ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.05.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1130/2023

HOTĂRÂRE
10.05.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1130/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 10 mai 2023

Analizând actele de la dosar, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului București, a formulat contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 10956/06.12.2013, pronunțată în dosarul nr. x/2012, solicitând anularea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 9709/28.10.2016, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca inadmisibilă contestația în anulare.

Împotriva acestei sentințe, contestatoarea a declarat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2018, în urma disjungerii dispuse de aceeași instanță, prin decizia nr. 2008/08.05.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 5487/27.11.2019, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă, Asigurări a constatat perimarea cererii de apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A., iar prezentul dosar, înregistrat la 05.06.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost constituit ca urmare a disjungerii dispuse în temeiul deciziei nr. 35/24.06.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de aceeași instanță.

La 21.09.2020, judecata recursului a fost suspendată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar prin decizia civilă nr. 56/11.10.2021, instanța de apel a constatat perimarea acestuia.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatoarea, solicitând dezbaterea cauzei pe fond cu respectarea Constituției României și a Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

La termenul din 15.12.2021, Înalta Curte, constatând lipsa părților de la judecata procesului și că în cauză nu a fost solicitată judecata acestuia și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului.

La 12.01.2022 și la 08.03.2023, recurenta-contestatoare a depus precizări, în cuprinsul cărora a reluat aceleași argumente expuse în cererea de recurs.

Astăzi, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția perimării recursului și, constatând, față de data începerii procesului, incidența C. proc. civ. din 1865 reține, în temeiul art. 137 alin. (1), următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 1 an. (...)".

În accepțiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancțiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului.

Reglementată pentru a asigura soluționarea cauzei cu celeritate în vederea respectării dreptului părților la un proces echitabil, dar și pentru a înlătura incertitudinea ce planează asupra drepturilor părților din proces, perimarea operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de textul de lege enunțat, respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de cel puțin 1 an și vina părții, instanța putând să o constate și din oficiu, potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, instanța supremă constată că, în cauză, ultimul act de procedură a fost îndeplinit la 15.12.2021, când judecata recursului a fost suspendată în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și că, ulterior acestei date, părțile nu au mai efectuat niciun demers în vederea continuării judecății, fiind, astfel, în culpă procesuală.

Prin urmare, constatând că pricina a rămas în nelucrare din lipsa de stăruință a părților mai mult de 1 an, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării, în condițiile art. 249 și art. 250 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.

Constată perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 56/11.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-12-16
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2782/2021
Ședința publică din data de 16 decembrie 2021 Asupra constatării perimării cererii de recurs de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 5794, din data de 11.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel
ÎCCJ 2020-06-25
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1148/2020
înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2019 la data de 27.02.2019 revizuenta A. a formulat în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului București, cerer
ÎCCJ 2020-09-30
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1789/2020
Ședința publică din data de 30 septembrie 2020 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări
ÎCCJ 2022-01-20
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 62/2022
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin î
ÎCCJ 2022-02-03
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 234/2022
de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 8570/23.11.2018 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări
Sursă