ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.02.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 212/2022

HOTĂRÂRE
02.02.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 212/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 2 februarie 2022

asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 22 octombrie 2020, S.C. A. S.R.L., organizat în condițiile legii, pe bază de contract subsecvent de servicii nr. x/11.10.2019, contract subsecvent nr. x/29.04.2020 pentru B. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA și în baza Legii nr. 554/2004, modificată și completată, obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la apariția Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2020, adică de la 16 decembrie 2019 până la 24 iulie 2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, reclamanta considerând că este în prezența unui refuz al ANSVSA de a-i soluționa favorabil cererea pentru perioada anterioară Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acorda fiecărui deținător de contract (valid), fără decont justificativ.

Prin cererea din 12 ianuarie 2021, reclamanta a arătat că înțelege să se judece, în calitate de pârâtă, alături de ANSVSA, și cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea - DSVSA.

2.1. Prin sentința civilă nr. 879 din 11 februarie 2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale. A declinat, în favoarea Curții de Apel Pitești, competența de soluționare a cauzei.

Reținând că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a constatat, în raport de art. 10 din lege, că întrucât autoritatea publică pârâtă are rang central, competența de primă instanță aparține curții de apel din raza teritorială a sediului reclamantei.

2.2. Prin sentința nr. 89/F-CONT din 18 mai 2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Curtea a reținut că acțiunea vizează un refuz al instituției publice de a-și îndeplini o obligație prevăzută prin Legea nr. 236/2019, respectiv de a plăti suma stabilită lunar, pentru fiecare contract încheiat, în favoarea beneficiarilor contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior intrării în vigoare a legii.

S-a constatat, în primul rând, că obligația de acordare a sumei de 10.000 RON lunar la care se referă alin. (7) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 236/2019, este o obligație legală și nicidecum contractuală.

În al doilea rând, s-a observat că prin alin. (2) și alin. (9) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 (așa cum a fost modificat prin Legea nr. 236/2019) se reglementează că direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, mai întâi, încheie contracte cu medicii veterinari organizați potrivit legii pentru efectuarea activităților la care se referă alineatul.

Curtea de apel a apreciat că atâta timp cât încheierea contractelor se face de către direcțiile județene și în condițiile în care acordarea sumei prevăzute la art. 15 alin. (7) se face tocmai în considerarea contractelor existente, acordarea efectivă a respectivelor sume se face tot prin direcțiile județene.

Cu alte cuvinte, potrivit curții de apel, cât timp legea nu reglementează că acordarea sumelor trebuie făcută în mod direct de autoritatea națională și în condițiile în care obligația de acordare este subsecventă celei de încheiere a contractelor de concesiune, aceasta trebuie realizată, în primul rând, de direcțiile județene.

S-au mai observat și dispozițiile art. 6 din Anexa 2

1

la Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, introdusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2020, aprobată prin Legea nr. 291/2020.

S-a constatat astfel că soluționarea cererii prin care reclamanta invocă un eventual refuz nejustificat de acordare a sumei de bani solicitate revine în competența tribunalului, în acord cu art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

2.3. Prin sentința civilă nr. 1320 din 24 septembrie 2021, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ a admis excepția necompetenței materiale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Tribunalul a reținut, de principiu, că simplul fapt că pârâta este o autoritate publică nu este de natură a atrage, prin el însuși, competența instanței de contencios administrativ, o autoritate publică nefiind angrenată numai în raporturi de drept administrativ, ci și de drept civil ori de dreptul muncii.

Potrivit tribunalului, refuzul unei autorități publice de a plăti o sumă de bani solicitantului nu dă naștere unei acțiuni de competența instanței de contencios administrativ decât dacă între părți există raporturi juridice de drept administrativ, iar litigiile ivite în legătură cu acestea sunt date de lege în competența instanței de contencios administrativ.

Or, obiectul cauzei este reprezentat de pretenția de plată a sumei de 70.000 RON, în fundamentarea căreia reclamanta invocă dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Tribunalul a constatat că suma de 10.000 RON lunar nu are caracterul unui ajutor de stat necondiționat și nici al unei alte prestații gratuite ci, așa cum se va clarifica ulterior prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2020, este destinată să remunereze concesionarii de servicii veterinare pentru unele din activitățile prevăzute de la art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004.

A reținut astfel că plata sumei de 10.000 RON lunar, ca de altfel, a oricăror alte prestații îndeplinite de concesionar în derularea contractului de concesiune ține de executarea contractului reprezentând prestația corelativă la care este ținut concendentul.

Tribunalul a susținut că, chiar dacă dreptul concesionarului de a primi respectiva sumă de bani este reglementată printr-o lege și nu printr-o clauză contractuală, acest aspect nu schimbă natura juridică a respectivei prestații, ținând cont că în cadrul unui contract de concesiune de servicii publice, autoritatea concendentă are dreptul de a stabili și/sau modifica unilateral partea reglementară, supusă normelor de drept public, a contractului.

Astfel, în opinia tribunalului, art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 reglementează chiar prețul unora dintre serviciile prestate în cadrul contractului de concesiune, astfel încât orice acțiune în justiție la plata acestei sume este o acțiune în executarea contractului administrativ, ceea ce atrage incidența art. 8 alin. (2) ultima teză din Legea nr. 554/2004.

