ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1359/2023

Ședința publică din data de 24 mai 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Brăila la data de 05.02.2022 sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public- Parchetul de pe lângă ÎCCJ, D.I.I.C.O.T, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării (CNCD), obligarea pârâților la calcularea majorării salariale prevăzută de legea 153/2017 de la data de 01.01.2018 la nivelul indemnizației din luna decembrie 2017 prin includerea în indemnizația de încadrare a cotei de contribuții transferată de la angajator la angajat; Obligarea pârâților la plata diferențelor salariale de 21% rezultate din calcularea majorării de 25% prevăzută de legea 153/2017, de la data de 01.04.2018 la nivelul indemnizației din luna decembrie 2017, prin includerea în indemnizația de încadrare a cotei de contribuții transferată de la angajator la angajat; Obligarea la plata dobânzii legale și actualizarea cu rata inflșației a diferențelor; Obligarea pârâților PÎCCJ și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești să include în indemnizațiile lunare aceste majorări, începând cu 01.01.2018.

Prin încheierea din data de 19 mai 2022 pronunțată în dosarul x/2022 s-a dispus disjungerea cauzei și formarea de dosare distincte pentru fiecare reclamant în parte, în privința reclamantei J. fiind format prezentul dosar (nr. x/2022), iar cauza a rămas în pronunțare pe excepția de necompetență teritorială.

Prin sentința civilă nr. 446/02.06.2022 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I-a civilă în dosarul nr. x/2022, instanța a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, apreciind că dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. nu se aplică în cazul personalului auxialiar - specialist IT, regulile de competență fiind de strictă interpretare, ci, în cazul reclamantei din prezentul dosar, competența se determină potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, respectiv art. 210 din legea 62/2011, având în vedere atât domiciliul, cât și locul de muncă al acesteia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 21.07.2022.

Prin sentința civilă nr. 302 din 5 aprilie 2023, Tribunalul Buzău, secția I civilă Complet Specializat litigii de muncă și asigurări sociale a admis exceptia necompetenței sale teritoriale, invocată de către instanță din oficiu; a declinat competenta de soluționare a cererii promovată de reclamanta J. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect "drepturi salariale ale personalului din justiție", în favoarea Tribunalului Brăila - sectia I Civilă.

Totodată, a constatat ivit conflict negativ de competență între Tribunalul Brăila și Tribunalul Buzău; a suspendat cauza și a înaintat dosarul la ICCJ pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În fundamentarea acestei hotărâri s-au reținut următoarele:

În speță, s-a reținut, în esență, că reclamanta J. ocupă funcția de specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău și că face parte din sfera personalului auxiliar de specialitate, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Chiar și în situația interpretării restrictive, doar în ceea ce privește noțiunea de grefier, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 59 C. proc. civ., fiind îndeplinite condițiile privind coparticiparea procesuală facultativă, în condițiile în care obiectul procesului este reprezentat de dobândirea unor drepturi care au aceeași cauză, între care există o strânsă legătură, caz în care devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, care recunosc competența de soluționare a cauzei, după criteriile prevăzute de lege.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub același număr de dosar.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Brăila și Tribunalul Buzău - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență.

Se constată că litigiul vizează un conflict de muncă declanșat de către reclamanta J. ce are calitatea de specialist IT.

Potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar conform alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care își acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Totodată, potrivit art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Norma legală este de strictă interpretare, astfel că nu poate fi extinsă, prin analogie în raport cu raza de desfășurare a activității, la alte categorii de salariați, nevizate în mod expres prin lege.

Reclamanta din prezenta cauză nu intră în sfera de aplicare a art. 127 din C. proc. civ., întrucât, pentru a fi incident alin. (3) raportat la alin. (1) al articolului, este necesar ca judecătorul/procurorul/grefierul (nu și specialiștii IT), care are calitatea de reclamant, să funcționeze în cadrul instanței (unității de parchet corespunzătoare) care este competentă să soluționeze cauza sau în cadrul instanței (unității de parchet corespunzătoare) superioare celei competente.

În cauză, nu pot fi reținute nici prevederile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

din C. proc. civ., întrucât acestea se referă la cereri introduse împotriva unei instanțe de judecată, iar nu împotriva unei unități de parchet de pe lângă o instanță.

Astfel, competența revine în primă instanță tribunalului, în temeiul art. 266 și art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, precum și al art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Potrivit art. 266 din Codul muncii:

"Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar conform art. 269 din Codul muncii:

"Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, care completează art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Așadar, la determinarea instanței competente este necesar a se avea în vedere domiciliul reclamantei sau locul de muncă al acesteia.

În speță, cum locul de muncă al reclamantei se află în municipiul Buzău, competent să soluționeze cauza este Tribunalul Buzău.

Față de aceste considerente, în aplicarea art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă Complet Specializat litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă Complet Specializat litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2023.