ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 984/2022

Ședința publică din data de 17 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 07.05.2019, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară contestație împotriva Rezoluției nr. 19-1000 din data de 11.04.2019 a Inspectorului - Șef și a Rezoluției inspectorului judiciar nr. 19-194 de la data de 07.02.2019.

Prin sentința nr. 623 de la data de 22.10.2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară - Inspectorul Șef B. Și Inspecția Judiciară - Inspectorul Judiciar C., ca nefondată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

În motivarea recursului s-a arătat că sentința este rezultatul interpretării eronate a dispozițiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, câtă vreme instanța a reținut că se confirmă aspecte esențiale ale abaterii disciplinare reclamate, dar nu și reaua-credință sau grava neglijență a magistratului. Totodată, instanța a reținut modificările legislative succesive, cu referire directă la cele aduse C. pen. începând cu data de 1.02.2014 și la efectele deciziei CCR nr. 297/26.0.2018, însă acestea nu prezintă relevanță în cauză, neproducând efecte asupra obligației de soluționare cu celeritate a dosarului penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, plângerea penală a fost depusă la data de 8.02.2016, iar ordonanța de clasare a fost emisă la un interval de peste 2 ani, respectiv la data de 24.07.2018, această perioadă de timp împiedicând administrarea probelor necesare pentru tragere la răspundere penală a autorilor infracțiunii.

Un alt aspect din care reiese aplicarea greșită a normelor de drept materiale este aprecierea conform căreia nu este imputabilă procurorului de caz tergiversarea cercetărilor penale, cu motivarea că dosarul a stat în nelucrare la organele de cercetare penală, deși procurorul are atribuții de supraveghere a activității acestora.

Cum procurorul nu și-a îndeplinit această obligație și nu a dispus măsurile care se impuneau, în opinia recurentului este dovedită cerința gravei neglijențe, în sensul dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Deși a a fost legal citată, intimata-pârâta Inspecția Judiciară nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ rezoluția nr. 19-194 din 07.02.2019 a inspectorului judiciar desemnat, și rezoluția nr. 19-1000 din 11.04.2019 a Inspectorului Șef, prin care a fost clasată sesizarea petiționarului, respectiv a fost respinsă plângerea acestuia și a fost menținută rezoluția atacată.

Fiind învestită cu recursul declarat de reclamant împotriva soluției de respingere a acțiunii formulate, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări eronate a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare la data de 14.01.2019, recurentul și-a exprimat nemulțumirea față de modul de soluționare a dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, aspect imputabil procurorului care a supravegheat cercetările, fiind încălcat termenul rezonabil.

Criticile din recurs, astfel cum au fost expuse în precedent, vizează exclusiv modul în care prima instanță a aplicat prevederile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004

Potrivit dispozițiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004: "Constituie abateri disciplinare: … h) nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile".

Abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare, cu vinovăție, a obligațiilor de serviciu constând într-o acțiune sau omisiune, săvârșită de către o persoană subiect al unui raport de muncă. La rândul său, angajarea răspunderii disciplinare, fiind o formă a angajării răspunderii civile, este supusă cerinței îndeplinirii cumulative a condițiilor generale referitoare la faptă, vinovăție, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs. În ce privește vinovăția aceasta trebuie constată în mod cert pe baza probatoriului administrat în cauză.

În raport de conținutul normei sus enunțate, se reține că există abatere disciplinară în sensul art. 99 lit. h) nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor sau întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, fapte care însă constituie abatere disciplinară doar în situația în care sunt săvârșite în mod repetat și din motive imputabile.

Corelativ dreptului persoanelor de a le fi soluționată cauza într-un termen rezonabil există pentru magistrați (judecători și procurori) obligația legală, stabilită în mod expres de art. 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, de a rezolva lucrările în termenele stabilite și de a soluționa cauzele în termen rezonabil.

Dar, pentru a se stabili dacă s-a depășit o durată rezonabilă a procedurii, sunt avute în vedere mai multe criterii: - verificarea existenței unor termene speciale; frecvența și durata cu care au fost depășite termenele de recomandare; complexitatea cauzei (circumstanță prevăzută expres chiar de art. 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004); - comportamentul părților; - comportamentul altor autorități; miza dosarului pentru părțile în litigiu; - ponderea întârzierii cauzate de activitatea instanței în durata efectivă a procesului; - termenul total al procedurii judiciare; - cauzele de inactivitate; - volumul de activitate sau alte împrejurări asemănătoare, măsurile luate de către magistrat pentru impulsionarea procedurilor și modul de gestionare a dosarului etc. Aceste criterii de apreciere nu sunt privite în mod unilateral, ci cumulativ și interdependent, ansamblul acestora determinând un eventual grad de vinovăție sau de imputabilitate.

Contrar susținerilor recurentului, în prezenta cauză nu se poate vorbi despre interpretarea eronată a dispozițiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, pârâta Inspecția Judiciară și instanța de fond reținând, în mod corect, că nesoluționarea cu celeritate a cauzei de către procuror nu s-a produs în mod repetat și din motive imputabile.

Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare reglementate de textul de lege menționat, trebuie identificate acele acțiuni sau inacțiuni ale procurorului, neconforme cu îndatoririle profesionale, din care să rezulte dezinteresul repetat și culpabil al acestuia în soluționarea cu celeritate a cauzelor repartizate.

Or, în dosarul anterior menționat actele de urmărire penală au fost efectuate în mod ritmic, s-a exercitat o supraveghere eficientă a activității organelor de cercetare penală, iar dosarul a fost soluționat într-un termen rezonabil, iar urmare analizei efectuate sub aspectul imputabilității conduitei adoptate de către procurorul care a efectuat activitatea de supraveghere a organelor de cercetare penală, cu referire la dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, s-a apreciat, în mod just, că nu se poate reține în sarcina acestuia nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzei.

De asemenea, dispoziția legală impune ca nesoluționarea dosarului cu celeritate sau întârzierea în mod repetat, în efectuarea lucrărilor să fie imputabilă procurorului, or, în dosarul penal nr. x/2016, întârzierea în soluționarea cauzei s-a datorat unor motive obiective legate de intervenția modificărilor legislative care au condus, în speța de față, la aplicarea legii penale mai favorabile (modificarea termenelor de prescripție a răspunderii penale), iar nu de motive imputabile procurorului de caz verificat.

Prin urmare, instanța de fond a constatat în mod corect legalitatea rezoluției întocmite de inspectorul judiciar, care a analizat sesizarea reclamantului și a răspuns corespunzător și cu respectarea limitelor de competență aspectelor sesizate, prin prisma incidenței abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 623 din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2022.