ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.05.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1265/2023

HOTĂRÂRE
18.05.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1265/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 18 mai 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1516 alin. (1) și art. 1270 alin. (1) C. civ.

Prin sentința civilă nr. 886 din 24.11.2021, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția insuficientei timbrări, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată și a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 405.662,45 RON, reprezentând debit principal aferent facturilor fiscale emise în perioada 28.04.2017 - 22.05.2018 și a sumei de 585.241 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței facturilor fiscale neachitate și până la data înregistrării acțiunii, 20.03.2020, precum și în continuare, în cuantum de 0,2%/zi din valoarea debitului principal până la achitarea integrală a acestuia.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 26.120,39 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariul de expert și onorariul de avocat.

Prin decizia civilă nr. 735/2022 din 14 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul pârâtei, fiind obligată la plata sumei de 3.000 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În esență, recurenta susține că soluția instanței de apel este nelegală, întrucât au fost aplicate în mod greșit dispozițiile art. 1350, art. 1353, art. 1516, art. 1548 și art. 1915 C. civ. precum și art. 277 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 4 ianuarie 2023, intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepția netimbrării recursului, iar pe fond, respingerea acestuia ca nefondat.

Prin încheierea din 16 martie 2023 s-a amânat soluționarea cauzei la 18 mai 2023 pentru soluționarea cererii de reexaminare împotriva încheierii din 2 martie 2023, cerere respinsă la 26 aprilie 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., cu prioritate, a luat în examinare excepția netimbrării recursului, invocată de intimată, urmând a anula recursul ca netimbrat, pentru următoarele considerente:

În cauză s-a stabilit în sarcina recurentei B. S.R.L. o taxă judiciară de timbru aferentă soluționării recursului, în cuantum de 10.718 RON, conform dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, iar aceasta a fost înștiințată cu privire la obligația de achitare a taxei, potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, însă nu s-a conformat în acest sens.

La 23 decembrie 2022, recurenta a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în temeiul de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, cerere respinsă prin încheierea din 8 februarie pronunțată în dosarul asociat nr. x/2020

La aceeași dată, respectiv 23 decembrie 2022, recurenta a solicitat, în temeiul art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, acordarea ajutorului public judiciar la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 10.718,90 RON, sub forma reducerii și eșalonării plății acesteia, dar și sub forma amânării la plată, cerere respinsă prin încheierea din 2 martie 2023, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2020

Împotriva acestei încheieri, recurenta a formulat cerere de reexaminare care a fost respinsă prin încheierea din 26 aprilie 2023, comunicată acesteia în data de 10 mai 2023.

Este de menționat că prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În speță, se constată că cererile formulate de recurentă în temeiul art. 39 și 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 au fost respinse în mod definitiv la 26 aprilie 2023, părții fiindu-i comunicată ultima încheiere de respingere a cererii de reexaminare în data de 10 mai 2023.

Prin urmare, constatând că recursul nu a fost timbrat până la termenul din 18 mai 2023, recurenta neconformându-se obligației de timbrare în temeiul art. 177 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a da eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (3) și art. 496 alin. (1) din același cod și să anuleze ca netimbrat recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 735/2022 din 14 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 735/2022 din 14 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-12-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2564/2023
debitului principal. Astfel, prin decizia civilă nr. 1234/03.09.2020 rămasă definitivă, Curtea de Apel București a dispus următoarele: - a respins ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocată de reclamant
ÎCCJ 2022-12-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2573/2022
Ședința publică din data de 6 decembrie 2022 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 mai 2017 pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II
ÎCCJ 2021-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1246/2021
Ședința publică din data de 19 mai 2021 Asupra recursului de față, constată și reține următoarele: Prin cererea înregistrată la 27 aprilie 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., re
ÎCCJ 2021-02-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 432/2021
Ședința publică din data de 23 februarie 2021 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fisc
ÎCCJ 2023-01-31
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 154/2023
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2023 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 16.08.2021 pe rolul Tribunalului Maramureș – secția a II-a civilă, de
Sursă