ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1629/2022

Ședința publică din data de 28 iunie 2022

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 549/2019 de la 31 decembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sibiu a fost respinsă ca tardivă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S.C. A. la termenele din 15 februarie 2017 și 12 septembrie 2018, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. Hidroconstrucția S.A. prin Sucursala Sebeș în contradictoriu cu pârâta S.C. A., a fost obligată pârâta la plata sumei de 523.226,38 RON către reclamantă cu titlu de pretenții derivând din neexecutarea corespunzătoare a contractului din 22 mai 2012, s-a respins în rest acțiunea formulată, a fost validat parțial onorariul definitiv solicitat de expertul B. în cuantum de 6.400 RON și a fost obligată reclamanta la plata diferenței de onorariu expert în cuantum de 910 RON și pârâta la plata sumei de 300 RON, cu același titlu, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 32/2021 de la 26 ianuarie 2021, a respins apelurile declarate de Hidroconstrucția S.A. și S.C. A. împotriva sentinței nr. 549/2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sibiu.

Împotriva deciziei nr. 32/2021 din 26 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, atât reclamanta Hidroconstrucția S.A., cât și pârâta S.C. A. au formulat recurs.

Prin cererea de recurs s-a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea parțială a deciziei recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și a acordării cheltuielilor de judecată, în integralitate.

În argumentare, s-a arătat că norma de drept material încălcată este cuprinsă în art. 1214 din C. civ., anume "dolul", caracteristicile inferioare ale țevii livrate - în comparație cu cea comandată (și garantată conform documentației) - reprezentând o informație esențială, fără de care recurenta nu ar fi cumpărat țeava, mai ales că, în toate cazurile în care se livrează o cantitate mare de marfă, aceasta nu mai ajunge la birouri, ci direct pe șantier, numai documentația fiind predată la birouri. Or, buna-credință se presupune, modul de acțiune al reprezentanților intimatei constituind, în opinia sa, infracțiunea de înșelăciune.

În aceste condiții, este evident că instanța de apel, ca și tribunalul de altfel, au aplicat greșit normele de drept material, întrucât nu există niciun raționament juridic care să justifice admiterea doar în parte a acțiunii, în sensul că s-a solicitat contravaloarea întregii țevi, în cuantum de 835.747.93 RON, iar instanța a acordat doar 523.226.38 RON, neexistând nicio diferență sau criteriu în baza căruia să fie redusă cantitatea de țeava și, pe cale de consecință, suma acordată.

Din moment ce ambele instanțe devolutive au constatat că suma acordată derivă din neexecutarea corespunzătoare a contractului de către pârâtă apare ca evidentă aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin cererea de recurs pârâta a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în principal la Tribunalul Sibiu și, în subsidiar, la Curtea de Apel Alba Iulia sau la o altă instanță egală în grad de pe lângă altă Curte de Apel, întrucât acționarii italieni nu înțeleg cum este posibil ca, fără probe, să fie găsiți vinovați și să fie obligați să plătească contravaloarea unei țevi mai bune, făcându-se o expertiză asupra cauzelor avariilor pe o țeavă care nu era cea livrată. La dosar există proba irefutabilă, constând în studiu de fezabilitate, care precizează că în nodul de rețea din str. x se întâlnesc două fluxuri de apă, fapt pentru care a fost ascuns Proiectul Tehnic, situație nedezlegată, iar acționarii se simt discriminați.

În susținere, s-a arătat că, în motivarea deciziei recurate, lipsesc cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., nemenționându-se motivele pentru care s-au respins cererile apelantei-pârâte A., cât și motivele pentru care nu s-au admis apărările acesteia cu privire la temeiul juridic identificat de judecătorul fondului (art. 1707 din C. civ. -constatarea de vicii ascunse).

Din analiza deciziei recurate rezultă că susținerile părților și documentația depusă în instanță nu au fost examinate de către judecător din perspectiva motivului principal al încălcării principiului disponibilității în sensul că, deși judecătorul fondului de la Tribunalul Sibiu a reținut în considerente că reclamanta a invocat în drept art. 1270 și 1531 C. civ., instanța a dezlegat litigiul în baza art. 1707 din C. civ., fără a fi invocat de reclamant pe întregul parcurs al procesului și fără a stabili acest cadru procesual, precum și fără a pune acest aspect în discuția părților.

Formularea "înseamnă că se invocă", evidențiată la pag. 18 alin. (4) din sentință, prin care se reține art. 1707 din C. civ. direct în considerente, nu îndeplinește exigentele prevăzute de art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. coroborat cu art. 7, 13 și 14 din același act normativ.

