ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1594/2023

Ședința publică din data de 21 iunie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

În subsdiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la emiterea adeverințelor necesare actualizării pensiei de serviciu la valoarea de referință sectorială (V.R. S.), aplicabilă de la momentul intrării în vigoare a Legii 130/2015, atât pentru trecut cât și pentru viitor.

Prin sentința civilă nr. 1240 F din 14 noiembrie 2022 Tribunalul Ialomița, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în esență, că reclamanta, în calitate de fostă salariată a pârâtului, a învestit instanța cu un conflict individual de muncă, fiind incidente dispozițiile art. 127 alin. (2

1

)

C. proc. civ., în raport cu calitatea de pârât în cauză a Tribunalului Ialomița.

Prin sentința civilă nr. 1158 din 7 aprilie 2023 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița. De asemenea, constatând intervenit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea acestuia spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererea reclamantei fiind de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în speță, Tribunalul Ialomița.

S-a arătat că, în cauză, nu pot fi incidente dispozițiile 127 alin. (2), (2

1

) și (3) C. proc. civ., întrucât raportul de muncă dintre părți este încetat. De asemenea, a reținut această instanță că art. 127 alin. (2) C. proc. civ. prevede o competență alternativă, reclamantul având facultatea de a alege instanța competentă. Mai mult, în raport cu art. 130 alin. (3) C. proc. civ., prima instanță nu avea posibilitatea legală de a invoca, din oficiu, necompetența teritorială.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Ialomița, secția Civilă și Tribunalul Constanța, secția I civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalul Ialomița, secția Civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Cauza de față are ca obiect obligarea pârâtului Tribunalului Ialomița la eliberarea unor adeverințe necesare pentru revizuirea pensiei reclamantei, ce a deținut funcția de grefier în cadrul acestei instanțe.

Astfel, reclamanta, fost grefier, pensionar la data introducerii acțiunii, a învestit Tribunalul Ialomița cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârât fiind Tribunalul Ialomița.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul, iar potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Or, în raport de aceste dispoziții legale, instanța competentă să soluționeze cererea reclamantei este Tribunalul Ialomița.

Totodată, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Conform art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ.:

"dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar conform alin. (3) al aceluiași articol:

"dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul (...) grefierilor".

Înalta Curte reține că reclamanta nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la instanța superioară acesteia, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Însă, întrucât cererea a fost introdusă împotriva instanței căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (Tribunalul Ialomița), este atrasă incidența art. 127 alin. (2) și (2

1

)

C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) și (2

1

)

C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Această normă reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate.

Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.

În cauză, se constată că reclamanta și-a manifestat opțiunea în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., în sensul învestirii Tribunalului Ialomița cu soluționarea litigiului, determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Cu alte cuvinte, reclamanta, prin raportare la textele de lege sus menționate, a optat să introducă cererea la Tribunalul Ialomița, opțiunea sa neputând fi cenzurată de către instanță. Prin urmare, competența Tribunalului Ialomița, ca instanță sesizată de reclamantă, a fost stabilită în mod definitiv.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Ialomița, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2023.