ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1428/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1428/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 13 iunie 2023
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău în data de 17.09.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Buzău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la achitarea diferenței dintre pensia cuvenită și pensia primită, pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 1 decembrie 2011, precum și eventualele cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 199/17 februarie 2022, Tribunalul Buzău, secția I civilă a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Buzău, pentru autoritate de lucru judecat.
Prin aceeași sentință, s-a aplicat amendă judiciară reclamantului în cuantum de 1000 RON, în baza dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În cauză, apelantul-reclamant A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei "statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident" din textul art. 430 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată".
Prin încheierea din 12 septembrie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 170 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, formulată de apelantul-reclamant A..
Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a declarat recurs, prin care a învederat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru ca cererea de sesizare a Curții Constituționale să fie declarată inadmisibilă de către curtea de apel.
De asemenea, s-a mai arătat că excepția a fost ridicată de reclamant în fața unei instanțe judecătorești, respectiv Curtea de Apel Ploiești în cadrul dosarului nr. x/2021, că excepția privește neconstituționalitatea unor dispoziții din C. proc. civ. și din Legea nr. 263/2010, având legătură cu soluționarea cauzei și că prin nicio decizie anterioară a Curții Constituționale nu au fost declarate ca fiind neconstituționale dispozițiile art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 170 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Intimata Casa Județeană de Pensii Buzău nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Cauza a fost înregistrată la 10 octombrie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, urmând a respinge ca tardiv formulat recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Recursul are ca obiect încheierea din 12 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 170 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, formulată de reclamantul A..
Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care a fost respinsă motivat cererea de sesizare a Curții Constituționale este supusă recursului în termen de 48 de ore de la pronunțare.
De asemenea, art. 181 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede că, atunci când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare.
Cum termenul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru declararea recursului se calculează de la data pronunțării încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar art. 181 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. statuează că termenul stabilit pe ore începe să curgă de la ora zero a zilei următoare, rezultă că acest termen a început să curgă la 13 septembrie 2022, ora zero și s-a împlinit la 15 septembrie 2022, ora zero.
Cu privire la data declarării recursului, instanța supremă constată că recurentul-reclamant A. a depus, prin poștă, cererea de recurs la 16 septembrie 2022, așa cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul aflat la dosarul de recurs.
Având în vedere că recursul a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, fără ca recurentul să solicite repunerea sa în termen, devin incidente dispozițiile art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., conform cărora, "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel". Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate potrivit art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.
De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., "părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător."
Ca urmare a exercitării recursului cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea specială, instanța supremă constată că a intervenit decăderea părții din dreptul de a exercita această cale de atac, cu consecința pierderii dreptului de a-i fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.
Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 12 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 12 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2023.