Instanța de prim control judiciar, deși a fost învestită expres cu acest motiv de apel nu a oferit nicio dezlegare, nepronunțându-se asupra acestei chestiuni, incident fiind motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (5) din C. proc. civ. privind neregularităti procedurale referitoare la nulitate; totodată, nesocotirea principiului contradictorialității, al nemijlocirii și al dreptului la apărare, prevăzute de art. 9, 13 și 14 din C. proc. civ. și încălcarea principiului legalității prevăzut de art. 7 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., a principiilor fundamentale (art. 20), a rolului judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 alin. (1)-(2) și 7) și discutarea cererilor si excepțiilor (art. 224) atrag, de asemenea, incidența pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut omisiunea motivării respingerii apelului în legătură cu excepția tardivității solicitării garanției înăuntrul termenului de 1 an.

Această chestiune privind reținerea art. 1707 din C. civ. dezlegată direct prin sentință de judecătorul fondului și necercetată de instanța de control judiciar, are un impact determinant asupra soluționării excepției tardivității solicitării garanției.

Cum reclamanta nu a invocat art. 1707 din C. civ. și nici constatarea de vicii ascunse, rezultă că instanța trebuia să pună în dicuția părților, cadrul procesual al acțiunii privind constatarea de vicii ascunse și mai apoi să dezlege prin considerentele sentinței această situație juridică.

Curtea de Apel Alba Iulia nu a dezlegat această chestiune nici în controlul judiciar asupra sentinței Tribunalului, dar nici prescripția specială privind tardivitatea solicitării garanției, cerută expres în cererea de apel, confundând-o cu prescripția generală de 3 ani.

Un alt motiv de recurs, prevăzut de 488 alin. (1) pct. 5 coroborat cu 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă la recalificarea acțiunii de către judecător direct prin sentință ca fiind o acțiune în constatare, în condițiile în care prin încheierea din 14 decembrie 2016 Tribunalul Sibiu a calificat acțiunea ca fiind în realizare (pretenții), iar instanța de apel nu s-a referit la acest incident, deși a fost învestită în mod expres.

Recurenta a evidențiat dispozițiile art. 35 și art. 30 alin. (4) din C. proc. civ., arătând că reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat obligarea sa la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea materialelor și lucrărilor furnizate ca urmare a livrării de către pârâtă a unor bunuri presupus a fi necorespunzătoare din punct de vedere calitativ.

Însă, aceste presupuse lipsuri calitative invocate de către reclamantă sunt doar simple susțineri ale acesteia, nedovedite în niciun fel, astfel încât reclamanta, pe calea unei acțiuni principale, nu poate solicita acordarea de daune ca urmare a livrării unor mărfuri neconforme din punct de vedere calitativ, un astfel de capăt de cerere putând avea doar caracter subsidiar.

Prin urmare, în cazul de față, sentința este nulă sau anulabilă, ca efect al recalificării cererii introductive în acțiune în constatare, încălcând dispozițiile imperative ale art. 35 din C. proc. civ., pe care instanța de apel nu le-a analizat.

Al treilea motiv de recurs se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. si are în vedere aplicarea greșită a normelor de drept material, a normelor de ordine publică, precum și nelegalitatea efectuării expertizei, sub aspectul nesocotirii art. 338 din C. proc. civ.

Astfel, la termenele din 12 septembrie 2018 și 3 aprilie 2019, în fața Tribunalului Sibiu, recurenta-pârâtă a arătat că a depus cerere pentru efectuarea unei noi expertize, în temeiul articolului anterior menționat asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat, iar instanța de apel nu a analizat aceste aspecte, cu atât mai mult cu cât efectuarea expertizei s-a făcut cu nesocotirea încheierilor din 15 februarie 2017 și din 8 noiembrie 2017 ale primei instanțe.

Al patrulea motiv de recurs se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. și are în vedere omisiunea pronunțării și motivării deciziei de respingere a cereri de anulare a sentinței apelate.

Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia nu s-a pronunțat asupra cererii de anulare a sentinței nr. 549/2019 a Tribunalului Sibiu, decizia recurată nedezlegând cererea de anulare a sentinței conform motivului de apel prevăzut de art. 480 alin. (2) din C. proc. civ.. Mai mult, a fost invocată excepția nulității hotărârii date în primă instanță, dar instanța de apel nu s-a pronuntat asupra acesteia.

