ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1157/2023

Ședința publică din data de 10 mai 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 18.12.2020, sub nr. x/2020, reclamanții A., B. și C., prin reprezentant B., au chemat în judecată pe pârâta D., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 73.000 euro, echivalentul a 353.473,30 RON, reprezentând contravaloarea părților sociale deținute în societatea E. S.R.L., transmise conform contractului de cesiune încheiat la data de 20.05.2020, precum și la plata de daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, calculate de la scadență și până la executarea efectivă a obligației.

Prin sentința civilă nr. 2913 din 24 noiembrie 2021 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea, a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 73.000 euro (echivalentul a 353.473,30 RON), precum și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 15.09.2020 și până la data achitării integrale a debitului principal. A obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 12.139,73 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluții a formulat apel pârâta D., iar prin decizia civilă nr. 1573 din 31 octombrie 2022 apelul a fost respins ca nefondat.

În termen legal, pârâta a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1573 din 31 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, solicitând admiterea recursului și casarea deciziei recurate.

În motivare recurenta arată că instanța de apel i-a pus în vedere să achite o cauțiune de 8034 RON, în vederea soluționării cererii de suspendare a executării, în condițiile în care aceasta nu a formulat o astfel de cerere, ci o cerere de suspendare a cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

În aceste condiții, instanța de apel a făcut în mod greșit aplicarea art. 719 din C. proc. civ., în loc să facă aplicarea art. 413 din același cod, fiind nesocotite astfel dispozițiile art. 22 alin. (1) din C. proc. civ.. Totodată, au fost încălcate și dispozițiile alin. (4) ale aceluiași articol, câtă vreme instanța nu a pus în discuția părților nici recalificarea cererii și nici necesitatea achitării cauțiunii.

În privința probei cu interogatoriu, arată că aceasta i-a fost încuviințată la termenul din 9 iunie 2021 de către prima instanță, fiind solicitată prin întâmpinare. Ulterior, la termenul din 29 septembrie 2021, la cererea părților, instanța a acordat un termen mai lung, pentru soluționarea cauzei pe cale amiabilă. La termenul acordat în acest sens însă, instanța de fond, în mod greșit a acordat cuvântul asupra fondului cauzei, corect fiind fie să suspende judecata, fie să acorde un nou termen, pentru a da posibilitatea și pârâtei să-și exprime poziția procesuală, în condițiile în care aceasta nu s-a putut prezenta la acel termen, astfel încât nici instanța nu putea să cunoască poziția sa asupra stăruinței în continuarea procesului. Apreciază recurenta că astfel au fost încălcate dispozițiile art. 221 din C. proc. civ., inclusiv de către instanța de apel, care nu a avut în vedere toate aceste aspecte.

O ultimă critică vizează încălcarea prevederilor art. 1266 din C. civ., câtă vreme instanța nu a ținut seama de scopul pentru care părțile au încheiat contractul și nici de negocierile purtate între părți sau de comportamentul acestora ulterior încheierii contractului.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În cauză reclamanții intimați au formulat întâmpinare, și au solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, apreciind că nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de lege criticile formulate, iar în subsidiar au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Prin notele de ședință depuse la data de 27 aprilie 2023, recurenta a solicitat, în temeiul art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., suspendarea judecății recursului până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

În ce privește cererea de suspendare a judecății recursului până la soluționarea definitivă a cauzei înregistrate pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o respinge, apreciind că, fiind vorba de un caz de suspendare facultativă, în raport cu stadiul procesual al celor două cauze, una aflată în stadiul judecății recursului, iar cealaltă în curs de judecată în fața instanței de fond, nefiind încă administrat probatoriul, nu este oportună suspendarea judecății recursului.

De asemenea, și excepția nulității recursului, invocată de intimații reclamanți, urmează a fi respinsă, instanța constatând că pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. unele critici dezvoltate în cererea de recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia recurată în raport cu criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

O primă critică invocată de recurentă, ce poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de artt. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., vizează încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (4) din C. proc. civ. de către instanța de apel.

Înalta Curte constată însă că pe de-o parte, în mod greșit susține recurenta că instanța de apel ar fi făcut aplicarea dispozițiilor art. 719 din C. proc. civ. și nu ale art. 413 din același cod, în soluționarea cererii de suspendare.

Este adevărat că, prin rezoluția de primire a cererii de apel, pârâtei recurente i s-a pus în vedere să achite o cauține, însă această împrejurare este lipsită de relevanță din perspectiva temeiului de drept avut în vedere de instanța de apel în soluționarea cererii de suspendare a judecății.

Astfel, potrivit celor consemnate în partea introductivă a deciziei civile nr. 1573 din 31 octombrir 2022, instanța de apel a soluționat cererea de suspendare a judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., după cum rezultă atât din menționarea expresă a textului de lege cât și din motivarea soluției, din care rezultă în mod evident că au fost avute în vedere prevederile legale ale art. 413 alin. (1) pct. 1 și nu cele ale 719 din C. proc. civ., cum în mod neîntemeiat susține recurenta.

Pe de altă parte, instanța nu a recalificat cererea de suspendare a judecății în cerere de suspendare a executării, ci a soluționat cererea de suspendare a judecății așa cum a fost formulată de pârâta recurentă, astfel că în mod evident nu se poate reține nici vreo încălcare a dispozițiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Subsumat tot motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta mai invocă greșita interpretare a dispozițiilor art. 221 din C. proc. civ., susținând că, după amânarea cauzei în temeiul învoielii părților, instanța ar fi trebuit să se asigure că ambele părți doresc continuarea judecății, în caz contrar fiind obligată să suspende judecata.

Contrar susținerilor recurentei însă, instanța de recurs constată că instanțele de fond au făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 221 din C. proc. civ.. Astfel, potrivit alin. (2) al acestui articol, după o amânare a judecății în temeiul învoielii părților, instanța este obligată să suspende judecata, "dacă părțile nu stăruiesc în judecată ". Per a contrario, dacă cel puțin una dintre părți, oricare dintre ele, stăruiește în judecată, instanța trebuie să continue judecata. În consecință, în mod corect au apreciat instanțele de fond că în cauză nici nu trebuia suspendată judecata și nici nu trebuia acordat un termen pentru ca pârâta să-și exprime poziția procesuală, cu atât mai mult cu cât aceasta, deși avea termenul în cunoștință, nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a solicitat amânarea judecății.

Mai invocă recurenta și încălcarea prevederilor art. 1266 din C. civ., critică ce poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanța de recurs constată însă că motivul este invocat pur formal, recurenta limitându-se la a susține doar că instanța nu a ținut seama de scopul pentru care părțile au încheiat contractul și nici de negocierile purtate între părți sau de comportamentul acestora ulterior încheierii contractului, ceea ce reprezintă de fapt o reluare a dispozițiilor legale și nu o dezvoltare punctuală a ipotezelor avute în vedere de textul legii. În consecință, acest motiv de recurs nu poate fi analizat.

Față de toate aceste considerente, constatând că nu poate fi reținută niciuna din criticile formulate de recurenta pârâtă, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de aceasta, împotriva deciziei civile nr. 1573 din 31 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de recurenta-pârâtă D., în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă D. împotriva deciziei civile nr. 1573 din 31 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2023.