ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1095/2023

Ședința publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului Teleorman, secția civilă, sub nr. x/2018, reclamanta STAȚIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce urmează a fi pronunțată, să se constate că începând cu data de 1 noiembrie 2017 a intervenit rezilierea de drept a contractului de asociere în participațiune nr. x/23.12.2014, în temeiul Capitolului V alin. (5).2 din contract, lit. b), c), d), e) și a) dispozițiilor Capitolului VII alin. (7).2 și alin. (7).4 din contract.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 497.989,24 RON, reprezentând debit și dobânzi legale, precum și plata acestora în continuare, până la achitarea integrală a debitului, reprezentând:

- suma de 95.584 RON - sume actuale necesare înființării unui ha din următoarele culturi: prun, cais, piersic și cireș, compusă din suma de 34.906 RON la care se adaugă suma de 60.678,16 RON - "sumele necesare pentru activitățile asumate de S.C. A. S.R.L. prin planul de afaceri și planul de investiții anexe la contractul de asociere în participațiune nr. x/23.12.2014, investiții nerealizate cu încălcarea Capitolului V alin. (5).2 din contract, lit. b), c), d) și e), la care se va aplica dobânda de referință a BNR începând cu anii 2014 și până la data formulării acțiunii" (2.13; 1.75; 2.25), respectiv suma de 5.978,24 RON (începând cu 1 septembrie 2011, rata dobânzii de referință a devenit egală cu rata dobânzii de politică monetară, stabilită prin hotărâre a Consiliului de Administrație al BNR (conform art. 3 din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar);

- suma de 141.320 RON - profit nerealizat din nerespectarea obligației privind "reabilitarea fermei Poroschia având ca rezultat obținerea de profit prin înființarea de noi plantații pomicole, modernizarea plantațiilor existente și reabilitarea construcțiilor și instalațiilor, aplicarea rezultatelor cercetării respectiv a creațiilor de soiuri și hibrizi ce se obțin la STAȚIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA profit ce urma a fi utilizat pentru susținerea și dezvoltarea sectorului de cercetare - dezvoltare a instituției", motiv pentru care, reclamanta a venit în asociere cu activele aflate pe suprafața totală de 163 ha teren ce compune B., conform Anexei 3.35 din Legea nr. 72/2011 - la care se va aplica dobânda de referință a BNR începând cu anii 2014 și până la data formulării acțiunii, respectiv suma de 12.510 RON;

- suma de 236.680 RON - reprezentând 50% din suma stabilită în sarcina reclamantei de către M.F.P. - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară prin procesul-verbal de inspecție nr. x/29.11.2017, prin care s-a dispus virarea la bugetul statului a sumei de 447.360 RON, reprezentând venituri obținute în perioada contractelor de asociere în participațiune nr. x/22.03.2006 și nr. y/23.12.2014 - având în vedere că starea de incapacitate financiară și lipsa investițiilor asumate, a fost recunoscută de instituție prin adresa x/23.03.2016 în urma notificărilor transmise 221/15.02.2016 și 73/20.01.2016, prin care se dovedește faptul că nu și-a produs efectul contractul de asociere în participațiune nr. x/23.12.2014 conform Planului de afaceri și investiții prevăzut - la care se va aplica dobânda de referință a BNR din anul 2018 până la data formulării acțiunii, respectiv suma de 5.917 RON, reprezentând despăgubiri.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor-interese și morale compensatorii în valoare de 2.000.000 RON, reprezentând echivalentul prejudiciului produs reclamantei, prin neexecutare totală sau parțială a obligației asumate de către pârâtă prin contractul de asociere în participațiune nr. x/23.12.2014, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 263 din 28 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta STAȚIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe, apelanta-reclamantă STAȚIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA a declarat apel, solicitând anularea sau schimbarea în tot a hotărârii atacate.

Prin decizia civilă nr. 1048A din 24 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă STAȚIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA împotriva sentinței civile nr. 263 din 28 septembrie 2021 a Tribunalului Teleorman, secția civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L.

La data de 27 octombrie 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018, recursul declarat de recurenta-reclamantă STAȚIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA împotriva deciziei civile nr. 1048A din 24 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Recurenta-reclamantă STAȚIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA a solicitat admiterea recursului și casarea/schimbarea în tot a deciziei recurate.

