ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1473/2023

HOTĂRÂRE

14.06.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1473/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 14 iunie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal la 25 mai 2022, sub nr. x/2022, astfel cum a fost modificată la dosarul Tribunalului Vrancea, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor Olt și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice obligarea acestui din urmă pârât la plata sumei de 600.000 RON, reprezentând evaluarea provizorie a costurilor de curățare, dezinfectare și dezinsecție a exploatației și a echipamentelor efectuate ca urmare a apariției focarului de pestă porcină (PPA) la exploatația reclamantei din sat Negreni, oraș Scornicești, județul Olt, nedecontate de Statul Român și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept, temeiul juridic al acțiunii, așa cum a fost modificat de reclamantă, este reprezentat de art. 3 alin. (2) lit. e) din Regulamentul (CE) nr. 690/2021, art. 288 TFUE, art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dispozițiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Pârâta Direcția Sanitar Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor Olt a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Vrancea.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a Civile a tribunalului, apreciind că este un litigiu ce derivă dintr-un raport de contencios administrativ, relevante fiind prevederile H.G. nr. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat cerere de chemare în garanție a pârâtei Direcția Sanitar Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor Olt.

La termenul de la 14 decembrie 2022, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale procesuale și excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 122 din 28 decembrie 2022, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale și teritoriale și a declinat cauza privind pe reclamanta A. S.R.L, spre competentă soluționare Tribunalului Olt.

În esență, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal a reținut că reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în pretenții, întemeiată pe dispozițiile art. 3 alin. (2) lit. e) din Regulamentul (CE) nr. 690/2021, art. 288 TFUE, art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale O.G. nr. 13/2011. A mai reținut că instanța competentă din punct de vedere material procesual să soluționeze litigiile cu profesioniști a căror valoare este mai mare de 200.000 RON este secția Civilă a tribunalului. În ceea ce privește competența teritorială, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 111 C. proc. civ., care reglementează o competență teritorială alternativă între instanța de la domiciliul reclamantului sau instanța de la sediul pârâtului. Interpretând în sens larg noțiunea de sediu al reclamantului, tribunalul a constatat că aceasta include și sediul secundar din satul Negreni, orașul Scornicești, județul Olt, unde s-a produs prejudiciul, aflat în circumscripția teritorială a Tribunalului Olt și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Reclamanta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Olt, pe care instanța a pus-o în discuția părților la termenul de la 9 mai 2023.

Prin sentința nr. 157 din 9 mai 2023, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În esență, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată este "acțiune în pretenții", iar competența teritorială este reglementată de art. 111 C. proc. civ., text de lege care prevede că în prezentul litigiu se aplică o competență teritorială alternativă, aparținând fie instanței de la sediul reclamantului, fie instanței de la sediul pârâtului. A mai reținut că reclamanta a ales să introducă acțiunea la instanța sediului său principal din județul Vrancea, ceea ce atrage competența Tribunalului Vrancea.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele învestite, respectiv Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal și Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o acțiune în pretenții, întemeiată pe dispozițiile art. 3 alin. (2) lit. e) din Regulamentul (CE) nr. 690/2021, art. 288 TFUE, art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pe dispozițiile O.G. nr. 13/2011, potrivit cererii modificatoare depuse de reclamantă. Valoarea pretențiilor solicitate depășeste suma de 200.000 RON, ceea ce atrage competența tribunalului.

Prin aceeași cerere modificatoare, reclamanta a arătat că înțelege să se judece cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pe lângă celelalte pârâte pe care le indicase deja, respectiv Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor, respectiv Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor Olt.

Potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale și locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, conform art. 116 din același cod. În speță, reclamanta a ales să sesizeze instanța de la sediul său din județul Vrancea, respectiv Tribunalul Vrancea.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.