ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1422/2023

Ședința publică din data de 13 iunie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

- plata sumei de 171.669,82 RON cu titlu de cuantum încasat necuvenit având în vedere neexecutarea obligațiilor contractuale;

- plata sumei de 515.562,61 RON, cu titlu de cheltuieli efectuate de reclamantă pentru remedierea și finalizarea lucrărilor neexecutate de pârâtă;

- plata sumei de 454.708 RON, reprezentând penalități de 0,1% din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere în neexecutarea obligațiilor contractuale referitoare atât la termenul de execuție, cât și la calitatea lucrărilor, calculate în raport de termenele stabilite pentru executarea lucrărilor și lipsa remedierii acestora (penalități de întârziere datorate conform prevederilor art. 6.2. din contract și penalități privind nerespectarea condițiilor de calitate datorate conform prevederilor art. 6.1. din contract), până la plata integrală a acestora.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1550, art. 1533, art. 1549 și următoarele din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 623/C din 6 iunie 2018, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 171.669,82 RON cu titlu de preț încasat necuvenit, 79.479,58 RON reprezentând cheltuieli efectuate pentru remedierea și finalizarea lucrărilor, precum și penalități de întârziere de 0,1% din valoarea contractului încheiat între părți, pentru fiecare zi, calculate începând cu data de 31 august 2016, până la data achitării efective.

Prin decizia nr. 270/2019 din 14 martie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins în tot acțiunea, ca nefondată.

Prin decizia nr. 2001 din 20 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 270/2019 din 14 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Cu privire la motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea recurată nu este motivată corespunzător, aceasta conținând, totodată, și motive contradictorii.

Astfel, la pagina 14 alin. (5) din decizia recurată, instanța de apel a reținut că pârâta nu a reușit să facă proba efectuării în integralitate a lucrărilor asumate. Recurenta a învederat că dovada efectuării lucrărilor a fost făcută cu următoarele probe: borderoul, situațiile de lucrări acceptate prin semnătură de către reclamantă, raportul de încercare pentru pietriș, raportul de încercare pentru pământ PI, plan de situație și măsurătorile efectuate de expertul tehnic topograf ing. C., procesele-verbale de recepție, fotografiile, probele testimoniale și adrese de la beneficiarul final al lucrării. Sub acest aspect, recurenta a subliniat că toate aceste probe nu au fost avute în vedere de către instanța de apel, hotărârea recurată nefiind motivată sub acest aspect.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a C. proc. civ. vizează nu numai ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, dar și când acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, deoarece și această situație poate fi calificată ca o nemotivare a hotărârii. Această contradicție se regăsește la pagina 13, ultimele două alineate și la pagina 14 alin. (1) și (2) din motivarea deciziei.

În opinia recurentei, contradicțiile din considerentele deciziei recurate sunt evidente, în condițiile în care instanța de apel, pe de o parte recunoaște valabilitatea și obligativitatea contractului dedus judecății și chiar face trimitere la prevederile acestuia (art. 2.1) din care rezultă că doar anumite categorii de lucrări din proiectul amplu intitulat "închidere depozit neconform Odorheiu Secuiesc" cad în sarcina recurentei, iar pe de altă parte, conchide că recurenta s-a obligat la realizarea întregului proiect intitulat "închidere depozit neconform Odorheiu Secuiesc" și nu la executarea anumitor lucrări specificate în contractul dedus judecății.

O altă contradicție în considerentele hotărârii recurate vizează faptul că instanța de apel, pe de o parte elimină declarația martorului D., referitoare la cantitatea totală de deșeuri existente la fața locului, anterior începerii lucrării pe motiv că "aceste aspecte trebuie stabilite în mod științific, pe baza măsurătorilor", însă, pe de altă parte, nu elimină expertiza din probatoriu pentru aceleiași considerente, și anume pentru faptul că expertul nu a efectuat măsurători deoarece nu a fost vreodată la fața locului.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1350, art. 1876 și art. 1862 din C. civ.

Astfel, s-a învederat că instanța de apel a încălcat, respectiv a aplicat greșit art. 1350 alin. (1) și (2) C. civ., în condițiile în care a obligat recurenta la repararea unor prejudicii pentru neîndeplinirea unor obligații pe care nu le-a contractat.

O altă critică ce vizează încălcarea art. 1350 C. civ. se referă la stabilirea prejudiciului suferit de reclamantă.

Cu privire la cea de-a doua condiție a răspunderii contractuale, referitoare la cauzarea unor prejudicii cocontractantului, s-a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că este întemeiat capătul cererii de chemare în judecată, prin care se solicită obligarea pârâtei la restituirea prețului încasat necuvenit.

S-a mai arătat că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 1876 C. civ. și art. 1862 C. civ., care reglementează raporturile juridice din cadrul unui contract de subantrepriză.

