ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1034/2023

Ședința publică din data de 2 mai 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 505 din 20 octombrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de A., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Tulcea, în favoarea Tribunalului Tulcea.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în ceea ce privește competența teritorială, apreciindu-se că, raportat la obiectul cererii, acțiune în constatare, instanța competentă este cea de la sediul pârâtei - Tribunalul Tulcea.

Prin sentința civilă nr. 109 din 31 ianuarie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

De asemenea, constatând existența conflictului negativ de competență, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamantul are domiciliul pe raza județului Sibiu. Or, raportat la dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, instanța competentă să soluționeze cauza este instanța sesizată de reclamant, anume Tribunalul Sibiu.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Sibiu, secția I civilă și Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalul Sibiu, secția I civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Cererea reclamantului de a se constata că activitatea desfășurată într-o perioadă de timp determinată, în beneficiul fostului angajator, se încadrează, potrivit legii, într-o anumită grupă de muncă (superioară), este o acțiune în constatare, astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 13/2016.

Calitatea de pârâtă în cadrul cererii o deține Casa Județeană de Pensii Tulcea, legitimarea procesuală pasivă a acesteia rezultând din împrejurarea că fostul angajator al reclamantului, cu ultim sediu în Tulcea, nu mai există din punct de vedere juridic, fiind radiat.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a caselor teritoriale de pensii în cadrul acțiunilor pentru reconstituirea vechimii în muncă, respectiv al celor în constatare, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, prin decizia nr. 2/2016, reținându-se în esență că, deși nu este debitor în raportul juridic de drept substanțial, nefiind parte în raportul de muncă, casa teritorială de pensii reprezintă singura entitate chemată să valorifice, în procesul de stabilire a drepturilor de pensie, aspectele ce țin de activitatea desfășurată, grupa de muncă și vechimea realizată.

Acțiunea, al cărei scop este obținerea pe cale judecătorească a unui document doveditor privind încadrarea activității într-o anumită grupă de muncă, are caracter prealabil în raport cu cererea ulterioară de stabilire a drepturilor de pensie și care, față de domiciliul reclamantului, urmează a fi adresată Casei Județene de Pensii Sibiu.

Nu mai puțin, raportat la obiectul său, litigiul este unul derivat din raporturile de muncă, ceea ce determină incidența în cauză a dispozițiilor de competență prevăzute la art. 269 alin. (2) Codul muncii și a art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în acord cu care reclamantul are dreptul de a alege instanța competentă dintre cele două instanțe deopotrivă competente conform legii.

Aceste dispoziții au caracter imperativ, dreptul de alegere fiind reglementat numai cu privire la instanțele prevăzute de lege, fie tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul, fie cel în a cărui circumscripție se află locul de muncă.

Împrejurarea că, la data sesizării instanței, raportul de muncă al reclamantului este încetat, fostul angajator fiind radiat, nu este de natură sa afecteze dreptul de opțiune conferit de lege, competența rămânând una alternativă.

Or, reclamantul, prin raportare la textele de lege sus menționate, a optat să introducă cererea la instanța competentă material de la domiciliul său, situat în Sibiu, opțiunea sa neputând fi contestată nici de către pârâtă și nici de către instanță. Prin urmare, competența Tribunalului Sibiu, ca instanță sesizată de reclamant, a fost stabilită în mod definitiv.

Pentru considerentele ce preced, în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 mai 2023.