Un alt motiv de recurs se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. și are ca obiect omisiunea motivării respingerii celor patru cereri anexate apelului și nedezlegate de judecătorului fondului.

Astfel, a arătat recurenta-pârâtă, în anexele 1-4 la apelul formulat se regăsesc următoarele cereri nesoluționate de către Tribunalul Sibiu și asupra cărora Curtea de Apel Alba Iulia nu s-a pronunțat: decăderea reclamantei din proba cu expertiza tehnica sau măcar cu partea din expertiză care se referă la obiectivele solicitate de reclamantă; decăderea reclamantei din proba cu raportul intern C. ca fiind făcută în regie proprie, fără convocarea pârâtei A., fiind făcută pe o țeava nemarcată; tardivitatea solicitării garanției produsului peste termenul de 1 an - o veritabilă prescripție specială a constatării de vicii ascunse; anularea raportului de expertiză, înlocuirea expertului judiciar și efectuarea unei contraexpertize, pentru că nu s-a îndeplinit obligația instanței de a realiza o expertiză în baza proiectului tehnic.

Recurenta-pârâtă a susținut că neintroducerea în cauză a S.C. D. S.A., beneficiarul lucrărilor de construcții, găsit vinovat direct prin sentința Tribunalului Sibiu, se constituie în motivul prevăzut de art. 488 alin. (5) din C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că prima instanță a găsit trei vinovați cu privire la cauza ruperii conductelor (Hidroconstrucția, D. și în mod forțat A.) și plătesc doi (Hidroconstrucția și A.), în condițiile în care nu a fost stabilit cine avea sarcina elaborării proiectului Tehnic.

Cum D. S.A. nu a pus la dispoziție proiectul tehnic, deși prin încheiere, judecătorul fondului a dispus ca expertiza să se facă conform proiectului tehnic și aceasta nu a fost introdusă în cauză, în condițiile în care a fost găsită vinovată de către judecător, recurenta a solicitat a se observa că acest motiv de apel nu a fost analizat.

Recurenta-pârâtă a susținut încălcarea normelor de ordine publică referitoare la profesioniști, art. 1358 coroborat cu art. 3 alin. (2) din C. civ., invocând din această perspectivă incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanța de fond reține că litigiul este între profesioniști, dar nu aplică regulile incidente față de profesionistul atent și diligent la momentul predării mărfii și instituția recepției, fiind, astfel, incident, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (6) din C. proc. civ. referitor la faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Recurenta-pârâtă a mai invocat și motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., susținând din această perspectivă nelegalitatea expertizei și necoroborarea acesteia cu proba cu acte.

S-a susținut că lipsește total dezlegarea unei chestiuni de fapt și a unei probe, iar neluarea în considerare a soluției tehnice pentru nodul de rețea din str. x din Studiul de Fezabilitate, care conține dezlegarea tehnică la care instanța de apel nu s-a referit, înseamnă nemotivare, atât față de proba cu un înscris determinant, dar și fața de o probă nelegală. Studiul de fezabilitate indentificat de expertul judiciar este singurul document tehnic prevăzut în Legea nr. 50/1991, aflat la dosar, care identifică problema existentă la nodul de rețea din str. x.

Din culpa reclamantei înseși, expertiza judiciară este nelegală, neconcludentă, neverosimilă și nerelevantă față de normele de drept substanțial prevăzute de C. civ. care se referă la forța obligatorie a contractului, a răspunderii contractuale, la obligația predării bunului și instituția recepției, precum și la instituția răspunderii pentru vicii ascunse referitoare la garanția de 1 an, expertiza neîndeplinind condițiile de legalitate față de scopul inițial.

Recurenta-pârâtă a precizat expres că înțelege să completeze acest recurs cu memoriul de apel și cu actele dosarului din perspectiva motivelor suplimentare de nelegalitate.

Recurenta-pârâtă a invocat modificarea sensului adresei nr. x/25.11.2014 a A. de către reclamantă în acțiune și preluată în considerente de prima instanță; de asemenea a invocat neexercitarea controlului judiciar efectiv de către instanța de apel, prin faptul că se scoate din context titlul adresei, aceasta fiind interpretată ca un accept din partea A.; reținerea în considerente a unei probe, numit adresă, care are un alt conținut se înscrie în motivul de recurs prevăzut de 488 alin. (8) din C. proc. civ.

