ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1198/2023

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă la 19 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L., să livreze cantitatea de 96 tone de complexe chimice - îngrășăminte 20.20.0 la prețul de 2380 RON/tona, la care se va aplica un discount de - 100 RON/tonă pentru efectuarea pieței până la data de 1 august 2022 (prețul total fiind de 218.880 de RON), conform contractului de vânzare-cumpărare de produse (INPUT-URI) B. VI nr. 1965/25.06.2021, până cel târziu la 1 iulie 2022, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea precizatoare, depusă de reclamantă la 19 iunie 2022, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 97.920 RON + TVA (9%), reprezentând prejudiciul înregistrat de reclamantă ca urmare a nerespectării de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contractul încheiat între părți.

Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 400/PI din 14 iulie 2022, a respins ca neîntemeiată cererea formulată și precizată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., precum și cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, luându-se act că pârâta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii apelate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.

Prin decizia nr. 746/A din 7 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 400/PI din 14 iulie 2022 pronunțată de Tribunalul Timiș.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea pronunțată cuprinde motive străine de natura cauzei, respectiv contradictorii, având în vedere că, așa cum rezultă din cuprinsul cererii introductive și a precizării, reclamanta a solicitat, ca urmare a aplicării normelor privind răspunderea contractuală, obligarea intimatei la plata despăgubirilor cauzate ca urmare a nerespectării și ulterior, imposibilității intimatei de a-și respecta obligațiile asumate prin contractul de livrare a cantității de îngrășământ chimic în condiții de calitate.

În acest context, arată că niciun articol din contractul încheiat între părți, nu indica modalitatea de constatare/probare a calității mărfii livrate, astfel că, orice modalitate de verificare este acceptată de ambele părți.

Așadar, prin considerente, ambele instanțe au apreciat necesară preconstituirea de probe, motivul respingerii cererii fiind "insuficiența probei cu martorul audiat" pentru stabilirea calității mărfii.

Or, prin contractul încheiat, părțile au stabilit, printre altele, faptul că marfa trebuie să corespundă din punct de vedere calitativ, nu și modul de constatare a calității mărfii.

Coroborând declarația martorului cu atitudinea intimatei (neexercitarea dreptului corelativ ca urmare a neexecutării propriei obligații) instanța ar fi judecat cauza potrivit naturii sale, hotărârea nefiind însă dată în conformitate cu această natură a cauzei.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că, prin respingerea cererii, apreciindu-se că nu a fost suficient probată, iar recurenta ar fi avut posibilitatea preconstituirii unui probatoriu, instanțele de fond și apel au încălcat, în opinia sa, normele de drept procedural, potrivit cărora, judecătorul are obligația să stăruie în vederea aflării adevărului - art. 22 C. proc. civ.

Așadar, observând natura comercială a cauzei, reglementarea lipsită de echivoc a clauzelor și acceptarea de către intimată a returnării mărfii, instanța ar fi trebuit să rețină culpa contractuală a intimatei și să nu omită a se pronunța pe motivul nepreconstituirii unor probe de către recurentă.

În ceea ce privește motivul de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că prin respingerea cererii, apreciindu-se că nu a fost suficient probată, iar recurenta ar fi avut posibilitatea preconstituirii unui probatoriu, instanțele de fond si apel au încălcat normele de drept material cuprinse în art. 1270 si urm. C. civ., norme care instituie forța obligatorie a contractelor.

In acest context, recurenta apreciază că instanța de apel trebuia să dea eficiență normei de drept care stabilește cu privire la forța obligatorie a contractelor, să constate că, în ceea ce privește culpa intimatei, aceasta derivă din neexecutarea contractului, iar răspunderea pentru prejudiciul cauzat rezultă din imposibilitatea executării contractului, imputabilă acesteia și susținută prin întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată.

De asemenea, prin adăugarea obligației de preconstituire a unui probatoriu în sarcina recurentei, cele două instanțe au încălcat și norma prevăzută de art. 1266 alin. (2), art. 1271 alin. (1), cât și art. 1710 alin. (1) C. civ.

Față de cele menționate, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

La 13 martie 2023, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din 11 mai 2023, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului invocată de intimată prin întâmpinare și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unui dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6, 5 și 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind situația de fapt și probatoriul administrat.

In acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se precizează nici un text de lege care ar fi fost încălcat sau aplicat greșit de către instanța de apel, motivele dezvoltate în cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la admiterea căii extraordinare de atac.

Toate argumentele recurentei-reclamante reprezintă o relatare a situației de fapt și a greșitei interpretări a acestei situații de către instanța de apel, pe baza probatoriilor administrate în cauză, astfel că, din analiza recursului declarat, se constată că recurenta critică soluția instanței de apel doar în ce privește temeinicia acesteia raportat la administrarea probatoriului administrat în cauză, solicitând, în esență, reaprecierea probelor de către instanța de recurs.

Astfel, în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, respectiv contradictorii, însă din analiza memoriului de recurs, Înalta Curte constată că această critică nu poate fi primită, având în vedere că motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia, iar criticile recurentei vizează de fapt modul în care judecătorul din apel a "interpretat" probele administrate în cauză.

Respectarea acestei cerințe a fost privită și din perspectiva asigurării dreptului la un proces echitabil, garantat prin art. 21 din Constituția României și a art. 6 CEDO, statuându-se că acesta implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Albina împotriva României, Perez contra Franței și Van der Hurk contra Olandei).

Cu referire la critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 22 din același Cod, ce vizează norme de drept procedural, potrivit cărora, judecătorul are obligația să stăruie în vederea aflării adevărului, însă prin hotărârea recurată nu s-a încălcat principiul rolului activ al judecătorului, instanța de apel răspunzând tuturor criticilor aduse prin motivele de apel hotărârii pronunțate de instanța de fond.

În ceea ce privește susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor de drept material ce reglementează normele cuprinse în art. 1270 si urm. C. civ., întrucât instanțele au respins cererea formulată, cu motivarea că nu a fost suficient probată.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel că criticile recurentei referitoare la interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, întrucât vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia.

Așadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea situației de fapt, ce ar conduce la o apreciere a acesteia din perspectiva probatoriului administrat.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecință, se constată că recurenta-reclamantă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel în raport cu soluția pronunțată.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 746/A din 7 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 746/A din 7 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2023.