ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1010/2022

HOTĂRÂRE

11.05.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1010/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 11 mai 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II a contencios administrativ și fiscal la data de 10.12.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, obligarea pârâtei să plătească suma de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019, până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plății efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculate pentru fiecare perioadă de la data scadenței acestora până la data plății efectiv.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 236/2019 și O.U.G. nr. 117/2020.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului București, secția a II a contencios administrativ și fiscal raportat la obiectul acțiunii, respectiv refuz acordare drepturi, la calitatea pârâtei de autoritate centrală și la sediul legal al reclamantei, competența materială și teritorială aparținând Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal.

La data de 12.02.2021, reclamanta a formulat cerere modificatoare prin care a chemat în judecată și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 1334/01.03.2021, Tribunalul București, secția a II a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.

A reținut instanța că raportul de drept administrativ dedus judecății vizează exercitarea unei competențe de către o autoritate publică centrală, respectiv Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Conform art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Având în vedere că reclamantul are sediul în județul Vâlcea, localitate situată în circumscripția Curții de Apel Pitești, aceasta este instanța competentă în soluționarea cauzei.

Prin sentința nr. 81/F/06.05.2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a declinat competența de soluționare în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția civilă, complet de contencios administrativ și fiscal.

Sub aspectul competenței, instanța a reținut că prin cererea formulată împotriva DSVSA Vâlcea în temeiul art. 10 alin. (1) teza I din Legea contenciosului administrativ, se susține refuzul nejustificat al acestei autorități de a efectua plata sumelor datorate în temeiul Legii nr. 236/2019, astfel că față de statutul pârâtei de autoritate locală, competența în primă instanță aparține tribunalului. Totodată, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și de faptul că reclamantul este persoană juridică de drept privat, acesta trebuie să se adreseze numai instanței de la sediul său, respectiv Tribunalul Vâlcea.

Prin sentința nr. 1321/24.09.2021, Tribunalul Vâlcea, secția a II a civilă și pentru cauze de contencios administrativ, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

A reținut instanța că plata sumei de 10.000 RON lunar, ca de altfel a contravalorii oricăror alte prestații îndeplinite de concesionar în derularea contractului de concesiune (sau de prestator în derularea contractului de servicii), ține de executarea contractului de concesiune sau de servicii, reprezentând prestația corelativă la care este ținut concedentul/achizitorul.

Chiar dacă dreptul concesionarului/prestatorului de a primi suma de 10.000 RON este reglementat printr-o lege, iar nu printr-o clauză contractuală, acest lucru nu schimbă natura juridică a acestei prestații, ținând cont că, în cadrul unui contract de concesiune de servicii publice, autoritatea concedentă are dreptul de a stabili și/sau de a modifica unilateral partea reglementară, supusă normelor de drept public, a contractului. Art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 reglementează chiar prețul unora din serviciile prestate în cadrul contractului de concesiune, astfel că orice acțiune în justiție referitoare la plata acestei sume constituie, în opinia tribunalului, o acțiune în executarea contractului administrativ de concesiune de servicii/de achiziție de servicii.

Cu privire la competența de soluționare a unei asemenea acțiuni, s-a reținut că, potrivit art. 8 alin. (2) ultima frază din Legea nr. 554/2004, "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun", iar față de valoarea obiectului cererii și locul situării sediului pârâtei, competența aparține Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Prin sentința nr. 627/16.02.2022, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Pitești, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că refuzul autorității publice centrale de a-și îndeplini o obligație prevăzută de legiuitor prin Legea nr. 236/2019, respectiv de a plăti suma stabilită lunar, pentru fiecare contract încheiat, în favoarea beneficiarilor contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, reprezintă un act administrativ asimilat.

Pentru stabilirea instanței competente, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) și alin. (3) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel și reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său".

Având în vedere că reclamantul a înțeles să se judece și cu autoritatea publică centrală, rezultă că litigiul privește un act administrativ asimilat ce emană de la autoritatea publică centrală, nerevenindu-i instanței posibilitatea de a analiza calitatea procesuală a acestei autorități, în etapa de stabilire a competenței materiale și teritoriale. Astfel, competența materială de soluționare a litigiului aparține curții de apel, ca instanță de contencios administrativ și fiscal, iar competența teritorială de soluționare aparține instanței în circumscripția căreia se află domiciliul reclamantului, adică în județul Vâlcea, astfel încât instanța competentă este Curtea de Apel Pitești.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II a civilă și pentru cauze de contencios administrativ, pentru următoarele argumente:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările de competență este o acțiune prin care, în baza Legii nr. 554/2004, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, obligarea acestora la achitarea unei sume de bani (respectiv 10.000 RON/lună pentru perioada indicată), sumă ce i se cuvine, în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Cu prilejul declinărilor succesive de competență, prin sentința nr. 81/F/06.05.2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal raportat la calitatea de autoritate publică locală a pârâtei rămasă în proces (Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea) și la sediul reclamantului persoană juridică de drept privat.

Potrivit verificărilor efectuate prin intermediul sistemului de evidență informatizată al instanțelor Ecris, soluția de scoatere din cadrul procesual a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu a comportat modificări până în prezent, astfel încât declinările de competență ulterioare acestui moment s-au făcut cu neluarea în considerare a cadrului procesual astfel cum a fost stabilit prin respectiva sentință, potrivit căreia, față de soluția dată asupra lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale Sanitare Veterinare pentru Siguranța Alimentelor, a rămas în judecată, în calitate de pârâtă, doar Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea (autoritate locală în materie), iar nu și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (autoritate centrală).

Dispozițiile art. 10 alin. (1) și alin. (3) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, stabilesc că "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel și reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său".

În cauză, valoarea pretențiilor deduse judecății este de 70.000 RON și dobânzile aferente, iar pârâta căreia i se impută aceste sume este, așa cum s-a arătat, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, astfel încât competența de soluționare a cauzei aparține secției de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia își are sediul autoritatea locală, respectiv Tribunalul Vâlcea.

Referitor la natura litigiului dedus judecății, este evident că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată vizează refuzul nejustificat al autorității de a soluționa într-un termen rezonabil cererea reclamantei, respectiv de a achita suma de bani în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Cum în prezentul cadru procesual, astfel cum a fost stabilit prin sentința nr. 81/F/06.05.2021 a Curții de Apel Pitești, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, dar neluat în considerare de o parte din instanțele care și-au declinat competența, acest refuz este imputabil autorității locale, în speță Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, competența materială aparține tribunalului.

Întrucât autoritatea locală care deține calitatea de pârâtă, dar și reclamanta își au sediile în raza teritorială a Tribunalului Vâlcea, din punct de vedere teritorial competența aparține acestei instanțe. Iar întrucât litigiul este unul administrativ, așa cum s-a arătat, competența aparține secției de contencios a Tribunalului Vâlcea.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II a civilă și pentru cauze de contencios administrativ.