ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1176/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 15.02.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Casa de Pensii a Municipiului București și Camera Deputaților, solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta Camera Deputaților să transmită Casei Naționale de Pensii Publice diferența procentului de actualizare de 50% aferentă salariului de bază al funcționarului public parlamentar în activitate, având funcția de consilier parlamentar nivel maxim de salarizare, începând cu 28.11.2015, dată la care era în vigoare art. III din Legea nr. 293/2015, dispoziții legale transpuse în Ordinele nr. 1540/16.12.2015 și nr. 1541/16.12.2015.

La 16.04.2018 reclamantul și-a completat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei Camera Deputaților la comunicarea către Casa Națională de Pensii Publice a cuantumului salariului de bază începând cu datele de 28.11.2015, 01.12.2015, 01.07.2017 și 01.01.2018.

Prin sentința civilă nr. 4625/06.06.2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa de Pensii a Municipiului București și a respins acțiunea formulată împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca rămasă fără obiect cererea de obligare a pârâtei Camera Deputaților la comunicarea către Casa de Pensii a Municipiului București a cuantumului salariului de bază începând cu data de 28.11.2015; a respins ca neîntemeiată acțiunea în rest.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale înregistrată la 13.08.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Secretariatul General al Camerei Deputaților, Secretarul General al Camerei Deputaților, Președintele Camerei Deputaților și Camera Deputaților, solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta Camera Deputaților să actualizeze și să transmită Casei Naționale de Pensii Publice salariul de bază al consilierului parlamentar coordonator al activității de gestionare a bunurilor, funcție publică parlamentară, asimilată funcțiilor de director, aflați în activitate la data înființării Secretariatului General al Camerei Deputaților, astfel cum au fost învestiți în funcție prin Ordinele nr. 493/22.07.1997, nr. 523/01.08.1997, nr. 591/03.09.1997.

Prin sentința civilă nr. 1170/28.02.2019, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Secretariatul General al Camerei Deputaților, Secretarul General al Camerei Deputaților, Președintele Camerei Deputaților și a respins acțiunea formulată împotriva acestora, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția autorității de lucru judecat, a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea ca lipsită de interes.

La data de 17.01.2020 A. a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale o cerere de revizuire a sentințelor civile nr. 4625/06.06.2018 și nr. 1170/28.02.2019 ale Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, fundamentată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1866/30.06.2020, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și admiterea cererii de revizuire.

În motivare, a arătat că după cum se poate constata, instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, atâta vreme cât cererile de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se judecă în complet de fond, și nicidecum de apel, iar denumirea corectă a hotărârii este "sentința".

Recurentul a mai afirmat că dispozitivul hotărârii este "imperfect", deoarece dispoziția de respingere a revizuirii trebuia să vizeze numai sentința civilă nr. 1170/18.02.2019 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, aceasta fiind hotărârea din urmă a cărei retractare s-a solicitat.

Totodată, a susținut că prin hotărârea dată se încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 190/17.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2013, prin care a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

În continuare, a evocat art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a relevat că sentința civilă nr. 4625/06.06.2018 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale este definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, astfel că statuările din cuprinsul acesteia nu pot fi contrazise prin cele din sentința civilă nr. 1170/18.02.2019, pronunțată de aceiași instanță, fiind respinsă în mod contrar excepția autorității de lucru judecat.

În acest context, recurentul a solicitat instanței să respingă excepția inadmisibilității cererii de revizuire fundamentată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport cu art. 513 alin. (1), (3) și (4) C. proc. civ., întrucât instanța nu poate face nicio apreciere asupra temeiniciei sau legalității soluțiilor date, ci doar procedează strict la a verifica dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea puterii de lucru judecat.

Potrivit recurentului, deși erau întrunite condițiile triplei identități, de obiect, de cauză și de părți, curtea de apel a omis să le analizeze, sens în care a prezentat pe larg argumente vizând îndeplinirea lor.

Totodată, a mai relevat că, prin respingerea excepției autorității de lucru judecat de care se bucură sentința civilă nr. 4625/06.06.2018 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, instanța nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului, sens în care a redat pe larg motivele prezentate în cererea de revizuire.

În drept, a invocat ipotezele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 7 și 8 C. proc. civ.

La 12.10.2020 intimata Camera Deputaților a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingere recursului ca nefondat, iar la 21.10.2020 recurentul a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea de ședință din data de 16 martie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a stabilit termen pentru judecarea acestuia în ședință publică.

Analizând decizia atacată din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate de recurent, Înalta Curte reține următoarele:

În mod expres, recurentul a invocat ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 7 și 8 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat sau atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Circumscris primului motiv de recurs, autorul căii de atac a susținut că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, atâta vreme cât cererile de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se judecă în complet de fond, și nu apel.

Obiectul recursului este reprezentat de decizia civilă nr. 1866/30.06.2020, prin care Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva sentințelor civile nr. 1170/18.02.2019 și nr. 4625/06.06.2018 ale Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțate în litigii de asigurări sociale.

Înalta Curte notează că specific căilor de atac de retractare este faptul că acestea se soluționează chiar de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată și vizează retragerea propriei hotărâri și pronunțarea uneia legale.

De la această regulă legea face o excepție în privința motivului de revizuire întemeiat pe existența unor hotărâri judecătorești potrivnice. În acest caz, revizuirea se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat prima hotărâre

Totodată, cu privire la soluțiile pe care le poate pronunța această instanță, conform art. 513 alin. (4) C. proc. civ., forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată în cadrul dosarului în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii, dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, va anula cea din urmă hotărâre.

