivit art. 230 din Legea 71/2011, la data punerii în aplicare a Noului C. civ. a fost abrogat vechiul C. civ., cu excepția dispozițiilor art. 1169-1174 și 1176-1206 care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii 134/2010 privind C. proc. civ.. Totodată, potrivit art. 24 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile sale se aplică numai proceselor (și executărilor silite) începute după intrarea acesteia în vigoare.

În consecință, cum procesul de față a fost pornit sub imperiul vechii reglementări, nu sunt aplicabile dispozițiile Noului cod de procedură în care își găsește reglementarea, în prezent, autoritatea lucrului judecat, fiind, astfel, incidente prevederile art. 1201 din vechiul C. civ. (1864).

Potrivit textului legal enunțat (art. 1201 C. civ. 1864), este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Prin urmare, pentru a statua dacă, în litigiul pendinte, Decizia nr. 1799 din 17 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019 se bucură de autoritate de lucru judecat, trebuie verificată îndeplinirea condiției triplei identități de elemente la care se referă textul legal: părți, obiect și cauză.

În legătură cu primul element - părțile - Înalta Curte reține că există identitate de părți în ambele litigii (care au vizat cereri de îndreptare a erorilor materiale pretins a fi fost strecurate în dispozitivul deciziei nr. 124 din 1 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011), întrucât noțiunea de "părți" include nu numai părțile originare, ci și succesorii acestora.

Așadar, contrar celor susținute de apărătorul recurenților, nu are nicio relevanță faptul că cererea înregistrată la 27.03.2019 (de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 124/01.04.2013, soluționată prin încheierea nr. 36 din 10 iunie 2019, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1799 din 17 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019), a fost formulată doar de societatea E. S.R.L. (societate înființată prin divizarea parțială a pârâtei D.), iar în cealaltă cerere de îndreptare a erorilor materiale (soluționată prin încheierea pronunțată la 24 mai 2021, ce face obiectul prezentului recurs), care viza dispozitivul aceleiași decizii a Curții de Apel, figurează și societatea BNP G. S.A. (în calitate de societate absorbantă a aceleiași societăți pârâte D.), ambele recurente fiind, în realitate, succesoare ale pârâtei D.

De altfel, chiar prin cererea de îndreptare a erorii materiale (înregistrată la 4 martie 2021) petentele au expus, cu titlu preliminar, ample considerații în susținerea calității lor procesuale active, argumentând, astfel, calitatea lor de succesoare ale pârâtei D.

Cât privește cel de-al doilea element - obiectul - se constată că, în ambele cereri de îndreptare a erorilor materiale formulate în privința aceleiași decizii, există identitate de obiect, cu mențiunea că această condiție se consideră îndeplinită chiar și atunci când obiectul este diferit formulat, dacă scopul final urmărit este același.

Având în vedere că nici prin acest demers judiciar petentele recurente nu invocă veritabile erori materiale, ci tind la schimbarea dispozitivului deciziei nr. 124/01.04.2013 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, invocând, în esență, o contradicție între considerente și dispozitiv, care nu poate fi analizată în procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ., Înalta Curte, reținând că scopul (final) este același cu cel urmărit prin demersul judiciar anterior, soluționat irevocabil prin Decizia nr. 1799 din 17 octombrie 2019, constată îndeplinită și cerința identității de obiect.

Referitor la cel de al treilea element - cauza - Înalta Curte reține că, prin cauză, trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere. Întrucât ambele cereri au fost întemeiate pe aceeași cauză/temei juridic (art. 281 din C. proc. civ. de la 1865), Înalta Curte conchide în sensul că, și în privința celui de-al treilea element, se verifică identitatea necesară pentru a se constata, în speță, incidența autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 1799 din 17 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Având în vedere că, în prezentul recurs, nu poate fi contrazisă concluzia la care a ajuns instanța supremă prin Decizia nr. 1799 din 17 octombrie 2019, în sensul că solicitarea recurentelor nu se încadrează în dispozițiile art. 281 C. proc. civ. de la 1865, este evident că încheierea atacată este legală.

În același timp, nu pot fi primite criticile recurentelor referitoare la nemotivarea încheierii, întrucât aceasta cuprinde analiza tuturor capetelor de cerere și argumentele pentru care instanța a considerat că solicitările recurentelor nu se circumscriu noțiunii de îndreptare eroare materială în sensul art. 281 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

În raport cu considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții E. S.R.L. și BNP G. S.A. împotriva încheierii din 24 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții E. S.R.L. și BNP G. S.A. împotriva încheierii din 24 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2021.