Așadar, este evidentă nelegalitatea obligării la despăgubiri la o valoare de înlocuire pentru o țeavă mult superioară calitativ față de cea care face obiectul litigiului, fiind incidente din acest punct de vedere dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de reducere a despăgubirilor reținute în sarcina sa și a acordat despăgubiri pentru o țeava mai groasă, care costă mai mult, or, acordarea de despăgubiri pentru o țeavă cu 13.3 mm mai groasă, în condițiile în care cei trei specialiști, aflați pe lista experților judiciari, contactați de pârâtă, au menționat că tocmai aceasta este cauza avariei, conduce la situația unor despăgubiri nelegale și injuste.

Instanța, deși a respins cheltuielile cu manoperă ale Hidroconstrucția, pornește în efectuarea calculului de la suma totală a lucrărilor de reabilitare făcând, astfel, o greșeală materială.

Un alt motiv de recurs îl reprezintă nepronunțarea asupra unei cereri de anulare probe, anexa 2 la apel, dar și asupra unei cereri cu expertiza contabilă care să stabilească cuantumul daunelor ce va fi suportat de fiecare dintre părțile găsite vinovate, instanța având la dispoziție și proba cu expertiză contabilă, pe care a prorogat-o, dar nu a administrat-o, situație față de care se impune casarea hotărârii, deoarece nu a fost exercitat controlul judiciar; nu contează întinderea motivării, ci analiza efectivă a susținerilor părților și dezlegarea dată de instanță.

Alte motive de recurs constau în nesoluționarea cererii de amânare în contextul Covid-19, depusă pentru termenul din 19 ianuarie 2021, ora 10:00 și excepția nulității cererii de apel a reclamantei Hidroconstrucția S.A. din perspectiva nesemnării acesteia, respinsă de instanța de apel, or, în cazul în care se interpretează că este vorba de o semnătură electronică, aceasta este valabilă doar dacă apelul ar fi fost trimis prin email, nu și dacă cererea este trimisă prin poștă.

În argumentarea motivelor referitoare la casarea cu trimitere, pârâta a susținut, în esență, că expertiza contabilă este singurul instrument juridic profesional asupra cuantumului despăgubirilor acordate de Tribunalul Sibiu și menținute de Curtea de Apel Alba Iulia.

Față de data începerii procesului, în temeiul art. 493 din C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare puteau să depună puncte de vedere la raport; părțile nu au depus punct de vedere.

Prin încheierea din 6 aprilie 2022, s-a admis excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă Hidroconstrucția S.A., s-a admis în principiu recursul A. și s-a fixat termen în ședință publică, în vederea soluționării acestora.

Înalta Curte, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă Hidroconstrucția S.A., care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

În speță, Înalta Curte constată că, deși prin memoriul de recurs vizând hotărârea atacată recurenta a indicat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de textul legal citat.

Astfel, recurenta nu a arătat care sunt normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel pentru a fi incident art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocând formal art. 1214 din C. civ.

Așadar, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a fost invocat formal, urmărindu-se o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei hotărârii și a elementelor de fapt ale cauzei.

Argumentele recurentei exprimă dezacordul părții cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel și nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 din C. proc. civ., situându-se în afara ariei de competență a instanței de recurs.

Recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, care nu au fost respectate de către recurent, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta - reclamantă Hidroconstrucția S.A.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă A., examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Deși prin memoriul de recurs recurenta a dezvoltat pe larg modalitatea în care în apel s-au reținut și evaluat probele, în mod esențial se impută lipsa rolului activ al acestei instanțe în stabilirea faptelor ca premisă necesară aplicării legii, adică încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, motivarea inadecvată a hotărârii și neanalizarea coroborată a tuturor probelor cauzei, aspecte încadrabile în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., iar aceste critici vor fi examinate în acord cu corecta lor calificare.

În cercetarea lor, Înalta Curte subliniază că nu vor face obiectul examinării evaluarea corectă a faptelor și concluziile instanței asupra lor, în măsura în care legea acordă libertate instanței devolutive în această apreciere, însă intră în sfera controlului de legalitate exercitat conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. toate aspectele care se conturează ca încălcări ale normelor procesuale și materiale.

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele redând obiectul cererii, expunerea situației de fapt reținută de instanță, cu trimitere la probele administrate, analiza structurată a susținerilor părților și motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței.