La finalizarea fiecărei faze s-au făcut măsurători, verificări și s-au întocmit procese-verbale de recepție. Conform prevederilor art. 1862 alin. (2) C. civ. dacă, fără motive temeinice, beneficiarul nu se prezintă sau nu comunică neîntârziat antreprenorului rezultatul verificării, lucrarea se socotește recepționată fără rezerve. Lucrările contractate de recurentă s-au finalizat la data de 8 mai 2015, dată la care s-a trimis o notificare către societatea reclamantă pentru efectuarea recepției provizorii. Reclamanta a așteptat peste 9 luni, ceea ce, în opinia recurentei, nu poate fi considerat termen rezonabil, așa cum prevede art. 1862 alin. (1) C. civ.

Pentru motivele arătate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

La 25 noiembrie 2022, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 06 octombrie 2022.

Instanța supremă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 07 februarie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin punctul de vedere formulat cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, intimata-reclamantă a reiterat solicitarea de respingere a căii de atac.

Prin încheierea din 2 mai 2023 a fost admis în principiu recursul pârâtei, fiind acordat termen de judecată la 13 iunie 2023, cu citarea părților în ședință publică, pentru când a fost prorogată discutarea excepției nulității recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate va analiza excepția nulității recursului, excepție care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege. În privința recursului, una dintre condițiile esențiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Obligația recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate sub aspectul regulilor de drept interpretate ori aplicate greșit.

Cu privire la recursul pârâtei B. S.R.L., instanța supremă reține că autoarea căii de atac a indicat în mod formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură civilă, care vizează nemotivarea hotărârii și încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material prin decizia recurată.

Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică de nelegalitate care să vizeze ipotezele legale prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. de strictă interpretare, care să privească obiectul căii de atac, respectiv decizia instanței de apel.

Astfel, deși a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulțumirea părții cu privire la concluziile instanței de apel asupra fondului cauzei, toate argumentele expuse urmărind o reevaluare a situației de fapt prin reinterpretarea materialului probator.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Or, în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici concrete circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, toate argumentele recurentei vizând, de fapt, considerentele instanței de apel și concluziile privind stabilirea situației de fapt și analiza probatoriilor privind obiectul și natura obligațiilor contractuale executate de pârâtă și asumate prin contractul dedus judecății și nu lipsa motivării ori caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei recurate.

Mai mult, motivele recurentei vizând reevaluarea probatoriului și nu existența unor contradicții în cuprinsul raționamentelor instanței care fundamentează soluția pronunțată, țin de netemeinicia hotărârii atacate, aspecte care nu pot avea aptitudinea de a declanșa un control de legalitate în sensul solicitat de recurentă.

Simpla trimitere la motivul de casare nu conduce de plano la incidența acestuia, ci trebuie indicate critici concrete care să se încadreze în ipotezele de strictă interpretare ale acestuia cu referire la dezlegările instanței asupra motivelor de apel.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, se constată că în cauză criticile formulate nu configurează niciuna din ipotezele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, invocat în mod formal de recurenta-pârâtă în cuprinsul memoriului de recurs.

De asemenea, invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, care deși sunt indicate în mod formal, respectiv dispozițiile art. 1350, art. 1876 și art. 1862 din C. civ., nu sunt însoțite și de critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost nesocotite regulile de drept substanțial în soluționarea apelului pârâtei după casarea cu trimitere spre rejudecare.

În legătură cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1350 C. civ. privind răspunderea civilă contractuală a susținut recurenta-pârâtă că, atât instanța de apel, cât și cea de fond, în mod eronat au obligat-o la repararea prejudiciului pentru neîndeplinirea unor obligații contractuale pe care nu și le-a asumat.

O altă critică vizează încălcarea dispozițiilor art. 1876 C. civ. și art. 1862 C. civ., care reglementează raporturile juridice din cadrul contractului de antrepriză.

Înalta Curte reține că, prin criticile formulate, recurenta-pârâtă nu combate în substanța lor considerentele instanței de apel în ceea ce privește aplicarea normelor de drept material invocate, concluziile instanței de control judiciar devolutiv, astfel cum rezultă din decizia recurată, asupra obligațiilor asumate de pârâtă fiind extrase în urma interpretării clauzelor contractuale, cu privire la respectarea regulilor de interpretare a contractului nefiind formulate critici prin memoriul de recurs.

Mai mult, în dezvoltarea criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a făcut referire la situația de fapt reținută, în ceea ce privește executarea obligațiilor contractuale, astfel de critici neputând forma obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât nu reprezintă decât aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate și nu se circumscriu motivului de casare invocat.

Prin urmare, nu sunt întrunite nici exigențele art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, dispoziții de strictă interpretare și aplicare.

De aceea, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio altă critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

Prin urmare, modalitatea de redactare a recursului de către recurenta-pârâtă nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., nefiind identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, ceea ce atrage nulitatea recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul pârâtei B. S.R.L. declarat împotriva deciziei nr. 418/2022 din 11 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 418/2022 din 11 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2023.