ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 62/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea de ședință publică de la 25 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta-contestatoare A. împotriva încheierii de ședință din data de 16.12.2020 și a sentinței civile nr. 7379 din data de 18.12.2019 ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, pentru lipsa nejustificată a părților.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, contestatoarea A., la data de 13 iulie 2020.

Legal citate, părțile nu s-au înfățișat în instanță la termenul de judecată din 17 septembrie 2020, stabilit pentru judecarea recursului, termen la care, constatându-se că niciuna dintre părți nu a solicitat, în scris, judecarea cauzei în lipsă, în considerarea dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., de la 1865, a fost dispusă suspendarea judecății recursului, pentru lipsă părți.

De la această dată și până în prezent nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, cauza rămânând în nelucrare din vina părților.

La data de 23 noiembrie 2021, a fost întocmit referatul cu propunerea de fixare a unui termen în vederea constatării perimării, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., instanța stabilind termen la 20 ianuarie 2022.

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, perimarea recursului de față pentru împlinirea termenului de perimare, de drept, prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul, având în vedere următoarele considerente:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., de la 1865, "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

(2) Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată."

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an.

Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.

În cauză, Înalta Curte constată că încheierea de ședință din data de 17 septembrie 2020, prin care s-a dispus suspendarea judecății recursului în cauză, reprezintă ultimul act de procedură efectuat, de la această dată începând să curgă termenul de perimare de 1 an prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, termen care s-a împlinit la data de 17 septembrie 2021.

Se constată că părțile nu au formulat, înăuntrul termenului de perimare nicio cerere de redeschidere a procesului potrivit art. 249 C. proc. civ., și nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, potrivit prevederilor art. 250 - 251 din C. proc. civ. de la 1865.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerințele perimării în cauză, respectiv, pricina a rămas în nelucrare în tot timpul de la momentul suspendării (17 septembrie 2020) și până la data repunerii pe rol (20 ianuarie 2022), trecând, astfel, mai mult de 1 an, perioadă în care niciuna dintre părți nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecății.

Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 249 C. proc. civ. de la 1865, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă, și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată.

De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 250 C. proc. civ.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 1 an, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării de drept a recursului, potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) din C. proc. civ., de la 1865.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii de ședință publică de la 25 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2022.