ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.05.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1328/2022

HOTĂRÂRE
26.05.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1328/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalului Brăila, secția I civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta OMV B. (fostă B.), solicitând să se constate că pentru perioada 03.09.1983-20.12.2001 trebuia să beneficieze de grupa a II-a de muncă.

Tribunalul Brăila, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 68/2021 din 8 februarie 2021, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta OMV B. (fostă B.); a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă și, pe cale de consecință, a respins acțiunea în ceea ce privește perioada anterioară datei de 3 septembrie 1983, respectiv perioada 03.11.1997-07.12.1998, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; a constatat că reclamantul beneficiază de grupa a II-a de muncă pentru activitățile desfășurate în cadrul societății pârâte astfel:

- în procent de 85%, pentru perioada 03.09.1983-01.11.1997 și pentru perioada 07.12.1998-01.07.2000;

- în procent de 100%, pentru perioada 01.07.2000-01.04.2001.

Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2.480 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 525/2021 din 4 iunie 2021, a admis apelul declarat de pârâta OMV B. împotriva sentinței civile nr. 68/2021 din 8 februarie 2021 a Tribunalului Brăila, secția I civilă; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea privind perioadele 03.09.1983 - 01.11.1997 și 07.12.1998 - 01.04.2001; instanța de apel a înlăturat dispoziția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2480 RON către reclamantul A.; celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

Prin decizia civilă nr. 1072/2021 din 23 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata OMV B., contestație ce a vizat decizia civilă nr. 525/2021 din 4 iunie 2021 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii, recurentul-contestator A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2021, la data de 17 ianuarie 2022.

Intimata OMV B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea "apelului", ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei civile nr. 1072/2021 din 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel Galați ca temeinică și legală.

Recurentul-contestator A. a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând Înaltei Curți să admită apelul astfel cum a fost declarat și să constate că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.

Prin rezoluția din 14 martie 2022 s-a fixat termen la data de 26 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 1072/2021 din 23 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.

Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (…) conflictele de muncă și de asigurări sociale (…). De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Înalta Curte reține că decizia atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată într-un litigiu de muncă, în calea de atac a apelului. Cum hotărârea atacată cu contestație în anulare este definitivă, rezultă că și decizia recurată are același caracter, conform dispozițiilor legale anterior arătate.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia civilă nr. 1072/2021 din 23 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Se mai reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

Respinge recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva deciziei civile nr. 1072/2021 din 23 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-31
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 813/2021
Ședința publică din data de 31 martie 2021 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la 25 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a ch
ÎCCJ 2022-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 689/2022
Ședința publică din data de 17 martie 2022 Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția I civilă la 21 iulie 2020 sub nr. x/2020, contestatorul A. în contradictori
ÎCCJ 2025-03-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 460/2025
area raportului de expertiză. 2. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A și D și pârâta B S.A. București. Prin decizia civilă nr. 52/A din 25 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția I Civilă în dosarul nr
ÎCCJ 2023-12-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2682/2023
capătul de cerere privind recalcularea și plata diferențelor salariale, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 1338/24.09.2021, Tribunalul Galați, secția I civilă a admis excepția lipsei calit
ÎCCJ 2021-10-05
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1964/2021
Ședința publică din data de 5 octombrie 2021 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă (cauze privind conflictele de muncă
Sursă