ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 192/2023

Ședința publică din data de 07 februarie 2023

Asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă prin decizia nr. 1629 din 28 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a anulat recursul declarat de recurenta-reclamantă Hidroconstrucția S.A. și a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A., împotriva deciziei apronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

În susținerea contestației în anulare, s-au arătat, în esență, următoarele:

Printr-un prim motiv, s-a menționat că instanța de recurs nu a cercetat și nu a dezlegat în considerente motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în subsidiar art. 488 alin. (1) pct. 6, respectiv cererea sa de reducere a cuantumului despăgubirilor până la valoarea țevii PN6 SDR 26 livrate de către A. S.A., precizate la punctul 10, pagina 11 din memoriul de recurs, acordând pretenții cu încălcarea principiului proporționalității. De asemenea, se mai contestă faptul că instanța de recurs nu a cercetat și nu a dezlegat motivul de casare privitor la nepronunțarea Curții de Apel Alba Iulia asupra reducerii cuantumului despăgubirilor, dar și incidența unei greșeli materiale de calcul cu privire la evaluarea țevii Politub.

A mai arătat contestatoarea că reclamanta a solicitat o expertiză evaluatorie a costului țevii, iar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia, făcând singură calcule greșite.

Al doilea motiv al contestației în anulare este întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea făcând referire la excepția tardivității solicitării garanției produsului ca o veritabilă prescripție specială. S-a mai arătat că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de casare invocat la punctul 2 din memoriul de recurs, aceasta dezlegând altă chestiune, încălcându-se principiul disponibilității.

Autoarea căii de atac a mai invocat omisiunea instanței de recurs de a cerceta motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu referire la nepronunțarea și motivarea deciziei de respingere a cererii de anulare a sentinței apelate.

Al patrulea motiv al contestației în anulare face referire la omisiunea instanței de recurs de a cerceta motivul de casare privitor la încălcarea normelor de ordine publică referitoare la profesioniști, art. 1358 coroborat cu art. 3 alin. (2) C. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). De asemenea, se invocă omisiunea instanței de recurs de a cerceta motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referitor la instituția recepției.

Contestatoarea a mai susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat pe motivul de casare privitor la modificarea sensului adresei nr. x/25.11.2014, precum și pe cel prevăzut la punctul 2.2 din memoriul de recurs referitor la inadmisibilitatea acțiunii și competența (art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.).

Intimata Hidroconstrucția S.A. București, în insolvență, reprezentată legal prin administrator judiciar - Consorțiul format din C. SPRL, D. și E. SPRL, prin Hidroconstrucția S.A. - U.C.M. Sebeș a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Cauza a fost înregistrată la data de 03.11.2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2022.

Analizând contestația în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate și a temeiurilor de drept indicate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, deși contestatoarea și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 și 4 C. proc. civ., din examinarea criticilor formulate rezultă că acestea pot fi încadrate doar în motivul prevăzut la punctul 3 al art. 503 alin. (2) C. proc. civ., privind omisiunea cercetării unuia dintre motivele de recurs, cale de atac extraordinară care a fost respinsă.

Dispozițiile legale menționate au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate în mod restrictiv. Contestația în anulare, fiind cale de retractare, nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a problemelor de fond ce au fost soluționate de instanță în cadrul analizei motivelor de casare.

Este de menționat că prin contestație se invocă și existența unor erori materiale de calcul al despăgubirilor, dar acestea se referă la greșeli care aparțin instanțelor devolutive și nu instanței de recurs prin decizia contestată, prin urmare nu pot fi analizate.

Ipoteza legală prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are ca situație-premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare, așa cum acestea sunt reglementate de art. 488 C. proc. civ. și sancționează numai omisiunea cercetării acestor motive, iar nu a tuturor argumentelor de fapt și de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, rămân subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Cu alte cuvinte, neexaminarea fiecărui argument invocat în susținerea unui motiv de casare ori gruparea argumentelor pentru a se răspunde motivului de recurs prin considerente comune nu ar putea constitui omisiunea cercetării motivului de casare, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Condițiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în speță, întrucât, analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că nu se poate identifica omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate în termen.

Prin contestația în anulare, contestatoarea a criticat omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra motivelor de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., privind reducerea cuantumului despăgubirilor, tardivitatea solicitării garanției produsului, nepronunțarea asupra legalității respingerii cererii de anulare a sentinței apelate, omisiunea instanței de recurs de a cerceta motivul de casare privitor la încălcarea normelor de ordine publică referitoare la profesioniști și la instituția recepției, la inadmisibilitatea acțiunii, respectiv nepronunțarea cu privire la modificarea sensului adresei nr. x/25.11.2014 emise de pârâtă.

