ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 970/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 24.05.2019, reclamantul A. a solicitat anularea în totalitate a actului administrativ nr. 7/26/198 din 4.04.2019 emis de pârâtul Serviciul Român de Informații.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 152 din 18 septembrie 2019 Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond nu a analizat temeinicia sau netemeinicia afirmațiilor din memoriul adresat pârâtului, procedând la o interpretare și aplicare eronată a dispozițiilor legale incidente. Pentru o justă și completă soluționare a cauzei, pe fondul solicitărilor petentului adresate S.R.I., trebuia verificată în concret cererea sa, care nu cuprindea numai aspecte de ordin general, gen "însemne pe mobilier", bineînțeles prin raportare la legea cadru de funcționare a S.R.I. și a competențelor date prin lege. Date fiind dispozițiile art. 2 din Legea nr. 14/1992, înscrisurile depus la dosarului cauzei la filele x planșe fotografice (format PDF - fișe scanate din locuința personală), dar și conținutul memoriilor atașate, recurentul a arătat că S.R.I. putea da curs solicitării sale de a se verifica în ce măsură locuința a fost supravegheată în mod neautorizat. De asemenea, recurentul nu a susținut că răspunsul S.R.I. la petiția comunicată a fost dat cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, ci a considerat că soluția de clasare reprezintă un refuz nejustificat de efectuare a unei verificări la locuința personală, față de toate aspectele învederate în scris. În final, recurentul a invocat decizia CCR nr. 448/2013, conform căreia "deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări", precum și dispozițiile art. 16, art. 20, art. 21, art. 23, art. 24, art. 26, art. 31, art. 44 alin. (2) din Constituția României.

Apărările formulate de intimat Intimatul-pârât Serviciul Român de Informații a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată reclamantul A. a reclamat faptul că pârâtul Serviciul Român de Informații nu i-a răspuns la petiția transmisă prin poștă electronică, la adresa x@x.ro, înregistrată sub nr. x/26/198 din data de 4.04.2019. Prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că refuzul exprimat de autoritatea pârâtă în mod implicit prin clasarea sesizării, nu întrunește condițiile stabilite de Legea nr. 554/2004 pentru a putea fi calificat drept refuz nejustificat de a soluționa o cerere. Fiind învestită cu recursul declarat de reclamant împotriva acestei soluții, Înalta Curte constată că potrivit motivului de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate. Astfel, în cuprinsul petiției ce face obiectul contestației, reclamantul a sesizat faptul că în locuința proprietate personală apar "semne și însemnări pe mobilier, stâlpii acoperișului, sobele de teracotă, geamurile termopan", "o formă de atacuri cibernetice" care îi creează o stare de panică și pericol, considerând că întreaga locuință ar fi supravegheată. Petentul a solicitat Serviciului Român de Informații să efectueze o anchetă în vederea stabilirii provenienței însemnărilor din locuința proprie. Conținutul petiției a fost evaluat la nivelul Secretariatului General constituit la nivelul Serviciului Român de Informații, prin prisma prevederilor legale privind activitatea de soluționare a petițiilor, iar petiția a fost clasată, raportat la solicitările petentului. În prezenta cauză, contrar susținerilor recurentului, prima instanță a interpretat în mod corect dispozițiile legale invocate drept temei al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h) și lit. i) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la cele ale art. 1 și art. 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații. Autoritatea pârâtă respectă și își îndeplinește obligațiile impuse prin Constituția României, O.G. nr. 27/2002, Legea nr. 544/2001, însă activitatea sa este circumscrisă, în mod imperativ și limitativ dispozițiilor Legii nr. 14/1992, în sensul că instituția organizază activități pentru culegerea, verificarea și valorificarea informațiilor neesare cunoașterii, prevenirii și contracarării oricăror acțiuni care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale a României. În acest context, prima instanță a reținut, în mod just, că un refuz de rezolvare a unei cereri, supus cenzurii instanței de contencios administrativ, presupune ca între petiționar și autoritatea căreia i se adresează cererea să existe un raport de drept administrativ, iar cererea să se refere la drepturi și obligații care să facă parte din obiectul unui astfel de raport juridic. Așadar, instanța de contencios administrativ poate examina doar refuzul rezolvării cererilor de emitere a unui act administrativ, de eliberare a unui certificat, adeverință sau alt înscris, de efectuare a unei operațiuni administrative sau de executare a unei obligații stabilite printr-un act administrativ favorabil reclamantului, astfel încât instanța de fond a constatat, în mod corect, că refuzul exprimat de pârâtul Serviciul Român de Informații în mod implicit, prin clasarea sesizării formulate de reclamant, nu întrunește condițiile impuse de Legea nr. 554/2004 pentru a putea fi calificat drept refuz nejustificat de a soluționa o cerere. Înalta Curte reține și caracterul nefondat al susținerii recurentului conform căreia soluția de clasare a sesizării sale reprezintă un refuz nejustificat de efectuare a unei verificări la locuința personală, date fiind cadrul legislativ în care autoritatea pârâtă își desfășoară activitatea și atribuțiile expres reglementate ale acesteia, printre care nu se regăsește și cea de a îndeplini operațiunea solicitată de petent. De asemenea, în cauză nu se poate vorbi nici despre "o deturnare a reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora", în sensul evocat de decizia CCR nr. 448/2013, câtă vreme, astfel cum s-a arătat anterior activitatea Serviciului Român de Informații este circumscrisă, în mod imperativ și limitativ dispozițiilor Legii nr. 14/1992. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.