În aceste condiții, împrejurarea că instanța de apel nu a soluționat cauza în sensul dorit de recurenta-pârâtă nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Din acest punct de vedere, hotărârea instanței de apel este motivată; ea prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat și, în raport cu art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., evocat de recurentă, arată probele verificate, modalitatea interpretării lor și conturează concluziile instanței devolutive.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., în ceea ce privește ignorarea efectuării unei expertize, imputată de recurentă, examinând considerentele hotărârii și modul în care instanța de apel s-a raportat la probele administrate în ansamblu, Înalta Curte constată că această critică nu este fondată, din perspectiva avută în vedere. Instanța de apel a valorificat concluziile probatoriului administrat, dându-le semnificație în planul stării de fapt; dincolo de aceste verificări, evaluarea lor în contextul general al examinării probelor este atributul instanțelor de fond, necenzurabil din perspectiva legalității, reținându-se și că, în această privință, legea nu stabilește o putere doveditoare specifică a expertizei, dar și că aprecierea probelor în ansamblu este lăsată în marja de apreciere a instanței de fond.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondat și motivul de casare derivat din încălcarea obligației instanței de judecată de a stabili adevărul judiciar în cauză, pe baza unei situații de fapt pe deplin clarificate, în acord cu principiile contradictorialității, nemijlocirii, dreptului la apărare, legalității și rolului judecătorului în aflarea adevărului.

Se cuvine subliniat, în primul rând că, în înfăptuirea justiției, instanțele de judecată trebuie să asigure, în interesul public, respectarea ordinii de drept dar și protecția adecvată și concretă a drepturilor și intereselor legitime ale părților; instanțele nu pot nega părților aplicarea legii, fie pentru că aceasta nu dispune ori distinge, fie pentru că nu depun un efort suficient pentru clarificarea situațiilor lor juridice, de natură să ducă în mod tranșant la soluționarea unei dispute litigioase.

În aceste scop, normele C. proc. civ. instituie principii adecvate pentru garantarea finalității procesului, între care, în art. 22 din C. proc. civ. se regăsește regula rolului activ al instanței de judecată în aflarea adevărului.

Astfel, obligația instanței este aceea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale; în egală măsură, legea obligă judecătorul cauzei ca, ori de câte ori legea îi rezervă puterea de apreciere, să țină seama de toate circumstanțele cauzei și să asigure respectarea cumulată a principiilor procesului civil, echității și bunei-credințe.

Deși nu este mai puțin adevărat că procesul civil este un proces care dispută interese particulare, ceea ce se repercutează în abilitatea și posibilitatea părților de a aduce în proces probele pe care le consideră necesare și utile pentru demonstrarea drepturilor lor, rolul instanței rămâne constant subordonat obligației de statuare a adevărului judiciar, prin aplicarea legii la o stare de fapt deplin stabilită.

În mod specific, în planul probațiunii judiciare, deși judecătorului nu i se poate imputa, în căile de atac, omisiunea administrării din oficiu a unor probe pe care părțile nu le-au propus și administrat în condițiile legii, acest lucru nu poate afecta niciunul dintre principiile fundamentale ale procesului civil; în acest sens, art. 394 din C. proc. civ. impune instanței ca închiderea dezbaterilor unui proces să fie făcută numai atunci când instanța se consideră deplin lămurită asupra tuturor împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept ale cauzei.

Examenul hotărârii recurate permite instanței supreme să rețină că instanța de apel a subliniat, în mod decisiv, chiar repetat, că, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, reanalizate în apel potrivit art. 476 alin. (2) din C. proc. civ., s-a solicitat furnizorului înlocuirea în totalitate a conductei în lungime de 600 ml cu suportarea corespunzătoare a tuturor costurilor înlocuirii, respectiv execuția lucrărilor de înlocuire, servicii de proiectare și asistență tehnică, consultanță de către furnizor potrivit art. 5 din Contract; pârâta apelantă prin adresa din 25 noiembrie 2014 a confirmat că suportă costurile de aprovizionare pentru achiziționarea necesarului de țevi și fitinguri stabilit, inclusiv aparatul de sudură, procedând la înlocuirea mărfurilor și furnizând reclamantei materialul necesar pentru Faza I, respectiv 117 ml de conductă și materialul aferent.

Ulterior, prin adresa din 3 martie 2015 pârâta a notificat reclamantei refuzul de a furniza materialele necesare pentru Faza a II-a, astfel că Hidroconstrucția a înlocuit conducta pe costul propriu, expertiza judiciară efectuată în cauză stabilind existența și valoarea pretențiilor derivând din neexecutarea corespunzătoare a contractului din 22 mai 2012.

În raport cu principiul nemijlocirii, obiectivele expertizei au fost în mod cert stabilite de instanță, anume împrejurările de fapt asupra cărora i se cere expertului să-și exprime părerea sau să le constate ca specialist. De aceea, întemeindu-și soluția pe întreg probatoriul administrat în condițiile art. 264 din C. proc. civ., care nu poate fi reevaluat în recurs, instanța de apel a pronunțat o soluție corectă.