S-a arătat că prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat instanței de judecată să constate că începând cu data de 1 noiembrie 2017, a intervenit rezilierea de drept a contractului de asociere în participațiune nr. x/23.12.2014, în temeiul dispozițiilor Capitolului VII alin. (7).2 și alin. (7).4, raportat la cele ale Capitolului V alin. (5).2 din contract, lit. b), c), d) și e). De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 556.669,24 RON, reprezentând debit și dobânzi legale, precum și la plata acestora în continuare, până la achitarea integrală a debitului.

Potrivit dispozițiilor Capitolului VII ("Încetarea contractului"), părțile au convenit practic, ca un pact comisoriu, faptul că:

"prezentul contract se poate denunța în mod unilateral de drept, prin reziliere dacă nu se îndeplinesc obligațiile contractuale ale uneia dintre părți, prin notificare prealabilă scrisă".

Tot la Capitolul VII părțile au convenit la semnarea contractului ca motive de încetare - alin. (7).2 - "neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a clauzelor contractuale" și alin. (7).4 - "incapacitatea financiară a asociatului".

Recurenta-reclamantă a relevat faptul că nerespectările repetate ale contractului, notificate prin numeroase adrese primite de pârâta A. S.R.L., sunt recunoscute de aceasta prin adresa nr. x/23.03.2016.

În acest context, instanțele anterioare nu puteau cenzura pactul comisoriu, rolul activ al instanței de judecată reducându-se la a constata întrunirea condițiilor de operare a acestuia, respectiv faptul neexecutării obligațiilor asumate.

Așadar, instanțele erau obligate doar să verifice existența unei manifestări neîndoielnice de voință a creditorului în sensul desființării contractului.

Având în vedere că textul contractual ("prezentul contract se poate denunța în mod unilateral de drept, prin reziliere dacă nu se îndeplinesc obligațiile contractuale ale uneia dintre părți, prin notificare prealabilă scrisă") se referă, în mod expres, la împrejurarea că obligația învederată de reclamantă la alin. (7).2 "neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a clauzelor contractuale" și alin. (7).4 "incapacitatea financiară a asociatului" ca fiind încălcată de partea adversă ar atrage rezilierea contractului, astfel că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1553 alin. (1) din C. civ. pentru ca pactul comisoriu să producă efecte.

Recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel a apreciat, în mod eronat, că nu a fost învestită cu o acțiune având ca obiect rezilierea judiciară sau unilaterală a contractului încheiat între părți.

Prin urmare, nu a stabilit dacă sunt îndeplinite condițiile pentru a interveni rezilierea de drept a contractului, astfel că s-a încălcat art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., contrar dispozițiilor legale ce conferă posibilitatea subiectului supraordonat de a solicita pe cale unilaterală rezilierea contractului, iar acest aspect rezidă chiar în clauzele ce guvernează, în principiu, contractele administrative: clauzele de natură reglementară, care sunt prestabilite de legiuitor, coroborate cu clauzele de natură convențională, negociate de părți în limitele clauzelor reglementare - motiv care se încadrează la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a mai susținut faptul că instanța s-a preocupat de comportamentul profesional al apărătorului său, ceea ce reprezintă o motivare străină de natura cauzei, sancționată de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Instanța de apel a stabilit astfel, în mod eronat, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a interveni rezilierea de drept a contractului încheiat între părți, menținând sentința tribunalului.

În cuprinsul recursului formulat, recurenta-reclamantă face referire la faptul că au fost încălcate și aplicate greșit normele de drept material, fiindu-i încălcat și dreptul la un proces echitabil.

Deși în motivare, încălcând practic "libertatea contractuală", instanța de apel a recunoscut existența în contractul de asociere în participațiune nr. x/23.12.2014, la Capitolul V alin. (5).2 lit. b), c), d) și e), a) obligațiilor a căror neexecutare poate atrage rezilierea unilaterală. Se încalcă și intenția legiuitorului de a face din dispoziția cuprinsă în alin. (1) al art. 1551 din C. civ., o normă juridică imperativă, impunând, pe de o parte, în materia rezoluțiunii și a rezilierii, condiția neexecutării însemnate, iar, pe de altă parte, asimilând acesteia, în domeniul rezilierii contractelor cu executare succesivă, pe aceea a neexecutării de mică însemnătate, dar cu caracter repetat.

Condițiile rezoluțiunii convenționale potrivit actualei reglementări civile este menționată, în primul rând, la art. 1550 alin. (2) din C. civ., text de lege care prevede că, în temeiul voinței comune a părților, rezoluțiunea poate opera de plin drept.

Stabilind în mod eronat că nu a intervenit rezoluțiunea contractului, instanța de apel s-a pronunțat și asupra temeiniciei și legalității contractului de asociere, menținându-se legalitatea acestuia, deși părțile nu aveau un capăt de cerere în acest sens.