Ca atare, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri nu este o cale de retractare propriu-zisă, întrucât este de competența altei instanțe decât cea care a pronunțat hotărârea atacată, și anume instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre, care nu poate face altceva decât să anuleze cea din urmă hotărâre, acest argument neputând sta, astfel, la baza concluziei că ar trebui judecată de un complet format din același număr de judecători similar cauzei în care a fost pronunțată hotărârea atacată.

Nici prevederile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată", nu pot constitui un argument în acest sens, având în vedere că acest text legal nu reglementează compunerea completului de judecată cu un anumit număr de judecători.

Normele referitoare la compunerea completului de judecată se regăsesc în dispozițiile legii de organizare judecătorească, respectiv ar. 54 din Legea nr. 304/2004, republicată, care prevăd doar numărul de judecători pentru judecata în primă instanță, apel și recurs, iar nu și în cazul judecării revizuirilor.

Așadar, întrucât nu există o normă legală care să impună soluționarea cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri de un complet format dintr-un anumit număr de judecători, afirmațiile recurentului sub acest aspect nu pot fi primite.

Pentru aceleași considerente, recurentul se află în eroare atunci când afirmă că denumirea corectă a hotărârii este "sentința" și că dispozitivul hotărârii este "imperfect", deoarece cererea de revizuire se judecă de un complet de fond, iar dispoziția de respingere a revizuirii trebuia să vizeze numai sentința civilă nr. 1170/18.02.2019 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, aceasta fiind hotărârea din urmă a cărei retractare s-a solicitat, în raport cu art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susțineri ce pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De altfel, în conformitate cu art. 513 alin. (4) C. proc. civ., dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Nici faptul că în dispozitivul deciziei recurate au fost indicate cele două hotărâri pretins contradictorii în cererea de revizuire nu este aptă să releve nesocotirea unor norme procedurale, atâta vreme cât dispozitivul hotărârii atacate respectă cerințele art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu obiectul cererii și minuta deciziei.

Ca atare, criticile recurentului cu privire la denumirea și dispozitivul hotărârii nu pot fi primite.

Pornind de la acest reper al conținutului "imperfect" al dispozitivului deciziei recurate, autorul căii de atac a invocat încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei nr. 190/17.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2013, subliniind că în această cauză a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de revizuire, context în care a făcut trimitere la ipoteza de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Rațiunea reglementării cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat, potrivit căruia judecătorului nu i se mai permite să reia dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja tranșate de către o jurisdicție anterioară.

Or, în cauză, nu ne aflăm în ipoteză reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în care instanța să fi reluat în mod nelegal dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase tranșate de o jurisdicție anterioară, ci, în situația în care o instanță de revizuire a fost chemată să aprecieze dacă sentința civilă atacată cu revizuire încalcă autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive anterioare, respectiv a sentinței civile nr. 4625/06.06.2018 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

De altfel, din modalitatea în care și-a conturat demersul juridic, recurentul evidențiază maniera diferită de soluționare a excepției inadmisibilității revizuirii în procese purtate între părți diferite.

Un alt set de critici se referă la greșita dispoziție de admitere a excepției inadmisibilității cererii de revizuire, fiind supusă controlului judiciar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în cauză cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care pot fi analizate din perspectiva ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind invocat în mod formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instituirea ipotezei prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care se poate anula o hotărâre a instanței, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Totodată, cum corect s-a reținut și prin hotărârea recurată, posibilitatea de a cere revizuirea, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este condiționată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, dacă aceasta a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța pe excepția autorității lucrului judecat.

Înalta Curte constată că argumentația dezvoltată în susținerea recursului vizează doar aparent hotărârea de revizuire, din perspectiva reținerii ca îndeplinită a condiției referitoare la discutarea de către instanța de fond care a pronunțat sentința atacată cu revizuire a excepției autorității de lucru judecat.

În această ordine de idei, instanța supremă constată că instanța de revizuire a reținut în considerentele deciziei recurate că instanța de fond care a pronunțat sentința civilă nr. 1170/28.02.2019 a discutat excepția autorității de lucru judecat, ceea ce înseamnă că desființarea hotărârii presupus a fi dată cu încălcarea autorității de lucru judecat nu se mai putea face pe calea revizuirii.

În realitate, din conținutul cererii de recurs se desprinde concluzia că recurentul nu aduce în concret critici hotărârii pronunțate în revizuire sub aspectul încălcării art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci aduce critici hotărârii date în primă instanță, împotriva căreia a declarat revizuirea, pe motiv că instanța nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului, fiind relevate pe larg argumente în acest sens sub aspectul întrunirii cerinței triplei identități.

Înalta Curte mai subliniază și că revizuirea, fiind o cale de atac de retractare, nedevolutivă, în cadrul acestei proceduri instanța de revizuire nu poate realiza un control de fond ori de legalitate asupra hotărârii atacate, care a avut caracter definitiv.

Instanța de revizuire a respectat aceste limite, statuând că, prin decizia atacată, instanța de fond a examinat autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare, neputând cenzura modul în care efectele lucrului judecat au fost considerate, deoarece nu putea exercita acest control.

În acest context, contrar susținerii recurentului, în mod corect s-a constatat neîntrunirea exigențelor impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală, motiv pentru care nu poate fi atrasă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse anterior, decizia recurată este legală, motivele de recurs invocate nejustificând casarea ei, așa încât Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 1866 din 30 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2022.