Or, în contextul arătat, instanța de apel a lămurit deplin starea de fapt, a considerat probele suficiente, vaste și îndestulătoare și a stabilit că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile contractuale.

Contrar susținerilor recurentei - pârâte, instanța de apel a calificat corect acțiunea introductivă și a aplicat întocmai, raportat la situația de fapt reținută în cauză, dispozițiile privind angajarea răspunderii civile contractuale, anume existența unei fapte ilicite care constă în nerespectarea obligației, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția debitorului.

Totodată, recurenta face confuzie între viciile ascunse și livrarea unui bun, care nu corespunde calităților convenite de către părți. Esența prezentului litigiu constă în livrarea unei țevi neconforme, cu caracteristici inferioare, altele decât cea cu specificațiile comandate și nu a unei țevi conforme. Vor fi înlăturate susținerile pârâtei potrivit cărora instanța de apel a omis să motiveze respingerea apelului în legătură cu excepția tardivității solicitării garanției, aceasta regăsindu-se la fila x a deciziei recurate.

Referitor la incidența art. 1707 din C. civ., se constată că pârâta însăși, prin întâmpinarea depusă, în subcapitolul denumit "mărfurile livrate sunt conforme calitativ" a apreciat că în cauză devin aplicabile aceste dispoziții, care reglementează răspunderea vânzătorului pentru viciile ascunse ale lucrului vândut și care sunt condițiile pe care viciile trebuie să le îndeplinească cumulativ pentru a putea fi antrenată răspunderea vânzătorului, conform textului de lege anterior menționat.

A. și-a asumat ca mărfurile să fie de o anumită calitate, astfel încât să corespundă scopului indicat, din art. 7.2 din contract rezultând expres obligația de garanție pentru fabricarea mărfurilor, calitatea acestora și exploatarea pe durata de viață a materialelor; ca efect al executării necorespunzătoare a contractului de către pârâtă, Înalta Curte apreciază că în mod legal instanța de prim control judiciar a confirmat hotărârea primei instanțe, întrucât dispozițiile art. 1707 din C. civ. se aplică, potrivit art. 1714 din același act normativ, atunci când bunul vândut nu corespunde calității convenite de părți; așadar, s-a reținut corect că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, actele juridice deduse judecății fiind corect interpretate, ținându-se seama de intenția părților și de conținutul clauzelor contractuale apte să circumscrie modalitatea de estimare a prejudiciului.

Nu pot fi reținute nici argumentele privind neintroducerea în cauză a beneficiarului lucrărilor de construcții, întrucât aceste susțineri nu sunt de natură a exonera pe recurenta-pârâtă de îndeplinirea obligațiilor asumate conform convențiilor încheiate între părți în ansamblul lor.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 222 din C. proc. civ. cu denumirea marginală "amânarea judecății pentru lipsă de apărare" nu sunt formulate în termenii imperativi ai unei obligații a instanței de a amâna cauza, iar prin măsura dispusă părții nu i s-a produs o vătămare procesuală esențială; totodată, cererea de apel cuprinde semnătura părții, cât timp art. 199 alin. (1) din C. proc. civ. permite transmiterea cererilor prin poștă, recurenta-pârâtă făcând confuzie între actul ce poartă semnătura originală și forma de transmitere a acestuia, textul de lege arătat mai sus permițând depunerea nu doar a documentului olograf, ci și a formei scanate, transmis prin intermediul serviciului poștal, această din urmă cale neconfundându-se cu înscrisul în formă electronică; prin urmare, în realitate, cererea de apel a reclamantei îndeplinește condițiile prevăzute de lege în ce privește semnătura.

În condițiile în care recurenta a criticat decizia atacată în ceea ce privește administrarea și interpretarea probatoriului, susținând că anumite probe nu au fost amintite în motivare, critică întemeiată în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în realitate, nu se susține o greșită aplicare a unor norme legale, ci se critică modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat, în cauză aceasta constituindu-se într-o veritabilă critică de netemeinicie, ce exclude posibilitatea examinării ei în calea de atac extraordinară a recursului.

Față de cele ce preced, constatând că nu poate fi reținută nelegalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor invocate, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Hidroconstrucția S.A. împotriva deciziei nr. 32/2021 din 26 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei nr. 32/2021 din 26 ianuarie 2021 a aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2022.