Instanța de apel a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, refuzând să se pronunțe și să motiveze decizia civilă nr. 1048A din 24 iunie 2022, pe aspectul referitor la prejudiciul creat reclamantei, prejudiciu dovedit de altfel prin cele trei expertize - construcții, contabilă și pomicolă, dispuse de instanță.

Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă apreciază că instanța nu a soluționat și nu a motivat soluția de respingere a cererii sale privind recuperarea prejudiciilor.

Recurenta-reclamantă a solicitat Înaltei Curți să constate că notificarea pârâtei S.C. A. S.R.L. din 8 noiembrie 2017, nu reprezenta o reziliere retroactivă, fără o notificare prealabilă de punere în întârziere a pârâtei, astfel cum eronat a reținut instanța de fond, ci o notificare de plată a sumelor restante și o înștiințare că nu mai poate utiliza fizic bunurile supuse asocierii, începând cu data de 1 noiembrie 2017.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul căruia s-a reținut că susținerile părții recurente nu ar putea fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod.

Raportul a fost depus la dosar și, în urma analizării lui, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; doar intimata și-a prezentat punctul de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte, constituită în completul de filtru, constată următoarele:

Recursul este o cale de atac în reformare, nedevolutivă și extraordinară, deoarece nu se poate exercita decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Prin intermediul recursului se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicție. Acest rol al recursului rezultă în mod explicit din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cadrul acestei căi de atac se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cum cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, aceasta trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sub denumirea de "motive de casare".

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Sancțiunea nemotivării recursului, așa cum rezultă din prevederile art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. este nulitatea.

Conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, simpla nemulțumire a părții în privința hotărârii pronunțate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația cu titlu general că hotărârea atacată este nelegală, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

În consecință, deși recurenta-reclamantă a invocat, în mod formal, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța supremă reține că din dezvoltarea criticilor nu rezultă care sunt normele de drept material pretins încălcate sau greșit aplicate.

Prin cererea de recurs, partea s-a limitat la a relua susținerile formulate în fazele procesuale anterioare. Mai mult, deși acest mijloc de apărare al reclamantei a făcut obiectul analizei instanțelor devolutive, susținerile formulate prin intermediul căii de atac nu critică argumentele reținute de instanțe în înlăturarea lui, partea ignorând practic dezlegările jurisdicționale anterioare. Or, nu poate fi calificată drept motivare a unei căi de atac reiterarea acelorași afirmații, ce au primit anterior un răspuns specific.

Așadar, nu se poate considera că afirmațiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) din C. proc. civ., care impun formularea unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

În plus, se constată că recurenta reiterează chestiuni de fapt și aduce critici modului în care instanța de apel a apreciat probatoriul administrat, susținând, de exemplu, că Înalta Curte trebuie să constate că notificarea pârâtei S.C. A. S.R.L. din 8 noiembrie 2017, nu reprezenta o reziliere retroactivă, fără o notificare prealabilă de punere în întârziere a pârâtei, astfel cum eronat a reținut instanța de fond, ci o notificare de plată a sumelor restante și o înștiințare că nu mai poate utiliza fizic bunurile supuse asocierii, începând cu data de 1 noiembrie 2017. Acestea nu constituie motive de nelegalitate, ci critici de netemeinicie, ce excedează limitelor căii extraordinare de atac a recursului, întrucât niciunul din motivele de recurs nu permite reexaminarea situației de fapt.

Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este invocat, de asemenea, în mod formal, deoarece recurenta-reclamantă nu a indicat critici concrete din care să rezulte cu claritate ipotezele reglementate de motivul de recurs, care nu includ motivarea "insuficientă", ci absența motivării soluției și a invocat aspecte de netemeinicie, care nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, ceea ce reprezintă o nemotivare a căii extraordinare de atac, în sensul conținutului pretins de lege.

În realitate, autoarea căii de atac este nemulțumită de modalitatea în care instanța de apel a evaluat starea de fapt, într-o manieră pe care aceasta o consideră incorectă, deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei acțiunii.

Așadar, Înalta Curte constată că în conținutul cererii de recurs nu se identifică susțineri referitoare la faptul că hotărârea pronunțată nu ar corespunde cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. sau la existența unor considerente contradictorii ori numai străine de natura cauzei.

Față de considerentele expuse, întrucât accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va anula recursul declarat în cauză de către recurenta-reclamantă STAȚIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă STAȚIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA împotriva deciziei civile nr. 1048A din 24 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2023.