Față de obiectul cererii și locul situării sediului pârâtei, s-a constatat că aparține Judecătoriei Râmnicu Vâlcea competența soluționării cererii.

2.4. Prin sentința nr. 4246 din 3 decembrie 2021, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel Pitești. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a suspendat judecata până la soluționarea acestuia. A trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

S-a constatat, în primul rând, că obligația de acordare a sumei de 10.000 RON lunar, de care vorbește alin. (7) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 236/2019, este o obligație legală și nicidecum contractuală, câtă vreme își are izvorul în lege și nu în contractul părților.

S-a observat că deși acordarea acestei sume de bani se face în scopul sprijinirii realizării anumitor acțiuni, în considerarea contractelor existente între medicii veterinari și direcțiile sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, plata respectivelor sume se face în temeiul legii din bugetul autorității.

În al doilea rând, s-a reținut că prin dispozițiile art. 6 din Anexa 21 la Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, introdusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2020, aprobată prin Legea nr. 291/2020, legiuitorul a stabilit că obligația reglementată prin art. 15 alin. (7) este, în primul rând, în sarcina ANSVSA, în calitate de autoritate centrală.

S-a constatat astfel că este vorba de un act administrativ asimilat, reprezentat de refuzul autorității publice de a-și îndeplini o obligație prevăzută de lege, motiv pentru care, în vederea stabilirii instanței competente, au fost avute în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) și alin. (3) teza întâi din Legea nr. 554/2004.

S-a reținut astfel că aparține curții de apel, ca instanță de contencios administrativ și fiscal, competența materială, iar cea teritorială revine curții în circumscripția căreia se află sediul reclamantei.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal în considerarea argumentelor ce succed:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările de competență este o acțiune prin care, în baza Legii nr. 554/2004, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, obligarea pârâtelor la achitarea unei sume de bani (respectiv 10.000 RON/lună pentru perioada indicată), sumă ce i se cuvine, în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Se constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în raport de obiectul acțiunii, prin calificarea litigiului ca fiind unul care ține de executarea unei obligații contractuale sau de îndeplinirea unei obligații legale.

Se observă că reclamanta, în calitatea sa de beneficiar al contractului de concesiune și-a întemeiat pretențiile pecuniare pe dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Astfel, potrivit art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau prestări servicii prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Ca atare, în cauză se urmărește recuperarea unor sume de bani solicitate în temeiul unui act normativ, Legea nr. 236/2019, reclamanta apreciind că pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor refuză soluționarea cererii sale în mod nejustificat.

În aceste condiții, se constată că litigiul decurge din nerespectarea, de către o autoritate publică, a prevederii legale care recunoaște un beneficiu patrimonial titularilor unor contracte de concesiune, beneficiu care nu face obiect al contractului (nu ține de prestațiile asumate de părți). Ca atare, solicitarea nu are legătură cu încheierea și respectiv, nici cu executarea unor astfel de contracte, pentru a fi operabilă distincția prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Acest aspect reiese cu claritate și din cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanța fiind învestită cu o acțiune formulată în baza Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin care reclamanta a considerat că există, din partea pârâtei, un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat al unei autorități publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal.

Prin urmare, obiectul cererii deduse judecății vizează refuzul nejustificat al autorității de a soluționa într-un termen rezonabil cererea reclamantei, respectiv de a achita suma de bani în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, nefiind vorba de un litigiu care decurge din executarea contractelor administrative.

În limitele astfel trasate, dând eficiență și principiului disponibilității care guvernează procesul civil, în stabilirea competenței teritoriale se vor avea în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanța de la domiciliul reclamantului este competentă să soluționeze cererea.

Se observă, totodată, că prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a arătat că s-a adresat pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu o notificare ce reprezintă o veritabilă plângere prealabilă, care este și o procedură administrativă prealabilă obligatorie în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 554/2004 și că aceasta i-a refuzat nejustificat să-i soluționeze cererea de acordare a sumei de bani.

Calitatea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor de autoritate centrală, organ al administrației publice centrale, se desprinde dintr-o serie de acte normative, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, art. 5 lit. a) și Anexa nr. 1, Hotărârea Guvernului nr. 1415/2009, art. alin. (1) și (3).

În raport de calitatea pârâtei, se vor avea în vedere prevederile alin. (1) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, care stipulează în sensul că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Pentru toate aceste motive, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-10-19
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4809/2021
Ședința publică din data de 19 octombrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a
ÎCCJ 2021-09-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4255/2021
Ședința publică din data de 28 septembrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Pitești la dat
ÎCCJ 2022-05-11
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1010/2022
Ședința publică din data de 11 mai 2022 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II a contencios administrativ
ÎCCJ 2022-02-22
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 357/2022
Ședința publică din data de 22 februarie 2022 I. Circumstanțele cauzei: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și
ÎCCJ 2022-03-29
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 658/2022
Ședința publică din data de 29 martie 2022 I. Circumstanțele cauzei: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fi
Sursă