Aceste critici nu pot fi primite, întrucât nu conțin, în realitate, decât o reluare a criticilor formulate în recurs și nu se relevă în mod real omisiunea instanței de recurs de a cerceta motivele de casare, ci se critică, în fapt, soluția instanțelor de fond; or, această ipoteză excedează situațiile limitative reglementate ca motive de contestație în anulare.

Astfel, Înalta Curte constată că prin decizia atacată, instanța de recurs a analizat motivele subsumate art. 488 C. proc. civ.

Instanța de recurs a răspuns criticilor întemeiate de recurentă pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. și a reținut că decizia instanței de apel a analizat corespunzător toate motivele de apel, deci și aspectele de procedură invocate în apel și prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat, arătând probele verificate, modalitatea interpretării lor și conturează concluziile instanței devolutive în acord cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Împrejurarea că instanța de apel nu a soluționat cauza în sensul dorit de recurenta-pârâtă nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Obligația de motivare se analizează întotdeauna în raport cu circumstanțele speței așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ruiz Torija c. Spaniei, 9 decembrie 1994, par. 29; obligația de "ascultare" a părților de către instanțe derivă din dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenție. În ceea ce privește o decizie pronunțată în calea de atac, aceasta trebuie să răspundă criticilor, instanța de recurs luând în considerare atât relevanța, cât și incidența argumentului sau motivului la care instanța de apel nu a răspuns pentru soluționarea cauzei (Cauza Jahnke și Lenoble c. Franței, CEDO 2001-IX și Driemond Bouw BV c. Olandei, 2 februarie 1999, 31908/96).

Mai mult, instanța de recurs a precizat că nu se poate pronunța decât asupra motivelor de nelegalitate invocate, pe calea recursului neputându-se pune în discuție aspectele care țin de reaprecierea situației de fapt, legea acordând libertate instanței devolutive în această apreciere, observându-se că în memoriul de recurs mare parte din critici erau în legătură cu aprecierea materialului probatoriu și cu temeinicia soluției adoptate de instanțele de fond.

Astfel, deși se invocă dispozițiile art. 503 C. proc. civ., contestatoarea reia analiza considerentelor deciziei din apel prin prisma motivelor de recurs, exprimându-și, în realitate, nemulțumirea față de conținutul argumentelor instanței de recurs care și-a stabilit, astfel, limitele judecății în calea extraordinară de atac. Or, instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndreptățită să cenzureze argumente care fundamentează decizia contestată, în această situație nefiind cazul unei omisiuni a cercetării vreunui motiv de recurs.

Rațiunea anulării deciziei instanței de recurs, în situația admiterii contestației în anulare întemeiate pe art. 503 C. proc. civ., este aceea de a sancționa incompleta soluționare a căii de atac a recursului, iar nu reaprecierea considerentelor, cum pretinde contestatoarea.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

În cadrul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., contrar susținerilor contestatoarei în ceea ce privește omisiunea instanței de a se pronunța asupra probei cu expertiză evaluatorie, Înalta Curte reține că instanța de recurs a apreciat că această critică nu este fondată, statuând că instanța de apel a valorificat concluziile probatoriului administrat, dându-i semnificație în planul stării de fapt și că evaluarea probelor este atributul instanțelor de fond, necenzurabil din perspectiva legalității.

Contestatoarea a mai criticat decizia atacată și din perspectiva faptului că instanța de recurs nu ar fi analizat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privitor la încălcarea normelor de ordine publică referitoare la profesioniști, a art. 1358 coroborat cu art. 3 alin. (2) C. civ., precizând că, deși instanța de fond a reținut că litigiul este între profesioniști, nu a aplicat în cauză regulile incidente față de profesionistul atent și diligent la momentul predării mărfii și instituția recepției.

Nici această critică nu poate fi primită, întrucât, deși contestatoarea susține că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra criticii din recurs astfel formulate, în realitate, este nemulțumită de modul în care instanța a analizat-o și s-a pronunțat asupra ei, reținând, în considerente, în esență că instanța de apel a calificat corect acțiunea introductivă și a aplicat întocmai, raportat la situația de fapt reținută în cauză, dispozițiile din C. civ. incidente.

Totodată, nici critica privind omisiunea instanței de recurs de a se pronunța cu privire la excepția tardivității solicitării garanției produsului nu poate fi primită, întrucât din considerentele deciziei atacate reiese faptul că instanța de recurs a înlăturat expres și aceste susțineri ale pârâtei.

Nu poate constitui motiv de contestație în anulare neînsușirea motivului de casare de către instanța de recurs, dacă aceasta l-a analizat prin considerentele deciziei.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 508 C. proc. civ., urmează a respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea societatea A. S.A. împotriva deciziei nr. 1629 din 28 iunie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea societatea A. S.A. împotriva deciziei nr. 1629 din 28 iunie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 februarie 2023.