ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1215/2023

Ședința publică din data de 16 mai 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1556 alin 1 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 4625 din 9 decembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu și, în consecință, a fost declinată competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului Mehedinți.

La termenul de judecată din 24 martie 2022, asociatul unic al reclamantei A. S.R.L., D., a formulat cerere de intervenție accesorie, în temeiul art. 63 C. proc. civ.

Prima instanță, în practicaua sentinței, a reținut că intervenientul D. nu a justificat un folos practic, direct și imediat pe care l-ar fi putut obține prin pronunțarea unei hotărâri în prezenta cauză, urmărind doar un interes de principiu, adică obținerea unei jurisprudențe pe care terțul ar putea să o folosească într-un eventual proces care ar fi îndreptat împotriva lui, după cum se arată chiar în cererea de intervenție, motiv pentru care a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de D..

Prin sentința nr. 17/2022 din 7 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca fiind rămasă fără obiect, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. împotriva pârâtei B. S.R.L. - administrator judiciar C. - Filiala Timiș.

Prin decizia nr. 470/2022 din 5 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, s-a respins ca neavenit apelul declarat de intervenientul D., împotriva sentinței nr. 17/2022 din 7 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A fost obligat intervenientul D. să plătească intimatului-pârât B. S.R.L. prin administrator judiciar C. - Timiș suma de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în cauză, apelul său nu era neavenit, întrucât nu a criticat considerentele sau dispozitivul sentinței, respectiv fondul cauzei, ci doar și-a exercitat dreptul recunoscut de legiuitor, în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. (3) și (4) C. proc. civ., respectiv faptul că prima intanță nu s-a pronunțat asupra cererii intervenientului printr-o încheiere, ci prin sentință, acest aspect fiind de natură a-i încălca un drept recunoscut de lege.

Astfel, s-a învederat că instanța de apel a soluționat cauza cu încălcarea principiilor care guverneza procesul civil, respectiv principiul disponibilității precum și a normelor prevăzute de art. 64 alin. (3) C. proc. civ., care conferă dreptul intervenientului la exercitarea căii de atac.

Prin urmare, recurentul susține că ar fi trebuit să fie pronunțate două hotărâri, respectiv o încheiere care să conțină o soluționare a cererii de intervenție și o hotărâre finală, pentru ca intervenientul să își poată exercita calea de atac.

O altă critică formulată de recurent vizează încălcarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, susținând că instanța de apel trebuie să instituie un filtru al proporționalității în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, cu atât mai mult cu cât, intervenientul, prin apărător, a fost privat de posibilitatea formulării unei cereri de reducere a onorariului, el fiind depus la dosar la termen, fără a se face vreo mențiune referitoare la cuantumul său, astfel încât să poată fi combătut.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. Filiala Timiș a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată următoarele:

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivită cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Cu privire la acest motiv de recurs, recurentul a susținut că litigiul a fost soluționat cu încălcarea principiilor care guverneza procesul civil, respectiv principiul disponibilității și a normelor prevăzute de art. 64 alin. (3) C. proc. civ., raportat la faptul că, în cauză, ar fi trebuit să fie pronunțate două hotărâri, respectiv o încheiere care să conțină o soluționare a cererii de intervenție și o hotărâre finală, pentru ca intervenientul să își poată exercita calea de atac.

Înalta Curte reține, cu titlu prealabil, că la data de 24 martie 2022, intervenientul D., în temeiul art. 63 C. proc. civ., a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei A. S.R.L. și, ulterior, prin sentința apelată, cererea de intervenție accesorie a fost respinsă ca inadmisibilă, iar acțiunea formulată de reclamantă ca rămasă fără obiect.

Această sentință a fost atacată de către D., iar instanța de apel a respins ca neavenit apelul intervenientului, cu motivarea că partea în favoarea căreia a intervenit D., respectiv reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței nr. 17/2022 din 7 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, instanța de apel a subliniat că intervenientul accesoriu nu are o poziție procesuală independentă, ci una subordonată părții în favoarea căreia a intervenit, limitată la interesul acesteia, astfel că cererea de exercitare a căii de atac nu poate fi concepută ca o continuare a activității procesuale a acestuia, în fața instanței de control judiciar, fără ca partea principală să-și fi manifestat, în mod expres, voința în acest sens, prin exercitarea căii de atac prevăzute de lege.

Având în vedere situația premisă conturată, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de apel a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 67 alin. (4) C. proc. civ. potrivit cărora "calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond."

În cauză, D. a formulat cerere de intervenție accesorie, în favoarea reclamantei, care a fost respinsă ca inadmisibilă, iar acțiunea formulată de reclamantă a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Apelul intervenientului formulat împotriva sentinței primei instanțe a fost respins ca neavenit, raportat la faptul că nu poate fi concepută o continuare de către intervenient a activității procesuale în fața instanței de control judiciar, fără ca partea principală să fi învestit în mod legal instanța cu judecarea apelului său.

Această situație, ce determină sancțiunea respingerii apelului ca neavenit, este impusă de caracterul accesoriu al intervenției care permite altei persoane să participe în proces, într-o poziție procesuală de susținere a părții în favoarea căreia a fost făcută cererea de intervenție.

Prin urmare, în situația în care, în ceea ce privește acțiunea inițială, părțile din proces - reclamanta și pârâta - nu au înțeles să continue judecata cererii prin promovarea căilor de atac prevăzute de lege, judecata nu ar putea continua doar la inițiativa intervenientului accesoriu care vine doar să sprijine apărarea uneia dintre părți.

Totodată, Înalta Curte constată că este lipsit de relevanță faptul că prima instanță s-a pronunțat cu privire la admisibilitatea cererii de intervenție accesorie prin aceeași hotarare prin care s-a soluționat cererea de chemare în judecată, având în vedere că, potrivit art. 64 alin. (3) C. proc. civ., încheierea prin care instanța se pronunță asupra admisibilității în principiu a intervenției poate fi atacata doar odată cu fondul. Însă, chiar și situația pronunțării a două hotărâri distincte, în lipsa căii de atac formulate de partea în favoarea căreia s-a intervenit, apelul declarat de intervenient ar fi fost, de asemenea, neavenit, astfel cum prevăd dispozițiile art. 67 alin. (4) teza I din C. proc. civ.

Pentru argumentele arătate, această critică a recurentului va fi respinsă ca nefondată.

O altă critică invocată de recurentă se referă la modul de aplicare a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. privitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, onorariu avocat, acordate în apel, raportat la complexitatea cauzei.

Verificarea cuantumului cheltuielilor de judecată prin prisma dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., precum și a dovezii plății acestora presupune examinarea aspectelor privind temeinicia modului de soluționare a acestui capăt de cerere accesoriu, procedură care excedează controlului de legalitate specific recursului.

Susținerile recurentului nu constituie critici care privesc greșita aplicare a normelor de drept substanțial, ci vizează exercitarea dreptului de apreciere al instanței de apel asupra cuantumului onorariului avocațial, respectiv asupra probelor.

În acest sens, s-a statuat prin decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, stabilindu-se că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele care preced, reținând că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul D. împotriva deciziei nr. 470/2022 din 5 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. Filiala Timiș privind obligarea recurentului D. la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, respectiv factura seria x nr. x din 12 mai 2023 și ordinul de plată nr. x din 15 mai 2023, aflate la dosarul de recurs.

Constatând culpa procesuală a recurentului-intervenient în promovarea recursului și în raport cu solicitarea intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentului D. la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul D. împotriva deciziei nr. 470/2022 din 5 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Obligă recurentul-intervenient să achite intimatei-pârâte B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. Filiala Timiș suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 mai 2023.